sursa foto: Profimedia
Nu mai poți absolvi. Și e în regulă
Stăteam și citeam articolul viral al lui Matt Shumer despre AI ("Something Big Is Happening") și simțeam cum urgența mă apasă fizic pe piept.
Unul dintre cei mai cunoscuți investitori din Silicon Valley ne spunea simplu: AI-ul vine. Nu e o întrebare. Dacă vrei să rămâi relevant, planifică-ți minimum o oră de învățare AI pe zi. 365 de zile pe an.
Mi-am notat. O oră de AI pe zi. Începând de mâine.
Și apoi am început să văd alte articole. Din care reiese că noi vom rămâne relevanți fix prin calitățile noastre omenești.
Aici e partea paradoxală. Pe măsură ce petrecem mai mult timp cu AI-ul, abilitățile noastre pur umane - empatia, comunicarea, creativitatea în colaborare - se erodează. Exact ce ne face de neînlocuit ca oameni e exact ce riscăm să pierdem în goana după relevanță tehnică.
Mi-am mai notat ceva, mai jos pe pagină: „Să exersezi mai mult să fii om."
Și am stat cu cele două notițe față în față. O oră de AI pe zi. O oră de omenesc pe zi.
Trași în două direcții, în același timp
WEF (World Economic Forum) estima acum câțiva ani că un adult are nevoie de 100 de zile de învățare pe an, ca să își mențină skill-urile relevante. Acum vorbim de o oră pe zi, 365 de zile pe an, doar pentru AI. Și în paralel, o oră ca să nu uităm cum e să fim oameni.
Dintr-odată, curriculumul vieții a devenit mult mai greu decât în orice altă perioadă din istorie.
Suntem trași în două direcții, la fel de tare, în același timp. Și ce e sigur e că vom trebui să creștem în ambele.
Problema cu absolvirea
I-am povestit unei prietene planul. Învățare zilnică, continuă, fără sfârșit. Și că o să mă ocup să creez un sistem de învățare care să ne susțină pe mine, pe ea, pe noi toți ca să putem învăța zilnic.
Mi-a zis că nu crede că e posibil. Că oamenii au nevoie să simtă că „au absolvit” de la ceva. Că fără linia de finish, motivația dispare.
Și am realizat că tocmai asta e problema. Am crescut cu ideea că învățarea are un capăt. Școală, facultate, master și gata, ești echipat. Te-ai calificat. Poți să te apuci de viață.
Doar că viața de azi nu mai funcționează așa. Nu mai poți absolvi de la abilități tehnice, pentru că trebuie să te actualizezi în ritm zilnic. Și nu mai poți absolvi de la abilități umane, pentru că riscul să le pierzi e mare exact când ai cea mai mare nevoie de ele.
Absolvirea? Poate doar când murim.
Meta-abilitatea care le face posibile pe toate
Există o singură abilitate care te pregătește pentru tot ce urmează: capacitatea de a învăța, de a dezînvăța și de a reînvăța din nou și din nou.
Nu mai e suficient să știi lucruri. Trebuie să știi cum să înveți. Rapid, zilnic, aplicat.
Tot mai buni la AI. Tot mai buni la omenesc. Așa e viața în „era AI-ului”.
Eu mă ocup să construiesc un sistem care să ne susțină zilnic în asta. Pentru că dacă tot nu vom absolvi niciodată, măcar să avem colegi mișto de viață în învățare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu există reguli sau limite-sau nu se respectă- ,nu există control din partea celor în drept , aproape orice aberație, minciuna sau manipulare este permisă, în special pe rețelele de socializare- dar și în publicațiile specializate în propagarea urii și extremismului.
Nu e mai puțin adevărat că și cei care cad în plasa manipulării au un nivel scăzut de cultură și educație. Altfel nu se explică naivitatea cu care acceptă elucubratiile mistic-suveraniste ale lui Georgescu sau promisiunile fanteziste și patriotarde ale lui Simion. Cât despre adepții istericei madam Șoșoacă, aici e mult mai grav, putem vorbi despre un grad de bădăranie,de nesimțire și iresponsabilitate duse la maxim. Nici măcar aversiunea- justificata- împotriva actualilor guvernanți nu poate îndreptăți înlocuirea răului cu un rău mai mare.
Consecințele acestui fenomen- manipularea online- sunt departe de a fi descifrate. Mi-e teamă însă că stimabilii responsabili cu siguranța națională- dacă mai există cineva în România interesant de acest concept- dorm iar când se vor trezi din somn, va fi prea târziu.
Geaba discutăm despre „nivelul scăzut de cultură și educație” al celor care pun botul la zăhărelul dresorilor. Ăștia suntem și asta-i realitatea, oricât am încerca să ne eschivăm de răspundere fărbuind în roz pereții acestei minciuni numită „democrație”. Corb la corb nu scoate ochii!
Cine ar „trebui” să aibă „drept de control” asupra gurii lumii slobode când libertatea cuvântului e „garantată” (la modul declarativ, desigur, poți rosti orice. Singura „condiție” este ca spusele tale să nu contrazică „politica” marilor partide „PRO-EUROPENE”) ? De ce să-i acuzăm pe idioți că rostesc tot ce le vine pe limbă când multora le place gargara lor? Ar mai fi multe „de ce”-uri de spus, da’ n-are sens…
Societatea nu e divizată nici de ieri, nici de alaltăieri, ci de când e lumea lume. În lupta pentru existență nu există pardon. Naivii care încă mai cred că cei ajunși (cu vorbă unsuroasă, da‘ mieroasă!) la cârma țării mor de grija patriei, se „autopăcălesc”. AI ar putea fi un „instrument” al progresului. Deocamdată e doar „arma” ce înlocuiește bâta mai noduroasă a omului de grotă. Ăsta da progres!
Mai e de treabă până-i alungăm pe câini de la măcelărie, mai ales că haita de hiene dă târcoale. Ce facem în astă situație? Alegeri anticipate, desigur. Nici nu mai contează rezultatul. Importantă e alegerea „poporului”. Am avea de ales încă o dată între „eminențe” precum Grindeanu, Simion sau Bolojan. Încă o „tură” de alegeri în care „răul mai mic” pare soluția salvatoare.
Băga-mi-aș ce nu-mi mai pot băga la vârsta mea! Mai bine beau încă o bere…
-10.07.2026-
Oricât am învăța, Andreia, la un moment dat tot în irelevanță ajungem, pentru că vin alte generații, cu altă energie și poate alte direcții și este firesc.