Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Legislație, justiție și populism în plină pandemie. Cum a reușit Parlamentul să modifice „starea de alertă” astfel încât să încalce Constituția

Klaus Iohannis - MArcel Ciolacu - Foto Inquam Photos / George Călin

Foto: Inquam Photos / George Călin

În toamna anului 2019 o bătălie politică cruntă a dominat Albionul. Cu implicații nu doar în ce-i privește pe cetățenii britanici, ci și pe cetățenii spațiului Uniunii Europene. Da, e vorba de Brexit și de consecințele sale.

Ce legătură are Brexitul cu Pandemia COVID – 19 și cu populismul din România? Are, dacă e să comparăm reacțiile autorităților publice în vreme de criză profundă, criză în care clivajele economice, sociale se văd cu asupra de măsură.

S-au spus cuvinte grele în spațiul britanic legate de Brexit, acuze împănate cu accente extremiste, din care nu au lipsit acuzele de populism aruncate de politicieni unii altora.

Oricum ar fi și orice s-ar spune, britanicii au un respect deosebit pentru libertatea de exprimare. Este o democrație consacrată, construită în secole și în care opinia publică chiar contează. Iar critica autorităților publice de către simpli cetățeni, de jurnaliști a politicienilor însărcinați cu decizii publice ce trebuie luate sau care au fost luate, face parte din ADN-ul vieții publice britanice.

În același timp, membrii Parlamentului britanic, precum și membrii executivului respectă regulile statului de drept, chiar și din perspectiva libertății de exprimare.

Spre exemplu, la începutul lunii septembrie 2019, primul ministru britanic de atunci (și de acum), Boris Johnson, a decis suspendarea pentru o lună a activității Parlamentului Britanic. După două săptămâni, Curtea Supremă a Marii Britanii, cu unanimitatea celor 11 judecători, a hotărât că suspendarea este nelegală, nulă și fără efect, iar decizia luată de Prim Ministru a avut un impact „extrem” asupra Parlamentului și democrației britanice a spus Curtea Supremă prin vocea președintelui Curții Supreme, Lady Brenda Hale.

Cabinetul britanic, Primul Ministru nu a ieșit public să critice public Curtea Supremă, chiar dacă mulți îl acuză de populism pe acesta. A respectat hotărârea instanței supreme, chiar dacă, probabil, a înghițit în sec. A spus doar, Boris Johnson, că este „în profund dezacord” cu decizia Curții, dar o va respecta. Atât. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Este un loc comun în democrațiile consolidate ale Europei de Vest, practică de altfel consacrată la nivelul jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceea că exercitarea dreptului la libertate de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități pentru persoana care alege să se exprime. Iar aceste îndatoriri și responsabilități, de natură să îngrădească excesele periculoase pentru democrație și pentru funcționarea statului de drept, sunt cu atât mai serioase și se pot circumscrie unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni mai aspre atunci când persoana în cauză îndeplinește o funcție publică de mare responsabilitate, cum este cea de parlamentar, de Președinte, de prim – ministru.

Cu alte cuvinte, un jurnalist, un formator de opinie, un simplu cetățean are o marjă mult mai mare în ce privește libertatea de exprimare și, această libertate, este chiar necesară în corectarea politicilor publice ale autorităților, pe când o autoritate publică în exercițiul funcției are limite mult mai accentuate, în sens restrâns, în ce privește liberatea de exprimare, tocmai pentru a da consistență și a prezerva legitimitatea funcției pe care o îndeplinește. 

Decizia CCR privind starea de urgență

Revenind la România zilelor noastre, o decizie recentă a Curții Constituționale, prin care aceasta s-a pronunțat asupra OUG privind regimul stării de asediu și de urgență (nr. 1 /1999) și asupra OUG nr. 34/2020 prin care au fost stabilite contravenții și sancțiuni a dat ocazia Primului Ministru, al nostru de data asta, să se exprime. Și s-a exprimat. Cu o libertate largă, din poziția domniei sale de conducător al puterii executive. A acuzat judecătorii Curții că sunt de partea celor care încalcă legea și că decizia Curții este „un îndemn la anarhie”. Nota bene, decizia CCR a fost luată în unanimitate.

Comparați, vă rog, modul în care a înțeles să se exprime la adresa Curții Supreme din Marea Britanie Primul Ministru Johnson, pe care mulți comentatori îl taxează ca având un discurs populist, și cum a înțeles să se exprime Primul Ministru român la adresa justiției constituționale.

Pot înțelege că Brexitul nu e același lucru cu pandemia COVID – 19 și că, în ultima situație, nervozitatea și irascibilitatea poate atinge cote maxime, mai ales din partea celor ce au sarcini publice de îndeplinit. Dar chiar și așa, oare o responsabilitate a demnitarilor publici și în astfel de situații, legat de ceea ce spun și ceea ce fac, nu este necesară? Poate mai mult decât în situații de „normalitate”? Ce poate înțelege un cetățean simplu din România din declarația Primul Ministru Orban? Că deciziile CCR nu trebuie respectate? Asta nu ar fi chiar un îndemn la anarhie?

Modul în care Curtea Constituțională din România, de ceva vreme, înțelege să-și asume rolul constituțional este discutabil. Modul în care judecătorii CCR, majoritatea lor, sunt numiți în această poziție este, de asemenea, discutabil. 

Însă, ca autoritate publică responsabilă, de la cel mai înalt nivel, nu poți spune altceva decât că decizia CCR, chiar dacă e în „profund dezacord” cu ea, trebuie respectată.

Formatorii de opinie, jurnaliștii, comentatorii politici, cetățenii au criticat, pe bună dreptate, activitatea CCR, modul de numire a judecătorilor la CCR. Tocmai pentru că limitele libertății de exprimare sunt mult mai puțin restrânse decât în cazul persoanelor ce ocupă funcții publice. Și, așa cum am spus anterior, aceste critici sunt binevenite și necesare atunci când o autoritate publică, indiferent din ce branșă e această autoritate – legislativă, executivă sau judecătorească –, are derapaje serioase de la funcționarea democratică. Democrația, statul de drept se bazează pe o societate civilă activă, pe o capacitate de reacție rapidă și eficace în raport cu activitatea autorităților publice.

Ca exemplu de critică necesară, a CCR de data asta, adusă de societatea civilă, este cea legată de decizia CCR din anul 2018 prin care aceasta a îngrădit dreptul de acces la justiție în cauza fostului șef DNA. Este inexplicabil cum CCR, printr-un comunicat aprobat, și de data aceasta în unanimitate de judecătorii CCR, bagă capul în nisip spunând că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Kovesi nu critică CCR și nici nu are la bază vreo decizie CCR. Orice cetățean onest, înarmat cu bună credință, care citește decizia CEDO observă contrariul: CCR e la originea încălcării unui drept fundamental al omului, cel de acces la justiție (*).

Acum câteva cuvinte legate de populism, de legislația adoptată în timp de pandemie și de justiție.

Constatăm în ultima perioadă o avalanșă de acuzații de populism pe care politicienii și le aruncă unii altora, indiferent că acestea vin de la Președintele României, membri ai puterii, din executiv sau Parlament, sau ai opoziției din Parlament. 

Nemaipunând la socoteală glumițele pe care și le adresează parlamentarii, unii altora, de la tribuna Parlamentului, în văzul și auzul întregului popor („să mă aresteze ministrul de interne”, „să se sune la 112”, „să dezinfectăm microfonul” că antevorbitorul nu a avut mască, etc.). Poate nu am eu simțul umorului, însă astfel de glumițe, mai potrivite la o terasă vara, că tot se vor deschide din 1 iunie, nu sunt potrivite de la tribuna Parlamentului nici în perioade de normalitate, cu atât mai mult mi se par deplasate în situația de criză excepțională pe care o trăim datorită pandemiei. Ceea ce aștept eu, ca cetățean, de la politicienii care iau decizii în aceste zile este seriozitatea și competența, nu doar în discurs, dar și în deciziile pe care le iau.

Impresia mea este că cei care folosesc acuza de populism nu înțeleg, nu știu ce reprezintă populismul și ce pericol e el pentru democrația constituțional liberală specifică Uniunii Europene și majorității statelor membre UE. Sau știu și o fac deliberat, ceea ce mi se pare și mai grav.

Profesorul Jan-Werner Müller (Universitatea Princeton, New Jersey) explică în cartea lui celebră What is Populism? (**) trăsăturile, caracteristicile populismului și populiștilor. În esență, analiza lui, care a fost preluată tale quale de majoritatea cercetărilor din domeniul academic social, politic, de drept, spune că populiștii sunt antipluraliști, ei susțin că doar ei reprezintă cu adevărat poporul, doar ei iau decizii bune pentru cetățeni, ceilalți politicieni sunt corupți și sunt imorali, aceștia din urmă trebuind să fie excluși din viața publică. Adică, deciziile pe care le iau populiștii odată ajunși la putere sunt indiscutabil bune pentru că ei reprezintă cu adevărat poporul și dorințele acestuia – logică strâmbă, evident, dar care prinde foarte bine în situațiile de clivaj economic și social despre care vorbeam anterior în rândul categoriilor defavorizate. Discursul populiștilor este, însă, unul extremist, cu accente naționaliste (în defavoarea globalismului), de ură și excludere a ceea ce spun ei că reprezintă elita și minoritățile. Populismul, conchide Müller, este un real pericol pentru democrație.

România nu e un stat populist, iar politicienii din România, oricâte defecte ar avea, nu sunt (încă) reprezentanți tipici ai populismului. Este adevărat că am fost la marginea prăpastiei populismului timp de doi ani, până în luna mai 2019, însă am trecut cu bine de acest hop. Și tot datorită justiției. Aduc drept sprijin argumentativ analiza făcută de reputatul profesor de drept european, doamna Gráinne de Búrca (New York School of Law), care argumentează doct și la obiect că fenomenul Brexit nu s-a datorat populismului din Marea Britanie, chiar dacă au existat elemente ale populismului ce pot fi ușor detectate, ci unei profunde crize societale. Eu cred că această analiză se potrivește și României, în situația de azi: slavă Domnului, puterile executivă și legislativă nu au încăput pe mâna populiștilor. Încă.

Însă, pericolul acuzelor rulate în spațiul public românesc de diverși politicieni, cine și cât de populist este, pot duce, în timp, exact la aducerea la putere a unor forțe politice populiste. Nu o spun eu, ci analize serioase făcute de profesori și cercetători consacrați în domeniul constituționalist, economic, social (***).

În plus, această tentație de a ocupa întreg spațiul public românesc, ca politician, excluzându-i pe ceilalți, sub pretextul că el, doar el deține soluțiile de rezolvare, nu numai că dovedește suficiență, dar și un pericol pentru democrație și statul de drept.

Să critici fără să te uiți la tine, mai degrabă decât să răspunzi adecvat momentului, prin mecanisme corecte de politici publice, inclusiv de adoptare a legislației adecvate, arată că statul de drept are probleme de funcținare în România și că pericolul populismului nu a dispărut, ci el este prezent – cu o notă ironică: cei care acuză de populism pe alții, au ei înșiși accente de populism.

În acest context, statul de drept presupune echilibrul puterilor în stat. Nu doar un control reciproc al celor trei puteri, executivă, legislativă și judecătorească, dar și un dialog între aceste puteri. Or, tocmai dialogul constructiv, în spiritul democrației și statului de drept, a lipsit în această perioadă.

Ar fi fost chiar atât de greu ca la adoptarea decretelor (nr. 195 și 240/2020), de către Președintele României, acesta să se fi consultat cu Parlamentul? Indiferent că sunt inamici politici, nu am fi avut cu toții de câștigat ca o minimă consultare să fi existat?

Pentru că decretul nr. 195/2020 prezintă elemente clare de neconstituționalitate. Cum se poate, mă întreb, ca printr-un act administrativ normativ, cum este decretul prezidențial, și cum corect îl descrie Decizia nr. 152/2020 Curtea Constituțională, să se modifice legi organice? Cum e Codul Civil, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, etc.? Subliniez că aceste modificări ale codurilor, care sunt de domeniul legii organice, privesc raporturi juridice între cetățeni și între cetățeni și stat ce pot avea efecte pe o perioadă lungă de timp, chiar zeci de ani.

Este corectă, de asemenea, constatarea Curții Constituționale, în aceeași decizie, că odată încuviințat decretul prin care se instituie sau se prelungește starea de urgență de către Parlament, practic acest decret, asumat astfel de Parlament, nu poate face obiect al justiției ordinare, adică nu poate fi atacat actul administrativ, reprezentat de decretul preșidențial, în contencios administrativ. Și asta pentru că art. 126 paragraf 6 din Constituție exclude, în cazul actelor administrative privind raporturile cu Parlamentul, controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Singurul control ce poate fi declanșat este cel al Curții Constituționale și el se poate face doar în legătură cu hotărârea Parlamentului privind încuviințarea decretelor preșidențiale de instituire și prelungire a stării de urgență (art. 27 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea CCR).

O a doua sincopă pe care o văd, din punct de vedere juridic, este legat de nivelul cunoașterii de către autoritățile publice a Constituției, dar și a practicii Curții Constituționale în domeniu. Astfel, în loc să fi criticat Curtea Constituțională pentru că induce în societate o „anarhie”, nu ar fi fost mai bine ca Primul Ministru Orban să-și fi consultat specialiștii în domeniu sau să fi angajat juriști care știu cu ce se mănâncă Constituția, ce poate și ce nu poate adopta Guvernul prin ordonanță de urgență? Dacă acești specialiști i-ar fi șoptit, înainte de adoptarea OUG 34/2020 că Guvernul nu poate afecta prin ordonanță de urgență drepturi, libertăți și îndatoriri prevăzute de Constituție, lucru care se putea constata prin simpla lectură a art. 115 paragraf 6 din Constituție, mai ales că însăși CCR s-a pronunțat în câteva rânduri, prin decizii anterioare, în acest sens (decizia 661 din 2007 și 197/2019, citate de CCR în decizia nr. 152/2020), poate nu eram în această incertitudine legislativă, cu implicații grave la adresa tuturor cetățenilor.

Parlamentul și modificarea neconstituțională adusă „stării de alertă”

Nici Parlamentul nu stă mai bine. Prin Legea nr. 55/2020, care privește starea de alertă (acum în derulare), aduce o subordonare politică fără acoperire constituțională, cu consecința afectării unor drepturi fundamentale, cum este dreptul de acces la justiție.

Astfel, la art. 4 din lege se spune că starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, iar atunci când această stare de alertă se instituie pe cel puțin jumătate din unitățile administrativ – teritoriale de pe teritoriul țării, măsura se încuviințează de Parlament în ședință comună a celor două camere. Mai mult, prin hotărârea de încuviințare, Parlamentul chiar poate modifica măsura adoptată de Guvern – adică, o struțo – cămilă nemaintâlnită până acum: Parlamentul devine, în acest fel, putere executivă prin faptul că modifică un act administrativ, deși atributul lui este de putere legiuitoare.

Din simpla lecturare a Constituției României, text care trebuie interpretat în mod strict, tocmai pentru a nu exista abuzuri ale autorităților publice în punerea în practică a acesteia, actele de control ale Parlamentului privind Guvernul sunt exhaustiv enumerate: Guvernul răspunde politic în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate (art. 109 alin. 1); Guvernul și celelalte organe ale administrației publice sunt obligate să prezinte informații și documente cerute de cele două camere ale Parlamentului sau comisii parlamentare, membrii Guvernului fiind obligați să fie prezenți dacă li se solicită prezența, în cadrul controlului parlamentar (art. 111); Guvernul și membrii ei au obligația să răspundă la întrebările și interpelările formulate de parlamentari (art. 112 alin. 1); Parlamentul, prin camerele sale, poate adopta moțiuni simple (art. 112 alin. 2) și, de asemenea, în ședință comună, moțiune de cenzură (art. 113).

Nici unde în textul referitor la raporturile Parlamentului cu Guvernul nu se prevede că primul cenzurează activitatea de punere în executare a legilor de către Guvernul în modul în care descrie art. 4 din Legea nr. 55/2020. În mod clar se încalcă principiul separației puterilor în stat, așa cum este el prevăzut de art. 1 paragraf 4 din Constituție. Probabil, certat de CCR că s-a dovedit inactiv în această perioadă, Parlamentul a dorit să dovedească că poate și chiar este activ. Mai mult, prin hotărârea camerelor din data de 20 Mai 2020 s-a modificat Hotărârea de Guvern prin care s-a instituit starea de alertă, asta pentru ca aproximația și superficialitatea în domeniul adoptării de acte partajate de fiecare putere constituită în stat să fie și mai mare. Parlamentul a copiat, cât se poate de nefericit, instituirea stării de asediu și de urgență care se ia prin decret preșidențial (art. 93 din Constituție). Fără, însă, să aibă o acoperire constituțională în acest sens, cum e în cazul decretului preșidențial de instituire a stării de asediu sau de urgență. Sincer, nu înțeleg de ce Parlamentul nu a prevăzut aceste măsuri direct prin Legea nr. 55/2020 și a procedat pe cale ocolită prin modificarea unui tipic act administrativ.

Nu în ultimul rând, o consecință, ce mi se pare la fel de gravă, este faptul că actul Guvernului de instituire a stării de alertă și măsurile luate în baza acestui act (a se vedea Anexele 1, 2 și 3 din Hotărârea de Guvern nr. 394/2020) este sustras de la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților, ceea ce înseamnă o afectare directă a dreptului de acces liber la justiție, drept fundamental prevăzut în art. 21 din Constituție. Și asta pentru că în măsura în care Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă, fiind încuviințat de Parlament în condițiile Legii nr. 55/2020, este un act administrativ normativ adoptat de Guvern în raport cu Parlamentul (art. 126 alin. 6 din Constituție).

Controlul, eventual, poate veni doar pe calea sesizării Curții Constituționale, în condițiile art. 27 din Legea nr. 47/1992 (citat anterior) și care poate fi declanșat doar de președinții camerelor Parlamentului sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Sau, puțin probabil, pe calea soluționării unui conflict juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament. Indiferent care ar fi posibila decizie a Curții Constituționale dacă ar fi sesizată, trebuie remarcat că Curtea Constituționale nu face o analiză concretă, într-o situație concretă a unui drept fundamental încălcat, ci o face la o manieră abstractă, în ideea de a cuprinde toate situațiile posibile. În cazul unui drept concret încălcat, cetățeanul, cel care consideră că i s-a încălcat dreptul printr-un posibil abuz al autorității publice, ar trebui să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe ordinare care să analizeze situația lui particulară.

În mod evident, lipsa unei coerențe la nivelul adoptării legislației conduce la incertitudinea pentru cetățean că măsurile dispuse de autoritățile publice pentru combaterea pandemiei au suportul legislativ adecvat. Iar de aici consecința este una evidentă: nu se poate apăra nici de abuzurile celor care nu respectă măsurile dispuse, și care se dovedesc ilegale, dar nici de abuzurile reprezentanților și instituțiilor publice.

Ce poate fi mai dăunător pentru societate și pentru cetățeni decât incertitudinea și imprevizibilitatea aproximației și superficialității, inclusiv în domeniul adoptării de acte normative – că ele sunt administrative sau legislative –, care se adaugă la teama firească și umană de infectare cu virusul ucigător. Cu ce suntem noi de vină că politicienii nu reușesc să stea de vorbă, într-un dialog necesar în astfel de situații de criză majoră pentru societate, la care chiar Constituția, dar și modul în care este structurată Uniunea Europeană, ca democrație constituțională liberală, îi obligă? Da, Uniunea Europeană, pentru că Tratatul privind UE pune la baza construcției europene, ca piloni de bază, democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (art. 2).

Lipsa unor soluții, ca și discursul autosuficient și de excludere a celuilalt, care, ironic, nu?, are tentă populistă, poate conduce la populism și la consecințele lui nefaste. Iar democrația și statul de drept, dacă nu suntem atenți la astfel de derapaje, în ideea de a nu le repeta, pot fi în real pericol.

 (*) O analiză foarte bună (și critică) a CCR, făcută de un reprezentant al puterii judecătorești, poate fi găsită aici. Trebuie remarcat modul deferent, bazat pe argumente factuale (și jurisprudențiale) pe care le aduce la adresa CCR un reprezentant al unei autorități publice. E adevărat că nu are acoperirea publică pe care o are Prim Ministrul, dar diferența, cred eu, poate dă de gândit celor aflați în funcții publice și care fac declarații „explozive”.

(**) What is populism?, University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 2016. 

(***)  Analizele sunt cuprinse în același număr al revistei Universității din Chicago, martie 2018, 85.2, dedicat raportului dintre populism și justiție.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    OK. O argumentație juridică ce pare si probabil și este impecabilă (eu fiind nespecialist) însă...
    Sunteți un om îndrăgostit de munca lui. Nimic rău în asta, chiar ideal. Dar legea e făcut pentru oameni. În situația în care legea nu e bine definită iar parlamentul psd și guvernul PNL se războiesc oamenii ce să facă? Cine să le apere lor viața?
    Când legea e respectată însă oamenii mor, e la fel ca " operația reușită, pacientul mort ".
    Apărarea vieții este populism?
    Poate fi legea mai presus de oameni și viața lor? Până la urmă ce servește legea, pe oameni ori pe SINE ÎNSEȘI?

    Dar cum ar fi fost corect? Cine ar fi făcut corect? Retoric, știu că nu voi primi un răspuns sincer.
    • Like 0
  • Nu comentez ce spune un specialist in MAGISTRATURA. Daca dl. Dummbrava are dreptate sau nu, sa comenteze specialistii. Cred ca Guvernul si Presedintele au consilieri juridici bine pregatiti. Am o nedumerire si nemultumire dupa citirea articolului d-lui Dumbrava, exemplul cu atitudinea Premierului britanic comparata cu atitudinea Premierului roman.Am mai citit cu cateva saptamani in urma si cum o alta ,,inteligenta" nejurista isi punea intrebarea, tot intr-un articol de ziar,de ce nu invata Presedintele Romaniei de la Presedintele Frantei. De ce sa copiem noi,ROMANII, neaparat ce fac altii? De ce n-ar face ei (altii) asa cum facem noi? Eu apreciez ca tocmai aceste comparatii inseamna POPULISM!
    • Like 2
  • Dle Horațius Dumbravă,ca fost presedinte a CSM,judecator cu experienta,ar fi mai intelept sa analizati cum CCR a intors toate dosarele mari de coruptie,sa nu mai vorbim de sugrumarea sistemului de justitie in interesul odihnitului de la Rahova,incat toata tara statea ca "pe jar"
    • Like 4
  • Dle Horațius Dumbravă,ca fost presedinte a CSM,judecator cu experienta,ar fi mai intelept sa analizati cum CCR a intors toate dosarele mari de coruptie,sa nu mai vorbim de sugrumarea sistemului de justitie in interesul odihnitului de la Rahova,incat toata tara statea ca "pe jar"
    • Like 4
  • Acesti,asa zis judecatori(cei 6 care se cunosc cum si pt.cine judeca-psd,psd si iar psd)---- "judecătorii CCR, bagă capul în nisip",de cate ori li se cere de cei care i a propus si numit.Ce respect poti sa ai cand ei judeca de parca ar fi instanta judecatoreasca NU constitutionala.si o spune CEDO,cu subiect si predicat,dar slugoiul de presedinte scoate pe gura de parca se adreseaza prostilor,ca CCR nu este afectata de Decizia CEDO in cauza Kovesi.
    • Like 4
  • La noi totul e varză: guvernul dă OUG-uri neconstituționale, parlamentul da legi neconstituționale iar CCR judecă după criterii politice, arbitrare.. noi cetățenii ne uităm la toate astea, când ne convine tăcem din gură, când nu, îi înjurăm.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult