(Foto: Guliver/Getty Images)
Nu mai e un secret pentru nimeni, sper, că omul e schimbător și că deseori poți face schimbarea la 180 de grade, fără să conteze dacă faci rău celor din jur, câtă vreme ție ți-e bine! „În faţa unei pasiuni sau a unei mari tentaţii, nimic nu se calcă mai uşor decât principiile” , scrie Ileana Vulpescu în „Viaţă, viaţă, legată cu aţă”.
În activitatea noastră organizațională am avut de-a lungul timpului o mulțime de parteneriate, unele scrise, altele nescrise, un soi de gentlemen/dame agreement, în care au funcționat principiile și bunul simț o bună perioadă de timp, dar și eșecuri, unele răsunătoare, dictate de caracterul schimbător, ușor influențabil și desigur, de interesele de moment.
Dacă ne întrebați de ce a fost nevoie de parteneriate, e bine să știți că atunci când ești mic și neînsemnat de unul singur, când nu ești recunoscut sau când ceilalți nu vor să te vadă, doar unirea face puterea și pentru asta stau mii de exemple din toate regnurile și din istoria omenirii.
În țara asta medicii de familie nu contează foarte mult decât pentru populație, am mai scris și am mai vorbit despre asta. Prin 1999, conducerea de atunci ne-a pus cărțile de muncă în brațe și ne-a declarat patroni, deși nu ne-a întrebat nimeni nici dacă vrem, dacă putem, dacă știm ce să facem și nici nu și-a pus nimeni problema dacă vom fi în stare. Atunci a fost primul moment de cotitură în medicina de familie, atunci mulți medici au decis să renunțe, nefiind dispuși să gireze la finalul carierei lor profesionale experimentele ministrului aflat momentan pe post. Noi cei rămași ne-am așezat aliniați cuminți la coada trasată de decizia altora și am făcut ce ni s-a spus. Sigur că ne costă și acum acceptarea fără crâcnet a deciziilor de atunci, dar ce știam noi, niște soricei de bibliotecă la vremea aceea!? Nouă nu ne-a dat nimeni sediile privatizate pe un leu, nu ne-a faclilitat nimeni împrumuturi dedicate, nici aranjamente obscure de finanțare, ni s-a sugerat sa ne punem venituri minime la asigurare si salarii minime la asistenții medicali, luați obligatoriu toți (ce știam noi de criterii de angajare, competență, calitate, corectitudine, fișe de post?!) și gata, în doi timpi și trei mișcări am devenit cei mai noi patroni ai României.
Imaginați-vă cincisprezece mii de oameni debusolați, năuciți de schimbare, puși pe zeci de drumuri în doar câteva zile, cu competență zero în domeniul financiar, ca niște zombi mititei mișunând de colo-colo după acte, copii, dosare, numere de înregistrare, dovezi, ștampile, bubuiți de oameni de după ghișee și bombăniți de pacienții care nu îi găseau la cabinete. Imaginați-va gențile cu care ridicam bani cu nemiluita de la trezorerii, căci acum ei trebuiau administrați, împărțiți în pliculețe, dați contra chitanțelor, facturilor care de asemenea trebuiau scrise de mana, in triplu exemplar, neapărat cu indigo și ștampile pe toate exemplarele. Un coșmar din care nici azi nu ne-am trezit, deși din altele parcă am dat semne că da. Un an – doi a venit și o finanțare acceptabilă, fiindcă pe vremea aceea erau oameni mai cu deschidere și cu o perspectivă globală pe însemnătatea medicinii primare.
După aceea a început nebunia. A dispărut bugetul de practică, un mod ingenios de a păstra „ochiul si timpanul” casei de asigurări în bucătăria proaspeților patroni, înlocuit abil cu plata per capita și per serviciu, niciodată transparentizate de atunci, niciodată clare, dar nici atacabile, ca și contractele impuse cu forța de către unicul contractant care ne-a fost dat voie să existe. Apoi au urmat scăderile dramatice de venituri, biruri suplimentare, contracte impuse tuturor angajatorilor, deoarece desigur, nu se poate trăi fără contract de deșeuri periculoase, contract de dezinfcțiedezinsecțiederatizare, contract de evaluare a scorului de risc, contract de pază, contract de securitate în muncă, mai nou acreditare-evaluare (dar nu doar de către casele de asigurări cu care contractăm, nici de către forurile profesionale care se pricep la medicina primară, ci de către o nou-înființată agenție) pentru ca toți cei care au un loc călduț de somn prin birouri să poată fi plătiți. Brusc statul român și numeroșii săi miniștri schimbați anual sau mai des la sănătate au considerat că medicina primară e mult mai importantă decât medicamentele, spitalele, centrele de dializă, transplant, roboții chirurgicali și în genral tot ce stralucește și au redus până la nivel de firfirei finanțarea acestui segment.
În cele din urmă noi cei din linia întâi am decis să facem calcule și demonstrații pentru a arăta că un sistem de sănătate performant nu poate supraviețui cu resturile de la masa bogaților și că dacă vrem ca totul să meargă bine, e nevoie de o finanțare corespunzătoare. Atunci a văzut lumina zilei și prima alianță (Alianța pentru sănătate, a cărei pagină web din păcate numai este disponibilă) din care făceau parte toți cei afectați de disfuncționalitățile din sistem, inclusiv asociațiile de pacienți, nou apărute în peisajul românesc la vremea aceea. Împreună am clădit o piramidă de argumente concrete, pe baza recomandărilor băncii mondiale, astfel încât să fie mai mult decât evident faptul că medicina de familie poate fi pilonul de bază al sistemului de sănătate, poate degreva celelalte segmente, făcând implicit să funcționeze corect, fără suprasolicitări sau solicitări inutile, fără excese sau cheltuieli aiuritoare. Dezbaterea din 2011 a adus la aceeași masă reprezentanții asociațiilor de pacienți și ai medicilor (asociație profesională și federație patronală), jurnaliști, dar și pe Ministrul Sănătății. Împreună am demonstrat că degeaba suntem tțară europeană dacă nu respectăm prevederile legale de finanțare corectă, recomandările Băncii Mondiale, evidențele altor sisteme care funcționează. Lucrurile sunt exact la fel și astăzi.
Tot alături de asociațiile de pacienți am mers umăr la umăr de fiecare dată când am avut conflicte, mitinguri, demonstrații, interviuri, emisiuni legate de medicina de familie și de relația specială medic-pacient, dezbateri la conferințe, campanii de conștientizare pentru pacienți, dar și gale în care proiectele noastre au fost premiate. Acum când scriu (cu mare tristețe) acest articol îmi amintesc de Gala COPAC 2017 în care am primit premiul pentru cel mai bun comunicator pe probleme de vaccinare chiar din partea uneia dintre cele mai cunoscute asociații a pacienților din România. În mod firesc, toate luptele noastre au fost pentru drepturile pacienților, care în țara asta sunt văduviți de drepturile lor de cetățeni europeni, drepturile care le sunt conferite de către plata contribuției la sistemul de asigurări și în general de o mulțime de lucruri pe care un om bolnav ar trebui să le primească de la țara lui. Birocrația care ne distruge lent activitatea și specialitatea e direct răspunzătoare de scăderea calitîții asistentței medicale a pacientului în România. Finanțarea mizerabilă a medicinii de familie din România este direct responsabilă de multe dintre hibele de astăzi din medicina familiei și pentru asta am gândit din nou o coaliție pentru care am stat alături din nou cu asociațiile de pacienți, unele noi, altele cu experiență și dedicare, alături de care am construit din nou argumente pentru o finanțare corespunzătoare a medicinii primare, declarații de presă, un miting în luna noiembrie (în care ați putut asista la declarații chiar la fața locului, în Piața Victoriei, a principalilor reprezentanți ai asociațiilor de pacienți) și mai ales o dezbatere publică la parlamentul României, unde am încercat împreună să deschidem ochii membrilor celor două comisii de sănătate asupra necesității investiției în medicina de familie.
Deși ne-am străduit ani de zile, nu am reușit să creștem finanțarea în medicina de familie, pentru că sănătatea nu a fost niciodată o prioritate reală, iar prevenția și medicina de familie, care nu creează efecte pe termen scurt (cu care să ne lăudăm electoral), evenimente fulminante și nici știri – bombă, nu constitutie lucruri palpabile. E nevoie de viziune si stabilitate să spui oamenilor că investind azi în ceva, vei avea rezultate notabile în zece ani, ori cu asta nu se câștigă alegeri! Acesta este unul dintre motivele pentru care practic în câțiva ani, medicina de familie din România va fi istorie. Alte motive sunt:
- Acapararea cabinetelor de către lanțuri de investitori care profitând de falimentarea programată a cabinetelor independente, doresc să le preia pentru a transforma medicii de familie în secretari – trimițători de bilete de trimitere către alte specialități, pentru a închide circuite de tip suveică. Ca să înțelegeți acest mecansim, e bine să știți că în România nu se aplică nici astăzi ghiduri și protocoale de practică menite să limiteze excesul de cheltuieli, adică obiceiul păgubos de a „ne face toate analizele”, spoliind fondul și așa restrâns al casei de asigurări. Ca atare, mergi la un medic care mai departe te trimite în lanț la alți medici de alte specialități, pentru ca nimic să nu scape, nicio aluniță, deși problema ta ține de o durere de stomac! Pe fondul unei lipse de educație medicală, a unor fonduri mereu insuficiente, a credinței seculare că trebuie să te analizezi din cap până în tălpi deși nu ai nimic, această practică a devenit una ubicvitara.
- Media de vârstă extrem de ridicată în medicina familiei, dupa unele calcule ale reprezentanților medicilor de familie în jur de 54 de ani (!), ceea ce înseamnă că în câțiva ani sistemul se va goli brusc de un număr important de specialiști, număr pe care nimeni nu se preocupă să îl umple la loc. Lucrurile stau și mai grav dacă ne mai gândim la două aspecte: numărul mare de medici care au plecat din România (către alte țări unde au găsit condiții normale și decente de muncă și viață, unde comunitatea locală îi respectă și îi protejează) și numărul mare de medici care se va găsi la vârsta de pensionare în 15 ani (generația mea, a decrețeilor, foarte mulți și foarte expuși schimbărilor frecvente legislative și care ne temem teribil pentru pensiile noastre) și care vor face prin plecarea lor un vid în sistemul de sănătate.
- Condițiile extrem de neprietenoase din punct de vedere financiar și al comunităților unde lucrăm. De ce spun asta? Pentru că astăzi, din cauza unei dimensionări complet dezechilibrate a veniturilor din medicină, bugetarii sunt bine plătiți, aproape chiar pe măsura muncii lor, deși ar fi mult loc de mai bine, în timp ce medicii care lucrează în relație direct-contractuală cu casele de asigurări au ajuns cenușărese, nefiind luați în calcul de niciuna dintre măsurile reparatorii. Ca urmare, astăzi un medic rezident în medicina familiei poate câștiga câteva mii de lei (5 – 6) ca salariat, în timp ce mâine, după ce își va fi dat specialitatea și va fi preluat un praxis, câștigul lui se va putea duce la undeva pe la vreo două mii de lei. Să-mi spuneți dacă mai crede cineva că acești medici vor rămâne într-un dispensar prăfuit de țară sau vor pleca în primul avion în Franța?
- Numeroase dări și biruri pe care azi un medic de familie independent (exact ca orice alt mic patron sau întreprinzător în România) trebuie să le plătească în virtutea unor contracte impuse de sistemul actual, așa cum scriam și mai sus, pentru că de fapt nu se recunoaște statutul de profesie liberală, așa cum este stabilit la nivel european și internațional, lucru care ne costă profesional și financiar până la limita de supraviețuire.
Printre găselnițele recente de stoarcere și mai intensă a oricăror venituri cât de mici în acest segment al cabinetelor private se găsește și o noțiune recent introdusă, aceea de acreditare. Să nu vă imaginați că este o noutate. În toată lumea cabinetele medicale ca și spitalele trebuie să îndeplinească niște standarde minime, atât legate de calitatea actului medical, de spațiul unde se desfășoară acesta, de circuitul documentației medicale și alte elemente. Dintotdeauna în România această acreditare a fost realizată de către casa de asigurări printr-o evaluare bienală, plătită totuși de medici (deși e normal ca un asigurator să își evalueze din fonduri proprii contractanții după ce le stabilește niște criterii minime pe care trebuie să le îndeplinească, să îi consilieze cu privire la aceste criterii, să le controleze și să penalizeze nerespectarea lor în funcție de gravitate). Ei bine, acum a fost inventat un organism care se consideră independent și care dorește să acrediteze singur (dar pe bani grei ai titularilor) toate unitățile medicale, pentru care face proiecte pilot, studiază stadiul actual al cabinetelor, spitalelor, dotărilor, își stabilește criterii, își școlarizează evaluatori, stabilește deficiențe, eventual le și ajustează (prin propriile unități, plătite separat, tot pe bani grei, tot de aceiași titulari) și asta din aceleași fonduri ale cabinetelor care nu au cunoscut augmentări evidente în ultimii mulți ani.
Există un consens extraordinar privind înființarea acestei agenții și preluarea evaluării cabinetelor, atât de extraordinar încât a dus la răsturnări de situații total neașteptate! Parteneri de suferință vechi prieteni ai medicilor de familie au primit locuri decizionale în conducere, probabil pentru a sprijini preluarea rapidă și fără prea multe discuții a procesului de acreditare. Așa ne-am trezit că principalele asociații ale pacienților, alături de care am dus luptele în toți acești ani, au devenit dintr-o dată criticii cei mai aprigi ai propriilor medici de familie, lângă care stătuseră în ultimii ani, în toate demersurile pentru finanțare.
Nu s-a înțeles deloc, nici la nivel de decidenți, nici în conducerile acestor asociații, că expresia „a face din rahat – bici” are un sâmbure mare de adevăr. Asist cu o mare surprindere în utimele zile la o alterare septicemică a relațiilor cu foștii noștri parteneri, care din poziția membrilor conducerii noilor evaluatori vituperează medicul de familie care nu asigură cele mai bune condiții ale cabinetelor în care își desfășoară activitatea!
Păi nu împreună am arătat în dezbaterile noastre că în lipsa unei finanțări adecvate, nu ai cu ce să renovezi? Că dacă nu ai niciun sprijin în consiliile locale, nu ai cum să ai sobe noi, lemne în cantitate suficientă, o bună mobilizare în rural pentru acțiuni preventive și câte încă pentru care în acești ani am lucrat împreună? În urmă cu câteva zile chiar am asistat la un atac paralizant asupra unor colegi care au fost amenințați cu o monitorizare severă asupra cabinetelor, ca și cum asociația de pacienți s-a transformat într-un nazist nevrotic care caută brusc nod în papură și victime cât mai ușoare. Și asta pentru ca (Nota Bene) Senatul României a votat exceptarea de la evaluare a cabinetelor de medicina familiei și a cabinetelor dentare, respectând situația europeană, citind documentația depusă la comisia de Sănătate a Senatului și respectând dovezile aduse. Ca atare, asistăm la revolte în spațiul online împotriva unei decizii a Senatului României și la o pleiadă de amenințări pe medicii care nu au absolut nicio vină că au fost lăsați la coada unui stat indiferent.
În situația noastră, a medicilor de familie, nu s-a schimbat nimic. În continuare suntem la limita finanțării, nu avem dreptul să ne exercităm specialitatea la competență maximă, nu avem voie să prescriem medicamente banale în alte state, până nu plimbăm pacienții după scrisori medicale, nu suntem lăsați să recomandăm analize și explorări decât în limitele țarcului trasat de CNAS, MS și comisiile acestora, cu excepția firește a comisiei de medicina familiei care uneori (deseori?!) nici nu este consultată, suntem obligați să ne punem pacienții pe drumuri pentru medicație banală, scrisori, rețete de inițiere a tratamentelor, referate, comisii de diverse evaluări, analize banale sau radiografii, analize de înaltă performanță care sunt prescrise fără probleme de colegii noștri emigrați în Franța, manevre pe care nu suntem lăsați să le efectuăm (așa cum este recoltarea frotiului Babeș-Papanicolaou, pentru care însă suntem obligați să ne achiziționăm la cabinete masă ginecologică!), pacienți pe care nu avem ocazia să îi monitorizăm și așa mai departe... Acum suntem atacați de reprezentanții celor pe care i-am apărat, pentru care am mers în stradă (fiind unica breaslă medicală care a fost nevoie să iasă în piața publică pentru a cere respectarea drepturilor pacienților la un act medical de calitate) și pe care în ciuda deciziei de a închide cabinetele i-am primit pro bono fiindcă, nu-i așa, suntem medici, nu îi puteam lăsa baltă?!
De ce renunțăm și plecăm? Mai e nevoie s-o spunem?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.