foto: Răzvan Prepeliță
- Bă, du-te și cheamă liftul. Amuia venim și noi!
Ceafă lată îi dă ordinul lui fiu-su cu gura plină, sugând măselele. Copilul se ridică, se apleacă și își trage șlapii peste șosete. Trece pe lângă masa unor nemți care își mănâncă cina cu o decență suspectă în România.
Copilul e cu capul în telefon și evită în ultima secundă impactul cu un scaun ocupat de un bebeluș zâmbăreț. Al nostru voinic, că e voinic nevoie mare, se duce teleghidat să cheme liftul pentru rinoceri.
All inclusive. Bulgaria.
La masa românilor noștri, danturile acoperite de mâncare mestecă în timp ce vorbesc cu decibeli care acoperă toate mesele din jur. Zici că sunt crocodili cu poșete și maiouri.
Toată lumea de la masă - și sunt mulți - are câte o cruciuliță regulamentară la gât ori câte un lanț galben din acela de ținut dulăul. Cu puțin timp înainte, vreo doi din secta nesimțiților se băgaseră în fața rândului, cu farfurii atât de pline, încât am crezut că sunt botoxate.
Politicianul român de aici se trage. Peste această structură se așază, mai târziu, costumul de parvenit, apoi se fabrică diploma de bacalaureat.
Din aceeași matrice se nasc și alegătorii vulnerabili la populism, la conspirații și la algoritmii care transformă frustrarea în vot. Nu pentru că mănâncă zgomotos sau nu folosesc furculița, ci pentru că disprețul față de reguli și față de ceilalți devine un mod de viață.
Acesta este idiotul util care ne pune în pericol viitorul copiilor. Acesta este tiparul celui care votează cu Vlad Țepeș, deși el mânuiește furculița doar la scobit.
Masa pe care au lăsat-o compatrioții noștri este într-un restaurant al unui lanț hotelier în care tot personalul te salută cu un respect pe care turismul românesc este incapabil să-l ofere.
Într-o seară caldă de vară, cu valuri de poveste și cu luna răsărind din Marea Neagră, imaginea aceasta spune mai multe despre noi decât toate discursurile patriotice rostite cu o mână pe inimă și cu cealaltă făcându-și zece cruci.
Națiunile se văd în felul în care stai la coadă, în volumul cu care vorbești când mai sunt și alții în încăpere, în farfuria pe care o lași după tine și în respectul pe care îl arăți unor oameni pe care nu-i vei mai întâlni niciodată. Acolo începe, de fapt, civilizația. Și tot acolo se vede cât de departe mai avem până la ea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sigur, până la urmă nu strică oleacă de educație- on-line, că așa e la modă. Dar trenul ăsta, al civilizației și educației a cam trecut ( pentru o bună parte din cetățenii mioritici) așa că generația respectivă e iremediabil pierdută.