De la 1 aprilie lumina și căldura vor redeveni poveri apăsătoare pe bugetele familiilor?

Foto: Getty Images

Un avertisment venit zilele trecute de la ANRE, aparent fără adresant, arată că autoritatea obligată de lege să facă ordine în piața de energie nu înțelege în ce constă dezordinea din acest sector. Voi rezuma avertismentul: „Uitați de piața reglementată! Nu există cale de întoarcere. Orice decizie de revenire la reglementare ar fi urmată de condamnarea României de către instanțele Uniunii Europene”.

Dar există vreun pericol real, în România, să fie anulate deciziile din vara anului 2020 pentru gaze și din ianuarie 2021 pentru electricitate, de trecere de la un regim constant de reglementare la piața liberă? E cert că nu! Și ar fi o nebunie chiar si o tentativă în acest sens, într-un moment în care tocmai am intrat în competiția pentru aderarea la OCDE.

Notez că nu înseamnă întoarcere la regim de reglementare intervenția statului în piața liberă a energiei, cu decizii de plafonare și de compensare, într-un caz de derivă a prețurilor. Și nici o eventuală prelungire a acestor măsuri nu ar fi întoarcere la prețuri administrate. Mai cu seamă că: 1) deciziile sunt (si ar fi) pentru o perioadă limitată; 2) prin aceste decizii, în condițiile în care statul suportă de la buget atât compensările, cât și plafonările, nu sunt în niciun fel împovărate companiile energetice; 3) dacă Ministerul Finanțelor a alocat fondurile necesare, câteva miliarde de lei, iar banii au ajuns în conturile Ministerului Energiei, dezordinea provocată de formularele de decontare - ce n-ar fi fost corect întocmite, cum reclamă ministrul Energiei - nu are nici în mânecă și nici în clin cu regimul pieței. Are legătură cu supravegherea de care este responsabilă ANRE.

Și Friedman, dar și Keynes…

Azi, în lumea mare, cu excepția țărilor unde este practicat capitalismul de stat, nu mai sunt prea multe vocile dispuse să îl nege pe părintele școlii de la Chicago, laureatul Nobel Milton Friedman. Cel care, în descrieri tulburătoare, a comparat rolul piețelor libere în economie cu acela al luminii soarelui pentru tot ce crește pe Terra. Dar în această lume globalizată, tulburată de aproape doi ani de un virus ucigaș - care lovește viața, economia, finanțele, relațiile sociale - guvernele de pretutindeni, cărora li s-au asociat îndeaproape băncile centrale, nu ezită să deschidă și cărțile lui Jon Maynard Keynes.

Ce ne învață Keynes? Că în vremuri grele, când banii populației se împuținează, consecințele sunt dramatice. Pentru că încetinește fluxul consumului, ca reacție la scăderea cererii de bunuri și servicii. După care vin, pe rând ori dintr-o dată, recesiuni, pierderi de locuri de muncă, șomaj, reduceri de venituri. Crize.

Într-o celebră scrisoare adresată președintelui SUA Roosevelt, în care analiza soluții pentru vindecarea rănilor provocate de criza interbelică, Keynes propunea cu deosebire un pachet consistent de cheltuieli guvernamentale. În două direcții. Uitați-vă în gospodăriile populației, sugera el, unde dacă nu vor fi revigorate veniturile va scădea cererea de consum și, mai departe, va încetini creșterea economică. Și uitați-vă la investiții, cea de-a doua parte a cererii agregate, care dacă nu vor fi sprijinite de guvern vor fi lovite mai puternic decât consumul.

Keynes este actual. Un adevăr însoțit însă de riscuri și de dileme. Guvernele, după puterile economiilor din țările lor, au intervenit cu stimuli financiari pentru a sprijini consumul populației și investițiile, iar acum întrebarea este când să înceteze sprijinul. Dacă ar fi retras prea devreme, cât timp economiile sunt încă slăbite, riscul de recesiune și de deflație, care stă la pândă, și-ar face de cap. Dacă retragerea ar interveni prea târziu, criza datoriilor publice ar avea timp să facă explozie, iar inflația ar creste și mai mult, sufocând redresarea.

Astfel de riscuri, de dileme sunt întoarse pe toate fețele și de băncile centrale, în confruntarea cu inflația actuală în creștere, acesta fiind cadrul fundamental de analiză într-un moment în care dezbaterea la zi are în prim-plan strategiile privind dobânda de politică monetară. Cu atât mai mult cu cât acest medicament preferat în tratamentul inflației (dobânda-cheie) are acțiune lentă, deseori fiind nevoie între șase și zece luni ca să producă efectele așteptate, în plus tinzând să încetinească și creșterea economică prin scumpirea creditelor. Din acest al doilea motiv - comportament ilustrat în prezent de strategia Băncii Centrale Europene - este preferabil ca rata dobânzii-cheie să fie mișcată cu maximă prudență.

Un februarie înșelător

Fie că intervin guvernele, fie că intervin băncile centrale, ca să repare ceea ce piețele au stricat, în nicio analiză serioasă din lume nu se ajunge ca astfel de măsuri să fie considerate alunecări către un regim de administrare a prețurilor de către stat. Dacă în România bunăoară, în noiembrie 2021, electricitatea a cedat dintr-o dată 12 procente din prețul umflat cu pompa si întreținut forțat timp de zece luni, în condițiile unei liberalizări haotice, este cert că am primit un semnal pozitiv, de fapt un rezultat așteptat al intervenției statului, prin puterea legislativă, în piața energiei. O intervenție care a impus prin lege compensări și plafonări, după ce prețurile electricității, gazelor naturale și ale altor combustibili au explodat.

Cum însă legea, votată în toamna anului trecut, când prognozele multor mari centre de analiză din lume vedeau inflația în declin, a mizat pe cifre calibrate sub forța noului val inflaționist care mătură planeta începând din decembrie, a fost nevoie de rectificări. Și e bine că rectificările s-au produs repede. Prin Ordonanță de Urgență a Guvernului. Au fost ridicate plafoanele și au crescut semnificativ compensațiile.

Așadar, de azi 1 februarie, vom plăti maximum 80 de bani pe kWh pentru curentul electric consumat; și maximum 31 de bani pe kWh pentru gazele naturale consumate. Cu toate taxele incluse. Iar consumul, pentru consumatorii casnici, are acum noi plafoane, mai înalte, de până la 500 kWh la electricitate și de 300 de metri cubi la gaze. Toate aceste înlesniri, într-adevăr importante, sunt însă cu termen redus. Până la 31 martie.

Și de la 1 aprilie încolo ce va fi? Vom avea, de Paște, din nou prețuri explozive la lumină și căldură? Și va urma încă o vară cu facturi umflate din piața de energie, ce vor continua să împingă inflația în sus? Aceste întrebări, dramatice, au dat naștere la dezbateri aprinse în spațiul public. Unele opinii susțin încetarea oricăror intervenții în piața energiei după 1 aprilie. Altele converg către prelungirea plafonărilor și compensărilor până la 30 aprilie. Sunt și opinii care optează pentru un răgaz ceva mai lung, de șase luni, până la 1 septembrie. Un răgaz absolut necesar pentru ca România să-și pregătească în condiții optime aderarea la tranziția energetică - parte a noii normalități spre care criza actuală împinge lumea.

Deocamdată suntem în februarie 2022, exact 28 de zile la răscruce de șocuri, când prețurile din piața energiei sunt dictate de vreme și de vremuri. Citim prognozele meteo, se pare că februarie va fi o lună cu temperaturi calme și ne facem speranțe. De fapt, întreaga Uniune Europeană își face speranțe. Semnificativ, în acest sens, este faptul că în ultimele zile de ianuarie cotațiile pentru contractele din februarie, la electricitate, au arătat scăderi de prețuri până la 30 la sută. Motivul? Vremea bună, anunțată pentru februarie, a determinat o cerere mai mică în toată Uniunea Europeană, urmată de reduceri de prețuri.

Februarie este însă o lună înșelătoare, speranțele fiind și ele cu termen redus, pentru că toate celelalte cotații, de la două până la 12 luni, indică scumpiri pe piața electricității. În alt plan, cel al pieței gazelor, scumpirile se anunță și mai mari. Starea vremii nu impresionează această piață. Aici dictează starea vremurilor. Evenimentele de la granița Rusiei cu Ucraina, care fac incerte livrările de gaze rusești în Europa, împing prețul gazelor tot mai sus.

Avalanșele de știri din Statele Unite ale Americii, referitoare fie la exporturile viitoare de gaze naturale lichefiate către Europa, fie la vapoarele americane încărcate deja cu gaze lichefiate, care staționează în Atlantic, în apropierea porturilor europene, gata să descarce dacă va fi nevoie, nu au reușit încă să calmeze piața gazelor. În România, chiar și analizele făcute dincolo de starea vremii si a vremurilor, nu indică perspective optimiste pentru primăvara și vara viitoare.

O inflație cum nu am mai văzut mătură planeta

Desigur, ineditul actualului ciclu inflaționist, care a debutat în ianuarie 2021 și continuă să ne scumpească viața, se face remarcat prin câteva trăsături cu semnificații profunde. Mă rezum la cele mai importante.

1) Se manifestă global, ca și criza sănătății publice și toate celelalte crize pe care coronavirusul le-a provocat.

2) Nu corespunde definiției inflației - în sensul că lumea nu se confruntă cu o creștere generalizată a prețurilor de consum. Fenomenul se desface în două categorii distincte. De mai mult de jumătate din inflația afișată sunt vinovate prețurile din piețele de energie, care s-au umflat cu rate de două cifre, stricând mediile generale ale miscării tuturor prețurilor de consum. O altă parte, mai puțin de jumătate, constituie o creștere a prețurilor generale influențată întâi și întâi de scumpirile extravagante ale gazelor, electricității și combustibililor.

3) Marile bănci centrale, cu deosebire Rezervele Federale ale SUA și Banca Centrală Europeană, au situat în planul întâi redresarea economică, lăsând în planul doi inflația, pe care au socotit-o mult timp tranzitorie. Această politică suferă flexibilizări în vremea din urmă, cu diferențe majore între Fed și BCE, dar dilema inflație - creștere economică rămâne acută.

Deasupra tuturor acestor trăsături, dobândind o importanță cardinală, se situează faptul că actualul ciclu inflaționist, cum lumea nu a mai văzut, a grăbit demarajul tranziției energetice. De fapt, a marcat debutul unui proces revoluționar, parte integrantă a schimbării lumii, iar România nu are cum să rămână în afara acestei curse.

Tranziția energetică este - și mai ales tinde să fie - o explozie calitativă produsă într-un lung lanț de acumulări cantitative. Desigur, procesul este încă la început, într-o fază ce nu acoperă deocamdată definiția formulată de Camdessus, într-un dialog public cu guvernatorul Isărescu. În opinia exprimată de fostul director al Fondului Monetar Internațional, un proces de tranziție îsi poate atinge țelul numai dacă reușește să fie „îndrăzneț și cuprinzător”.

Așadar, când scriu „explozie calitativă”, am în vedere că trenul acestei tranziții a plecat deja, demarajul se dovedește a fi îndrăzneț, dar obiectivul cuprinzător ar urma să fie acoperit treptat. Există deja o foaie de parcurs, anul 2050 începe să fie tot mai mult acceptat ca moment în care trenul ar urma să ajungă în gara finală, dar proiecțiile etapelor intermediare sunt încă în faza unor confruntări aprinse la nivel global. Inevitabil astfel de confruntări vor continua, pentru că, de la un continent la altul, de la un grup de țări la altul, chiar în interiorul multor țări, armonizările nu s-au închegat încă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp