Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Despre organe și plăcuțe. Și înjurătura lui Bejan, vecinul nostru cu Skoda roșie

Răzvan Ștefănescu

Răzvan Ștefănescu, posesorul mașinii înamtriculate în Suedia cu numere de înmatriculare preferențiale, face o declarație de presă după ce polițiști ai Brigăzii Poliției Rutiere i-au suspendat permisul de conducere și confiscat numerele de înmatriculare în Bucuresti, în dimineața zilei de luni, 30 iulie 2018. (Inquam Photos/ Octav Ganea)

- Mamăăă,  mamăăă!

- Ce zbieri, copchile?! Zi, ce vrei?

- Auncă, ...te rog, mingea cu 35!

Peste câteva secunde, celebrul balon comunist ateriza de la etajul patru, ca o gumă de mestecat, galbenă, uriașă. 

Eram o gașcă de „puţoi” care băteam mingea, zi de zi, în spatele blocului care avea, la parter, o alimentară.  De cele mai multe ori, meciurile noastre erau întrerupte de trei cauze. 

Prima, era coada. Aceasta se forma,  ad-hoc,  dintr-un zvon,  în spatele alimentării, la o ușă a depozitului unde se pregătea fie servirea portocalelor, a cărnii ori a bananelor, pentru a nu înghesui oamenii înăuntrul magazinului. De multe ori erau doar pregătirile, marfa nu mai venea. Dar oamenii stăteau precauți, „poate, poate  aduce…”. Așadar coada, pe mai multe rânduri, se desfășura fix pe maidanul nostru. Ce „omor” era acolo, parcă văd și acum palmele deschise, precum ale unor cerșetori, printre gratiile cu romburi ce protejau ușa.

A doua cauză o constituia trecerea trenurilor străine, când lăsam totul baltă și fugeam să răcnim: „Gumii! Gumii!" și despre care am scris aici.

Ultima cauză era și cea mai cool, deși acest cuvânt nu exista pe vremea noastră. Era nenea Bejan. Bejan era un vecin mustăcios care avea o Skoda roșie,  nu știam noi exact modelul, dar conchisesem, încă de pe atunci, că ar fi o rablă. Important lucru însă, era o mașină! Și nu multă lume avea „mașină mică” în comunism și, chiar dacă părinții unora dintre noi dețineau câte o Dacie sau un Oltcit, nimeni nu putea refuza o plimbare cu automobilul. Ne înghesuiam ca sardelele, după cum apucam să ne suim din mers. Arcurile ieșite ale banchetei din spate, buretele mâncat precum în troleibuzele vremii, ușile capitonate de parcă erau carnete de note unul lângă celălalt, toate detaliile astea erau ignorate, căci râsetele, din grămada noastră cu vârf, burdușită într-o mașină, erau dependende pentru copilăria timpurilor acelea. 

Pe lângă mustața lungă, Bejan avea plete negre, era slab, iar cămașa desfăcută îi lăsa să se vadă părul des de pe piept. Când nu avea halatul albastru, de uzină, cu care se făcea nevăzut sub mașină unde meșterea de zor,  purta aceiași pantaloni de stofă, evazați cu două petece în genunchi. 

Apărea țanțoș, ori din scara blocului vecin, ori de sub Skodă, și striga tăios,  acoperind hărmălaia noastră, ca un arbitru care oprește meciul:

- Băiii, ia atenție la mine! Care mă ajută să împingem?! Vă fac o plimbare dacă pornește!

Explozia era instantanee. Care mai de care ne ocupam locurile, fie în spatele mașinii, fie în lateralul ei, unde apucam mânerele argintii. Marea bătaie era pentru ușa din dreapta care îți conferea posibilitatea de a fi copilot, evident asta dacă mașina pornea. Șansele de reușită sau de „buză umflată" erau împărțite pe din două. Ne mai căram niște îmbrânceli, doi - trei pumni, dar cei care prindeam pozițiile cele mai bune de împins bolidul nu le cedam nici în ruptul capului. 

Mustăciosul se suia la volan și dădea semnalul:

- Hai, băgați!

Și noi „băgam”, ne scremeam împingând. În jurul mașinii se crea un ghemotoc de copii atât de dens, încât cei care nu mai aveau unde să pună mâna pe mașină ajutau indirect, împingându-i pe fericiții care prinseseră „locuri la lojă".

Când auzeam motorul pornind din tusea lui bolnavă, eram în extaz. Plimbarea pe străduțele cartierului alături de tovarășii de joacă era punctul maxim al unei zile de joacă. Făceam cu mâna prin geamurile aburite la toți trecătorii și ne râdeam cu lacrimi când Bejan striga la noi că „ne ia mama naibii dacă umblăm la manivela macaralei!”.

Dar atunci când mașina nu pornea, când eram epuizați de atâtea manevre, care se dovedeau în zadar, finalul acțiunii era același. Bejan se transforma într-un gogoșar roșu de nervi și o trântea mereu pe asta, lovind  volanul cât un colac de salvare:

- Să îți dau la m.. e de rablă!

Râdeam pe îmbufnate,  apoi ne întorceam la meciul nostru, dar niciodată nu povesteam acasă înjurăturile mustăciosului ca să nu compromitem excursia următoare. 

***

Mă uitam la imaginile cu polițiștii care dădeau târcoale mașinii înmatriculate în Suedia cu deja celebrul mesaj venit parcă de sub mustața lui Bejan. Privindu-l pe polițistul care s-a pus pe demontat plăcuțele de înmatriculare, din spatele mașinii, am fost tentat, pentru o clipă, să cred că organul vrea să împingă bolidul. Că vrea să pornească Skoda roșie a copilăriei. Că e doar unul dintre tovarăşii mei de joacă care căuta, la concurență cu restul găștii, un loc mai bun de împins. 

Dar am realizat imediat că nu are cum să fie așa. Pentru că în timp ce el împingea mașina marca Democrație, seria Libertate de Exprimare, achiziționată acum 30 de ani, cu toată forţa la vale, cu palmele partidului de guvernamânt pe spatele său,  împingând prin el precum puștii mai puțini norocoși ai maidanului meu comunist, noi împingeam cu zâmbetul pe buze,  pentru că plimbarea pe care o câștigam era, preț de câteva minute, departe de cozi, departe de cerșitul la trenuri ori de cravate de pionieri aranjate pentru defilare, era cel mai liber loc din România. 

Parcă zburam cu rabla aia, căreia Bejan îi dădea la m.. e, atunci când motorul ei depășit ne punea bețe în roate visului de libertate. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Politia romana e "in corzi" la ora actuala !
    • Like 0


Îți recomandăm

Olguța Totolici

Despre soția lui Dan Barna opinia publică a aflat relativ recent, în momentul în care candidatul la președinție și-a făcut publică averea, iar în dreptul soției câștigurile erau „ascunse”, ca urmare a unei clauze de confidențialitate semnate cu firma la care aceasta lucrează. Intrigată, am dorit să o cunosc pe doamna în discuție, ca să aflu direct de la sursă cine e și „câte parale face”.

Citește mai mult

Marius Manole/Foto: Alexandra Pandrea

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult