Mărturia unui profesor: Suntem îngropați în hârtii. Cum ne scoatem elevii la lumină?

Corect: prea multă birocrație. Desființați inspectoratele școlare și veți scăpa de 99 % din această birocrație inutilă.

Cred ca nici a idolatriza cititul nu tocmai metoda cea mai potrivita. Era o zicala pe care mi-o amintesc vag, spusa de stramosii nostri latini: 'nu citeste mult, citeste multe'. Lectura are mai multe forme, de la cititul de placere pana la cititul specializat. Cert este ca astazi incepe sa dispara cititul ca uitare de sine, ca pierdere lenesa de timp. Digitalul ofera mai multe tentatii, si sa nu uitam ca fascinatia jocurilor pe computer - care au o constructie fantastica, ce imita creierul uman - se datoreaza in mare parte savantului roman Stefan Odobleja, care a pus bazele ciberneticii. Cand copilul dvs. joaca un joc pe calculator acel joc urmeaza baza fundamentata de acest mare cercetator roman. Multe din aceste jocuri se petrec in timp real, insemnad ca personajele au un rudiment de ratiune si vointa proprie. Robotii conversationali incep sa apara, si e posibil ca in cativa ani sa acordam inteligentei artificiale si un anumit statut de fiinta rationala. Ce se va intampla intr-un viitor mai indepartat e greu de stiut, dar poate ca trecutul ne poate oferi cateva lectii. Nici trecerea de la cartea scrisa la cea tiparita de Gutenberg n-a fost usoara; sustinatorii cartilor copiate erau convinsi ca tiparul e moarte sigura, caci nimeni nu va mai pretui o carte care n-a fost atinsa de mana omneasca. Si totusi cartea a supravietuit. Poate ca isi va gasi un loc si in suportul electronic, desi marele atu al digitalului este interactivtatea, patrunderea in miezul actiunii. Cred ca pana la urma lucrurile vor intra pe un fagas, iar oamenii viitorului vor privi aceste discutii cu un zambet binevoitor.

Citesc de-o viață. Unica pasiune pe care mi-o permit. Mă trezesc foarte devreme, când alții dorm și citesc în liniște. Schimb lumea asta năroadă pe o lume diversă, în care pătrund cu fiecare carte pe care o citesc. Doi părinți care citesc. Un copil care nu prea citește cărți tipărite. Învățătoarea ne spunea: "cred că citește mult. Are un vocabular foarte dezvoltat pentru vârsta lui." Noi am recunoscut, făcând fețe-fețe, că vocabularul său este dezvoltat datorită faptului că discutăm mult în familie, probleme diverse, cu termeni foarte variați și nu pentru că citește. A venit apoi internetul pentru copilul nostru. Și-a luat de acolo foarte multe informații. Unele erau alandala. Noi l-am ajutat să le lege. Are acum o cultură generală peste media colegilor săi. Dar tot nu citește. Trebuie să ne obișnuim că în viitor, altfel se va construi o cultură generală. Cu multă imagine. Dinamic. Probabil că sarcina dascălilor va fi aceea de a face lumină în hățișul de informație care plutește peste tot. Și tot dascălii vor fi aceia care vor lumina și sufletele lor. Lumina din suflet - legătura dintre omenesc și univers!

E imbucurator ca incepem sa intelegem drama prin care trec acesti copii. Eu unul n-as vorbi de 'oboseala'. Oboseala in cel mai fericit caz. E vorba de stres, de teama, de frustrari, de nelipsitele olimpiade prin care scolile acumuleaza prestigiu, de concursurile care apar ca ciupercile dupa ploaie, de programa stufoasa, dezechilibrata si multa, totul pe spinarea unor copii ramasi fara copilarie. 'EU n-am avut sansa ta... MIE mi-a placut materia X... EU stiu mai bine... EU am facut... EU am dres... EU". Copilul devine tinta tuturor frustrarilor si neimplinirilor pe care adultul le proiecteaza asupra sa. Nu doar internetul si televiziunea sunt calea usoara de a scapa din infern, ci si... mancarea. Psihologii o numesc 'bulimie nervoasa' sau 'bulimie de stres'. Mancarea, devenita singura placere, singurul moment in care nenorocitul de caiet de teme sta inchis. In tarile civilizate cu mai multa experienta in tot ce inseamna invatamant si relationare cu copilul adultul devine un partener, un prieten, nu un papusar. In tarile nordice sistemul educa fara ajutorul parintelui. Temele sunt inlocuite de proiecte scolare, care pun accent pe colaborare, pe relationare, care il invata pe viitorul adult sa functioneaze in societate, nu sa se catere pe capetele colegilor fluturand in varf steagul victoriei. In afara competitia e inlocuita de multa vreme cu colaborarea. Numai noi am ramas in Epoca de Piatra a competitiei. Poate ca la un moment dat adultii - parinti si profesori - isi vor da seama de dezastru si vor gandi o programa scolara aerata, echilibrata, cu momente de respiro, in care temele sa fie inlocuite de proiecte, concurenta de cooperare. O programa scolara in care sa primeze LIBERUL ARBITRU, in care sa urmez o baza din mai multe materii, dar sa aprodunfed doar daca vreau si simt chemarea.

Ma bucur de reusita dumneavoastra , ma bucur mai ales fiindca eu ca parinte nu am reusit. Cand am vazut lipsa de lectura la copiii mei(strict texte din manual sau preluri de pe internet) am hotarat sa ma implic si le-am dat fiecaruia cate o carte din care i-am rugat sa citeasca si apoi sa povestim . Incet, incet au terminat fiecare cartea lui si chiar le-a placut . Am incercat sa duc mai departe aceasta incercare dar i-am pierdut destul de repede si am inceput sa analizez sa vad ce se intampla . Am inteles ca ii obosea si ii plictisea lectura. Mi-am adus aminte de bucuria cu care citeam eu si mi-am dat seama ca eram implicat in actiunile cartii, imaginatia mea participa activ crea imagini, desena personajele, crea actiunile si antrena puternic emotiile, Privind comparativ imi dau seama ca la copiii mei imaginile sunt preluate , ei formati de televiziune de cinema de internet proceseaza imagini , nu le mai creaza cum faceam eu , deci suntem profund diferiti din acest punct de vedere. Cred ca aici este o mare problema a sistemului de invatamant , adaptarea la schimbarea majora din aceste entitati minunate , copiii nostri, intelegerea lor si apoi gasirea metodelor pentru formarea lor sanatos din toate punctele de vedere .

Imaginatia, lectura inseamna TIMP, inseamna un anumit tip de lene, de uitare. Copii nostri traiesc in stresul unui sistem de invatamant apocaliptic, unde nu exista un echilibru al intregului, unde fiecare materie e dusa pana la ultima virgula, unde copii sunt storsi cat mai mult si cat mai zdravan. Imaginatia are nevoie de libertate, de ECHILIBRU, are neovie de spatiu sa germineze. In invatamantul romanesc nu germineaza, e strivita. Si nu doar imaginatia, dar dramele sunt oribile: copii supraponderali, apatici, stresati, mecanici, robotici, traumatizati de teme, de teste, de evaluari, de diplome. Copilul e o marioneta, un robot al adultului. Nu exista un spatiu al sau, o bucatica de suflet, o insula pe care sa aterizeze cu o carte. Sistemul de invatamnt romanesc este o monstruoziatate. Alte sisteme sunt mai echilibrate, mai lejere, ofera dreptul copilului la lectura, la joaca, la libertate. Nu si la noi.

Am trait chinurile cele mai mari in timpul liceului la ora de romana. Fiind un tip introvertit, tipic programator, a fi ridicat in picioare si pus sa comentez un text era cel mai mare cosmar. Doamna profesoara a renuntat devreme la mine, iar eu am renuntat la subiectul limba si literatura romana pentru urmatorii 4 ani, multumindu-ma sa trec clasa cu medii de 5 si 6. La bacalaureat am luat 9.50 la limba romana, a doua nota din liceu. Intalnindu-ma pe strada dupa doua zile de la publicarea rezultatelor cu acum fosta mea profesoara de romana, i-am dat buna ziua. S-a uitat la mine , mi s-a parut cu furie in ochi, fara sa-mi raspunda. Nu stiu daca era suparata pe mine, pe ea insasi, sau poate amandoua, insa acea privire mi-a ramas in minte. Poate ca si eu am ramas in mintea ei. Mi-ar fi placut sa fi citit mai mult. Mi-ar fi placut sa fi conversat mai mult in locul obisnuitului interogatoriu, unde un zambet ciudat pe fata doamnei profesoare imi dadea de inteles ca se aplica prezumtia de vinovatie. Mi-ar fi placut sa nu fi irosit 2 ore pe saptamana.

E greu sa fi profesor de limba romana in hatisul asta birocratic din Romania si e greu sa faci pe cineva sa citeasca in vremurile noastre.Daca te ajuta imaginatia ai tot universul la dispozitie citind.In rest poti sate uiti la filme spre exemplu dar ai pierdut enorm.

Lectura? Lumina? Cred ca problema e cu sistemul de invatamant in general. Mi s-a parut interesant modul de viata si sistemul de invatamant al unei tari nordice (parca era Finlanda), modul in care e tratat copilul, accentul care se pune pe dezvoltarea lui, relatia sa cu parintii. Prima impresie a fost a unui sistem mult mai relaxat, mai echilibrat. Exista un princpiu in corpul uman, un principiu de biomecanica: daca un muschi se contracta muschiul opus se destinde. Daca toti muschii s-ar contracta simultan oasele s-ar sfarama in mii de bucati. Sistemul de invatamant romanesc e format din muschi care se contracta simultan cauzand ruperea elevului. Nu exista o preocupare pentru intreg, pentru un echilibru, asa cum exista in tara nordica din reportaj. Era uimitor sa vezi cum copii sunt invatati sa se descurce singuri, sa gateasca si sa se gospodareasca in timp ce adultii sunt la serviciu, cum sunt obligati - da, obligati - sa aiba cel putin patru ore de joaca pe zi (a se citi 'miscare in aer liber'). E uimitor sa vezi cum copii au dreptul lor la timp liber. Parintii sunt un partener, unul care contribuie prea putin la formarea copilului. Sistemul de invatamant e atat de ingenios construit incat copilul este ghidat de sistem, nu de parintele care sa-i stea in ceafa. La noi parintele este un fel de balaur, un fel de Bau-Bau: "Danut, tata, te-am inscris la cateva concursuri, la Micul Matematician, la Compunerea Magica, la faza pe tara a concursului de matematici al Fundatiei Icsulescu si la Micul Fizician Cuantic. Pe urma ai concurs la Quarcii Veseli, si vezi si de teme, ca nu se fac singure!" "Pai, tata, am trei teste, la bio, la istorie si la geogra, cand sa mai.." "Danut, eu n-am avut sansa ta. Pune-te cu burta pe carte, copile!" Copii nu sunt panza pe care ne proiectam dorintele. Sunt fiinte independente care, intr-un sistem normal si echilibrat aleg singuri. Lectura inseamna pierdere de vreme (nu de timp!), inseamna uitare, inseamna sa te lasi absorbit de cartea pe care o citesti. Cand ai Matematicianul Vesel, Mega-concursul Caragiale si Micul Einstein n-ai cum sa te pierzi in dulceata lecturii. Cand ai test la bio, test la geogra, test la mate si test la 'nu-mai-stiu-ce' nu te poti delecta cu o carte. Cum atragem copii catre lectura? Simplu: detensionam sistemul. Suntem o tara care stoarce varfuri. La noi piramidele s-ar fi construit de la varf in jos, nu de la baza, cum e normal. Sistemul de invatamant e inchis in sine, inveti doar de dragul de a invata. De obicei inveti mult si ramai cu foarte putin sau chiar nimic. Sau ramai cu traumele temelor interminabile, a testelor, a evaluarilor, a diplomelor pe care esti obligat sa le cuceresti ca sa nu-i dezamagesti pe adulti. Foarte diferit de latura practica a sistemului de invatamant nordic, sau chiar a invatamantului american ori britanic. Sutem o tara in care franctiile se invata in clasa a II-a !! Incredibil! Vom ajunge probabil la performanta de a preda trigonometrie la pregatitoare. Lectura? Nu cred ca mai vede cineva cartea de padurea de diplome.