M-am dus în shop-ul Prefericitului, să-mi iau icoane la reducere

Povestea clipului despre smerenie și dezbaterile pe marginea actului artistic realizat de Dan Teodorescu mi-au amintit de o întâmplare, care ar trebui să-i fie pildă și lui Grigore Leșe, în caz că se mai cutremură în ițari la apelul vreunui mult prea înalt prelat.

Prin aprilie 2013, mă retrăgeam de la o masă alături de un amic, pe străduțele din Centrul Vechi. Ca de obicei, când vine la București, amicul respectiv își cumpără un braț de cărți și de aceea, deși mergeam spre taxi amândoi, m-a tras pe o străduță și am intrat într-un loc pe care nu-l știam.

Îmi părea un amestec între Cărturești și Diverta. Avea și cărți, și icoane, până și butoni pentru cămașă, cu însemnele Patriarhiei. Avea și sutane și tot felul de gadgeturi, unele tot cu însemnele Patriarhiei. Dar nu era clasicul magazinaș religios, era mai mare și avea, cum spuneam, un aer de supermarket, inclusiv prin modul în care erau aranjate produsele. Mi-am dat seama rapid cât de mulți pași în afara granițelor vechilor obiceiuri ortodoxe era acest supermarket întru Domnul.

Nu mă deranja, nu mă extazia, pur și simplu m-am bucurat și eu că sunt cărți bune de cumpărat. Apoi am rămas uluit, pentru că nu înțelegeam semnificația logică a unui lucru. Pe un stand, îngrămădite piramidal, zăceau, așa cum sunt în Mega-Image-uri produsele care mai au puțin și expiră, niște icoane la reducere. Scria clar „Reducere, preț întreg 34,39 lei/preț promoțional 19,76 lei)”.

Mintea mi s-a blocat. E ca și cum mi s-ar fi spus: „știti, avem aici niște icoane care nu fac minuni, nu plâng cu mir, nu sângerează, dar cu strădanie și repetare se conectează și ele la Domnul. E semnalul mai slab, dar deh, cu bunăvoință și credință se poate”.Tare dezamăgită trebuie să fi fost Patriarhia pe partea de sales de aceste icoane, încât să le facă de râs și să le bage la promoție. Mă gândesc chiar că în 2016 ar putea organiza, în Vinerea Patimilor, un Black Friday cu tot ce au prin magazine.

Pe de altă parte, ce să zic, Patriarhia, spre deosebire de partide, are un candidat credibil pentru vânzarea de produse promoționale, mai ales la reduceri. Dar nici partidele n-au fost în stare să facă o lege care să le permită fundraising-ul prin vânzare de produse promo. N-au vrut, de fapt. Și, oricum, cine și-ar cumpăra un kit, tricou-cană-șapcă imprimate cu Liviu Dragnea, de pildă?

În fine, ies din magazin, cu gândul la icoane reduse, îmi iau la revedere de la amic și ne suim fiecare în taxiul lui. Întrucât încă se mai fuma, îl întreb pe taximetrist dacă e fumător și dacă l-ar deranja în caz că aprind o țigară. Șoferul îmi spune că s-a lăsat de băut și de fumat în urmă cu doi ani și se ține de această promisiune pentru că a făcut-o în fața lui Dumnezeu. Nu părea vreun practicat, recunosc.

„Și, ați fost la biserică pentru asta ?”, îl întreb așa, ironic. Omul neagă și îmi explică foarte simplu că s-a rugat în mașina lui la icoana care stătea lipită lângă oglinda retrovizoare. Firește, l-am întrebat dacă crede că l-a ajutat rugăciunea.

Din răspunsul lui am înțeles însă cu totul altceva, mai important. Omul mi-a spus că a ales să renunțe la fumat și la băut în fața lui Dumnezeu, chiar dacă nu era credincios, sperând totuși că soția sa bolnavă de cancer, foarte credincioasă, se va autosugestiona și se va însănătoși. „Îmi plăcea să beau și să fumez. Ba mai și călcam pe alături. Eram mare golan. Ce contează dacă credeam eu sau nu în asta. Nevastă-mea credea. Și uite domn’le, că de un an a intrat în remisie boala. Și doctorii se miră. Ce mai contează dacă de la rugăciunea mea sau de la altceva , important e că s-a făcut bine”, mi-a zis șoferul, făcându-și cruce cu emoție. Și se ține în continuare de cuvânt. Nu mai bea, nu mai fumează, jură că nu mai calcă alături.

Nu cred că el avea vreo părere despre BOR, despre cine trebuie să se mântuiască, despre cum trebuie să se roage. El alesese un alt tip de smerenie, prin atitudine față de un om, nu față de un lucru, fie el din lemn sau din piatră. Prin acțiunea, poate chiar contrară cu ceea ce credea, în folosul unui om drag.

Acest mod de smerenie de tip do ut des (dă și ți se va da), fără interes și fără ipocrizia mimării sărăciei sau chiar a mimării belșugului, a fost uitat și de cei care vor Catedrala, și de cei care o resping, dar și de cei care nu vor Moschee. Chiar și de cei care-l ceartă pe Dan Teodorescu din trufie și din reflexul de a se crede mereu depozitarii adevărului absolut.

Smerenia aceasta prin atitudine cu adevărat altruistă față de oameni, nu smerenia față de lucruri, e cu adevărat importantă. Și poate că ar folosi și Prelaților Înalți. Icoanele la reduceri, butonii sclipitori, răceala bisericească, aroganța, opulența afișată, absența de la comemorarea unei tragedii gen Colectiv, concentrarea pe marketing de produse și ignorarea PR-ului de corporație, toate sunt atitudini lipsite de empatie, lipsite de adevărata smerenie a omului față de om.

Dacă, în România, Biserica ar fi generat o atitudine suficient de empatică față de oameni și nu doar frica de Dumnezeu și de absență a credinței, dacă s-ar fi concetrat mai mult pe fapte pentru oameni, foarte probabil Catedrala Mântuirii Neamului ar fi fost percepută de toată lumea drept o nouă Sagrada Familia sau orice altă catedrală cu care capitalele lumii se mândresc. Bucureștenii ar fi acceptat zeci de ani de construcții și finațări pentru ea. Dar, în ultimii ani, BOR a dat semnalul de marketizare excesivă și asta a iritat oamenii. Asta i-a făcut pe oameni să rostească mai des celebrul: „să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Și iată, acum Grigore Leșe zice că niște înalt credincioși i-au susurat la telefon: „să nu-ți faci biserică cioplită”. Trist.

Dar textul ăsta nu este despre trupa Taxi, Catedrală, Moschee sau despre BOR, ci despre un anume tip de smerenie, care nu e nici nou, nici vechi. Doar e cam intrat în paragină...

A trebuit să învăț acest lucru de la un necredincios, pus într-o situație dificilă. Lui i-a folosit. El apela, fără să știe, pur si simplu la Pariul Ateului, parafraza lui Michel Martin, la Pariul lui Pascal, pentru a putea spera că soția lui se va face bine: „Dacă nu există Dumnezeu, nu ai pierdut nimic și vei fi reamintit cu drag de către cei rămași în urmă. Dacă există un Dumnezeu binevoitor, el te va judeca după faptele tale și nu doar după faptul că ai crezut sau nu în el”.

Dar, de fapt, șoferul de taxi renunța la o lume (cea bahică), pentru un om. Făcea asta într-un spațiu mic, la o icoană mică, lipită de oglinda retrovizoare. Nu m-ar fi deranjat nici dacă oglinda era a unei mașini de lux, actul în sine de renunțare altruistă rămâne important și rar astăzi în goana după unfriend, block și unlike.

Așa că eu n-aș pune pariu pe icoane la reduceri, ci pe spațiile mari din suflet!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp