Foto: Guliver Getty Images
Cu ceva timp în urmă în spațiul public s-a purtat o discuție în legătură cu intenția autorităților ca elevii care nu obțin cel puțin nota 5 la Evaluarea Națională să fie înscriși automat în școlile profesionale.
Având în vedere efectele nocive pe termen lung pe care le-ar fi avut o astfel de măsură, dar și faptul că în data de 23-25 martie 2020 va avea loc o simulare la nivelul întregii țări a Evaluării Naționale, voi face câteva comentarii în legătură cu acest subiect.
De fiecare dată, Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat înfierbântă spiritele, iar noi trebuie să ne luăm măsuri de protecție împotriva oricăror idei trăsnite.
Nu am cunoscut în mod practic sistemul de învățământ de înainte de 1989, dar ca istoric vă reamintesc, simplificând lucrurile, faptul că acesta era organizat astfel:
1. Până în anii ‘90, absolvenții a VIII-a aveau două opțiuni:
a) Licee teoretice cu durată de 4 ani - care aveau repartizate un număr de locuri și care, în funcție de numărul de absolvenți ai claselor a VIII-a înscriși, organizau examene de admitere.
b) Școli profesionale - cu durata de 2-3 ani, la care se înscriau absolvenții învățământului obligatoriu de opt ani, care doreau să profeseze într-o meserie. Este de menționat că absolvenții școlilor profesionale puteau urma cursurile liceale la seral și, în funcție de pregătire și aptitudini, puteau frecventa și absolvi apoi chiar cursurile instituțiilor de învățământ superior.
Important de menționat că absolvenții clasei a VIII-a, împreună cu familiile lor, luau ei înșiși deciziile parcursului academic și profesional și nu le era impus de la centru în mod direct. Statul organiza doar rețeaua școlilor profesionale, pe meserii.
2. În anii ‘70 au fost înființate licee industriale prin schimbarea profilului unor licee teoretice, pedagogice etc. Acest lucru s-a realizat cu intenția de a se asigura condiții pentru pregătirea unor muncitori care să aibă și o bună pregătire academică. În aceste licee industriale ajungeau să învețe și elevi ai liceelor teoretice, elevi care nu treceau de examenul de la finele clasei a X-a, așa numit examen de „treapta a doua”. Această examinare, a elevilor de liceu după parcurgerea clasei a IX-a și a X-a, a durat până în 1992.
3. Absolvenții acestor licee industriale nu aveau nici pregătirea teoretică preconizată și mulți dintre ei nici nu mai aveau abilitățile necesare, ca meseriași, așa cum aveau absolvenții școlilor profesionale.
4. După anul 1989, practic au fost desființate școlile profesionale. În aceste condiții, toți absolvenții clasei a VIII-a erau înscriși, într-un fel sau altul, la liceu și ca atare, după examenul de bacalaureat se puteau înscrie la instituții de învățământ superior de stat sau private.
În mod sintetic aceasta este evoluția sistemului românesc de învățământ, din punctul de vedere organizatoric, în ultimii 50 de ani. Să detaliem puțin situația actuală.
Învățământul obligatoriu, stabilit prin lege este de 11 ani (clasa a X-a). La finalul clasei a VIII-a se realizează o Evaluare Națională. Pare a nu fi nimic anormal în acest demers, dacă această evaluare nu ar fi, în fapt, un examen ale cărui consecințe sunt dintre cele mai dramatice pentru elevi și familiile lor. Și atunci se pune firesc întrebarea: ce rost are acest examen? În opinia noastră, dincolo de faptul că este inutil, acest examen mascat nu are ca efect decât segregarea elevilor, înainte de a finaliza cursurile obligatorii. Statul selectează elevii cu cele mai bune performanțe pe care îi repartizează la așa-numitele „licee de top” din România. Iar pe ceilalți îi trimite la școli care nu le oferă nici o șansă pentru a performa. În acest mod statul continuă adâncirea discriminării: pe elevii care nu obțin cel puțin nota 5 la Evaluarea Națională i-ar fi înscris automat la școlile profesionale? Să considerăm un pas înainte faptul (sau doar noroc) că din luna decembrie, obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5 a fost eliminată, prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial în 24 decembrie 2019?
Să ne înțelegem foarte bine. A urma cursurile unei școli profesionale este un lucru foarte bun și onorabil. Numai că această decizie trebuie să aparțină exclusiv elevilor și familiilor lor în funcție de oferta rețelei școlare legal organizată de autoritățile statului, centrale sau locale, sau de persoane private. Altfel, această măsură ar fi dus la formarea unei mentalități greșite, că numai „proștii” urmează cursurile școlilor profesionale. Ceea ce este fals. Sunt elevi care au note foarte bune, dar care doresc să practice o meserie și care le va aduce satisfacții profesionale, dar și semnificative recompense materiale. În condițiile crizei acute de meseriași cu care se confruntă România, „instalatorul” - adică tânărul care știe să practice o meserie - va fi câștigător net pe o piață a muncii unde oferta e limitată. „Instalatorul român” poate fi din start „milionarul” generației copiilor noștri, adică va avea un avantaj competitiv în fața unor absolvenți de studii teoretice care „știu totul”, dar care în realitate trebuie să se specializeze la locul de muncă.
Cum ne-am simți noi, cu toții, beneficiari ai unor servicii de care nu ne putem lipsi, atunci când, spre exemplu, am ști că instalatorul care vine să repare o defecțiune la instalația sanitară este „un prost”, un elev de nota 4. Ca să nu mai vorbim de implicațiile sociale pentru această categorie de tineri.
Știu că discuțiile despre acest lucru sunt multe și evidențiază perspective diverse. Cred însă că toate acestea se desfășoară într-un spațiu închis, învechit, generat de paradigma actuală care guvernează învățământul românesc.
În aceste condiții nu vom găsi răspunsul la întrebarea firească dacă este bine ca statul, în mod centralizat să ne stabilească parcursul în viață. Argumentele, susținute inclusiv de reprezentanți ai unor organizații ale părinților, potrivit cărora se acordă astfel șanse și acestei categorii de elevi sunt false și cantonate, în mod periculos, într-o logică etatistă de care credeam că, acum, la 30 de ani de la revoluție, am scăpat. Iată însă că ne-am înșelat. Așadar, numai depășirea acestei paradigme învechite și nocive ne poate oferi posibilitatea să vedem calea realistă, democratică, de urmat, în pas cu evoluția societății omenești.
Fără să insist asupra acestui lucru fac trimitere la Raportul OECD privind Evaluările și examinările în sistemul de educație din România, publicat în luna mai a anului 2017 care, menționează la pagina 13, dar și în alte paragrafe:
„Reducerea impactului negativ al examenelor naționale asupra învățării și progresului elevilor
Cele două examene naționale ale României, și în special examenul din clasa a VIII-a, au mize mari pentru elevi, profesori și școli. În timp ce examinările cu mize mari sunt frecvente în multe țări, absența unor măsuri de atenuare a limitărilor lor în România are consecințe negative asupra învățării, motivației și progresului elevilor. În viitorul apropiat, România ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea calității și echității examinării de Capacitate, astfel încât să susțină schimbările pozitive în predare și învățare stabilite în noul curriculum. Pe termen lung, ar trebui să reconsidere utilizarea examenului de Capacitate pentru a îndruma elevii în diferite programe școlare, ca parte a dezvoltării unui model mai cuprinzător al învățământului secundar.”
Numai după ce vom înțelege rostul acestor concluzii la care a ajuns o organizație internațională vom putea să gândim liber și să acționăm pentru transpunerea în practică a celorlalte recomandări din acest raport, din rapoartele UE, ca și din studiile specialiștilor români în științele educației. Sunt convinsă că îmbunătățirea calității învățământului românesc, educarea elevilor pentru viață și nu pentru o profesie sau meserie, existența unor activități de orientare școlară care să ajute elevii să opteze pentru cel mai potrivit parcurs profesional sunt metodele cele mai potrivite, și nu deciziile luate centralizat la nivelul statului, care să împartă elevii în „buni” și „proști/slabi”. Sunt, de asemenea, convinsă că tema abordată în acest articol este numai începutul unei noi dezbateri despre învățământul românesc, despre rolul statului în conturarea parcursului profesional al tinerilor, în definirea statutului social al cetățenilor acestei țări.
Cred că soluția sugerată atât de specialiștii români, cât și de prestigioase organisme internaționale se impune de la sine. Statul român trebuie să organizeze, în cele mai bune condiții, învățământul obligatoriu. Apoi, sistemul de învățământ profesional, liceal și universitar, organizat pe profiluri, să organizeze examene/testări care să asigure accesul absolvenților învățământului obligatoriu sau, mai apoi liceal, la aceste forme de învățământ. Dar la toate aceste examene/testări elevii absolvenți ale diferitelor forme de învățământ să se înscrie prin decizia lor și a familiilor lor, nu a statului. Statul are altă treabă. Să elaboreze politici publice adecvate, pentru toate categoriile sociale și pentru toate domeniile.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O alta varianta ar fi scoala de meserii (profesionala) sa fie postliceala, sa se poata inscrie oricine a terminat minimum 12 clase, cu sau fara diploma de bac si ar putea studia o meserie si absolventii de studii superioare care nu isi gasesc joburi conform pregatirii si aspiratiilor. Decat vanzatoare cu facultate nu mai bine coafeza sau bucatareasa? Meseriile de coafor si de bucatar se perfectioneaza cu cursuri de specializare mai scumpe decat taxele de la facultate si pot ajunge la cateva zeci de mii de dolari pe curs, fiind necesare mai multe astfel de cursuri pe parcursul unei cariere, pentru cei care au aspiratii foarte inalte.
In rest referindu-ne la meserii cred ca orice tinar trebuie sa aiba optinunea sa continue liceul si sa urmeze o scoala de meserii sau chiar s-o inceapa mai devreme , in functie de nazuintele sale.
Nu vad de ce este asa de complicat. Problema cu scolile de meserii , este ca ii bagam tot timpul la categoriile strungari si sculeri matriteri . Pot fi scoli de operatori computer , programatori , secretare , samd... In general ar trebui dezvoltata orice meserie ceruta de piata . Dar aici problema nu mi se pare a fi a elevilor, ci a profesorilor .
Acum toti suntem licentiati in ceva, dar nimeni nu mai stie schimba un robinet sau o bujie!
Eu, personal nu-mi amintesc NIMIC din ce se preda la liceu. Stiu de pH din reclame iar logaritmii e ceva din matematica si atat. Un bun meserias va fi un foarte bun inginer in acelasi domeniu cunoscand subtilitatile meseriei. Majoritatea inginerilor din constructii de exemplu sunt priviti cu indulgenta de meseriasi avand in vedere cate tampenii pot debita.
Lasati absolventii de scoli profesionale sa urmeze o facultate. Bacalaureatul si absolvirea scolii profesionale sa fie egale.
Când ai umflat un sistem cu pompa (catedre peste catedre) e greu să-l mai dezumfli. Sar sindicatele de 7 coți în sus.