Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Dirijorul care a ridicat tonul. Mic îndreptar pentru și despre managerii de carieră

Manageri

Foto: Getty Images

Marius stătea ca pe ace. Astăzi era ziua pe care o aștepta de câteva săptămâni bune. Și mai ales nebune.

Soția lui trecuse cu bine peste câteva probleme cu sarcina, iar programarea de azi la ecograf urma să îi liniștească și să le ofere prima transmisiune în direct cu micuța minune dinăuntru. Primele bătăi ale inimii…

Lui Marius îi bătea inima și mai tare, la gândul că nu apucase să discute cu șeful lui despre faptul că azi urma să plece mai repede de la birou. Și anticipa reacția pe care managerul avea să o aibă. De obicei, nu se arăta foarte înțelegător, iar oameniii din firmă, cu precădere cei din echipa lui Marius, știau deja bine că respectivul șef era mai greu de abordat la capitolul „diverse”, unde se încadrau și treburile de familie.

Cu toate acestea, trebuia să ajungă la clinică. Și trebuia să îi fi spus din timp șefului, măcar cu o zi înainte.

Dar ar fi comentat. Sigur ar fi venit cu o replică acidă, de genul: „Păi, nu are soția ta o soră cu care să meargă, sau cea mai bună prietenă? Măcar mama, și tot merge cineva cu ea”. Nu de puține ori, rigiditatea superiorului a atins cote maxime, iar Marius era deja pe punctul de a face alegerea la care nu ar fi dorit niciodată să ajungă: jobul sau familia? Joburi se mai găsesc, familia însă este doar una. Și viața este scurtă…

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

Ce înseamnă să fii un bun manager, să crești echipa, dar totodată să nu uiți să te crești de fapt pe tine?

Există o varietate de răspunsuri și bine ar fi să fie toate simplu de aplicat în viața reală. Dar realitatea bate filmul și așteptările fiecărui om sunt așa cum sunt. Vrem să fim mai buni, dar urmărim foarte atent dacă și ceilalți sunt dispuși să facă asta. Pentru că efortul este, totuși, mare și nu suntem absolut siguri că merită.

Vestea bună este că rolul unui manager are multiple ramificații și, după cum bine știi, dacă ai ales să faci asta, ai pornit la drum conștient că ai responsabilitatea de a ține firma pe un umăr și oamenii pe celălalt.

Să fii lider presupune să fii tu exemplul de care cei din preajma ta au nevoie. Dar nu poți fi, în același timp, frate, soră, părinte sau cel mai bun prieten. De foarte multe ori, rolul de manager te schimbă, pentru că evoluezi, iar procesul de învățare te consumă, schimbarea în sine se petrece la un nivel pe care îl accepți.

Cum le poți explica asta celor din echipă? Cum poți trece de bariera psihologică a problemelor personale?

Există trei pași importanți pentru ca viața ta să capete sens și să controlezi balansoarul familie-profesie.

Primul pas este comunicarea. Deși sună deja ca un stereotip, de aici pleacă totul. Iar când vorbim despre comunicare, nu ne referim la cunoscutul small talk de la cafeaua de dimineață, unde oamenii vin, mai mult sau mai puțin, aduși de complezență. Pentru unii poate acel moment este singurul în care fac eye contact.

A fi un manager drept înseamnă să deții câteva secrete. Sau să le afli, dacă se poate, cât mai repede. Pentru cei aflați în funcții de conducere, timpul nu este un aliat, după cum știi. Și nici alți prieteni nu se prea arată la orizont, în cadrul companiei. Dar nu prietenia ar trebui să stea la baza relației de colaborare dintre oamenii unei organizați, ci mai degrabă respectul. Atunci când suntem respectați, suntem ok cu noi înșine. Iar, mai departe, totul se răsfrânge asupra familiilor noastre și interacțiunilor cu restul lumii. Nu trebuie să uităm, însă, că respectul (la fel ca încrederea) se câștigă greu și se pierde repede. Ar mai fi ceva interesant de observat, și anume faptul că încrederea și respectul sunt niște drumuri cu dublu sens.

Revenind la secrete, cele mai importante informații pe care liderul trebuie să le aibă sunt, de fapt, acele lucruri referitoare la personalitatea sa. Oamenii urmează lideri, nu manageri. Iar stofa de lider este greu de găsit; și scumpă. Unii se nasc lideri sau așa le place să creadă. Totuși nimic nu este mai greu decât să lucrezi cu oamenii, să îi conduci, să le insufli încredere și să le transmiți viziunea, să îi implici cu adevărat.

Când comunici, te deschizi. Când te deschizi, te expui. Când te expui, te gândești că faci un pas spre alții.

Nu este simplu, te înțeleg perfect. Dar nu uita că toți oamenii simt cam aceleași lucruri, când vine vorba de „deschiderea ușilor”. Să bați la anumite uși, să discuți anumite subiecte implică o anumită diplomație. Așa cum copiii au încredere în părinți că le poartă de grijă, la fel și angajații unei companii au încredere că firma le asigură salariul, siguranța financiară, precum și condiții de lucru optime, pentru a putea performa.

Spre deosebire însă de relația părinți-copii, în mediul de business poți renunța la colaborarea contractuală. În contractul pe care angajatul îl semnează, există termeni și condiții, iar obligațiile fiecărei părți implică anumite libertăți și restricții. Într-o lume perfectă, poate că munca s-ar putea desfășura fără contracte și fără program pe ceas. Dar suntem imperfecți și cumva trebuie să facem limonada aia din nou și din nou…

Orice manager pornește la drum cu cele mai bune intenții, pentru el personal și pentru business, în ansamblu. Intențiile sunt obiective de ordin financiar, în primul rând, dar sunt dublate, în egală măsură, de dorința fierbinte de a se simți împlinit în inimă. Tu cum te simți acum? Unde ai ajuns pe drumul spre succes? Indiferent dacă ești un manager de top, un manager de echipă sau un manager al propriului tău job, denumirea este aceeași: manager, administrator, organizator. Nu uita că nu ești singur. Ai o echipă de subordonați, colegi sau colaboratori. Iar acasă ai o familie, un grup de prieteni și încă foarte mulți amici.

Ai analizat comportamentul tău față de ei? Vorbești cu subordonații așa cum vorbești cu copiii tăi? Sau îți tratezi oamenii din echipă ca pe niște adulți? Adaptezi comunicarea în funcție de rang sau educație? Te poți transpune în locul celuilalt, atunci când îi comunici ceva? Arta conducerii cuprinde toate aceste răspunsuri.

Al doilea pas este empatia. Managerul care crede în oameni este empatic. Liderul care crede în oameni este om. Ceea ce avem cu toții nevoie este, în mod ideal, combinația dintre cele două calități de mai sus. Pentru ca o afacere să aibă succes, este nevoie de o viziune, o dorință arzătoare și un plan bine întemeiat. Pentru ca succesul să dureze, mai trebuie câteva ingrediente, și anume: seriozitate, obiectivitate, ancorare în realitate și capacitate de anticipare. După cum vezi, managerul trebuie să înglobeze o sumă de calități, să fie un supererou, cum ar spune copiii noștri. Apropo de copii, cunoști oare povestea vulturului-părinte?

Pe scurt, este vorba despre o mamă-vultur care își crește puii în cuib, acolo unde a așezat cele mai bune crenguțe, puf și pene, astfel încât puii să se simtă cât mai protejați, într-un loc familiar și confortabil. Însă, înainte de a așterne toate acele chestii plăcute, baza cuibului a fost asigurată dintr-un cadru rigid, construit din ramuri, pe care vulturoaica l-a țesut și împletit împreună cu tatăl puilor. Timpul trece, puilor încep să le crească penele, aripile și coada. Se apropie, așadar, momentul ca ei să părăsească cuibul, iar lucrurile se petrec în felul următor. Mama începe, puțin câte puțin, în fiecare săptămână, să golească cuibul de pene și puf, astfel încât la final să rămână doar acel cadru despre care vă spuneam, baza rigidă din ramuri. La un moment dat, disconfortul îi determină pe pui să se apropie tot mai mult de marginile cuibului și, într-un final, să își dea drumul în gol, supravegheați fiind de părinți. Primul lor zbor, lansarea în neant…

Gestul vulturilor-părinți de a forța plecarea înseamnă oare lipsă de empatie? Sunt ei niște părinți răi sau prea duri, dacă procedează în acest mod? Un părinte știe ce este bine pentru copilul său, intuiește ce este oportun sau nu, are posibilitatea de a vedea lucrurile în ansamblul lor, are acel bird’s eye view, să zicem. Și poate, prin urmare, să impună anumite reguli, care să ajute copilul să stea departe de necazuri, poate fi mai autoritar spre binele familiei, și poate fi un exemplu bun de urmat, un părinte cu principii sănătoase.

Prin extrapolare, un lider al unei organizații are dreptul și, adeseori, trebuie să fie mai sever în comunicare, îndeosebi când este nevoie ca angajații din respectiva firmă să înțeleagă că totul se învârte în jurul unor obiective. Datoria liderului este de a comunica bine obiectivele și de a se asigura că, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, oamenii din organizație rezonează cu acele planuri și le însușesc și le asumă, le înțeleg sensul.

Da, managerul este om, este supus greșelii. Liderul este cel care dă exemplu și trebuie să fie atent la fiecare cuvânt. Dar oamenilor din subordinea sa – care cunosc, la fel ca șeful, ce se petrece în mersul firmei - li se va părea totul mult mai normal, dacă un manager ar ridica puțin tonul; i-ar înțelege stresul și mesajele stringente. Empatia poate exista și în situații de criză, pentru că manifestarea sa ține de mai mulți factori. Nivelul de wellbeing în cadrul companiei este una dintre aceste pârghii, iar alta ar fi implicarea efectivă a oamenilor în activități care să îi facă să se simtă utili, să aducă plus valoare și să vadă rezultate concrete.

Nu în ultimul rând, al treilea pas este disciplina. Orice familie rezistă prin niște reguli, exact așa cum orice business este bazat pe anumite proceduri de lucru. Să pornești la drum fără un plan este cel puțin riscant, și să nu știi încotro te îndrepți este de-a dreptul periculos. Încrederea, după cum ziceam mai devreme, e un pilon de bază al unui edificiu de business. La fel putem spune despre respect, determinare și disciplină.

80% din reușita unui proiect este condiționată de organizare. Nu poți prinde pește fără undița completă. Nu poți aștepta să sece lacul (în eventualitatea în care, vreodată, se va întâmpla lucrul acesta). Este timp pierdut. Un rezultat bun este cuantificat în funcție de timp, de resurse, iar disciplina este cuvântul-cheie.

Un angajat disciplinat nu este un robot. Un manager disciplinat nu este un autocrat. Un părinte disciplinat nu este un inchizitor. Este vorba despre oameni cu simțul responsabilității, un simț care se poate traduce, în exterior, și prin manifestări de genul unor cuvinte mai dure, a unor mesaje asertive mult mai... directe.

Energia trebuie condusă, nu risipită, iar managerul știe – sau ar trebui să știe – acest principiu de bază. Dar ce te faci când acasă ai 2 sau 3 copii cu personalități și nevoi diferite, sau dacă la serviciu ai de condus 20 sau 30 de colegi, 200 sau 300 de angajați? Nu poți cunoaște fiecare om din companie, exact așa cum soțul și soția realizează, adeseori, că nu se cunosc îndeajuns nici chiar după 50 ani petrecuți împreună. E normal? Da. Însăși cunoașterea de sine necesită un proces îndelungat și complex. Cine poate spune că a ajuns să se cunoască pe sine? Cred că foarte puțini. Iar aceia, probabil, nu au reușit asta lucrând overtime.

Disciplina nu este un lucru rău. Nu ar trebui să seteze tipare, pattern-uri, clișee. Însă ar trebui să existe, ca să reglementeze situații de fapt și stări de lucruri. De exemplu, un manager permisiv nu va cere socoteală angajaților care nu își duc la îndeplinire sarcinile pe care le aveau în lucru. Este înțelegător cu cei care, de multe ori, procrastinează și le amână deadline-urile în speranța înțelegerii că acea excepție va fi și ultima. Managerul, liderul, antreprenorul, șeful respectiv nu doar că va simți frustrare la un moment dat, dar va ajunge să închidă personal câteva task-uri, pentru a fi gata cât mai la timp. Va aloca minute sau ore poate, din timpul său liber. Ori va rupe din timpul rezervat rezolvării altor proiecte, planuri sau sarcini în derulare.

Cu gândul la binele comun, e foarte posibil ca managerii să pară lipsiți de tact. Dar tocmai tactul și tonul sunt cele două caracteristici esențiale în existența (mai mult sau mai puțin efemeră) a unui manager. Cum poți conduce o orchestră, dacă membrii respectivului ansamblu nu respectă tactul? Ridicând puțin tonul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Șeful meu direct din Germania (lucrez din România pentru o corporație germană în R&D) mi-a spus că familia și sănătatea trebuie să fie prioritatea nr. 1, iar jobul în companie după aceea. Compania poate "supraviețui" și fără angajat dar familia acestuia, mai greu. Dacă am nevoie ca firma să ma ajute în prioritatea nr. 1, să apelez fără remușcări iar ei ma vor ajuta pentru că dacă angajatul are problemele personale rezolvate atunci el va putea să se dedice și companiei.
    Din fericire nu am avut nevoie de ajutorul companiei dar sentimentul că aceasta poate să ma ajute este liniștitor.
    Acesta este "capitalismul salbatic" în care lucrez de mai bine de 15 ani...
    • Like 1
  • florin check icon
    He, he... sefimea a cazut din lac in put. Inainte le era simplu cu somajul ridicat, aveau cuvintele la ei. ''Am 5 ca tine la poarta''. Eu, tanar fiind, am inghitit si eu prosteala. Acum trimit un sms si anunt ca in ziua respectiva nu pot lucra pentru firma. Atat. Daca apar comentarii tampite, am si eu cuvintele la mine: ''astazi nu-ti pot oferi timpul meu'' sau daca insista: ''nu esti stapan pe viata mea''. E greu, nu?
    In 2004 plecam dintr-0 companie si mi-am cinstit colegii cu cate-un pahar de vin. Seful zicea: ..Florine imi corupi oameni'', iar eu i-am spus ca nu-s oamenii lui sunt colegi. Un an mai tarziu nu mai era sef, muncea cot la cot cu cati mai ramasese.
    • Like 0


Îți recomandăm

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult