Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Kirilo Budanov, șeful serviciului secret militar din Ucraina: Marea ofensivă a Ucrainei va începe în martie

Kirilo Budanov

Kirilo Budanov, șeful Serviciului de Informații Militare ucrainean, în dreapta  / Foto: Pavlo Bahmut/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Putin este bolnav în fază terminală. El va muri înainte ca războiul să se termine și va avea loc un transfer de putere”, a declarat Kirilo Budanov, șeful Serviciului de Informații Militare ucrainean, într-un interviu pentru postul american ABC.

Președintele rus Vladimir Putin ar trebui să se pregătească pentru mai multe atacuri în interiorul țării sale în noul an. Avertismentul a fost lansat de cel mai înalt oficial al serviciilor de informații militare din Ucraina într-un interviu difuzat miercuri.

Kirilo Budanov a declarat că se așteaptă ca luptele să se încingă cel mai mult în luna martie. Budanov susține că Ucraina face planuri pentru o ofensivă militară în primăvară.

Kirilo Budanov a declarat că vor exista lovituri “din ce în ce mai adânci” în interiorul Rusiei. Acesta nu a precizat dacă Ucraina se va afla în spatele viitoarelor atacuri. „Aceasta va fi perioada când vom asista la eliberarea mai multor teritorii și vom provoca și mai multe înfrângeri finale Federației Ruse. Acest lucru se va întâmpla în întreaga Ucraină, din Crimeea în Donbas”.

Avertizarea sa vine la doar câteva săptămâni după ce au avut loc explozii la baza aeriană rusă Engels și la baza Dyagilevo din regiunea Ryazan. Atacurile au fost atribuite de Rusia Ucrainei. Dar Ucraina nu a revendicat responsabilitatea pentru aceste atacuri. Dar Budanov a declarat că a fost “bucuros să vadă” atacul de la Engels.

Seria de explozii i-a cutremurat pe unii oficiali ruși, aceștia ridicând semne de întrebare cu privire la faptul că Ucraina a devenit îndrăzneață și provoacă daune în interiorul Rusiei. În acest timp, războiul lui Putin, care va împlini în curând un an a eșuat. De asemenea, ridică semne de întrebare dacă Rusia este capabilă să oprească atacurile ucrainene.

Perspectiva că Ucraina ar putea fi dispusă să își extindă atacurile în interiorul teritoriului rusesc în zilele următoare ar putea marca o nouă escaladare a războiului. Kievul acționează din ce în ce mai îndrăzneț împotriva Rusiei chiar pe teritoriul țării invadatoare.

Avertismentul lui Kirilo Budanov vine în contextul în care Rusia se confruntă cu o serie de eșecuri militare în interiorul Ucrainei

Un atac împotriva unei clădiri din Makiivka, aflată sub control rusesc în interiorul Ucrainei, care a ucis zeci de soldați ruși, conform oficialilor de la Kremlin (ucrainenii estimează sute de victime n.r.), a făcut ca Moscova să caute un țap ispășitor, inclusiv utilizarea telefoanelor mobile de către trupele rusești. Iar în urma contraofensivei din partea Ucrainei, trupele rusești s-au retras din mai multe regiuni din interiorul Ucrainei în ultimele luni. Între timp, armata rusă s-a confruntat cu o serie de probleme interne, de la cele logistice la lupte interne.

Atât forțele rusești, cât și cele ucrainene continuă să ducă atacuri una împotriva celeilalte. Însă forțele ruse au început să își mute o parte din forțele lor din Bakhmut, după ce nu au reușit să cucerească orașul timp de luni de zile, potrivit The Wall Street Journal.

Interviu Kirilo Budanov anticipează un transfer de putere la Moscova și dispariția fizică a lui Putin din cauza cancerului:

Reporter ABC News: Este Putin bolnav în fază terminală?

Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații din ministerul ucrainean al Apărării: „Desigur”.

Reporter ABC News: Este?

Kirilo Budanov: „Da. Este de foarte multă vreme”.

Reporter ABC News: Când credeți că va muri?

Kirilo Budanov: „Cred că foarte repede, sper”.

Reporter ABC News: Dacă moare, ce înseamnă asta? Cineva îi ia locul?

Kirilo Budanov: „Da, înlocuire, transfer al puterii”.

Reporter ABC News: Deci moartea lui Putin nu înseamnă neapărat sfârșitul acestui război?

Kirilo Budanov: „Acest război ar trebui sfârșit înainte de moartea lui”.

Reporter ABC News: De ce este bolnav, cancer?

Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații din ministerul ucrainean al Apărării: „Da, noi credem că este cancer”.

Reporter ABC News: De ce credeți că este bolnav?

Kirilo Budanov: „E foarte simplu, o știm. O știm din surse umane”.

Reporter ABC News: Surse umane apropiate de Putin?

Kirilo Budanov: „Da”.

Directorul CIA William Burns spunea în iulie 2022 că nu există informaţii că Vladimir Putin este instabil sau că are o sănătate şubredă. “Există o mulţime de zvonuri despre sănătatea preşedintelui Putin. Din câte putem spune, este prea sănătos”, a spus Burns.

Articol publicat inițial pe project-e.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

BT Business Talks – Alexandra Mircea

Într-un nou episod BT Business Talks dedicat antreprenorilor care schimbă industrii și comportamente, Alexandra Mircea vorbește despre traseul de la scaunul de tratament la sala de ședințe, despre cum a construit Dentalist și despre puterea conținutului educativ care a atras peste 1,3 milioane de urmăritori.

Citește mai mult

Scoala de vara

Negrești este pe hartă în nordul județului Vaslui, la granița cu județul Iași, în bazinul hidrografic al râului Bârlad. În jur de 7.500 de persoane trăiesc în oraș și satele arondate- Paparnița, Căzănești, Cioatele, Valea Mare, Poiana și Glodeni. Cam 1.600 de copii au vârsta de mers la școală, de la primară la liceu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Petrut Rizea

Tot mai des auzim că „nu mai există respect ca înainte”. Formula pare banală, dar în spatele ei se ascunde o realitate vizibilă în multe spații ale vieții cotidiene: în școli, în instituții, în trafic, pe rețelele sociale, chiar și în familie. Nu este vorba doar despre politețe sau despre formule de adresare, ci despre o schimbare mai profundă, e despre felul în care ne raportăm unii la alții și la reguli.

Citește mai mult

Gelu Duminica si fiica / arhiva personala

Mult timp am trăit cu frica de a nu fi destul: destul de bun, destul de pregătit, destul de puternic. Frica aceasta m-a făcut uneori să aleg drumuri greșite sau să rămân prea mult în locuri care nu-mi făceau bine. Tu, copila mea, să nu uiți niciodată: dacă tu nu crezi în tine, nu avea pretenția s-o facă cei din jurul tău. Și nu, nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui! Tot ce ai de făcut este să fii cea mai bună versiune a ta, respectându-te și respectând pe cei ce contează pentru sufletul tău.

Citește mai mult