Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Marea noastră evadare din sărăcie începe cu un banc: - De ce ar trebui să le mulțumim bulgarilor? - Pentru că, fără ei, am fi ultimii din Europa

Lacul Morii - lucrari

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În America circulă o glumă plină de înțelepciune și de haz. De ce îi iubesc locuitorii statului Arkansas pe cei din Mississippi? Răpunsul este terifiant. Dacă n-ar exista statul Mississippi, atunci Arkansas ar fi cel mai slab stat din America.

Și noi, românii, ar trebui să mulțumim bulgarilor, pentru că dacă n-ar fi ei, am fi pe ultimul loc în Europa. De multe ori penultimul loc este ignorat, toată „atenția” fiind acordată ultimului loc. Iar ne-am descurcat, și de această dată.

Tema articolului este preluată din cartea „Marea evadare, sănătatea, bogăția și originile inegalității“, scrisă de Angus Deaton, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 2015. Autorul analizează modelele istorice și prezente care au generat bogăție pentru națiuni, insistând pe măsurile care trebuie luate pentru a-i ajuta pe cei rămași în urmă. Cartea folosește ca metaforă filmul „Marea evadare”, care tratează evadarea unui grup de prizonieri dintr-un lagăr nazist.

Scopul articolului este de a pune în discuție șansele pe care le are România de a evada din acest penultim loc sinonim cu sărăcia. Este România în momentul de față un stat eșuat? Ce atuuri are România pentru a reuși evadarea? Care este componența mixului de evadări? Evadarea din incompetență? Evadarea din deficit bugetar? Evadarea din cultura mioritică? Care sunt tunelurile care trebuie săpate pentru a reuși marea evadare? Cine sapă aceste tuneluri?

Foarte mulți dintre conaționalii noștri, peste 3,5 milioane, au ales soluția evadării individuale sau cu familia, prin emigrație, stabilindu-se în străinătate.

Câteva județe (Cluj, Ilfov, Timiș, Bihor) au reușit să evadeze din sărăcie devenind un fel de „tigri” ai dezvoltării locale. Cum au reușit evadarea aceste județe? Un lucru este cert: evadările îi lasă în urmă pe ceilalți. Avem județe în categoria mari rămași în urmă, ceea ce a generat un fenomen de mezzogiornificare la nivel național.

Un lucru este cert, creșterea economică este motorul evadării din sărăcie și lipsuri materiale, dar pentru a reuși această evadare (ascensiune), este nevoie de o pistă lungă de rulare, chiar foarte lungă. Mai este o problemă, această pistă are multe obstacole (reforme) ce trebuie depășite.

PNRR pe lângă potențialul finanțator are și unul reformator, poate mai important decât primul. De data aceasta nu mai putem mima reformele, iar reformele sunt, probabil, mai importante decât finanțarea. Sunt unele păreri la care subscriu, de exemplu: PNRR este prea complicat pentru o administrație comodă și temătoare de reforme. Frica maladivă de reforme ne-a trimis în colțul ringului. Toate partidele au jucat scenetele reformelor când se aflau în opoziție, dar când au ajuns la putere le-au considerat o erezie. România s-a modernizat de-a lungul istoriei doar în prezența unor constrângeri străine. Asumarea de reforme este vitală pentru modernizarea României. Banii de la PNRR vin cu niște rigori care nu (mai) pot fi ignorate, întrucât condiționează eliberarea tranșelor.

Până acum am abandonat mai toate reformele în varianta Beta, adică înainte de finalizare. PNRR ne va obliga să facem reforme, nu paliație, în contextul în care nimeni nu vrea să bruscheze sistemul, mai toate partidele având reacții anafilactice la reforme, acestea rămânând de cele mai multe ori bastarde.

PNRR trebuie să ridice capota la toate instituțiile statului și să vadă ce se petrece acolo, apoi să ia măsuri dure pentru restructurare. Personalul plătit pentru haruri imposibil de dovedit ar trebui să părăsescă sistemul. Același regim trebuie aplicat și în companiile de stat, multe dintre acestea fiind de fapt companii-zombi, aparținând economiei de morți vii.

Tunelurile care trebuie săpate pentru o evadare reușită ar fi în domeniul managementului, al disciplinei bugetare, al competenței, al științei de carte, al atragerii de fonduri europene (ne-am împiedicat în toate programele de finanțare postdecembriste).

Se spune că diferența dintre o țară bogată și una săracă o face managementul. Îmbunătățirea managementului este lucrul cel mai la îndemână pe care îl putem face. Organizațiile, oamenii nu pot obține rezultate mai bune decât nivelul calitativ al managementului care se practică. Managementul este cel care limitează performanța. Stilul în care este condusă România este un malpraxis guvernamental dominat de orgolii supraetajate care împiedică realizarea așa-zisei „desprinderi economice”. Este nevoie de o foame de organizare și consecvență.

Toate guverenele au promis marele salt înainte, dar s-au împleticit în populisme și în mlaștina neînțelegerilor politice.

E nevoie de disciplină bugetară, în contextul în care anul acesta, fiind un an atipic, deficitele au fost lăsate la liber. Nivelul cheltuielilor bugetare a ajuns la nivelul numit „la rupere”. E greu să-i înțarci acum pe cei care ani de zile se cotlonesc și devorează bugetul statului. Dezastrul bugetar a fost construit pe baza aberatiilor populiste. Asumarea unor datorii zdrobitoare va lega de mâini și de picioare guvernele viitoare. Cambiile datoriei publice vor fi achitate de generațiile viitoare.

Negocierile care au loc zilele acestea pentru formarea guvernului sunt, de fapt, o bătălie pentru cele mai lăptoase și bogate ministere, o practică ce se perpetuează de peste 30 de ani. Și toate acestea au loc în condițiile în care politicienii trec de la stânga la dreapta și invers, precum bacul de la Galați, iar săritul dintr-o barcă în alta se face perfect, fără a-și pierde echilibrul, iar despre udat, nici vorbă. Această practică va întârzia și mai mult evadarea din sărăcie, probabil chiar o va împiedica.

Și atragerea investitorilor străini este foarte importantă pentru reușita evadării. Este necesară construirea de parcuri industriale, „zone de primire”, care trebuie să ofere disponibilități funciare și încurajări financiare investitorilor care umblă cu hala în spate.

România a fost o perdantă permanentă la bacalaureatul accesării fondurilor europene. În toate ciclurile de finanțare i s-au repartizat mai mulți bani decât a putut să mestece.

Recentele isprăvi statistice (creșteri economice de peste 7%) anunțate de guvern, cu bujori în obrăjori, nu sunt decât niște reveniri, și nicidecum nu reprezintă embrionul unei redresări. Baza de raportare a creșterii este joasă, 2020 fiind un an lovit grav de pandemie. Cu astfel de isprăvi statistice nu se stopează plonjonul în saracie. Iar rolul unei economii funcționale este să facă oamenii fericiți, nu să le furnizeze cifre, după cum afirma Nouriel Roubini.

Nu în ultimul rând, poate chiar este nevoie de un taifun de muncă, întocmai cum a sugerat Deng Xiaopeng poporului chinez, pentru a ieși din sărăcie.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Filbert check icon
    Da. Reveniti dumneavoastra dupa Sarbatori ca acum sintem cam obositi. Sau, mai bine, peste citiva ani.
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult