Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Dragul meu copil nenăscut, îmi cer iertare!…

Alexandra Măceșanu, iertare

Foto: Alexandra Măceșanu Facebook

Sunt o viitoare mămică. Ar trebui să nasc în aproximativ două - trei săptămâni un băiețel. Urmăresc de câteva zile cu sufletul la gură tot ceea ce se întâmplă în cazul „Alexandra” și mă gândesc cu groază la cum o să fac eu să îl învăț pe fiul meu despre minunea libertății, în condițiile în care am ajuns ca nouă, adulților, să ne fie frică să mergem pe stradă. 

Am fost o fericită când familia mea mi-a luat o mașină la 22 de ani. Pe lângă libertate, asta mi-a dat un soi de siguranţă. Pentru o femeie, e foarte important acest aspect, mai ales că și acum, gravidă fiind, cu 27 de kilograme în plus, mi s-a întâmplat ca bărbații să oprească mașina lângă mine pe stradă și să mă fluiere. Și nu eram îmbrăcată necuviincios, cum ar spune acel profesor de la Teologie. Felul în care femeia este privită în România este o altă discuţie. Din păcate, încă sunt şocată de un caz, tot din România, în care primarul acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră este scuzat inclusiv de către femei. 

Pe mine nu mă poate minţi nimeni. Când eram copil, până în zece ani, am fost pipăită în lift de un vecin bătrân. Mi-a fost frică să o spun până la douăzeci şi ceva de ani. Eram sigură că nu mă va crede nimeni. Ne naştem cu frică.

Un copil se lasă în mâinile tale cu totul, având încredere că îl vei proteja. Îmi dau seama acum cât de mult curaj aveam, copil fiind, și cât de puțin curaj am ajuns să am acum.

Îmi aduc aminte de mama care îmi spunea mereu că „s-au schimbat vremurile". Nu am înțeles niciodată grija ei excesivă și mereu am criticat-o pentru faptul că este prea anxioasă.

Am ajuns acum să mă tem pentru fiul meu nenăscut, chiar dacă este băiețel. Mă gândesc din tot sufletul cum o să îl învăț eu să se păzească, să aibă respect pentru femei, să nu fie violent, să fie bun, să fie corect şi altruist.

Îmi vine să urlu cu toată puterea mea: „Mami, îmi pare rău! Îmi pare rău că vii pe lumea asta unde nu te pot apăra și unde nu îți pot oferi educația pe care o meriți”…

Acum ceva timp, o cunoștință, cunoscută bloggeriță, scria despre învățăturile pentru fiica sa. Spunea că e normal să nu te temi de poliție, iar dacă fiica ei se pierde în parc cumva, ea o învață să meargă la domnul polițist să-i ceară ajutorul. M-am bucurat atunci, pentru că am văzut că mai sunt oameni cu încredere, curajoși, care îi învaţă pe copiii lor valori frumoase. Ei bine, vă întreb și eu acum: ce e de făcut când încrederea în „domnul polițist” tinde către zero?

Ce se întâmplă cu noi? De când am devenit atât de cinici? De când am devenit atât de nepăsători? De când am uitat să fim oameni? De când ne este atât de frică? Frica ne guvernează vieţile. Frica de a nu face parte din societate, frica de a nu avea bani, frica de a fi neînsemnaţi.

Cu câteva săptămâni în urmă, un senator aflat la Suceava a chemat elicopterul SMURD ca să ajungă degrabă la o toaletă la București.

Alexandra, ne cerem scuze, noi, adulții, pentru că toți suntem responsabili pentru tine, la fel ca părinții tăi, ne cerem scuze că pentru tine nu a fost liberă nici măcar o linie de telefon, darămite un elicopter. 

Ca adult, mă simt vinovată pentru faptul că la fiecare abuz pe care l-am întâlnit în viața mea în această țară, m-am lăsat călcată în picioare. Nu vreau să dau vina pe nimeni. Dau vina în primul rând pe mine. Pe mine ca om, pentru că eu în primul rând am tăcut atunci când era momentul să vorbesc.

Sunt extraordinar de dezamăgită de conducătorii noștri. Nu am văzut pe absolut niciunul dintre ei să spună: „Alexandra te rugăm din suflet să ne ierți! Dragi părinți ai Alexandrei, vă rugăm să ne iertați pentru nepăsare, indiferență, răutate, prostie și pentru faptul că și noi ceilalți, părinți ai copiilor României, nu am luat măsuri ca să avem grijă de ei”. Toată lumea se scuză.

Cine şi-a cerut iertare? Oamenii care au ieșit să protesteze. Oamenii care mai au o umbră de demnitate. Oamenii pentru care merită să mai încerci să mai trăiești și mâine. Oamenii pentru care merită să nu pleci din țară și oameni datorită cărora fiul meu mai are șanse să aibă parte de o lume mai bună. Au greşit şi ei, am greşit şi noi.

Este inutil să vă spun ce simte o viitoare mămică în momentul în care vede la televizor ce a pățit o fetiță de 15 ani, un înger curajos, mai curajos ca mulți dintre noi, pentru că a prins glas. 

Este inutil să vă spun ce durere are în suflet o viitoare mamă, darămite o mamă care și-a crescut copilul așa cum a putut ea mai bine timp de 15 ani?!

Fiul meu, îmi pare rău că nu am putut să te ajut să trăiești într-o lume mai bună. Dar îţi promit din tot sufletul că îți voi lăsa drept moștenire nu o mașină cu șofer sau elicopter la scară, ci lucruri mai modeste. Îți promit, de pildă, că o să te învăț ce înseamnă bunătatea, omenia, compasiunea, dreptatea și iubirea. Mai mult nu îți pot promite.

De ce scriu? Nu vreau să dau lecţii nimănui. Poate că textul meu nu va ajuta pe nimeni. Este doar o altă părere plină de revoltă. Dar într-o zi, când cineva va simţi la fel ca mine, va şti că nu e singur… 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Referitor la ceea ce a scris „Ioan”: E cel mai trist comentariu pe care l-am citit în ultimul an. Disperarea manifestă în cuvintele bietului „Ioan“, specifică necreștinilor, e ținta dintotdeauna a „stăpînitorului lumii acesteia“ – deformate după chipul și asemănarea Cezarului, nu a lui Dumnezeu. Avem de ales: fie începem să ne rugăm cu toții, după teribila pildă a ninivitenilor de odinioară, atît pentru luminarea minților conducătorilor pe care-i avem (atenție: creștinii se roagă și pentru vrăjmași!) cît și a fiecărui cetățean care a mai rămas în țară făcîndu-ne începînd de mîine foarte bine datoria acolo unde sîntem chemați vremelnic, fie ne încrucișăm îndată brațele și ne punem pe bocit, după exemplul femeilor din povestea lui Ion Creangă despre prostia omenească, în așteptarea prăbușirii drobului de sare în capul pruncului.
    • Like 0
  • Ioan check icon
    Stimată doamnă Isac, dacă vă pasă cu adevărat de viitorul dumneavoastră copil, eu cred că ar trebui să vă gândiți serios să plecați de aici, oriunde, numai să plecați și să nu vă uitați înapoi.


    Cu riscul de a supăra multă lume, eu sunt de părere că a avea copii în flegma asta de țară e cel mai crud lucru pe care îl poate face cineva. E un act de sadism extrem, mai rău decât cel al celui mai nebun criminal. Măcar victima unui criminal scapă de chinul vieții ăsteia nenorocite.

    Nu cred ca ar avea rost să enumăr toate ororile la care sunt condamnați cei blestemați să se nască aici.


    Eu am decis de mult că nu voi avea copii. Măcar așa am conștiința împăcată că nu voi contribui la perpetuarea abominației ăsteia a istoriei.
    • Like 0
  • Ada check icon
    Daca de pe acuma va "jeliti" cum o sa fie viata copilului d-v ce va invata acel copil ?
    Pe langa bunatate, iertare, omenie, trebuie sa invete si curaj, dreptate , adevar, speranta. Da, ne este mila de Alexandra si Luiza, dar... fiecare cu viata lui. A pune pe toti impreuna si a spune ca nu se va schimba nimic este deja deznadejde.
    Consideram ca este emotia hormonala dinainte de nastere.
    O sa fie bine. O sa vedeti.
    • Like 1
    • @ Ada
      Tocmai pentru ca "fiecare cu viata lui" am ajuns aici. Daca nici acum nu ne pasa cu adevarat, daca nu ne mai impresioneaza nici ororile astea din urma, daca intoarcem capul sau schimbam programul televizorului pentru ca stirile sunt prea triste si noi vrem doar veselie si Untold, daca punem ingrijorarile firesti ale unei viitoare mamici doar pe seama emotiilor hormonale, atunci chiar ca nu mai avem viitor ca OAMENI.
      • Like 0
    • @ Iuliana Hoara
      Ada check icon
      "Fiecare cu viata lui" a fost demult... de 15-20 de ani. Cand majoritatea romanilor dormeau sau petreceau de ziua votului.Cand au lasat pe altii sa decida in locul lor. Cand au asteptat sa le cada totul bine . Cand am avut soc la sectia de votare si dadeam pagini-pagini goale.
      In acest context de mai sus " fiecare cu viata lui " m-am referit la faptul; ca nu mi-i se pare normal sa asociem viata copilului nenascut cu destinul celor 2 fete. Stie cineva cum va fi peste 5-6 ani? Si daca stie este sigur ca asa va fi cum crede el ?
      Daca credeti ca numai acuma au fost ororile acestea va inselati. Daca numai acuma le vedeti e problema d-v.
      Daca nu stiati ca nu functioneaza bine sistemul 112 - problema d-v.
      Daca ati crezut ca in politie, parchete, justitie, sistemul de sanatate, nu exista oameni incompententi -problema d-v.
      Altii demult au vazut si s-au confruntat cu ele.
      Romania este tara de tranzit si de comsum de droguri si prima tara de export de persoane. Este destul de odios ?
      Haideti sa transformam ingrijorarile unei viitoare mame in "drob de sare" si sa ne punem toti cenusa in cap si sa stam tristi si sa ne punem si o pancarta cu " Suntem Oameni".
      Unde au fost acei OAMENI mai demult cand alti oameni au avut nevoie de ceilalti OAMENI ? Nicaieri.
      Bine ati venit in realitate !
      • Like 0
  • Poliția are vina ei dar și noi avem vina noastră. Am văzut că s-a postat o poză luată de pe camera de luat vederi cum Dincă o îmbrâncea și o lipsea de libertate pe Alexandra. Parcă era pe o stradă. Oare nu treceau oameni pe acolo? Oare nimeni nu a observat? Nici unui trecător nu i-a păsat? Pariez că de se face un experiment asemănător doar pentru a se observa reacția trecătorilor, vom rămâne muți cât de indiferenți suntem. S-a mai relatat un caz din Galați cu fata plină de sânge, că Poliția a fost nepăpsătoare. Da, Poliția a dat dovadă de nepăsare dar doamna care a postat cazul nu putea să sune la salvare și să se oprească să dea prim ajutor dacă ar fi fost nevoie până la apariția salvării?Poliția trebuie să-și recunoască indiferența dar și noi cetățenii. Dacă noi cetățenii strigam și alertam Poliția când Dincă o lipsea de libertate, o îmbrâncea în mașină, azi Alexandra poate trăia.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Bineînțeles că ne e frică,orcine poate fii o viitoare victimă m-ai ales copiii noștrii.Trebuie ales și cât mai repede acum dacă vrem să trăim într-o Junglă , s-au ieșim Masiv în stradă și îi alungăm pe toți cei responsabili de starea asta.Avem posibilitatea asta.Urmează numai să vrem.
    • Like 0
  • Dan Dinu Dan Dinu check icon
    Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău! Prea e fără de speranţă tonul. Mi-a adus aminte de povestea drobului de sare şi de una din istoriile lui Anton Pan spuse în Povestea Vorbii:

    Oare unde iară bărbați și neveste
    Au mers să pețească, obicei cum este;
    Priviră, văzură, vorbiră de fată
    Și se învoiră cu mumă, cu tată.
    Acuma rămase să bea aldămașul
    D-alde cuscru, socrul și de alde nașul.
    Așa el și zise: — Draga tatii fată,
    Du-mi-te de scoate nițel vin îndată.
    Ea luând o oală, o spălă, o șterse
    Și în grab cu dânsa în pivniță merse.
    Dacă văzu tat'-său că prea zăbovește,
    Mumi-sii îndată zicând poruncește:
    — Du-te curând, dragă, dumneata de scoate,
    Că, pe cum bag seamă, copila nu poate.
    Mergând ea, găsește în plâns pe copila
    Și privind la dânsa i s-ațâță mila,
    Se sperie,-ntreabă: — Ce ai, drăguliță?
    Ia spune-mi și mie, spune-mi, măiculiță.
    Atunci fata-ncepe și îi zice: — Mamă!
    Acum, cum vezi bine, mă mărit să cheamă,
    Așa, să zic dară, o și făcui asta,
    Ș-am rămas grea-ndată, ca toată nevasta.
    Am făcut acuma, să zic, și pruncuțu
    Și îi puse nașu numele Vlăduțu;
    Îl vezi gras la față, frumos ca un soare,
    Crește , se înalță, merge ș-în picioare;
    Umblă și aleargă, să joacă prin curte,
    Cu izmene albe și cu haine scurte,
    încalecă bățul, sare tăietorul,
    Se duce îndată, apucă toporul,
    Abia îl rădică, pe umăr îl pune
    Toporul greu foarte puterea-i supune,
    Neputând să-l ducă, cade, îl doboară,
    îi retează gâtul și aci-l omoară.
    Aceasta când zise, începu să strige:
    — Of, Vlăduțu mamei! moartea ta mă frige,
    Inima-mi rănește, viața-mi scurtează,
    Că n-o să mai poată mama să te vază.
    Muma cum aude plânsul fiicei sale,
    Și ea se pornește să strige cu jale:
    — Of! vai! Duțu mamII! of, drag nepoțele!
    Prea avuși în lume zile puțintele!
    ................................................................

    (Cine e interesat, poate să caute urmarea) Concluzia: megeţi înainte cu curaj! Viaţa e mortală (se lasă obligatoriu cu moarte) dar are şi părţi frumoase.
    • Like 2
    • @ Dan Dinu
      Ți-aș da unul sau două chiar dislike-uri pentru cinism. Habar n-ai pe ce lume te afli.
      • Like 3
    • @ Dan Dinu
      Dorin check icon
      Comparația e cel puțin Forțată .
      • Like 1
    • @ Nelu Ionescu
      Dan Dinu Dan Dinu check icon
      @Nelu Ionescu
      Pentru că am plâns-o pe Alexandra care a murit, nu o să-l jelesc acum şi pe Vlăduţu care încă nu s-a născut. Un pic de curaj, omule! Luptă dar nu boci!

      Ce-i asta? Vine şi Neluţu să îl plângă pe Vlăduţu ? Lumea în care mă aflu nu e mai rea decât lumea în care a trăit Anton Pan.
      • Like 4
    • @ Dan Dinu
      Raul check icon
      Genial. Exact ca drobul de sare! Bine sesizat, Dane! Iar snoava lui Anton Pann surprinde exact esenta articolului "aoleu, baiatul meu nenescut, ce-o sa te faaaci tuuuu". :D
      • Like 3
    • @ Raul
      corne check icon
      daca as adauga : "vecinul ala batran care v-a pipait in lift a avut, la un moment dat, trei saptamani pana la a se naste" as fi cumplit de porc? e induiosatoare convingerea fiecaruia dintre noi ca raul e mereu la ceilalti, noi insine fiind niste ingeri fara de rai.
      o fi existand cineva care sa poata trage linia de demarcatie?
      sau ...o fi existand "ceilalti"?
      • Like 1
    • @ Raul
      Dan Dinu Dan Dinu check icon
      Ai dreptate, Raul! Anton Pann e genial. Ar trebui revizitat din timp în timp, are o înţelepciune şi un farmec rămase intacte. Şi, într-adevăr, numele i se scrie corect aşa cum l-ai scris tu, cu dublu "n" final.
      • Like 1
    • @ Dan Dinu
      Ada check icon
      Hai, ca v-am dat like la comentarii , as mai da unul dar nu pot.
      Da, am citit urmarea si alte povesti.
      Totusi e mai bine pe vremea noastra.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult