Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

O învățătoare rea și una bună

Elevi

Știu o clasă primară care și-a pierdut la un moment dat învățătoarea. A plecat la o altă școală, în mijlocul ciclului primar, luând cu ea o parte din clasă. Pe cei mai buni, se spune.

Nu partea de cancan a situației ne interesează, ci experimentul care a urmat.

Clasa a fost inițial formată pe stilul clasic, care place părinților: copiii scriu mult, socotesc și rezolvă multe probleme; caietele arată previzibil: ziua și dictarea, câte două pagini la matematică, bune calificative. În clasă este liniște, toată lumea e cu nasul în caiet, e ordine pe bănci și pe catedră, tabla e plină mereu.

Nu e nimic în neregulă cu stilul clasic, nu mă înțelegeți greșit. Nu toți învățătorii sunt jucăuși, creativi, spectaculoși metodologic. Există și dascăli care știu pedagogia tradițională, cu etapele lecției, cu fixări și sistematizări solide, cu rutină în lucru – bune pentru nevoia de repetiție, de siguranță și de prescriptiv a copiilor. Există progres, elevii au competențe la nivelul programei și peste, nefăcutul temelor este un lucru inacceptabil, învățatul lecției e nenegociabil. Fermitatea unui dascăl clasic nu a stricat nimănui; copiii nu își pierd din creativitate și spontaneitate doar pentru că stau în preajma unui om riguros și dedicat parcurgerii materiei. Au șanse destule, după program, lângă familiile lor să gândească divergent, să problematizeze, să caute soluții mai practice, mai legate de viață. Cartea e carte și poți s-o faci bine și în stilul așa-zis ”depășit”.

Problema acestei clase este însă alta. Ca în orice grup de copii, unii rezolvă lucrurile mai repede și mai bine. S-au născut mai ”așezați”, predispuși să analizeze lucrurile cu mai multă atenție, sunt mai dornici să mulțumească, să confirme. Acești copii atrag aprecierile publice ale învățătoarei, sunt de la o vreme tratați ”special”, lăudați comparativ cu cei care deja par ”neatenți”, ”leneși”, ”grăbiți”. În doi ani și mai bine este limpede că există o stratificare a orgoliilor în clasă și că sunt aici copii care se simt mai puțini pe dinăuntru, mai incapabili, mai nevaloroși. Nu pentru că doamna învățătoare este excesiv de explicită în privința mulțumirilor și a nemulțumirilor ei, ci pentru că singurul criteriu valoric în grupul acesta școlar este performanța academică și rezultatul pe hârtie.

Se marchează rar în clasă sau deloc momentul când un copil are un simț anume al umorului, o idee originală, o inițiativă, un aplomb anume pe terenul de sport sau o tușă mai expresivă la sala de pictură. Ordinea socială în clasă este dată de caiet, de punctaj, de calificative. Stima de sine a fiecăruia se măsoară în cât de rapid rezolvă doza de muncă independentă la matematică sau în atingerile de pix roșu la dictare.

Vezi asta cu ochiul liber în reflexul copiilor de a se uita în dreapta și în stânga, pe furiș, la celălalt, să nu râdă când primește explicații suplimentare pe ceva ce a greșit. Vezi asta în reflexul copilului de a tresări când te apleci peste caietul lui: te privește suspicios, așteptând sentința și răsuflă ușurat dacă te arăți mulțumit. E o pândă generală în clasă și o invidie mută a celor așezați mai în băncile din spate pentru cei care rezolvă în plus sau sunt trimiși pe șest la concursuri școlare matematice, ca să nu afle și alți părinți cu pretenții nerealiste.

Clasa e bună, toți au competențele de bază și moduri de operare eficiente pentru media copilului de 8-9 ani. Te-ai mândri cu ei – cum se spune, dacă n-ai ști că pe dinăuntru mulți sunt deja otrăviți de îndoială de sine, împovărați de existența unei competiții tacite, de nedumerirea că sunt mai puțin cumva, ca oameni, decât cei mai rapizi sau mai limpezi în execuție. Cu toate astea toți sunt cuminți, nu există conflicte deschise, când e cazul pun ochii în pământ sau își asumă disciplinat tot felul de vinovății articulate de adultul superior în funcție.

Întâmplarea face ca omul care o înlocuiește pe doamna învățătoare să fie cineva care nu poate judeca pe nimeni. Are un stil prea relaxat – observă imediat părinții, este informală, dezarmant de sinceră, chiar colocvială în dialogul cu copiii. Și-a petrecut ultimii ani citind mult despre psihologia umană, conduce, la rândul ei, cursuri de vindecare emoțională, căutare de sine. Este învățătoare de meserie, dar are, din fericire, ceva ce clasa despre care vă vorbesc n-a întâlnit încă în relație cu niciun dascăl. Îl vede pe fiecare, vede prin fiecare și rana și bobul de talent sau lumină.

Noua doamnă învățătoare îmi spune că nu e încă nimic de controlat: copiii își caută din nou ierarhia anterioară: vor să știe cine din clasă a rămas ”deșteptul” și care trebuie să se supună soartei de a fi în eșalonul doi. Sunt nesiguri, alarmați, dar se simt și suficient de liberi să scoată în afară, pe șleau și la vedere tot ce a mocnit în ani de ordine și control.

În preajma acestei femei, care primește un grup trunchiat și debusolat de plecarea primei doamne, copiii se deschid imediat, intră natural în starea de dialog și conectare. Numai că odată cu această destindere, privită cu mare suspiciune de părinți, apar și nenumărate conflicte între copii. Ies la iveală un tumult de furtuni greu de arbitrat, multe cuvinte urâte, acuze, plânsete și nemulțumiri reciproce. Clasa se destabilizează, orele sunt gălăgioase, copiii se trezesc adresând unul altuia acuze, glume proaste sau au nevoi inexplicabile de a ieși în evidență cu întrebări total pe lângă subiect. În caiete nu mai apar organizatele dictări, munca independentă la matematică se face deja trăgând de fiecare, ca și cum copiii fac ceva concesii adultului din clasă. Nu pot face niciun proiect în echipă, se ceartă din nimic, renunță sau plâng ușor la cea mai mică frustrare.

E normal, am spune. Le e dor de doamna lor. Copiii au suferit o pierdere pe care niciun adult n-o poate justifica. Ce e de făcut? Cum controlăm situația?

Noua doamnă învățătoare îmi spune că nu e încă nimic de controlat: copiii își caută din nou ierarhia anterioară: vor să știe cine din clasă a rămas ”deșteptul” și care trebuie să se supună soartei de a fi în eșalonul doi. Sunt nesiguri, alarmați, dar se simt și suficient de liberi să scoată în afară, pe șleau și la vedere tot ce a mocnit în ani de ordine și control.

Nemaiprelungind povestea, după un an și jumătate, clasa este tare unită, copiii au integrat în grup încă alți câțiva nou-veniți, sunt spumoși și elocvenți la oră, alerți, comunică, negociază, se contrazic, rezolvă sarcini pentru că le place, nu pentru că trebuie. În clasa lor e dezordine, sunt lucrări și proiecte peste tot, idei în lucru, materiale în construcție. Se simt bine în pielea lor, stau și în pauze să lucreze împreună, pe terenul de sport nu se mai exclud, chiar dacă unii au încă două picioare stângi.

La testarea națională de clasa a IV-a toți iau note bune, competențele sunt la nivelul programei. Testele de matematică și scriere, formulate ambițios și de învățătoarea actuală arată gândire, angajament și automatisme bune în calcul sau aplicarea algoritmilor de lucru. Dimineața vin cu drag la școală, te privesc în ochi, nu mai au priviri piezișe, nici comportament evitant.

Îți recomandăm

De ce am spus povestea asta?

Există creștere intelectuală și în modelul clasic, și în modelul netradițional. Există plusuri și minusuri și în relațiile formale, respectuoase și ferme, și în relațiile deschise, egale, neautoritare.

Cu toate astea, oricât tragi de mult de intelect, ca de un elastic, el poate foarte bine să te muște de față, dacă partea emoțională e în conflict. Cel mai greu este de remarcat asta la copii pentru că ei nu exteriorizează ușor ce se lipește pe dinăuntru; și după ce îi cerți zdravăn, copilul se ridică și se zbenguie cu gura până la urechi. Ai spune că toxina supărărărilor tale și chiar a abuzurilor tale la nervi n-au efect decât pe termen scurt. Că incidentele se uită și emoțiile negative se curăță.

Nu este așa și, din păcate, ne încăpățânăm să trecem cu vederea acest lucru tocmai pentru că el nu se vede. Nici nu poți pune pentru el notă în catalog, nici nu-l poți arăta lumii, nici nu poți lua vreun merit sau vreo vină pentru ceva ce e discret, subtil și în formare pe termen lung. Nu prea poți fi făcut responsabil pentru cum ai onorat sau distrus sufletul unui copil. Nu există în istoria lui momente documentabile când el a arhivat încredere sau rușine, optimism sau frică, acceptare sau dispreț pentru sine. Poți pune pe facebook fotografia copilului tău cu o diplomă în mână fără să-ți ceară nimeni radiografia emoțiilor lui – cât de empatic este, cât de blând, flexibil și bun va fi cu sine și cu ceilalți.

Este în programul genetic al naturii umane să acopere pe moment partea neplăcută a senzației, să înfășoare sinele rănit în coaja unui sine disimulat optimist. N-am putea merge înainte altfel, am sta mereu în loc să ne digerăm emoțiile, să tranzacționăm relațiile care le-au produs. Lucru care nu este mereu disponibil; prin urmare, reprimăm, îngropăm neplăcerea într-un subconștient care sigur ne va destabiliza după o vreme de prefăcătorii și țineri sub preș ale gunoaielor de tot felul.

Pe hârtie copiii noștri pot arăta tare bine și pot hrăni liniștea noastră parentală că e foarte probabil, astfel, că avem un copil reușit, capabil să își câștige siguranța zilei de mâine și respect în ochii celorlalți. Ce nu se vede însă, în suflet, acolo unde se formează simțirea de sine, poate să dărâme orice realizare externă.

Ne lăudăm că elevii români sunt cu doi ani înainte la toate materiile față de țările europene. Laudă penibilă: ne plece că mergem mai repede pe o linie secundară, care nu ajunge altundeva decât în depou. Ce contează cu adevărat în devenirea ființei umane este sănătatea emoțională, puterea ei de a se conecta deschis și fără resentimente la semenii ei. De asta depinde și bunăstarea unei țări.

Văd prea adesea, în țară, copii cuminți, deștepți, organizați și disciplinați care cresc cu frica de a nu dezamăgi sau a nu-și vedea greșelile reflectate dezaprobator în ochii celor care se presupune că îi iubesc. Se vede din felul în care merg, comunică, se bucură, se joacă, se tem, se aventurează – câtă cădere este înăuntru, cât de scump vor plăti pentru ambițiile părinților de a-i pune cu burta pe carte în ciuda emoțiilor pe care le trăiesc zi de zi în clasă, în ciuda identității sufletești. Văd învățători competenți didactic, ambițioși și riguroși care îți fac treaba degeaba pentru că o fac împletind în lucru judecăți, împuținări sufletești, comparații nedrepte în interiorul unui regn uman excepțional de divers și valoros în sine.

Aceasta nu este o pledoarie pentru un învățământ superficial sau neriguros. Poți face carte în orice paradigmă – mai clasică sau mai liberală, mai directivă sau mai dialogată; informația și competețele se așază oricum, cărămidă peste cărămidă. Liantul dintre ele contează. ”Mortarul” acesta care lipește cunoștințe și deprinderi în structura personalității fiecăruia. Cunoașterea nu este scop în sine. Caracterul unui copil este. Și este al naibii de greu să distingi procesul, pentru că toți copiii din lume par veseli și lipsiți de griji în orice situație. Asta îi scapă pe adulții abuzivi, asta îi salvează de la responsabilitatea fricilor, rușinilor și îndoielilor de sine adânc înfipte înăuntru sub pretextul academismului.

Ne lăudăm că elevii români sunt cu doi ani înainte la toate materiile față de țările europene. Laudă penibilă: ne plece că mergem mai repede pe o linie secundară, care nu ajunge altundeva decât în depou. Ce contează cu adevărat în devenirea ființei umane este sănătatea emoțională, puterea ei de a se conecta deschis și fără resentimente la semenii ei. De asta depinde și bunăstarea unei țări.

Părinții care încă trăiesc iluzia că măcar face carte copilul lui nefericit, împovărat și dezgustat de școală participă la prăbușirea emoțională a acestuia și la oprirea din evoluție a sinelui, a puterii de a privi această lume în ochi, de a deschide uși, de a spune ”nu” când restul turmei spune ”da”.

Avem încă mulți dascăli valoroși și mulți oameni luminați pe dinăuntru. Din păcate însă, avem o masă majoritară de părinți care îi susțin pe cei care strivesc suflete în numele unui fals elitism și sub miza lor de portofoliu profesional.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt prof. inv. prescolar si am o activitate de 35 ani la catedra.
    • Like 0
  • Un lucru este sigur, ce investesti intr-un copil asta vei primi inapoi. Problema apare atunci cand societatea ori parintii se declara surprinsi de rezultat
    • Like 0
  • Un lucru este sigur, ce investesti intr-un copil asta vei primi inapoi. Problema apare atunci cand societatea ori parintii se declara surprinsi de rezultat
    • Like 0
  • Un lucru este sigur, ce investesti intr-un copil asta vei primi inapoi. Problema apare atunci cand societatea ori parintii se declara surprinsi de rezultat
    • Like 0
  • MI-a placut articolul pentru ca abordeaza munca cu elevul dintr-un unghi diferit de cum se face azi inca in scoala. Cred ca muncind asa le-am dezvolta copiilor o alta imagine a scolii , o alta atitudine fata de colegul care nu-i atat de performant la matematica sau la limba romana. Fiind colegi s-ar respecta unii pe altii tocmai pentruca sunt diferiti si buni in atatea alte laturi care nu presupun calcul , dictari si teme impecabile. Bun ,si ce-i de facut ? Este vorba de o alta atitudine a invatatoarei, de alte tipuri de lectii si de alta viziune. M-ati pus pe ganduri si mi-as dori sa schimb mult din felul in care lucrez. Mi-ar placea sa fac activitati care sa-i captiveze si sa -i puna sa munceasca cot la cot pentru un proiect comun. Ma voi gandi la o schimbare ,sper sa-mi reuseaca spre interesul elevului. Mariana , multumesc
    • Like 0
  • "Slavita fie dimineata!" - scria, candva, un poet ardelean, cam de prin zona in care ma aflu si eu acum, unde stau in recunostinta la ora asta de duminica. In recunostinta pentru o doamna (profesor si director de scoala, de pe alte meleaguri, pe care le stiu si de unde am plecat intr-o zi), care a postat materialul pe care l-am citit si care mi s-a asternut ca un balsam pe rani vechi.
    Sunt recunoscatoare si pentru ceea ce gasesc si citesc aici. Si imi amintesc cum am intrat la clasele mele intr-un an scolar trecut. Gratie unui material vizionat prin intermediul unui post pe care il apreciez si unde gasesc multe lucruri folositoare pentru dezvoltarea personala/perfectionare, m-am inspirat pentru lectiile de inceput de an scolar. Astfel, pe prima pagina a semestrului I din caietele de romana am scris cu copiii "Despre frica". Si am scris care sunt fricile naturale, cele cu care este inzestrata fiinta umana la venirea ei in lume, respectiv care sunt fricile confectionate pe taram social. In ce scop? In scopul de a ne vindeca de ''mi-e frica de doamna'' sau ''mi-e frica sa raspund la intrebare, ca nu stiu"... etc.. De la mic la mare, la clasele de gimnaziu pe care le aveam atunci. [n.n. dragii mei, aflati despre mine ca.. sunt bine, sanatoasa, iar intr-o clasificare a lui Gardner - daca nu ma insel - am descoperit ca fac parte din categoria celor care nu sunt ''executanti''; am prostul obicei de a-i arata copilului de la clasa, prin intermediul dialogului, ca el stie, dar nu stie ca stie; un obicei si mai prost pe care il am - conform opiniei unora - este acela ca nu (prea) dau teme pentru acasa si ca nu le dictez niciodata comentariile pentru texte la prima vedere; mai am un obicei prost: incurajez copilul sa-si dezvolte gandirea critica; presupun ca lista este mai lunga, dupa cate ''amenzi''' am luat in anii petrecuti la clasa] De curand, de exemplu, am facut una si mai boacana, sa vedeti in ce fel. Dadeam teza cu copiii de clasa a cincea; o fetita ma intreaba daca are voie sa mai scrie cateva randuri, in care sa foloseasca inca o idee care i-a venit si pe care ar vrea sa nu o piarda. Bine, zic, scrie ideea, daca e cu rost; si vine raspunsul ''o sa fac sa fie rost''. Uluitor! ''Pentru raspunsul acesta iti iei un zece la oral'', zic. Da, era sa uit: un alt obicei prost al meu este acela ca in ultima vreme din vremurile acestea mai ales gasesc sambure de geniallitate la foarte multi dintre copii. M-am luat cu vorba. Da' nu e vina mea; e din cauza materialului genial pe care l-am gasit azi aici. De am sentimentul ca doamna care l-a postat mi l-a trimis mie, special, ca pe un mesaj din acela pe care il inchizi intr-o sticla si il arunci in apa cu o credinta ca o sa ajunga in chip salvator la cineva. Va multumesc.
    • Like 2
  • Adevarat graiesti, Oana! Noi am facut greseala sa il dam pe fiul nostru la o doamna invatatoare super cautata si laudata. Greseala a fost maxima, pentru ca dupa cativa ani, fiul nostru, inteligent si sensibil, a dat semnele unei puternice lipse de stima de sine si curaj de a spune ce gandeste. Cu sprijinul unui psiholog, care a muncit destul de mult cu el, am inteles ca invatatoarea a procedat exact cum spuneai tu ( in plus ne tot spunea ca nu lucram destul suplimentar acasa, pe langa temele kilometrice pe care le dadea ea...) si l-a facut sa nu mai aiba incredere in el. Acum este, din fericire, un adolescent la fel de sensibil ca si atunci, la fel de inteligent dar, in plus, si increzator in fortele lui. Si asta, numai pentru ca ne-am dat seama ca a fost o problema. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi putut sa fie daca nu interveneam la timp.
    • Like 1
  • Anon check icon
    Bine ai revenit, madam Moraru! Trec peste introducere si sar direct la puncte:

    "Nu e nimic în neregulă cu stilul clasic, nu mă înțelegeți greșit." - OK..."Au șanse destule, după program, lângă familiile lor să gândească divergent, să problematizeze, să caute soluții mai practice, mai legate de viață." - implicand ca la scoala nu se poate gandi divergent, problematiza etc. Asta era jab-ul subtil la care ma asteptam.

    "În doi ani și mai bine este limpede că există o stratificare a orgoliilor în clasă și că sunt aici copii care se simt mai puțini pe dinăuntru, mai incapabili, mai nevaloroși." - si desigur, de aici incep viorile sa scartaie. Cat de dramatic, cata suferinta, exista o ierarhie in clasa. Tragic. " Nu pentru că doamna învățătoare este excesiv de explicită în privința mulțumirilor și a nemulțumirilor ei, ci pentru că singurul criteriu valoric în grupul acesta școlar este performanța academică și rezultatul pe hârtie." - sa conteze performanta academica la scoala?! Blasfemie.

    "Se marchează rar în clasă sau deloc momentul când un copil are un simț anume al umorului, o idee originală, o inițiativă, un aplomb anume pe terenul de sport sau o tușă mai expresivă la sala de pictură. Ordinea socială în clasă este dată de caiet, de punctaj, de calificative. " - cum sa nu se marcheze aplombul pe terenul de sport sau tusa de la sala de pictura? Tot prin calificative se marcheaza. A, stai, calificativele trebuie sa para nasoale. Uitati ce am zis. Imi place ca desi "nu e nimic în neregulă cu stilul clasic" reprezentanta stilului clasic e total lipsita de umor si e per total un personaj negativ dus in ridicol sau eventual un robot (poate o combinatie intre cele doua? un Terminator).

    "Vezi asta în reflexul copilului de a tresări când te apleci peste caietul lui: te privește suspicios, așteptând sentința și răsuflă ușurat dacă te arăți mulțumit." - sau poate se concentra si l-ai deranjat. Dar desigur...dramatic, viori, tresariri, da, da.

    "E o pândă generală în clasă și o invidie mută a celor așezați mai în băncile din spate pentru cei care rezolvă în plus sau sunt trimiși pe șest la concursuri școlare matematice, ca să nu afle și alți părinți cu pretenții nerealiste." - cine ii opreste sa rezolve in plus? Si acum concursurile sunt pe sest? Se trimit ninja la olimpiade de mate ? :D Nu stiu de ce imi vine greu a crede. A, stiu de ce. Pentru ca acum doar cativa ani lucrurile erau cat se poate de deschise: se ducea la prima etapa cine dorea, se califica cine putea, cum e si normal.

    "Te-ai mândri cu ei – cum se spune, dacă n-ai ști că pe dinăuntru mulți sunt deja otrăviți de îndoială de sine, împovărați de existența unei competiții tacite, de nedumerirea că sunt mai puțin cumva, ca oameni, decât cei mai rapizi sau mai limpezi în execuție." - oo nuu, competitia, competitia! Scartaitul viorilor se intensifica.
    Imi place ca stii ce e in mintea lor, madam. Nu banuiesti, stii, si e fix asa tragic cum descrii aici, nimic exagerat. Distractive sunt articolele astea...
    "Cu toate astea toți sunt cuminți, nu există conflicte deschise, când e cazul pun ochii în pământ sau își asumă disciplinat tot felul de vinovății articulate de adultul superior în funcție." - nuu, disciplina! Copii care sa asculte de un adult?! Groaznic, asta practic e deja un lagar.

    Si, desigur, intra in scena eroina care "Și-a petrecut ultimii ani citind mult despre psihologia umană, conduce, la rândul ei, cursuri de vindecare emoțională, căutare de sine...Îl vede pe fiecare, vede prin fiecare și rana și bobul de talent sau lumină." - in contrast desigur cu robotul de dinainte care cu siguranta habar nu avea de psihologie si nu vedea diferentele dintre copii. Normal, doar reprezenta stilul clasic. Mi se pare mie, madam Moraru, sau textul dumitale e usor propagandistic? De fapt textele, plural.

    Si desigur, intr-un final glorios elevii "sunt spumoși și elocvenți la oră, alerți, comunică, negociază, se contrazic, rezolvă sarcini pentru că le place, nu pentru că trebuie." - pentru ca a disparut Terminatorul cel rau cu tot cu disciplina si calificative, nu? Trambite, confetti si aplauze.

    "Există plusuri și minusuri și în relațiile formale, respectuoase și ferme, și în relațiile deschise, egale, neautoritare. " - idee evidentiata de stilul obiectiv al textului.

    "Cu toate astea, oricât tragi de mult de intelect, ca de un elastic, el poate foarte bine să te muște de față, dacă partea emoțională e în conflict." - si, desigur, stilul clasic trebuie musai sa duca la conflict emotional, nu? Nu se poate altfel. "Poți pune pe facebook fotografia copilului tău cu o diplomă în mână fără să-ți ceară nimeni radiografia emoțiilor lui – cât de empatic este, cât de blând, flexibil și bun va fi cu sine și cu ceilalți." - exact ce vorbeam: daca are diploma (poate de la vreo olimpiada, o nu!) sigur e distrus emotional, lipsit de empatie etc. Ce gust mai au strugurii aia, madam?

    "Este în programul genetic al naturii umane să acopere pe moment partea neplăcută a senzației, să înfășoare sinele rănit în coaja unui sine disimulat optimist" - si totusi in situatii neplacute nu toata lumea se arata optimista, unii sunt din start vizibil posomorati, daca nu si injura de mama focului. As vrea sa stiu si eu care gena/gene sunt corelate cu comportamentul descris, daca tot vorbim de program genetic.

    "Văd prea adesea, în țară, copii cuminți, deștepți, organizați și disciplinați care cresc cu frica de a nu dezamăgi sau a nu-și vedea greșelile reflectate dezaprobator în ochii celor care se presupune că îi iubesc." - interesant verbul folosit: "vad", nu "cunosc". Poate asta e o problema, madam: faptul ca vezi iti da impresia ca si cunosti. Si...ochii celor care "se presupune" ca ii iubesc? Asta se vrea a fi ce? O palma peste fata data parintilor? "Se vede din felul în care merg, comunică, se bucură, se joacă, se tem, se aventurează – câtă cădere este înăuntru, cât de scump vor plăti pentru ambițiile părinților de a-i pune cu burta pe carte în ciuda emoțiilor pe care le trăiesc zi de zi în clasă, în ciuda identității sufletești." - sau poate sunt un pic mai introvertiti, o nu! Sau, sau...poate o sa creasca fericiti cu niste cariere de succes. Dar asta nu s-ar potrivi cu imaginea pe care incerci s-o creezi, nu?

    "Ne lăudăm că elevii români sunt cu doi ani înainte la toate materiile față de țările europene. Laudă penibilă: ne plece că mergem mai repede pe o linie secundară, care nu ajunge altundeva decât în depou." - spune-le asta celor care chiar profita de avantajul asta, care incep cercetarea sau programele de internship mai devreme in facultate pentru ca nu au probleme la cursuri, care au un start mai bun in cariera. Nu toata lumea ajunge la acelasi depou. Ai un start mai bun, ai sanse mari sa ajungi mai departe. Dar hai sa renuntam la avantajul asta, doar e ceva bun. Penibila mi se pare atitudinea de animal de turma dar na...depinde de perspectiva.

    "Din păcate însă, avem o masă majoritară de părinți care îi susțin pe cei care strivesc suflete în numele unui fals elitism și sub miza lor de portofoliu profesional." - elitismul de pe piata muncii e real. Sau dumneata nu ai observat?
    Astept cu sufletul la gura urmatorul articol, suspansul mai ca ma doboara.
    • Like 2
  • Doamnelor,cand v-ati hotărât sa aduceți pe lume un copil v-ati asumat si responsabilitatea educării sale!Nu ne putem baza pe educatorii depășiți de situație si vârstă. Pentru puțină atentie,încă de la grădinița se ține cont de pachetul de cafea adus de mămica.Deci,intr-adevăr,copilul e tratat in functie de această 'implicare" a părintelui in 'educatie',caci nu putem trece peste acest subiect fără a aminti si acestea. Si astfel se creează dependență dascălului fata de micile atentii,pe care nu le-ar fi primit daca ar fi avut un salariu mai decent si o viață mai usoară, fără grija zilei de maine.Atunci s ar putea gândi mai mult si la psihicul copilului meu.Deci,asta e România !
    • Like 0
    • @ Cristina Paun Motoi
      check icon
      Fals. Cine își face prost jobul pe bani puțini, și-l va face prost și pe bani mulți. E chestie de caracter.
      • Like 3
    • @
      O, da! gasesc ca aveti mare dreptate - fiin'ca eu, intr-o zi, pe drumul spre scoala, in vremea in care se taiasera ''taiat'' salariile bugetari(eni)lor, mergand sub soarele care stralucea in aerul inghetat,m-am dezmeticit asa: ''ia stai un pic! ce-i bun in toate astea? ca fac ce-mi place si mai sunt si platita pentru asta!" - cred ca a fost printre primele lectii de dezvoltare personala a mea cu mine insami. :)
      • Like 0
  • Intr-adevar, educatia emtionala ar trebui introdusa in scoala, dar nu ca materie in sine, nu pentru a preda niste concepte necunoscute si neinteresante pentru copii. Ar trbui ca fiecare profesor sa fie intruit in aceasta directie si sa intervina la nivel emotional ori de cate ori este necesar (de ex pt aplanarea unui conflict).
    Si cred ca ar mai trebui sa fim mai toleranti cu cei din jur. Am vazut aici cateva comentarii nu foarte dragute - nimeni nu e perfect. Tare mult ne place sa ne scoatem ochii unul celuilalt pe teme nesemnificative (sa fie asta oare o urmare a stilului autritar si elitist sustinut de scoala in copilarie?....ma gandesc si eu)
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult