Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Mituri și realitate despre universitățile americane. Totul despre învățământul superior din SUA, taxe, burse, criterii de selecție

Liceu SUA

Foto: Guliver/Getty Images

Se dedică domnului Marius Georgescu

Un cititor al articolelor mele a sugerat să scriu un material care să descrie structura, mecanismele, modalitățile de acces și costurile învățământului postliceal din USA.

Comentând această cerere cu apropiații mei din țară, am descoperit că subiectul este foarte puțin cunoscut și că există multe idei eronate despre acest proces, în egală măsură complex și important.

O primă cauză a informației incomplete este faptul că sistemul de învățământ superior american este foarte deosebit de cel din România, ultimul fiind mai apropiat de sistemul francez.

A doua cauză este că sistemul universitar american este complicat, are multiple alternative și de aceea toți cei care intenționează să-l urmeze au nevoie de informație actualizată și de îndrumare de către persoane specializate.

Din acest motiv, liceele și universitățile au birouri speciale cu consilieri care stau la dispoziția elevilor și studenților.

În Statele Unite sunt 37.100 de licee (26.407 de stat și 10.693 particulare) și în toamna anului 2018 se preconizează să fie înscriși în clasele 9-12 circa 17 milioane de elevi, adică 94% din populația americană în vârstă de 14-19 ani.

S-a remarcat o creștere de la an la an a celor care reușesc să termine liceul, nivelul cel mai ridicat înregistrat până acum fiind de 84%.

Dintre aceștia, circa 62-63%, adică aproximativ 7,5 de milioane de absolvenți, vor lua calea învățământului postliceal.

Folosesc termenul de învățământ postliceal deoarece el cuprinde atât învățământul universitar, cât și pe cel intermediar, oferit de sutele de colegii pentru meserii practice.

Sunt două etape ale învățământului universitar: colegiul și etapa de învățământ post-colegial. În funcție de planurile studentului, acesta poate să se rezume la colegiu, cu posibilitatea de a deveni profesor, economist, manager de afaceri, de bancă, de spital, specialist IT, inginer industrial, inginer agricol, zootehnist, chimist, funcționar administrativ, scriitor, ziarist, specialist de presă sau TV, pastor, muzician, artist plastic, specialist în marketing, tehnician în profesiunea legală (paralegal) și multe altele.

Durata colegiului este diferită, în funcție de titlul academic pe care dorește să-l obțină studentul: licența (Bachelor degree) cu profil uman (Bachelor of Arts) sau real (Bachelor of Science), pentru care e nevoie de patru ani de studii, masteratul (alți 1-2 ani) si doctoratul (un număr variabil de 4-8 ani).

În medie, durata studiilor la un colegiu local este de doi ani. Un tânăr cu mijloace materiale precare poate frecventa un "community college" în statul în care locuiește, având în același timp un serviciu. Dupa absolvire își poate găsi o slujbă mai bine plătită în domeniul meseriei pe care a studiat-o. De acolo, menținându-și serviciul, își poate completa anii de colegiu universitar și poate face chiar un doctorat.

Profesii precum cea de avocat, magistrat, medic, medic veterinar, farmacist, arhitect, pastor cu doctorat în teologie, diplomat, profesor universitar etc, necesită alți 3-4 ani de studii după obținerea licenței, urmați la universități de stat sau particulare. Aceste studii post-absolvire (postgraduation) sunt urmate de cei care au obținut diploma de licență (absolvenți de colegiu).

O mențiune specială trebuie făcută pentru colegiile locale (community colleges) care sunt subvenționate de state. Acestea pregatesc studenții pentru a obține calificarea într-o meserie practică, sau le oferă absolvenților o diplomă de studii de 2 ani, numită Associate of Arts (profil uman) sau Associate of Science (profil real).

Studenții care optează pentru învățarea unei meserii practice pot deveni electricieni, mecanici auto, pompieri, surori medicale, secretare, funcționari de bancă, polițisti, membri ai echipelor de salvare (paramedici), tehnicieni video-audio-TV, tehnicieni dentari, tehnicieni radiologi, specialiști de pompe funebre, educatori în învatamântul de grădiniță, lucrători sociali, bucătari, șoferi, barmani, ospătari, constructori, mecanici auto, practic toate meseriile, majoritatea având nevoie de obținerea unei autorizații (licențe de practică) după absolvirea școlii.

În medie, durata studiilor la un colegiu local este de doi ani. Un tânăr cu mijloace materiale precare poate frecventa un „community college” în statul în care locuiește, având în același timp un serviciu. Dupa absolvire își poate găsi o slujbă mai bine plătită în domeniul meseriei pe care a studiat-o. De acolo, menținându-și serviciul, își poate completa anii de colegiu universitar și poate face chiar un doctorat.

Dacă un tânăr absolvent de liceu nu dorește să urmeze universitatea și preferă să exercite o profesiune stabilă și cu venit mediu, cea mai bună alegere pentru el este să urmeze cursurile unui colegiu local (community college).

Taxele anuale de studiu sunt de circa $ 5-6.000 pentru tinerii din statul respectiv și circa $ 9-10.000 pentru studenții din alt stat.

Pentru colegiile locale, în funcție de sursele de venit, mulți studenți primesc ajutor financiar, dacă locuiesc în statul unde urmeaza colegiul, ceea ce le reduce foarte mult taxele de studiu, uneori până la doar câteva sute de dolari pe an. Începând din 2015, în statul Tennessee, absolvenții de liceu localnici pot urma colegiul de doi ani gratuit.

Colegiile fac multe înlesniri de program, astfel că studenții pot avea 3 zile pe săptămână fără cursuri și pot lucra, pentru a se întreține singuri.

Sunt din ce în ce mai multe universități care oferă cursuri de meserii practice sau de colegiu clasic online. Ele sunt foarte utile tinerilor studioși și motivați, care lucrează cu program de normă întreagă și studiază online, ceea ce le reduce taxele la mai puțin de 50% față de cât ar trebui să plătească la zi.

Absolvirea unui colegiu local pentru meserii practice nu este un drum închis: o absolventă la profilul de surori medicale poate obține titlul de soră în doi ani; apoi se poate angaja și poate lucra 36-40 de ore pe săptămână la un spital, dar își poate completa studiile cu cursurile superioare de asistentă medicală la universitatea locală, mergând până la doctorat.

O soră medicală cu doi ani de colegiu se poate aștepta la un salariu de $ 12-15 pe oră, dar o asistentă medicală specializată (terapie intensivă, chiriurgie, dializă renală) poate ajunge la $ 35-40 pe oră și mai mult.

Sunt 5.300 de colegii și universități în Statele Unite. Cele mai multe sunt în California, unde funcționează 436 de colegii și universități, iar statul cu cele mai puține instituții de învățământ superior este Wyoming, unde sunt doar 10.

Toate universitățile acordă sprijin financiar dacă familiile studenților au un venit anual mai mic de $ 40-60.000. Acest sprijin constă în reducerea taxelor de studiu (de la 5% la 100%), cu sau fără asigurarea cazării, meselor și a asigurării medicale. Dintre bursele sociale acordate de statul federal, cea mai cunoscuta este Pell Grant / Bursa Pell: pâna la $6 000 pe an pe o durată de 12 semestre.

Colegiile particulare, unde studenții urmează patru ani de studii pentru a obține licența, unele oferind și masterat – încă doi ani –, costă între $ 20.000 și $ 60.000 pe an. Colegiile de stat prezintă mari avantaje financiare și dau prioritate la admitere elevilor din statul respectiv, dar sunt accesibile, la un cost mai ridicat, și elevilor din alte state americane sau din străinătate.

Cele mai scumpe colegii/unversități din țară sunt cele din grupul numit Ivy League (Harvard din Boston, Princeton din New Jersey, Columbia din orașul New York, Cornell din statul New York, Yale din Connnecticut, Brown din Rhode Island, universitatea statului Pennsylvania din Philadelphia și Dartmouth din New Hampshire). Acestea sunt cele mai vechi și mai prestigioase universități din țară și o diplomă obținută la una din ele echivalează cu o mare șansă de angajare, chiar pentru toată viața.

Numele de Ivy League, care se traduce prin Liga Iederei, este greșit înțeles de cei mai mulți, care își închipuie că numele provine de la zidurile acoperite cu iederă ale vechilor construcții universitare.

Povestea este alta. La început, adică la sfârșitul secolului XIX, Ivy League cuprindea doar patru universități (Harvard, Princeton, Yale și Columbia) și studenții lor, aroganți față de studenții de la alte școli, aveau obiceiul să vorbească între ei într-o limbă latină adaptată. Pentru meciurile din campionatul lor de fotbal american, ei scriau afișele cu Liga celor Patru folosind numeralul roman IV.

Publicul mai puțin educat a citit anunțul pronunțând IV ca și când ar fi literele I/"Ai" și V/"Vi". De aici, o confuzie mai veche de 200 de ani.

Toate universitățile acordă sprijin financiar dacă familiile studenților au un venit anual mai mic de $ 40-60.000. Acest sprijin constă în reducerea taxelor de studiu (de la 5% la 100%), cu sau fără asigurarea cazării, meselor și a asigurării medicale. Dintre bursele sociale acordate de statul federal, cea mai cunoscută este Pell Grant / Bursa Pell: pâna la $6 000 pe an pe o durată de 12 semestre. O alta bursă socială federală care se acordă în completarea bursei descrise anterior este Federal Supplemental Educational Oppportunity Grant: pâna la $ 4 000 pe an.

Pentru o mai bună înțelegere, voi da câteva exemple foarte recente.

În orașul meu, Chattanooga, sunt 32 de licee, dintre care trei sunt particulare: unul de băieți, altul de fete și al treilea mixt. Taxele la aceste licee sunt mari, cresc continuu și au ajuns la $ 20.000 pe an. Dar educația pe care o oferă este foarte bună și procentul de elevi care intră în fiecare an la universități este de peste 90%.

La școala de fete, două gemene, ai căror părinți au un venit de sub $ 50.000 pe an, au parcurs tot liceul gratuit, cu taxele platite chiar de școală.

Fetele au fost strălucite, premiante în fiecare an, câștigătoare la diverse competiții științifice. Ele sunt bune și la sport. Au absolvit anul trecut.

Cu sfaturile date de consilierii din școala lor, ele au făcut cerere la cele mai bune universități. Una a fost primită la universitatea statului Pennsylvania, cealaltă la Johns Hopkins din Baltimore Maryland, fiecare având de plătit doar $ 8.000 pe an pentru taxe, cu toate celelalte cheltuieli acoperite de universitate.

Am cunoscut acum câțiva ani un tânăr de 20 de ani, care era ajutorul unui zidar care lucra la casa mea. Tânărul tocmai termina colegiul la universitatea din Chattanooga. Dorea să-si continue studiile si sa urmeze facultatea de medicină, unde se intră foarte greu.

Venitul tatălui lui era mic și prin urmare el nu putea contribui cu nimic la cheltuielile de studii ale fiului, unul din cei trei copii ai sai.

Am stat de vorbă cu el de mai multe ori: i-am arătat cum este sistemul de educație cu cele o sută de facultăți de medicină din Statele Unite si i-am explicat că cele mai bune șanse pentru el sunt la una dintre cele trei facultăți de medicină din statul nostru, două particulare și una de stat.

Tânărul fusese mereu student foarte bun, avea note foarte mari și - puțin ajutat de mine - a conceput un eseu motivațional despre experiența lui și planurile de viitor.

Aceste eseuri motivaționale sunt un criteriu major pentru admitere la toate universitățile și au un rol farte important. Cei care decid admiterea, oameni cu mare experiență, caută să vadă gradul de maturitate, forma de exprimare și puterea de sinteză a candidaților, de asemenea natura planurilor lor.

Una este să scrii că vrei să devii chirurg plastic ca să câștigi bani mulți și alta e să descrii planurile de medicină practică, combinată cu cercetarea, cu scopuri realiste și credibile și cu informație corectă la zi.

Pe lângă eseul motivațional, examenul SAT sau ACT – teste standardizate de abilităși cognitive, logică și raționament – este o cerință de admitere comună în majoritatea universităților americane și un criteriu important de selecție în acordarea burselor de merit.

Tânărul meu prieten a fost acceptat la facultatea de medicină a universității statului Tennessee din Memphis, cu o taxă redusă la doar $ 10.000 pe an. Ca să se întrețină, el mai avea nevoie de $ 20-30.000 pe an. Ca student în medicină este exclus să ai o slujbă, fiindcă volumul de studii este enorm.

Prietenul meu a apelat la sistemul de împrumuturi pentru studii, garantat de guvernul federal. Toate băncile au obligația să aprobe împrumuturi studenților, la cea mai mică dobândă posibilă, cu libertatea de a începe returnarea banilor după ajungerea la faza de profesionist cu venit bun. El va avea de plătit circa $ 160.000 de dolari, pe care i-a împrumutat în cei patru ani de studenție la medicină.

La sfârșitul facultății, el va deveni medic rezident, cu un salariu de circa $ 40-50.000 pe an pentru 3-4 ani, iar la intrarea în practica de medic specialist se poate aștepta la un salariu de minimum $ 150.000, dacă nu mai mult.

În funcție de specialitatea pe care o va alege, va realiza venituri care îl vor situa în categoria de 10% a cetățenilor cu cel mai mare venit: ca medic de medicină generală /generalist $ 150.000-200.000 pe an, ca medic internist $ 250.000-300.000, ca medic chirurg, urolog, ortoped, sau cardiolog peste $ 400.000 pe an, iar ca specialist în oftalmologie, chirurgie plastică, neurochirurgie sau chirurgie cardiacă peste $ 500.000 pe an.

Se înțelege că plata datoriilor nu va fi o mare greutate și nu va afecta stilul de viață al celui ajuns medic.

Sunt state care privesc la viitorul lor demografic și folosesc ajutoarele financiare pentru studenții dotați ca să-i atragă în statul lor, cu gândul că - după absolvire - cei care au fost ajutați se vor stabili acolo. Așa sunt state ca New Mexico și Montana, care sunt subpopulate, sau Vermont și Rhode Island, unde populația îmbătrânește mai mult decât media națională.

De unde iau universitățile banii pentru ajutoarele financiare?

În cazul universităților de stat, o bună parte a acestora vine de la statul respectiv, adică din taxele cetățenilor. De aceea se oferă prioritate tinerilor care locuiesc în statul unde este universitatea, ceea ce este logic.

Sunt state care privesc la viitorul lor demografic și folosesc ajutoarele financiare pentru studenții dotați ca să-i atragă în statul lor, cu gândul că - după absolvire - cei care au fost ajutați se vor stabili acolo. Așa sunt state ca New Mexico și Montana, care sunt subpopulate, sau Vermont și Rhode Island, unde populația îmbătrânește mai mult decât media națională.

Cu cât o universitate este mai prestigioasă, cu atât devine mai bogată. Profiturile ei nu sunt taxate de guvernul federal, fiindcă ele nu sunt luate de una sau mai multe persoane și sunt investite: în clădiri, mobilier, aparatură, proiecte de cercetare și burse. Universitățile privesc ajutoarele financiare pentru studenți ca investiții.

Apoi există organizații ca PSAT NMSQT (Preliminary Student Achievment Test/ National Merit Scholarship Qualifying Test) care testează de mai multe ori pe an elevii de liceu la disciplinele de bază, limba engleză, matematică și aptitudini. Scorul maxim este 1440 de puncte și - odată la câțiva ani - un student din orașul nostru reușește rara performanță să iasă primul obținând un scor perfect.

Aceste rezultate sunt atent urmărite de universități, care inițiază ele însele corespondența cu studenții merituoși din timp, încercând să-i atragă.

Universitățile americane particulare au un regim de funcționare perfect comparabil cu cel al unei întreprinderi productive. Ca să fie profitabil, să facă produse de calitate, un business are nevoie de capital, materii prime de calitate, o bună organizare a producției cu tehnologie modernă și muncitori foarte buni.

La fel sunt universitățile americane, unde capitalul (adesea foarte mare) provine din donații și din produse legate de munca cercetătorilor ei, dar și din taxele de la studenți. Materia primă sunt studenții, iar mașinile sunt profesorii. Universitatea are grijă să recruteze profesorii și studenții cei mai buni.

În aceste condiții, succesul este garantat.

Mai sunt apoi bursele speciale pentru talent (sport, muzică, actorie, balet), bursele de la organizații de caritate, burse date de comitele de sprijin ale universităților. De obicei, aceste burse sunt mici, de circa $ 1.000- $ 5.000, dar ajută.

O cale specială pentru un tânăr sau tânără fără nici un sprijin este Armata. După primele șase luni de instrucție obligatorie, cei selectați primesc un contract de lucru cu forțele armate. Pentru fiecare dintre ei este prevăzută posibilitatea de a continua studiile, după principiul echivalenței fiecarui an de serviciu militar cu un an de studii. Cunosc mai mulți medici care au început astfel. Patru ani de armată au dus la patru ani de colegiu, cu toate cheltuielile plătite. Alți patru ani de servicu, de data asta ca ofițer, au fost răsplătiți cu facultatea de medicină de patru ani. Ei și-au făcut specializarea în sistemul medical al armatei, după care au avut de ales să fie medici ai armatei, sau să iasă în practica civilă cu grad de ofițer superior. La vârsta pensionării, anii de serviciu militar se vor adăuga celor lucrați, plus pensia de grad.

Sunt mai multe concepții greșite despre sistemul de educație superioară american, printre care cea mai frecvent întâlnită este aceea că, dacă ești sărac, nu ți se dă șansa de a merge la universitate.

În anul 1988 o tânără absolventă de liceu din România a venit în USA și a făcut cerere de naturalizare. Primii doi ani a lucrat ca vânzătoare de la un magazin alimentar, salvamar la o piscină și ajutoare la un cabinet dentar. Cu banii strânși și-a cumpărat o mașină de ocazie.

S-a concentrat la învățarea limbii engleze și trecerea examenului SAT, care i-a adus echivalarea liceului. Fiindcă prima dată a avut un scor modest, l-a repetat și a obținut un scor foarte bun.

În timp ce lucra, a făcut un curs de șase luni pentru infirmiere, curs organizat de un spital local, unde a fost angajată. Imediat s-a înscris la un colegiu de stat și a devenit soră calificată în doi ani. A continuat cu alți doi ani și - după absolvire - avea de ales între un doctorat în nursing, care o putea duce la o carieră academică, sau un an de business administration și managment cu care putea avansa la poziții de conducere în departamentul de nursing al unui spital mare.

Peste tot pe unde a lucrat oamenii au îndrăgit-o și au ajutat-o, fiindcă se remarca printr-o conștiinciozitate ieșită din comun. Între timp, cum actele ei de imigrație nu progresau, a fost abordată într-o zi de juristul șef al spitalului, care i-a spus că a fost informat despre cazul ei de directoarea secției unde lucra. S-a oferit să o ajute și i-a cerut documentația cazului ei. Spitalul a înaintat Departamentului Muncii din guvernul federal un memoriu, în care a cerut viza pentru unul dintre cei mai remarcabili salariați pe care i-a avut vreodată. În câteva luni, tânăra a primit aprobarea de cetățenie.

Până atunci, nefiind cetățean american, ea plătea taxe de studii ca străin, adică peste $ 30.000 pe an, bani economisiți din leafa ei.

Odată devenită rezident cu drept de ședere permanentă, s-a calificat pentru împrumut de studii. A urmat facultatea de medicină pentru care a fost nevoită să împrumute $ 250.000 de dolari.

Astăzi este profesor de medicină internă la un spital universitar, a returnat toți banii împrumutați, are casa achitată aproape trei sferturi și se bucură de munca ei, de călătorii, prieteni și de două-trei vizite pe an în România. Este pasionată de istoria țării.

Sunt multe merite și calități în organizarea și funcționarea sistemului american de educație superioară. Dar un set de proceduri cunoscut sub numele de Acțiunea afirmativă, care a îndeplinit de curând vârsta de 50 de ani, persistă și perpetuează abuzuri și nedreptăți care contrazic principiile etice, valoare ierarhiei bazată pe merit și constituția americană.

Acțiunea afirmativă nu a început în domeniul educației. Ea a fost la început o schimbare în sistemul prin care se acordau contracte federale antreprenorilor, introdusă printr-un ordin executiv de președintele Kennedy în anul 1961.

Ordinul interzicea favoritismele bazate pe segregația de sex, naționalitate, rasă și religie. Au urmat alte câteva propuneri ale președintelui, toate validate de congres, cum au fost Actul plății egale, Actul care interzicea segregarea prin vârstă, Actul care interzicea segregarea pe criteriul infirmităților și Actul care dădea șanse egale veteranilor. Toate aceste legi au fost admirabile, ele se aplică și azi, fără a fi contestate.

Dar când acțiunea afirmativă s-a introdus la admiterea în școli și universități, s-a petrecut o abatere de la ideea șanselor egale. Principul răsplății egale pentru merite egale a fost înlocuit cu principiul răsplății egale pentru merite inegale.

Folosind criteriul rasial, serviciile de admitere au stabilit două bareme inegale: unul ridicat pentru studenții albi, altul mult sub nivelul primului, pentru minorități. Așa se face că studenți de origine asiatică, hispanică sau de culoare au fost admiși la universități de elită, în timp ce studenți albi, cu medii mult superioare celor ale minoritarilor intrați la facultate, dar sub baremul pentru albi, nu au fost primiți.

În loc să desființeze rasismul, metoda acțiunii afirmative a introdus rasismul inversat: favorizarea studenților minoritari prin care, implicit, studenți albi, mai buni ca ei au fost și sunt nedreptățiți.

Au urmat multiple procese, unele au mers până la tribunalele superioare. În prezent, acțiunea afirmativă pentru admiterea la colegii și universități este suspendată în opt state: California, Washington, Michigan, Nebraska, Arizona, Oklahoma, Florida și New Hampshire. Mai mult ca sigur că vor urma și altele.

Generația mea a trecut prin ceva asemănător în România anilor 1960. Atunci s-a introdus admiterea la facultate pe două bareme diferite: prin sistemul „cu dosare de admitere de sfat” (pentru cei cu origine socială „sănătoasă”, cărora li se rezerva majoritatea locurilor) și sistemul „prin dosare de admitere de facultate" (pentru cei cu origine „nesănătoasă", plănuiți să devină o minoritate). A fost unul din proiectele de inginerie socială bazat pe ideologia comunistă, care a eșuat, în primul rând prin anularea ierarhiei pe merit.

În România comunistă segregația la intrarea în facultate s-a făcut pe criterii sociale, în Statele Unite pe criterii rasiale. Amândouă greșite și nedrepte.

Pe lângă lipsa de echitate socială, acțiunea afirmativă a mai avut un efect negativ. Ea a creat „sindromul de nepotrivire" din cauză că mulți studenți admiși pe baza acțiunii afirmative la universități de elită nu au putut face față nivelului de predare, au avut rezultate proaste și s-au retras în număr mare. Este regretabil pentru ei, dar și pentru marele număr de studenți cu merite mai mari ca ale lor, cărora nu li s-a dat șansa să studieze la universitatea în cauză, unde locurile au fost ocupate de studenți incapabili să ajungă la absolvire.

De curând, ideea educației superioare gratuite a fost lansată de politicienii democrați care au aderat la noul curent al socialismului democratic.

Tinerii din generația milenială au răspuns cu entuziasm și au susținut propunerea, ca și pe politicienii care au inițiat-o.

Inițiative particulare au trecut la organizarea de fonduri mari de la donatori particulari, așa cum s-a întâmplat la facultatea de medicină de la universitatea orașului New York. Cu un fond de 450-600 de milioane de dolari, această facultate a anunțat admiterea primilor 100 de studenți care vor absolvi facultatea fără nici un fel de datorie.

Dar acestea sunt exemple de evenimente izolate și ele devin posibile prin furnizarea de bani de către donatori binefăcători.

Dacă s-ar introduce de mâine scutirea de taxe la toate instituțiile de învățământ postliceal din USA, sumele care ar fi necesare ar fi de ordinul a 1,5 trilioane de dolari pe an. Întregul buget încasat anual de guvern prin taxe este de 3,4 trilioane pe an.

Dacă scutirile de taxe la universități ar fi introduse, guvernul federal ar trebui să crească taxele pe venit ale tuturor cetățenilor cu aproximativ 40%.

Am prezentat în linii generale sistemul de educație postliceală din USA și am dat câteva exemple pentru a convinge lumea de câteva adevăruri.

  • Unul dintre ele este că sistemul de educație superioară în Statele Unite este complicat și cere o bună cunoaștere pentru a alege calea cea mai potrivită. Ajutorul consilierilor specializați este foarte important și trebuie cerut la fiecare pas. Ei pot descoperi șanse la care candidații nu s-au gândit sau despre care nu știau nimic. Consilierii școlari, marea majoritate devotați și bine intenționați, pot schimba destinul multor tineri.
  • Un altul este că educația postliceală există pentru toți, se bucură de sprijin și oferă șanse mari celor care au cetățenia americană și dovedesc talente, voință și determinarea să facă eforturi constante. Așa cum rezultă dintr-unul din exemplele date, deși este mult mai grea, calea la educație superioară pentru studenții străini este deschisă.
  • Al treilea lucru care merită subliniat este că învățământul postliceal american este valoros, bine organizat, foarte eficace și produce constant generații de absolvenți bine pregătiți. Nu tebuie uitat că valoarea foarte mare a performanței de educație a universităților se sprijină, în mare măsură, pe principiul capitalist al profitului: instituțiile care scad în performanță și nu fac față competiției sunt eliminate și înlocuite de altele, eficiente.
  • În plus, costurile sunt mari, dar nu prohibitive pentru tinerii foarte muncitori. Chiar și cei mai lipsiți de mijloace pot face întreg parcursul dacă sunt motivați, muncesc din greu și se plasează deasupra mediei. Pentru cei care nu sunt la vârful performanței, familia va trebui să acopere cheltuielile. Dar sistemul de împrumuturi garantat de guvernul federal, carierele militare, organizațiile de sprijin, multiplele burse de stat sau particulare dau șansa studiilor tuturor, cu plata datoriilor acumulate în faza în care absolventul devine comfortabil financiar.
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pentru cei doritori sa afle mai multe despre "discriminarea pozitiva" care are loc in SUA in acesti ani (baremuri mai joase pentru elevii candidati negri) recomand articolele profesorului Walter E. Williams doctor in economics la University of California, Los Angeles.
    Partea cool este faptul ca dumnealui insusi e negru dar poate tocmai de aia are bunul simt si profesionalismul sa infiereze aceste practici ba mai mult sa arate cat rau de fapt le face studentilor negri acest tip de favoritism.
    • Like 2
  • Dan check icon
    Buna ziua! Apreciez articolul de fata si noua disponibilitate de a raspunde la comentarii. Vreau totusi sa remarc doua probleme, prima dintre acestea fiind foarte importanta. 1) Consider ca ati discutat foarte sperficial rolul activitatii de cercetare in determinarea capacitatii universitatilor de a se face remarcate si, prin urmare, de a atrage profesori si studenti competenti si de a obtine finantare suplimentara. US sunt un exemplu foarte bun care arata ca nu poti sa ai educatie de top fara cercetare. 2) Ca de obicei, a-ti spurcat-o cu comentariile partizane care ataca politicile propuse de catre democrati. Nu discut daca acestea sunt bune sau nu, insa cred ca in acest articol, care avea un scop mai nobil, va puteati abtine.
    • Like 0
    • @ Dan
      Ar fi trebuit să nu le pomenească? I-a trezit aduceri aminte ,am avut şi noi admitere pe baze ,,sănătoase" şi ce să vezi ,dacă aveai origini nesănătoase burgheze ( caucaziene azi) ajungeai la şaibă cu 8,80 şi cel cu origini sănătoase ( discriminat) intra cu 5. Eu zic că e gravă o asemenea abordare şi a dus la drame ,vieți distruse .
      • Like 0
  • Interesant si bine documentat articol. Bineinteles ca exista si numeroase probleme in invatamantul universitar american. Probabil cea mai serioasa este cresterea fenomenala a costurilor in ultimii 10-20 de ani, cu o rata care e mult superioara inflatiei. Povara datoriilor pentru studiile universitare este enorma. Adevarat, studentii saraci si cei instariti nu sufeara prea tare, primii au burse si ceilati au banii...insa clasa de mijloc este stoarsa substantial....Nu e imposibil de platit 0 suta doua de mii datorie din leafa de doctor sau avocat, insa un profesor platit cu 40 de mii pe an va avea multe dificultati. Sute de mii de studenti au ales diplome in subiecte 'la moda' , mai usoare ca munca, cum ar fi antropologie, feminism... numai pentru a descoperi postgraduare ca nu exista locuri de munca potrivite cu pregatirea lor. Bineinteles ca datoriile facute trebuie platite, dar majoritatea acestor tineri lucreaza ca barmani sau chelneri, platiti cu salariul mimim pe economie. Colegiile insa nu au de suferit, banii au fost dati, imprumuturile sunt garantate si este aproape imposibil sa fie cancelate prin declaratia de faliment personal..
    • Like 2
  • Raul check icon
    Foarte interesant articol. Ceva asemanator cu acțiunea afirmativă din SUA este in prezent si in Romania, sunt repartizate locuri GARANTATE pentru romi la licee, la scolile de politie, etc
    • Like 0
    • @ Raul
      Da, politică bolşevistă de tip nou.Stăteam de vorbă cu o elevă de la un liceu bun şi-mi povestea şi despre ,,discriminații " primiți prin programul progresist ( era să scriu programul rabla) iar concluzia era simplă ,nu au ce căuta la un asemenea nivel ,nu aveau nici o şansă să termine liceul iar prin tâmpenia asta bolşevică au rămas pe dinafară elevi merituoşi care chiar meritau să invețe la un asemenea liceu iar probabil lipsiți de şansa asta viețile lor vor fi afectate . Şi pentru ce ? Pentru că nişte bolşevici de tip nou au rahat in cap.
      • Like 1
  • o observatie "tehnica" care strica un pic cifrele (acelea comune :colegii si universitati) - in europa de cand cu (sunt cca 20 de ani) conventia "Bologna", studiile post liceale de pana la 2 ani (BAC+2, BAC+1) nu sunt studii universitare
    erau candva scoli tehnice, acum la noi li se spune postliceale - cel mai frecvent, si in europa au tot felul de denumiri
    universitate incepe de la 3 ani de studii apoi plus masterat, doctorat etc
    asta complica si mai mult reprezentarea sistemului american pt cei de aici
    • Like 0
    • @ corneliu apostol
      Titlul de community colleges este de mult intrat în tradiția americană. Față de școlile postliceale europene, sunt câteva deosebiri.
      Mai întâi gradele de la community colleges sunt comparabile cu cele de la colegiile clasice. Apoi durata de studii de doi ani este doar cea minimă. În community colleges poți merge la masterat, doctorat...
      Apoi, studiind la community college nu ai o cale închisă la terminare, așa cum se i1ntâmplă la școlile posticeale. Cu o parte de studii echivalate, studentul poate avansa de la community college la universitățile claasice.
      Mulțumesc pentru interesul în articol. Martin
      • Like 0
  • Nu ştiam de Acțiunea afirmativă ,,practic e bolşevism curat ,primează originile sănătoase ,rasiale de data asta . Bună comparația cu admiterea pe baze sociale sănătoase din anii '50-'60 introdusă de bolşevicii noştri iar noii bolşevici ( progresiştii) au adaptat-o noilor realități sociale . Simpatic . Foarte bun articolul şi important pentru că majoritatea românilor privesc incă SUA şi sistemul lor de invățământ prin prisma propagandei stângiste.
    • Like 3
  • Vă mulțumesc mult, dle dr. Martin S. Martin, pentru articolul exhaustiv.Mi-a confirmat ceea ce bănuiam: că în USA, cine vrea cu adevărat să facă studii superioare, chiar dacă-i sărac,are toate posibilitățile,fie prin burse, reduceri de taxe sau împrumuturi rambursabile după absolvire.
    O societate care progresează continuu pentru că are grijă de elitele ei.QED-pentru anti-americanii care(nu mă îndoiesc...:)), nu vor întîrzia să vă contrazică...
    • Like 1
    • @ Marius Georgescu
      Mă bucur că v-a plăcut și că găsiți informațiile utile. Martin
      • Like 1
    • @ Martin Martin
      Mi-a plăcut mai ales aspectul eficienței capitaliste, ca garanție a calității învățământului superior din USA.
      • Like 0
  • Roxana B check icon
    Sincera sa fiu, nu cred ca este chiar atit de simplu pt cineva sarac sau cu venituri minime sa faca o facultate de medicina.
    Am avut doi colegi, sotz/sotzie in timpul rezidentei.Ea era colega cu mine in programul de Family Practice, el era pe Internal Medicine.Amindoi negri din Tennessee , veniti din familii bune.Dar...cu imprunuturi la banci pentru studiile medicale.Amindoi f seriosi, scrupulosi si bine pregatiti profesional.
    Ei bine, la vreo 3 ani de la terminarea rezidentei, am aflat ca ambii s-au lasat de medicina si s-au reprofilat pe import-export de cafea pentru ca nu puteau sa-si plateasca datoriile la banci.Si nu aveau copii.
    Referitor la veniturile medicilor, in functie de specialitati, poate e bine de mentionat si responsabilitatile pe care acesti medici le au vis a vis de pacienti si cum stau totdeauna cu sabia lui Damocles deasupra capului....Si cit muncesc....
    Mai ales ca multi aleg ca nevestele lor sa fie stay at home moms, asa ca trebuie sa traga din greu ca sa intretina familia.
    Banii nu se fac din medicina, nici macar in America ci din speech-uri platite de big pharma, reprezentari la congrese/conferinte samd.
    La ora actuala, nu cred ca un medic roman, mai ales cu o specialitate chirugicala sau imagistica ar vrea sa fie in shoshonii unui medic american cu aceeasi specialitate.Pt ca nu considera ca merita efortul
    • Like 0
    • @ Roxana B
      Nici n-ar trebui să fie simplu dar articolul demonstrează CUM este posibil. Nu credeți ?
      • Like 3
    • @ Roxana B
      Aveți dreptate ,medicii români sunt speriați de un sistem care cere multă muncă ,responsabilitatea actului medical şi o atitudine profesionistă in relația cu pacientul. Toate astea sunt un coşmar pentru medicul român.P.S. In SUA un medic nu poate lua nici şpagă ceea ce e groaznic ,alt coşmar şi atunci clar nu merită ,,efortul".
      • Like 3
    • @ Roxana B
      Mă tem că prietenii dumneavoastră nu au fost capabili să devină medici de succes. Altfel nu există niciun motiv ca medicii care practică în condițiile obișnuite să aibă dificultăți în a plăti cheltuielile de studii.
      Mulțumesc pentru interesul i1n articol. Martin
      • Like 1
    • @ Marius Georgescu
      Roxana B check icon
      Ba sint de acord cu articolul in sensul ca demonstreaza cum e posibil.Eu ma refeream la ce se intimpla dupa aia, cel putin in domeniul medical.In general specialitatile unde se cistiga mult erau rezervate pentru autohtoni, ca aveau datorii mari la banci in urma imprumuturilor si astfel le plateau intr-un timp mai scurt, ca sa evite acumularea dobinzilor.
      Mai recent(de vreo 10 ani incoace) , am observat o adevarata invazie dinspre India si Pakistan, si care se aduc unii pe altii astfel incit acum specialitatile banoase au inceput sa fie ocupate de acestia.Si marea lor majoritate vin cu bani din tarile de bastina.Si nu au datorii la banci pt ca vin cu facultatea deja facuta, trebuie sa dea doar testele de echivalare ca sa intre intr-un program de rezidenta.
      Eu nu am spus ca nu e posibil sa faci studii superioare in State, daca tii cu tot dinadinsul.
      Am vrut doar sa mentionez ca uneori, ca de ex in medicina iti trebuie si 20+ ani sa platesti aceste imprumuturi .
      In fine, este un articol plin de informatii utile altfel.

      • Like 0
    • @ Martin Martin
      Roxana B check icon
      Ei, n-au ajuns profesori universitari sau cu alte titluri academice.Dar banuiesc ca si-au facut un calcul si au ajuns destul de rapid (dupa 3 ani de la terminarea rezidentiatului) la concluzia ca si in conditiile in care ar fi muncit pe brinci in practica lor privata nu si-ar fi putut plati datoriile acumulate ,daca mai voiau si copii, si o casa, etc.Am ramas surprinsa pentru ca nu m-asteptam chiar la ei.
      • Like 0
    • @ Roxana B
      De acord cu dumneavoastră. În ceea ce privește străinii, ei se califică pentru împrumuturile necesare studiilor postgraduation dacă au primit dreptul de ședere permanentă (green card, cetățenie).
      • Like 0
    • @ Roxana B
      Justificarea lor e discutabilă. Credeți că vor câștiga mai mult din negoțul de cafea? Ca medici ar fi avut fiecare minimum $ 100.000 pe an, mai probabil și mai mult. Greu să faci banii ăștia din cafea.
      • Like 0
    • @ Martin Martin
      Roxana B check icon
      Sincera sa fiu nu stiu daca ar fi facut mai multi bani din comertul cu cafea.Cert e ca au renuntat, cel putin temporar(nu mai stiu nimic despre ei) la medicina.
      Totusi, 100 de mii de dolari pe an each, nu e un venit f mare, zic eu.Mai ales ca salariat, pt ca nu poti sa deduci foarte multe.Si daca ai si alte obligatii(copii, mortgage, car leasing, etc) trebuie sa fii foarte dramuit cu banii.E greu sa fii dramuit cu banii cind esti tinar si ai si alte pretentii de la viatza in afara de munca si daily living.
      Departe de mine sa afirm ca medicii o duc prost in America.
      Cred de asemenea ca daca iti platesti educatia esti mult mai motivat sa si faci ceva cu ea.
      Interesanta info referitoare la IV League.Recunosc ca m-am gindit la un fel de fratie "Ivy" nicidecum ca erau IV universitati de top.
      • Like 1


Îți recomandăm

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult