O mână nevăzută mi-a crescut tariful la taxi și mi-a scăzut flacăra la aragaz. Efectul pe care Hexi Pharma l-a avut asupra mea

Ultimul scandal mediatic răsunător este cel al importatorului și producătorului de dezinfectanți Hexi Pharma SRL care, după mine, ne confirmă încă o dată ceea ce de fapt știm și simțim cu toții despre lumea în care trăim. 

Întors pe toate fețele, cazul a suscitat mai multe întrebări decât răspunsuri, cel puțin până în prezent, cu șanse reale ca balanța să rămână și pe viitor înclinată în acest fel. 

O singură certitudine pare de netăgăduit in acest amalgam, diluarea dezinfectanților în diverse proporții. Iată, așadar, un caz de „diluare” care ne-a fost relevat. Oare este singurul? 

Deunăzi am comandat prin dispecerat un taxi să vină să mă ia de acasă să merg la policlinică unde urmez un tratament care presupune tratarea unei răni cauzate de piciorul diabetic. Taxiul a sosit în scurtă vreme, am urcat și am încercat să însăilez, din politețe, un dialog cu șoferul care părea de altfel plictisit. N-am reușit decât în momentul când, la o intersecție, ne-a tăiat calea un alt taximetru cu număr de IF. Atunci brusc s-a înviorat. „Uite-i, domne’ și p-ăștia! Din cauza lor, mâncăm o pâine neagră, noi cei din București și trebuie să ne descurcăm care cum putem”, și-a vărsat omul oful. Evident, era supărat. „Cum adică?”, am întrebat eu. „Simplu”, a venit bolovănos răspunsul. „Cu tariful ăsta de 1,39 lei/ km, eu ca șofer fac muncă patriotică, pardon, acum îi spune voluntariat, pentru patronul meu.” „Păi atunci, ce faci?”, am întrebat eu părând interesat. „Eeh..”, a îngăimat șoferul înghițindu-și vorbele, într-un gest de renunțare.

Instinctiv am privit aparatul de taxare căci mi-am reamintit de metoda „maimuței” folosită de șoferii de taxi ca să mărească numărul de impulsuri în aparat, „diluând” astfel numărul de kilometri și mărind valoarea bonului fiscal. Unde nu plătește patronul, plătește în plus clientul. Diluția ne costă pe toți! Am ajuns în scurtă vreme la destinație, am plătit rămânând cu un sentiment de disconfort. Oare am fost păcălit?

N-am avut timp să las senzația să mă acapereze cu totul căci am intrat în cabinetul medical. După un consult de rutină al doctorului, pe care îl fac la două săptămâni, asistenta a început să-mi înlocuiască bandajele. M-a dezinfectat cu betadină… Sentimentul avut la coborârea din taxi m-a năpădit brusc. Oare dezinfectantul este ceea ce trebuie să fie? Își va face oare efectul până la următoarea mea vizită la doctor? După ultimele știri televizate cu Hexi Pharma ar putea fi unul „diluat”. Diluția ne costă pe toți! Am încercat să nu mă las dominat de gânduri negre. Am glumit ceva cu asistenta și am ieșit. 

În apropiere era o stație de taxiuri; am ezitat puțin și în cele din urmă am coborât la metrou. Proaspăt bandajat mă simțeam în stare să merg pe picioare acasă. Așa s-a și întâmplat. Odată ajuns, am intrat în bucătărie să-mi prepar un ceai de sunătoare. Am aprins aragazul și din nou m-a cuprins acea stare ciudată de nesiguranță. Am privit cu atenție flacăra. Citisem de curând pe un site că gazul este clasificat, după compoziție, în gaz sărac și gaz bogat. Bogat în dioxid de carbon și azot pe când conținutul în metan oscilează între 80-87% volumic, în timp ce celălalt sărac variază între 87-99%, pe o plajă largă de 19%. Oare ce arde acum în mașina mea de gătit? Gaz sărac, sărac sau bogat, bogat… sau de niciunul. Și banii mei? Dacă și aici avem un gaz „diluat”? Diluția ne costă pe toți! Mi-am pregătit ceaiul – prin definiție un ceva diluat cu apă – și m-am prăbușit pe fotoliu în fața televizorului. Era programul de știri. Despre Hexi Pharma, despre identificarea victimei, despre sinucidere sau crimă, despre evaziune fiscală și spălare de bani, despre servicii secrete, despre….. Până și știrile sunt „diluate”, am gândit fără să vreau…

Pe diverse și extinse piețe – servicii, sănătate, energie, media și altele-din economia de piață românească, din ce în ce mai puțin nefuncțională – pentru cine își mai amintește conceptul de economie de piață funcțională ca o condiție în procesul de preaderare a României la UE – practica de concurență neloială de a „dilua” produsul în raport cu „conținutul” înscris pe etichetă, își face de cap în acești ani, în hățișul unei legislații incomplete în domeniu și de cele mai multe ori contradictorii, fără metodologii de aplicare clare, simple și precise, în starea de somnolență, dezinteresată sau nu, a unor organisme de control și supraveghere neconvingătoare și orientate sectorial, în strânsă și greu de separat corelație cu corupția la nivel de autoritate statală și administrativă.

Este, desigur, sentimentul unui cetățean oarecare, îngrijorat și devenit mai neîncrezător pe zi ce trece, și nu o incriminare care ar pretinde probe. Dar, în cele din urmă, efectele sociale în care includ și mentalul colectiv sunt cele care contează pentru orice cetățean și comunitatea căreia îi aparține și abia apoi calea pe care se ajunge la ele. O mână nevăzută dar pe care o simțim grea pe obrazul nostru ne lovește, diluându-ne viața de zi cu zi. Până când? De la diluție la disoluție nu mai este decât un pas. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp