Foto: Inquam Photos
Cine nu își amintește zilele de iunie care aduceau cu ele examenele de intrare la liceu sau bacalaureatul? Cred ca sunt momente pe care nu le uită nimeni. Majoritatea dintre noi retrăim în vis momentele de examen sau, mai des, pe cele de pregătire pentru examen. Visăm în special pregătirea pentru examen pentru că atunci am simțit fricile cele mai mari, care acum sunt adânc îngropate în subconștient. Iar ceea ce e în tunelul subconștientului iese adesea la iveală în vis.
Frica este universală – dacă nu iei acest examen în condițiile pe care deja ți le-ai impus singur, după atâția ani de școală românească, nu ești bun. Nu meriți. Ce se întâmplă dacă nu obții rezultatul care trebuie? Nu îți poți imagina. Rațional, știi că nu pățești nimic, că nu îți ia nimeni mâncarea din farfurie, știi că mama și tata nu te vor da spre adopție. La nivel de trăire emoțională însă, ești înspăimântat, fiindcă știi că vei dezamăgi. Pe părinți, pe prieteni, pe profesorii la care ții și pe tine. Mai ales pe tine. Tu vei fi primul dezamăgit de tine, tu nu vei mai putea trăi cu tine, fiindcă, după atâția ani de școală românească și de condiționalitate în familie, ai învățat să îți fie rușine cu tine și cu știința sau neștiința ta. Știi că școala este sinonim cu motiv de iubire și apreciere în familia ta, fiindcă ai fost iubit, ai fost văzut și lăudat dacă ai avut note mari. Uneori nici atunci, fiindcă rezultatele tale erau firești, erau „de așteptat”. Dacă ai avut noroc și școala nu a ocupat locul central în relația dintre tine și părinții tăi, atunci poți să nu mai citești acest articol, fiindcă ai scăpat! Și tu, și copiii tăi! Dacă însă școala a fost subiectul majorității conversațiilor voastre, atunci poate că merită să citești și restul articolului.
Bun. Așadar, dacă te judeci aspru din cauza nereușitelor tale profesionale și nu numai, dacă ai devenit perfecționist încă din clasa a doua, dacă visezi și acum la 40 de ani perioadele de dinaintea examenelor și mai ales dacă ai copii care au dat examenul de admitere la liceu sau se pregătesc de bac, atunci fă-ți un favor și ia-ți câteva ședințe de terapie. Sau mergi la preot sau la un coach, sau la prietenul tău /prietena ta și vorbește despre perioada examenelor tale. Amintește-ți groaza. Amintește-ți tot ce ai trăit, cum te durea burta, cum ai slăbit, cum te-ai îngrășat. Cum plângeai pe ascuns. Cum fumai fără să te mai oprești. Cum procrastinai, începând să înveți dimineața și constatând, la ora 6 seara că ai reușit să citești doar jumătate din comentariul de la opera epică. Cum te înspăimântai că nu termini. Cum îți doreai să se termine chinul o dată. Fiindcă era un chin. Nu zice nimeni că nu trebuie să dăm examene, Doamne ferește. Însă realitatea e că în fața lor avem trăiri profunde de neputință și de frică.
De ce să te întorci la tine în perioada aceasta și la povestea examenelor tale? În primul rând pentru tine și pentru rănile tale care așteaptă să fie îngrijite. În al doilea rând, fiindcă ai un copil care are nevoie de tine sănătos / sănătoasă în perioada asta. Care are nevoie să nu vadă dezamăgirea pe fața ta atunci când nu intră la liceul la care și-a dorit (atunci când dezamăgește, copilul nu se mai simte demn de iubire). Care are nevoie să știe că nu ești supărat nici măcar 1%. Care, dacă ia examenul sau bacul cu nota pe care și-a dorit-o el, vede bucurie la tine pe față, dar nu orice fel de bucurie.
Bucurie de bucuria lui, nu de interesul tău personal care te face să fii mândră că băiatul TĂU sau fata TA a reușit să ia nota asta grozavă. Deci nu bucuria că e meritul TĂU că ai un astfel de copil bun, că tu l-ai făcut bun. Ci bucuria că EL....Bucuria de EA....Asta vrea! Copilul vrea ascultarea și însoțirea bucuriei LUI dacă a luat ce rezultat și-a dorit, ascultarea și însoțirea tristeții LUI dacă nu a luat ce-a vrut. Momentele astea sunt ale lui...El le va visa mai târziu. Iar felul în care îi ești alături acum va influența dacă va avea coșmaruri sau nu...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prăpăstii înspăimântătoare între notă şi contestaţie, lucru de neimaginat.
O metodică arbitrară, fiecare corector cu opinia lui, manualul lui, ideea lui. Examele sunt şi pentru elevi, dar şi pentru profesorii tineri, o adevărată loterie.
Teama copiilor şi părinţilor e legitimă, pentru că pe lista groazei, după liceele care sunt ok sau mai puţin ok, apar cele cu profesori slabi pregătiţi, prin locuri dubioase, prin care nici autorităţile nu prea se aventurează.
"La limba română texte funcţionale care depăşesc experienţa unui copil." - experienta? Pai da, experienta unui copil este clar foarte limitata, doar e copil. De asta se si duce la scoala, sa isi depaseasca acea limita, printre altele. E o tragedie faptul ca invata sa faca o cerere acum? Nu de alta, dar deunazi tot dvs. va plangeati ca de ce nu invata copiii sa faca CV-uri? Pai nici cu CV-uri nu au experienta.
"Prăpăstii înspăimântătoare între notă şi contestaţie, lucru de neimaginat." - in cat la suta din cazuri se intampla asa ceva?
"O metodică arbitrară, fiecare corector cu opinia lui, manualul lui, ideea lui." - baremul este unic, daca la examene va referiti.
"prin care nici autorităţile nu prea se aventurează." - aha, politiei ii e frica sa intre in licee?
Sunt luate în schimb tot felul de fragmente din reviste obscure, în care copilul e silit să facă diferenţa - la examen - dintre un colecţionar şi un curator (un scandal mai vechi, de acum vreo trei-patru ani), diferenţă pe care n-o pot face mulţi adulţi.
Baremul este legat de o metodică ce cuprinde termeni de specialitate, metode de lucru etc. Spre deosebire de alte sisteme de învăţământ, metodica noastră nu este unificată nici măcar la examenele de titularizare. Dacă un corector decide că o formulare nu este corectă - deşi ea este valabilă - atunci pierzi puncte bune. Felul arbitrar în care se fac corecturile face din examenele autohtone o adevărată loterie.
Da, sunt zone în care mulţi nu s-ar aventura.
"Baremul este legat de o metodică ce cuprinde termeni de specialitate, metode de lucru etc." - si este unul singur, in care se specifica clar pentru ce se acorda puncte. Corectura nu se face dupa ureche.
"Era vorba de texte culese de prin reviste care depăşesc cu mult experienţa şi puterea de înţelegere a unui copil, nu la redactarea unei cereri sau a unui CV." - pai acelea nu sunt texte functionale, in primul rand. In al doilea rand, de-a lungul anilor au tot fost cazuri de subiecte gresite, se mai intampla. Astea reprezinta insa exceptia, nu regula. Subiectul de anul acesta a fost perfect acceptabil, de exemplu.
E fix atmosfera în care orice părinte vrea să-şi vadă copilul.
Corectura nu se face după ureche, se face după mai multe... urechi. Fiecare cu urechea lui. Baremul nu oferă termeni tehnici, nu arată ce teorii trebuiesc scrise pentru a obţine un punctaj etc. Unii au o metodică veche din anii 60, alţii din 2000, alţii de dată mai recentă. E un fel de Babilon, în care te strecori cu destul de multă fereală.
Da, aveţi dreptate, era vorba de nonliterare. Texte funcţionale nu se dau, pentru că nu se consideră importante.
Nu, nu sunt greşeli. Cantitatea de texte nonliterare care nu corespunde vârstei e imensă. E vorba de o mentalitate, nu de o greşeală.
"Baremul nu oferă termeni tehnici, nu arată ce teorii trebuiesc scrise pentru a obţine un punctaj etc." - ba da, arata ce puncte trebuie atinse, fiecare cu punctajul aferent.
"Cantitatea de texte nonliterare care nu corespunde vârstei e imensă." - e parerea dvs. Persoanele de specialitate care fac acele examene sunt de alta parere. Si gandindu-ma la modul in care lucram eu la 14 ani, tind sa le dau dreptate. Acele texte chiar nu sunt dificile.
Arată ce puncte, dar nu arată şi CUM. Asta arată metodica. La noi nu există o metodică unitară, şi pentru un anumit subiect pot exista şi 30 de definiţii difierite. Interesant e că nu toate sunt complete şi că fiecare profesor corector poate avea preferinţe sau chiar fixisme. Ca să mergi pe partea sigură ai nevoie fie de un meditator care să ştie cum e trendul. Unele definiţii pot data din anii 70 şi anumiţi corectori nu le mai consideră corecte, altele pot fi foarte noi şi poţi da peste un corector care crede că lucrurile trebuie să stea cum a apucat el.
Dacă baremul îţi cere definiţia titlului cine garantează că e obligatoriu să spui treaba cu denotativ/conotativ? Ai 150 de cuvinte, nu te poţi întinde la nesfârşit. Nu există un barem al baremului, nicăieri, în nicium barem, nu ţi se specifică şi cantitatea de definiţii pe care trebuie să o dai.
Totul e o loterie. Depinde de cine te corectează, şi ca să fi sigur e nevoie să înghiţi o cantitate imensă de informaţie ca să nu te trezeşti cu o notă mică.
Persoanele de care vorbiţi sunt acei profesori pe care îi blamaţi şi despre care consideraţi că nu sunt pedagogi. Programele nu sunt făcute de absolvenţi de facultate pedagogică.
Întâmplător cunosc persoane care au lucrat în aceste comisii şi care şi-au dat demisia, scârbiţi de multe lucruri care se petreceau pe-acolo.
" Ca să mergi pe partea sigură ai nevoie fie de un meditator care să ştie cum e trendul. " - nu neaparat. In primul rand profesorii corectori nu sunt nebuni sau irationali. In al doilea rand exista si un profesor la clasa.
"Persoanele de care vorbiţi sunt acei profesori pe care îi blamaţi şi despre care consideraţi că nu sunt pedagogi." - nu am spus asta. Nu am spus despre TOTI profesorii ca ar merita sa fie blamati. Si faptul ca nu sunt pedagogi in sensul de a nu fi facut o facultate de pedagogie nu mi se pare un impediment. Faptul ca de 30 de ani incoace nu s-au facut schimbari semnificative e relevant. Nu e posibil ca toti profesorii din toate comisiile de pana acum sa fie niste incompetenti.
Şi referitor la liceele de care vorbim, argumentul principal pe care îl invocă părinţii este calitatea slabă a acestor instituţii. Ele sunt alese în funcţie de notele de la titularizare, iar profesorii buni nu merg acolo. Merg la liceele bune.
Cât despre comisii, nu e vorba de incompetenţă cât e de comoditate. De ce să zgudui o barcă care a plutit lin atâţia ani?
"De ce să zgudui o barcă care a plutit lin atâţia ani?" - nu e o chestiune de comoditate, pentru ca mai comod ar fi sa simplifici programa. Mai putin de predat, nr. de ore s-ar putea foarte bine mentie acelasi, cu justificarea ca se face mai multa fixare, mai multa relaxare pentru toata lumea. Nu este nevoie insa sa se simplifice programa, standardele sunt OK asa cum sunt. Probleme sunt in alte arii.
"Ce se întâmplă dacă nu obții rezultatul care trebuie? Nu îți poți imagina. " - simplu, nu intri la liceul pus ca prima optiune pe lista. Nici o tragedie.
"Rațional, știi că nu pățești nimic, că nu îți ia nimeni mâncarea din farfurie, știi că mama și tata nu te vor da spre adopție. " - pai stati, ca parca nu-mi puteam imagina. Acum stiu ca nu patesc nimic?
"Dacă ai avut noroc și școala nu a ocupat locul central în relația dintre tine și părinții tăi, atunci poți să nu mai citești acest articol, fiindcă ai scăpat! Și tu, și copiii tăi!" - a, OK, de acord! Citesc insa si restul, pare dragut :D