Lucia și M. Povestea unor foldere

„Tu crezi în Moș Crăciun?”

„Sigur”.

„Dar copiii la școală spun că nu există cu adevărat”.

„Trebuie să crezi în Moș Crăciun. Moș Crăciun există”.

„Să știți că eu cred în Moș Crăciun, și să vă spun de ce. Anul trecut, înainte de Crăciun, mama nu avea bani nici să cumpere de mâncare, d’apoi de cadouri. Dar, când m-am trezit în dimineața de Crăciun, camera era plină de cadouri și de mâncare! A fost ca o minune!” (M. către Lucia)

M. e un băiat de nouă ani. Are acasă încă șase surori, toate mai mari decât el. Lucia e voluntar. M. vine la „asociație” să-și facă temele și să învețe cum să lucreze pe calculator. Are un folder doar al lui. Este mica lui posesiune virtuală. Ca mulți copii, M. simte că oamenii aceștia mari, care-i ascultă, care au timp de ei, care le acordă atenție, pot înțelege ce e în sufletul unuia mic. Iar mărturisirea lui îi taie Luciei respirația:

„Zilele trecute am ajuns mai devreme la asociație și era doar el în sala unde facem temele. Și-a deschis sufletul și mi-a spus << știți, de fapt mama nu e mama mea, e sora mea mai mare că mama mea a murit>>. Îi crește o soră mai mare, sunt șapte frați, copii de la 30 de ani până la 9 ani. El e cel mai mic. Mama lor a murit atunci când băiatul avea trei ani. A zis că numai din poze o știe pe mama lui”, spune Lucia.

„Ana și Copiii” este locul acțiunii. E o asociație implicată în programe sociale. Lucia și M. sunt personajele, două dintre multele personaje care trăiesc în lumea mai omenoasă pe care „Ana și Copiii” încearcă să o construiască. M. provine dintr-o „familie în dificultate”, după cum sunt numite în statisticile oficiale familiile nevoiașe.

Voluntarul Lucia, fost director financiar, face lecțiile zi de zi cu copiii nevoiași

Lucia State este unul dintre cei 300 de voluntari de la asociație care are, printre altele, și un Centru de zi – pentru copii provenind din familii aflate în dificultate, unde vin zilnic în jur de 50 de copii.  

De mai bine de un an, Lucia vine aici săptămână de săptămână, de luni până joi, și îi ajută la teme pe copiii de clasa a doua până la a patra. De profesie economist, a fost ani buni director financiar la o mare companie. Acum lucrează de acasă, face contabilitatea pentru o firmă. Dintr-o dată s-a trezit cu mult timp la dispoziție și a zis că e momentul să facă o faptă bună. „M-am gândit că la 57 de ani pot să fac ceva ce mi-am dorit în tinerețe”, spune Lucia State.

M-am gândit că la 57 de ani pot să fac ceva ce mi-am dorit în tinerețe

Îi plac mult copiii, iar în tinerețe și-a dorit să devină profesoară. Pe vremea aceea absolvenții primeau repartiții, iar părinții ei au avertizat-o că este posibil să ajungă să lucreze undeva la țară. Așa că a făcut altă facultate. Dar dorința de a lucra cu copiii a rămas.

A căutat pe internet și a găsit asociația „Ana și Copiii” și spune că i-a plăcut mult ce se întâmplă acolo. Așa că din octombrie anul trecut face lecții cu copiii. 

„Mă duc după amiaza, de la ora 14:00, când știu că ei au ajuns de la școală, au mâncat, și stau până la 17:30. Fac lecții cu ei, îmi sunt foarte dragi, ne mai și jucăm, mă bucur că și ei mă iubesc pe mine. Când îi vezi ce veseli sunt, nici nu bănuiești ce povești triste au acasă. În rest, sunt copii ca toți alții, sunt și mai cuminți, și mai obrăznicuți. Mă bucur din toată inima când văd că unii vor să învețe”, povestește Lucia.

Unii dintre ei, care au ajuns în clasa a patra, abia știu să scrie și să citească.

Cei ce vin la Centrul de zi provin din familii nevoiașe, majoritatea cu mulți copii. Voluntarii fac cu ei lecții pentru școală, cursuri de limbi străine și cursuri de IT.

„Sunt familii care au șapte, opt sau chiar zece copii. Am apreciat faptul că părinții lor vor să îi aducă acolo, nu știu dacă doar pentru masa caldă de la prânz. Când terminăm lecțiile, părinții îi așteaptă pe copii în curte și ne întreabă cum s-au descurcat cei mici la teme. Este de apreciat că sunt niște părinți care totuși se interesează de copiii lor și nu îi lasă pe stradă”, apreciază Lucia.

O treime din copiii din România trăiesc în „sărăcie persistentă”

M. este doar unul dintre cei cinci milioane de români care formează populaţia numită săracă sau vulnerabilă cuprinsă în statisticile Ministerului Muncii. Aproape o treime dintre copiii din România trăiesc în „sărăcie persistentă”.  Adică se află în această situaţie de cel puţin trei ani. Iar asta nu e tot.

Riscul ca acești copii să trăiască și pe viitor în sărăcie este mult mai ridicat, comparativ cu orice alt grup de vârstă, potrivit unor date de la Ministerul Muncii. Unul din doi copii din zonele rurale trăieşte în sărăcie. În 2012, peste 50 la sută dintre copiii din zonele rurale trăiau în sărăcie, prin comparaţie cu doar 17 la sută dintre copiii din localităţile urbane. Peste 74 la sută din toţi copiii săraci sunt în mediul rural, potrivit Ministerul Muncii.

Cătălin, inginerul software care predă voluntar cursuri de IT: „E ușor să dai bani. Mai greu e să faci ceva concret”

Lucia este doar unul dintre cei 300 de voluntari de la Ana și Copiii, asociația care oferă servicii unui număr de 317 de copii și 102 de familii din București, Călărași, Giurgiu, Buzău și Prahova.

Cătălin Pintilie, un tânăr de 32 de ani, este un alt voluntar de la Centrul de zi al asociației. Cătălin a terminat Facultatea de Automatică, în cadrul Universității „Politehnica” București. Cătălin, care lucrează ca inginer software în domeniul jocurilor video de peste 10 ani, face voluntar cursuri de informatică cu copiii de la Centrul de zi de la Ana și Copiii. 

Obișnuia să doneze bani, pentru diverse cauze. La un moment dat, într-o discuție, un prieten i-a spus că „e ușor să dai bani, mai ales dacă ai, cât de cât. Mai greu e să faci ceva concret”.

„Acela a fost momentul în care mi-am zis că o să dau bani acolo unde e nevoie cu adevărat și o să încerc să fac ceva care nu e atât de simplu și care necesită efort și implicare. Este și o provocare, pentru că ajungi la un moment de plafonare, oarecum. La un moment dat dispare entuziasmul inițial datorat faptului că faci ceva nou, devine rutină și e o provocare să treci de rutina aceea și să te implici în continuare”, povestește Cătălin.

Merge la copiii de la Centrul de zi o dată pe săptămână. 

„Lucrez cu trei grupe de câte cinci copii, pentru că avem doar cinci calculatoare. Nu sunt aceiași copii tot timpul, dar pe parcursul unei luni reușesc să ajungă la cursul de informatică toți cei 50 de copii. Am cerut să mi-i trimită pe cei ce au peste 7 ani, care știu cât de cât literele. Copiii sunt entuziasmați, în cea mai mare parte”.

Fiecare are câte un folder cu munca lui la fiecare calculator. Într-o zi fetiță mi-a spus << uite, aici e și folderul fratelui meu și folderul surorii mele mai mari, și uite și pe cel al celeilalte surori>>. Am întrebat, păi tu câți frați ai? <<Suntem șapte>>

Încearcă să facă astfel încât cursul de calculatoare să îi atragă pe copii. „30 de minute învățăm lucruri noi, pe care ei și le doresc sau vin eu cu propuneri, iar ultimele 10 minute îi las să se joace. Jucăm jocuri educaționale și distractive, fără socializare pe Facebook și alte lucruri de acest gen. Cu jocurile de la sfârșit i-am prins pe foarte mulți, nu știu în ce măsură ei vin doar pentru chestia aceea, dar și datorită acestui lucru am atenția lor timp de 30 de minute. Din ce am înțeles eu, de obicei nu este să mergi pe ideea de recompensă, dar e prea puțin timp să încerc alte strategii și asta a funcționat destul de bine”, povestește Cătălin.

„Le explic ce este calculatorul, le explic partea de software, Word-ul cum funcționează, pentru referate la școală. Power Point, pentru prezentări, îi duc pe internet și le arăt tot felul de dicționare online, wikipedia, tot felul de operații cu fișiere, programe, să știe să mute, să copieze. Să își structureze informațiile pe calculator. Cu cei mici fac copiere de texte, pentru a se obișnui cu poziționarea literelor pe tastatură. Le place să desezene în paint, folosind formele geometrice de acolo, folosim programul la capacitatea lui, nu doar să mâzgălim”.

Celor mai mari le-a arătat aplicații prin care pot să își construiască propriul site, au fost interesați că facă acest lucru. Dacă calculatorul merge greu, copii mai mari știu acum unde să intre să vadă ce ar putea să blocheze funcționarea bună a computerului.

Fiecare copil are folderul cu numele lui cu tot ce a făcut până acum, fișiere de mai multe feluri. Cătălin i-a învățat pe cei mai mari cum se fac prezentări complexe, cu videoclipuri, mp3, animație.

„Știu că unii au câte 4-5 frați. Ei nu stau la același calculator mereu. Și fiecare are câte un folder cu munca lui la fiecare calculator. Într-o zi fetiță mi-a spus << uite, aici e și folderul fratelui meu și folderul surorii mele mai mari, și uite și pe cel al celeilalte surori>>. Am întrebat, păi tu câți frați ai? Suntem șapte, mi-a zis ea”, povestește Cătălin.

Lucia și Cătălin sunt doar doi dintre voluntarii ce vin la Centrul de zi de la Ana și Copiii. Ioana, care lucrează într-o companie, face voluntar cursuri de limba spaniolă cu copiii de aici. Mihai strânge lună de lună bonuri de masă de la colegii lui de serviciu și le donează Centrului de zi Ana și Copiii - București pentru mesele pe care cei 50 de copii le mănâncă zi de zi la centru și ajută voluntar unul din copiii de la centru cu pregătirea la pentru teza la fizică.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp