Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

În seara în care antivacciniștii și-au proclamat libertatea pe străzi, medicii de la Iași, copleșiți de numărul mare de ambulanțe care le aduceau bolnavi, au declarat pierdut războiul cu pandemia

Ambulanțe Iași

Foto: Violeta Cincu

La Iași, în seara zilei de sâmbătă, peste o sută de persoane fără măști s-au strâns în fața Prefecturii strigând: „Libertate! Fără vaccinare!”

Câteva ore mai târziu, Spitalul de Boli Infecțioase, aflat în prima linie a luptei cu SARS Cov2, și-a declarat înfrângerea în fața valului patru al pandemiei. Tot ce a putut să facă pentru cei ajunși să depindă de un pat la ATI a fost doar să deschidă curtea unității medicale pentru cozile de ambulanțe care așteptau un loc. Multe dintre salvări nu aveau oxigen. „Lupta a devenit inegală”, a subliniat managerul interimar al spitalului în fața cazurilor de pacienți nevaccinați pe care nu îi poate ajuta. „Nu mai avem niciun loc liber”.

Mesajul disperat al specialistului în Terapie Intensivă, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Florin Roșu începe cu o concluzie pe care reprezentanții Executivului se tem să o rostească în fața camerelor de luat vederi: „Lupta cu virusul SarsCov2 a fost pierdută! Toate unitățile sanitare, împreună cu unitățile și compartimentele Primiri Urgențe, au pus la dispoziție maximum resurselor umane, financiare. Putem să operaționalizăm cât de multe paturi ATI, putem deschide noi spitale sau converti cât de multe secții noncovid în secții covid, rata scăzută a vaccinării, împreună cu dezinformarea populației, a fost factorul determinant care ne-a adus în acest scenariu”.

Doctorul Florin Roșu ca și managerii altor spitale spun că au făcut repetate apeluri la vaccinare. Acum se află practic cu mâinile goale și lăsați să se descurce singuri. 

„Toți pacienții și accentuez: TOȚI pacienții covid-19 au fost consultați direct sau indirect (prin intermediul unui coleg de altă specialitate) de către medicii de boli infecțioase. O muncă titanică! Covid-19 nu este o patologie exclusiv infecto-contagioasă, ea îmbracă valențele tuturor specialităților, de aceea interdisciplinaritatea este esențială. Chiar dacă unii se odihnesc, din diferite motive: fie e sfârșit de săptămână, fie au fluturat un drapel invocând drepturi greșit înțelese, în condițiile în care drepturile cadrelor medicale și a celor care s-au vaccinat sunt aruncate fără remușcare la tomberon, fie pur si simplu nu le pasă, noi suntem aici, facându-ne datoria în continuare”, a declarat managerul spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva.

Reprezentanții Spitalului Militar au anunțat că vor deschide luni, 4 octombrie, o secție pentru bolnavii Covid 19 cu 15 paturi cu oxigen. Prea puțin, spun infecționiștii. La agresivitatea valului patru, aceste paturi se vor ocupa în câteva ore. Prea târziu, spun doctorii. „Ce facem până luni?”

Tratați pe scaune la UPU din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon

Duminică 3 octombrie. La ora 16 erau utilizate toate posturile cu oxigen din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon. Aceeași situație a fost anunțată de cei de la Pneumoftiziologie, Infecțioase și CFR. Coordonatorul SMURD Iași, Diana Cimpoieșu, lansează un apel duisperat: „Familiile sunt nemulțumite că nu mai sunt paturi. Ținem o parte din pacienți pe scaun cu oxigen. Am primit de aseară 2 locuri la ATI Buhuși și toți refuză să meargă”. De ce? Pentru că e prea departe. Cu riscul de a muri.

20 de bolnavi de covid pe lista de așteptare pentru un pat ATI sau oxigen

Situația se agravează de la o oră la alta. Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi spune că se așteaptă la ce e mai rău. Statisticile acestui sfârșit de săptămînă arată că din 1.100 de izolați, 600 ajung la spital cu forme moderate, grave, foarte grave. Nevaccinați. Foarte rare sunt cazurile de vaccinați care ajung la ATI. Doctorul Vasile Cepoi spune că nu mai sunt soluții. Institutul de Oncologie a preluat la ATI doi bolnavi de covid-19 care avea neoplazii. „Toate stațiile de oxigen funcționează la maximum. Avem probleme și cu oxigenul. 20 de pacienți stau la UPU Spiridon care ar trebui preluați pe secții, dar nu există paturi cu oxigen. Suntem blocați pe toate liniile. Paturi găsim, personalul, chiar dacă este epuizat, este dispus să meargă mai departe cu mai mult. Rezerva de oxigen e depășită!” Toate paturile la ATI se eliberează acum, în cea mai mare parte, prin decesul pacienților. Ambulanțele sunt acaparate de cazurile de covid-19. Dar ce fac celelalte urgențe medicale?

Dumnezeu e cu noi

Foto: Imagine de la mitingul antivaccinist de sâmbătă seara din București

Spitalul de la Lețcani, în probe

După ce a stat cu lacătul pe ușă mai bine de șase luni, spitalul modular de la Lețcani este în probe. Până acum a fost în dispute politice între președintele CJ Iași, Costel Alexe și președintele PSD Iași, Maricel Popa. Un timp prețios a fost pierdut pe orgolii. Ar fi o șansă la viață pentru zeci de bolnavi. Dar trebuie stocator de oxigen, senzori și lista continuă. Mai durează, spun oficialii. Directorul DSP Iași, medicul Vasile Cepoi e revoltat: „Ar trebui ca toți antivacciniștii care ies în stradă să-și asume aceste cazuri care nu mai sunt tratate. Ar trebui să-și exprime dorința de a fi voluntari la ATI covid-19. Nu medical. Ci să-i hrănească, să-i spele. Dacă nu reușim să deschidem la timp unitatea medicală de la Lețcani, probabil medicii vor decide cine trăiește și cine nu”. În tot acest timp, unii medici din Iași, cunoscuți antivacciniști, continuă să scrie pe Facebook că nu avem covid, ci doar viroză. Executivul a băgat capul în pământ ca struțul. Cel puțin așa pare de la Iași! Și potrivit specialiștilor nu a fost atins încă vârful valului patru!

PS. În parcul din cartierul Tătărași, trei bărbați se arătau revoltați că fără certificatul verde nu au acces în baruri. „La vaccinare cu noi!”, a dat ordinul cel mai curajos dintre ei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Locuiesc in alta tara si aici spitalele functioneaza si pe baza de voluntariat. Asa ca o solutie cat de simpla si practica e de invitat fix demonstrantii astia sa dea mana si sa ajute acolo unde arde: la ingrijitul bolnavilor.
    O lectie de viata de care au nevoie si fumatorii (in spitalele de pneumoftiziologie), si obezii la ingrijit si manevrat un pacient cu greutatea depasita, etc.
    • Like 2


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult