Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Sunt furioasă! Sunt furioasă pentru că pacienții nu au imaginea reală a acestui coșmar”. Caznele unui medic de familie

Cardul de sănătate

(Foto: Inquam Photos)

De când ne tot înnebuneşte sistemul informatic am avut multe sincope, dar ceea ce se întâmplă în ultimele zile întrece orice imaginaţie.

Marea majoritate a medicilor de familie lucrăm cu Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS (SIUI) încă din 2008. Înainte au existat unele încercări, unele suișuri și coborâșuri, dar din păcate nu s-a ținut cont nici măcar la început că lucrurile nu merg așa cum trebuie.

Au trecut anii, pe lângă SIUI au apărut și CEAS (pe scurt „cardul”), SIPE (pe scurt „rețeta electronică”), DES (pe scurt „dosarul elctronic”). Toate la fel de bune, deși SIPE era promițător ca sistem, pornise bine, dar s-a făcut praf când a apărut cardul.

Apariția diverselor segmente din platforma informatică a fost impusă medicilor de familie pe rând, așa cum le-a fost impusă și trecerea contribuțiilor de la angajați la angajatori. Fără să fie intrebați dacă vor, fără să fie instruiți. Am primit cărțile de muncă în brațe și gata.

Apoi au început umilințele, schimbările impuse, degradarea relațiilor dintre medici, sădirea sistematică în mintea tuturor a ideii că medicii de familie sunt medici de calitate inferioară. Apoi informatizarea forțată, obligativitatea achiziționării semnăturii electronice, a imprimantelor laser cu o anumită rezoluție, încheierea contractelor cu un singur contractor care își impune condițiile cu pumnul, acum urmează impunerea cu japca și a evaluării calității cabinetelor prin altă expunere de mușchi.

Dar coșmarul coșmarurilor în medicina familiei este sistemul informatic.

(Foto: Facebook/Patronatul Medicilor de Familie București-Ilfov)

Pe lângă faptul că noi spunem că nimic nu merge, reclamăm zilnic „la suport” şi ne umplem de tichete de răspuns, primim telefoane impertinente cum că noi suntem mincinoşi, că de fapt sistemul merge, pe lângă faptul că am ajuns să ieşim cum ies cârtiţele noaptea, pe net, să ne putem valida serviciile ca să nu pierdem şi bruma de mărunţiş pe care ne-o zvârle sistemul drept plată, pe lângă faptul că trebuie să ne reprogramăm pacienţii să prindă şi ei o amărâtă de reţetă compensată electronică în trei exemplare şi cu douăsprezece stampile, mai nou altă belea cât casa. Stăm ca proştii să aşteptăm ca să ni se genereze deconturile de către Case ca să ne putem face facturile (pentru mizeriile de plăţi menţionate mai sus) care vor fi onorate evident cu imperial dispreţ, cu o firească întârziere, care evident încalcă minunatul contract cu Casele.

A trecut termenul de raportare, chiar și termenul de facturare și sistemul tot nu și-a revenit. Iar acei nefericiţi dintre noi care trebuie să îşi reînnoiască semnăturile electronice, de asemenea impuse de Case ca să putem robotiza tot, nu putem lucra, fiindcă minunatul sistem nu merge ca semnăturile să poată fi înregistrate. Şi iar ne amânăm pacienţii, că nu le putem oferi decât ce am învăţat, nu şi numeroasele emanaţii electronice originale.

Sunt furioasă pentru miile de colegi de ai mei care înghit umilinţe de dragul puținilor bani pe care îi capătă pentru a-şi îngriji pacienţii. Sunt furioasă pentru că pacienții nu au în genereal imaginea reală a acestui coșmar, ei vin la cabinete pentru că au nevoie de consultații, de rețete, de tratamente și nu le pot primi. Unii știu că nu noi, medicii de familie, suntem responsabili, pentru toate acestea, alții văd la cabinetele noastre cum se învârt inutil rotițele pe ecranele noastre, pictând erori nonstop.

Suntem singuri, pentru că degeaba ţipăm, aproape pe nimeni nu interesează să rupă pisica asta mumificată care ne îmbolnăveşte de nervi, doar oamenii de rând trec pe la noi. Politicienii, parlamentarii, miniştrii, decidenţii în general îşi rezolvă problemele medicale pe shortcut-uri. Nu au cum să știe ce e în cabinetul medicului de familie, să fim serioși, care dintre aceștia se duce să își programeze copilul la vaccin să afle că iar nu avem? Cine dintre aceștia stă la rând să îi putem valida rețeta compensată? Care dintre senatori sau deputați a venit o dată la cabinet, să vadă unul lângă altul un copil cu nasul roșu și un vârstnic în baston cu plasa de medicamente după el?

Care dintre aceștia a venit măcar o dată la un cabinet să își facă examenele preventive, să își vizeze un concediu medical sau să aibă o idee cât muncește un medic de familie? Una dintre cele mai mari umilințe pe care mi-a fost dat să o trăiesc a fost în biroul Președintelui - Director General al CNAS, când colegilor mei și mie ni s-a spus că dacă dorim să ni se mărească valorile de punct trebuie să fim gata să arătăm că putem munci mai mult. Cu acea emfază specifică Paturiciului efemer, plesnind de aroganță, suținut de-a dreapta și de-a stânga cu o echipă imbatabilă de persoane perene din CNAS și minister în fața cărora am fost cu colegii mei să ne susținem punctele de vedere argumentate, dublate de materiale lucrate profesionist, cu echipă de lobby, avocați, specialiști în IT. 

Noi ne-am transformat în cucuvele. Activăm noaptea, când reușim să ne adunăm forțele și prindem „autostrada de validare” într-un sistem informatic despre care CNAS afirmă ca merge uns. E bine să ştiţi că dacă aveţi treabă cu medicii de familie zilele astea, îi găsiţi mai ales între 0.00 şi 4.25, în vârful patului, cu tokenul într-o mână şi cafeaua în cealaltă, încercând să bage în sistemul informatic munca lor de peste zi, ca să poate fi apoi, nu se știe când, plătiți.

Și asta e doar o mică parte. Nici banii pe vaccinări nu prea vin şi mai nou nici vaccinuri, DIN NOU. Şi vreo două sute de colegi tocmai ce vând/abandonează praxisurile şi pleacă vara asta. De tot.

Pentru că adevărul este că nimănui nu-i pasă. Dacă pacienții din țara asta ar fi fost cu adevărat mulțumiți și nu resemnați, sătui, obosiți, ar fi stat lângă noi în stradă atunci când am încercat să ne cerem dreptul la o viață normală, în care suntem lăsați să ne facem meseria pe care cândva, într-un moment de dedicare, am ales-o.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • GabiC check icon
    Asta da, articol.
    Justificat de magariile tot mai frecvente din sistemul CNAS.
    Si de sistemul medical -in genere.
    Sincer- eu n-as lucra in asemenea conditii.
    Frustrarea si umilinta sunt prea mari- pentru bruma de bani primita.
    Sa vina sa lucreze loazele alea din Casă - sa-i vad.cum s-ar descurca.
    Numai ca ei nu se descurca decat sa puna tălpi si sa lingă picioarele celor care i-au pus in frunte.
    • Like 1
  • Felicitari pentru articolul in care vorbesti deschis despre felul in care un medic de familie isi castiga existenta. Furia insa nu foloseste la nimic. Marea majoritate a populatiei Romaniei, cat a mai ramas, constituie acea categorie a pacientilor "resemnați, sătui, obosiți" care accepta batjocura fara sa incerca a inteleaga de unde vine raul. Nu exista solidaritate. Se loveste in cei ce muncesc efectiv (as zice indiferent de domeniul de activitate) si de sus, de jos. Profesorii, medicii sunt acuzati, batjocoriti fara a se tine seama ca sistemul le impune anumite conditii fara a fi consultati, fara a avea drept la replica. Cei ce creaza cadrul legislativ nu au nevoie sa consulte specialisti in domeniu. Specialistilor, atatia cat mai sunt, nu li se aude glasul in spatiul public, nu e loc pentru ei. In schimb, cei ce fac regulile cunosc foarte bine dictonul "divide et impera" si le merge de minune!i
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Nu sunt in domeniu dar am aflat ca se poate si varianta offline dar numai cand pe site-ul Casei e scris asta, De ce nu se unesc TOTI medicii de familie sa lucreze offline?Vor fi toti sancționați?...Trebuie gasita o forma de protest care sa nu mai afecteze pacienții, ca in ianuarie, cand singura variantă pe care au gasit-o a fost sa nu semneze co.ca...
    Se pare ca e un pattern, cand ceva merge prost, nimeni si in niciun fel nu mai poate schimba, pentru ca totul e de sus in jos, iar cel de jos e pur si simplu asuprit si fara posibilitatea de spune ceva.Si nici n-o face, de frica represaliilor.Țineți minte, unirea face puterea!
    • Like 0
  • Apreciez foarte mult tot ce au adus deosebit calculatorul, netul, telefonul mobil în viata mea. Și nu am crezut ca voi ajunge sa spun sa ne întoarcem la scrisul de mana. Dar marti m-am dus la medicul de familie pentru reteta compensata si consultatia aferenta. Consultatia a avut loc fără nici o problema dar rețeta a fost chiar o mare problema pentru ca sistemul cardului electronic nu funcționa de câteva zile.Trebuie să așteptați o zi sau două, mi-a spus doctorița. Si pentru ca unul dintre medicamente mi se terminase, am fost obligată sa-l cumpăr necompensat. Și am avut asa brusc nostalgia perioadei când doctorul scria rețeta cu mana lui, asistenta punea câtva stampile și totul se termina în douăzeci de minute fără nervi și fără cheltuieli suplimentare. Chiar nu poate nimeni să explice de ce se blochează acest sistem lună de lună? Am crezut ca se întâmplă doar în primele zile ale lunii din cauza suprasolicitării și tocmai de aceea m-am dus ceva mai târziu dar m-am înșelat. Se întâmplă mereu și durează din ce în ce mai mult.. Așa că trebuie găsită o soluție de compromis pentru binele tuturor până când vor apela la o firma de IT adevărată și nu la niște nepoței care știu să se joace pe calculator de mici.
    • Like 1
  • Mai tine minte cineva ca sistemul informatic despre care este vorba a costat contribuabilul roman UN SFERT DE MILIARD de EURO?

    Da, acest sistem, care functioneaza ca unul de 10.000 cu TVA cu tot, atata a costat.

    • Like 0
  • Arthur check icon
    Am descoperit sistemul de sanatate cu autentificare cu cardul in Germania anilor '93-'94 cand am lucrat acolo. Niciun moment nu a fost vreo problema birocratica sau de sistem si ,cu oarecare scepticism ,mi-l doream si in Romania. Ceea ce se intampla este mult deasupra scepticismului sanatos romanesc ci este o mizerie care da viata peste cap la numerosi medici si la mult mai numerosilor lor pacienti! S-a ajuns la situatia in care timpul acordat pacientului pentru actul medical propriuzis sa fie mult mai mic decat cel pentru "lupta cu sistemul"! Cu predare totala cand crapa! Si o face des. Eu cred ca la vizitele regulate la medicul de familie ,pentru retetele compensate,nu am discutat efectiv despre sanatatea mea decat maxim 10" pe vizita,iar inca 15 am asistat la lupta cu sistemul pentru inregistrarea retetelor compensate,la eliberarea a recomandari de tratament si alte "digitalizate"! Mai trist a fost ce am patit ieri cand am fost la un control periodic,la o clinica privata,dar cu contract cu Casa. Dupa ce am asteptat,nemacat,timp de 3 ore ca sa primesc buletinele pentru analize ,platite de Casa,s-a anuntat, ,spre disperarea a cca.20 de pacienti, ca sistemul nu mai merge!Si nu a mers pana cand s-a depasit ora de recoltare probe si va trebui sa revin luni. In acest timp,doamna doctor ,un profesionist valoros si cu dragoste de meserie,era disperata ca ea nu poate sa-si ajute bolnavii,greu incercati de o boala grea,din cauza hartogariei "digitalizate",la care nu se pricepe decat o singura asistenta,care lipsea!Pe fond,nu ca sistemul e prost,este mizerabil,din cauza lacomiei si prostiei celor care l-au implementat (s-au napustit sa cumpere HW mult inainte ca SW sa fie gata,ca sa-si ia comisioanelele cat mai repede si apoi au decoperit ca nu face fata la cerintele de functionare a softului si a terminalelor!) si a plezirismului si iar lacomiei in incredintarea contractelor de mentenanta.Si uite asa ii deprofesionalizeaza pe medici si le distrug nervii pacientilor,dar raman la guvernare plini de bani si de nepasare! Trist ,foarte trist!
    • Like 2
  • Felicitari pentru articol,dureros de adevarat !
    • Like 1
  • Cri check icon
    Cauza cauzelor este reprezentata de monopolul criminal detinut de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate asupra sistemului public de sanatate. Atat medicii si unitatile sanitare, cat si pacientii au devenit sclavii acestei institutii aberante, institutie care taie si spanzura fara a da socoterala nimanui.
    Solutiile sunt doar doua:
    1. Desfiintarea Casei de Asigurari si preluarea finantarii sistemului public de sanatate de catre Ministerul Sanatatii; asa stau lucrurile in Marea Britanie, unde Statul finanteaza direct serviciile publice de sanatate, iar cine vrea in privat, isi face o asigurare nominala separata la o firma de asigurari particulara; astfel, banii publici nu finanteaza retelele private de sanatate, asa cum se intampla actualmente in Romania. Sau:
    2. Infiintarea mai multor Case de Asigurari de Sanatate cu acoperire nationala, astfel incat sa apara competitia intre asiguratori, iar medicii, pacientii si unitatile sanitare sa poata avea mai multe optiuni in alegerea firmei cu care sa poata face contractele de sanatate. Actualmente, medicii si pacientii din sectorul public au o singura optiune, mai bine-zis obligatie: Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
    NB 1. Sa nu uitam de faptul ca in Constitutie este GARANTAT dreptul la asistenta medicala gratuita in sectorul public pentru TOTI CETATENII romani, fara nicio conditionalitate legata de bilet de trimitere, dovada platii cotizatiei la sanatate, etc. Medicii din sistemul public de sanatate trebuie sa acorde asistanta medicala oricarui om fara nicio constrangere fiscala din partea Statului; ANAF-ul, nu medicii sau Casa de Asigurari trebuie sa-i depisteze pe cei care nu-si platesc impozitele !!!
    NB 2: in actualul sitem cretinoid impus de CNAS, sectorul public are o singura sursa de finantare, prin CNAS, iar privatii din medicina beneficiaza de dubla finantare: CNAS ( care finanteaza face contracte de finantare si cu medicina privata) plus taxele suplimentare platite direct de catre pacienti. Astfel sistemul public ramane intr-o stare cronica de subfinantare, iar sistemul privat prospera, fiind aliment atat de pacienti cat si de catre Statul roman prin intermediul CNAS.
    • Like 0
  • Mulțumim, Sebi Ghiță, ești cel mai bun! Sper să-ți stea în gît pleskavitza pe acolo pe unde ai ajuns.
    • Like 2
  • IC Tosca IC Tosca check icon
    ...Dureros de adevarat. De fapt, asta e Romania. Tara in care toata lumea se face ca face. Tara in care se taie inutil, la nesfarsit "pamblici" inaugurale sub lumina blitzurilor televiziunilor. Tara in care orice lucru simplu devine complicat. Tara in care ambulanta solicitata la numarul 112 soseste in cateva minute, pentru ca apoi pacientul sa fie ignorat total, cateva ore bune pe holul serviciului de urgenta. Tara cozilor nesfarsite la cabinetul din policlinica judeteana a medicului de specialitate care isi onoreaza programul de lucru printre ferestrele disponibile intre cele cateva cabinete particulare prioritare. Tara medicamentelor contrafacute, promovate actoriceste in buticuri devenite peste noapte farmacii de elita. Tara in care spitalele creeaza angoase si complicatii fatale bolii initiale...Tara in care e mai bine sa mori, decat sa traiesti...
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult