Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Educație în pași mărunți. E cazul să ne îngrijorăm pentru profesorii din mediul rural?

Școală

M-am gândit recent la profesorii din sate. Și mi s-a făcut gol în stomac. E clar că sănătatea psihică a lor reprezintă o componentă indispensabilă a sistemului educațional, dar observ cum este adesea neglijată, mai ales în mediul rural. În aceste zone, nu doar că se confruntă cu dificultăți profesionale specifice, dar și cu un context social și economic care adesea le afectează starea de bine, familia, viața în general. Articolul de față a apărut ca o revoltă față de situația lor, el explorează principalele provocări ale sănătății psihice a acestora și oferă sugestii pentru îmbunătățirea situației, dar nu le luați drept icoane, ele sunt redate obiectiv, după ce am cercetat terenul, dar sunt pătrunse de experiențele personale.

Pentru început, la o scurtă documentare, aflăm că în România educația rurală este influențată de mai mulți factori. Multe școli sunt situate în localități greu accesibile, ceea ce poate duce la un sentiment de izolare atât pentru elevi, cât și pentru dascălii lor. Bula în care sunt închiși hrănește acest sentiment neplăcut și picătura care umple paharul reprezintă lipsa consilierului sau psihologului.

Lipsa materialelor didactice moderne ar ridica multe alte probleme, infrastructura precară și condițiile de lucru improprii. În mediul rural, profesorii interacționează adesea cu elevi proveniți din medii dezavantajate, ceea ce adaugă presiune în procesul de predare. De cele mai multe ori, interacțiunea poate fi greoaie, dăunând învățării. Burnout-ul este altă problemă dintre cele mai frecvent întâlnite, mai ales în mediul rural. Acesta apare ca rezultat al suprasolicitării, al așteptărilor ridicate și al lipsei de recunoaștere profesională. 

Potrivit unui studiu realizat de European Journal of Education, 40% dintre profesorii din zonele rurale raportează simptome de epuizare. E clar că vorbim de o paralelă între două medii diferite, cu resurse diametral opuse, un joc necinstit. Hai și cu birocrația excesivă care reprezintă o povară grea. Completarea documentelor, pregătirea rapoartelor și adaptarea la schimbările frecvente ale legislației educaționale generează stres suplimentar.

Uneori, profesorii acordă mai mult timp documentelor decât orelor de la clasă. Știu de la învățătoarea mea că în sate îndepărtate, ei se confruntă adesea cu dificultăți în a menține un echilibru între viața personală și cea profesională. Izolarea de rețelele sociale și profesionale poate duce la sentimente de singurătate și chiar alienare.

În multe comunități rurale, serviciile de consiliere psihologică sunt inadecvate sau inexistente. Chiar și atunci când acestea sunt disponibile, stigmatizarea asociată cererii de ajutor psihologic poate descuraja profesorii să le acceseze. Credințele locale, religia pot avea influențe negative, inducând sentimentul rușinii celor care resimt dificultăți de acest fel. Să nu mai vorbim despre cum sunt adesea nepregătiți pentru a lucra cu elevii care au nevoi speciale sau probleme emoționale. Un lucru pe care l-am susținut întotdeauna în articolele pe care le-am mai scris este că problemele de sănătate psihică ale profesorilor nu afectează doar viața lor personală, ci și calitatea predării. Cei care se confruntă cu epuizare emoțională au mai puțină răbdare, sunt mai puțin implicați în procesul de învățământ și au dificultăți în gestionarea dinamicii clasei.

În plus, elevii simt tensiunea, iar asta clar poate afecta atmosfera generală din clasă. Organizarea de cursuri și ateliere pentru dezvoltarea competențelor emoționale este esențială. Acestea pot include tehnici de gestionare a stresului, mindfulness și dezvoltarea rezilienței. Cum cred eu că s-ar putea ameliora puțin lucrurile? Ministerul Educației ar trebui să colaboreze cu autoritățile locale pentru a asigura prezența consilierilor psihologici, punct. De asemenea, platformele online de terapie ar putea oferi sprijin. Crearea unor rețele de cadre didactice care să faciliteze schimbul de experiență și soluții ar putea contribui la reducerea sentimentului de neimportanță. 

Grupurile de suport online sau întâlnirile periodice între colegi pot fi foarte eficiente. Simplificarea procedurilor administrative le-ar permite să se concentreze pe activitatea didactică. Digitalizarea unor procese și eliminarea cerințelor redundante să fie pe lista priorităților Aprecierea și recunoașterea muncii lor, atât de către autorități, cât și de comunitate e un vis, dar poate fi atins cu pași mărunți. Campaniile de promovare a educației rurale și premiile pentru excelență în predare sunt exemple de bune practici în acest sens.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai D. check icon
    N-am nici o idee despre ce vorbeste autorul articolului. Care este cauza bournout-ului la profesorii de la țară ? Eu stiam că bournout-ul vine dintr-o combinatie de ore lucrate suplimentar + mediu toxic de lucru (bully-ing, sexism, etc). Unde sunt toate astea la țară, când ăia te pupa daca te duci sa predai acolo orice ? Pot sa inteleg ca multi dintre acei copii sunt din familii vai de steaua lor ! , că nu le pasă de invătat, că nu au bază materială. Da, ca să faci calitate lucrurile astea impiedică procesul de invătare STANDARD; dar, băi nene, am vazut documentare despre anumite zone din Africa si copiii sunt la scoală in aer liber, un profesor le vorbeste și eventual scrie pe o tablă si lucrurile cumva merg inainte. Ok, nu o să iasă vreun Einstein din copiii aia, dar vorbim de invățământ de mase, nu de elită. Si pe urmă, la țara, dacă găsești 2-3 elevi pe care ii atrage invățătura, poți sa-i ajuti suplimentar cu cărti, cu tutoriale pe Youtube, sa mergi acasa la părinti si să-i lauzi, etc. Cred că poate fi un scenariu mai placut decat sa fii prof la un liceu de oras unde copiii sunt niste teroriști deghizați in elevi, mâncând gumă, fumând ca boii si trăgând pe nas. Unde e satisfactia la oras ? In ce constă ? Eu cred ca la oras e mult mai probabil să fii demotivat ca profesor, sigur nu peste tot, dar in multe orase mici de provincie este o jale, disimulată cumva față de cea de la sate in ceva cu aer mai citadin, insa in esența is the same shit.
    • Like 1


Îți recomandăm

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

Victor Rebengiuc, Când rinocerii

Ca de obicei, bula s-a grăbit să tragă concluzii și să-i îmbrățișeze pe cei pe care îi cred vizați de piesă. Că n-au avut oportunitățile și privilegiile noastre (nu știu care noi că eu, una, nu m-am născut în puf). Că nu-și dau seama cât de nocivă e extrema dreaptă. Că o duc rău și, iată, ăsta e rezultatul unei revolte legitime. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Bun, cartea Rinocerii e una despre o epidemie de “rinocerită”. Oameni de toate felurile, cu probleme normale și vieți ca ale noastre, află că în localitatea în care ei trăiesc au apărut niște rinoceri, deși situația era improbabilă. Pentru că rinocerii trăiesc pe lângă mlaștini, nu în zone secetoase, ca aceea din orașul lor. Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult
sound-bars icon