Povestea matricolei. Cum ne-au uniformizat comuniștii

Foto: Arhiva Personală/ Cristian Lică

O chestie care le plăcea comuniștilor era uniformizarea. Toți la fel, așa trebuia să fim. La școală, am învățat că ținuta este foarte importantă, iar regulile ei sunt foarte stricte. Să încerci să fii altfel decât ceilalți era o manifestare arogantă, care era aspru penalizată.

Uniforma era obligatorie pe toată durata perioadei petrecute în școală, mai puțin în timpul orelor de educație fizică. La băieți, uniforma consta în sacou și pantaloni standard, de culoare bleumarin, plus o cămașă bleu sau în pătrățele albastre. Cravata era și ea obligatorie, după clasa a II-a, când deveneai pionier. Inclusiv inelul special de cravată era obligatoriu, iar profesorii te certau dacă te prindeau cu cravata înnodată.

Era absolut interzis părul lung la băieți. La frizerie, copiii nici nu erau întrebați cum vor să se tundă. Pur și simplu erau tunși. Toți la fel, bineînțeles. În picioare se purtau pantofi de acasă, închiși la culoare, exclus teniși sau adidași. Fetele purtau dresuri albe, sarafan și bentiță. Am văzut multe fete certate de profesoare pentru că nu aveau bentița potrivită. “Bentița potrivită” era una din comerț, albă, semielastică, cu clemă la spate. Avea o anumită lățime, standard.

Costumul de pionier era diferit. Erau hainele "de gală" ale elevilor. Ele se purtau la diverse evenimente comuniste, numite "festivități", la paradele cu Ceaușescu și în zilele de luni. Diferența principală consta într-o cămașă albă, dar și diferite ornamente speciale, respectiv, o curea anume, trese și șnururi în piept pentru comandanți.

Un element esențial care completa uniforma unui elev comunist era matricola. Matricola era o emblemă textilă care trebuia cusută pe umărul hainei și care afișa un număr unic. Matricola trebuia purtată în permanență în școală, dar și pe drumul spre casă. Teoretic, fără matricolă pe umăr, nu aveai voie nici măcar să intri în școală. Dar nu erau nici paznici, așadar nu ne controla nimeni. Doar o dată pe trimestru îi apuca pe profesori să ne caute de matricole, iar atunci era dezastru. Jumătate dintre noi ne pierdusem matricolele de mult și încercam să ne fofilăm, cu cele mai absurde scuze.

M-am tot întrebat la ce naiba folosea porcăria aia de matricolă pe care am purtat-o 8 ani pe umăr. Cine și de ce venise cu ideea asta creață? Ulterior, m-am prins că logica existenței ei era aceeași ca și în lagărele de concentrare. În fața autorității, noi nu mai eram indivizi cu personalități proprii, ci doar niște uniforme, cu numere cusute pe umăr. Iar când vreunul dintre elevi făcea o prostie, atunci putea fi identificat, dacă cineva îl zărea și îi reținea numărul matricol. Principiul era același ca și la înmatricularea auto.

Organizarea tabelelor matricole era o tevatură foarte complicată. Matricolele se produceau tot într-o fabrică comunistă, care funcționa prost, ca toate fabricile. Uneori nu veneau toate numerele la timp, alteori se încurcau numerele între școli, alteori între clase. Iar când un copil se transfera în timpul anului, era foarte complicat să obțină număr matricol la noua școală. De matricola propriu-zisă, nici nu mai vorbesc, trebuia comandată special și era foarte complicat.

O altă situație complicată, pe care o cauzau matricolele, era datorată numărului lor redus. La începutul anului, fiecare elev primea câte două. Erau două bucăți de material negru, mici, cât un pachet de țigări, cu câte o siglă galbenă pe care era scris numărul unic. Una se cosea obligatoriu pe haina de uniformă. Cu a doua, erai în dubii, nu știai cărei haine să o aloci. Vara, mergea cusută pe umărul cămășii, pentru că vara era cald și te dezbrăcai frecvent de haină. Însă iarna, aveai nevoie să o coși pe geacă, că era frig și nu puteai merge doar cu sacoul de uniformă. Iar unii copii, nu toți, însă majoritatea aveau totuși mai multe haine de iarnă, nu doar una. Însă nu puteai purta la școală decât una singură, cea cu matricola cusută pe umăr.

Maică-mea, care se pricepea la croitorie, a inventat o chestie pentru care m-au admirat toți colegii. Mi-a cusut capse pe matricolă și pe toate hainele de iarnă. Astfel, puteam purta orice haină voiam. Dimineața, îmi alegeam ce haină vreau să port, apoi îmi prindeam matricola, în capse, pe umăr. Tot un număr eram, dar mă simțeam un număr creativ.

Notă editorială: Acesta este un Fragment din cartea „Traume Vesele”, vol 1

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp