Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

O palmă la fund n-a omorât niciun copil. Dar te poate ucide ca părinte

O palmă la fund n-a omorât niciun copil. Eu sunt dovada vie. Nu m-au omorât nici palmele mamei, nici ale tatălui meu. Nici pe mine, şi nici pe cei din generaţia mea. Nici palma, nici furtunul de la maşina de spălat, nici cureaua. 

Aveam colegi sau prieteni ai căror părinţi constataseră că durerea provocată de palmă nu este suficient de mare sau că îi durea pe ei prea tare când loveau şi găsiseră alternativă. În generală, am asistat de nenumărate ori la pedepsele fizice aplicate de doamnă dirigintă elevilor care o făceau de râs pentru că vorbeau la ore şi nu aveau chef să pună burta pe carte: 20 de linii la palmă date cu muchia şi cu mare sete. 

Aţi văzut vreodată cum arată mâinile unui copil bătut la palmă? Sunt vinete şi zvâcnesc. Nici palmele din vestiar, după meciurile pierdute, nu mi-au fost străine.Nici obrajii congestionaţi. 

Am ştiut că nu o să-mi bat niciodată copilul cu mult înainte de a mă gândi serios la a avea unul. Nicio palmă primită în copilărie nu m-a omorât, dar nici nu am uitat vreuna. Poate şi pentru că nu au fost prea multe. Am citit tot ce mi-a căzut în mână în materie de metode şi tehnici de educare a copilului fără a apela la pedepse, mai ales la cele fizice, şi credeam că sunt pregătită şi că voi avea argumente să-mi liniştesc copilul şi să-l fac să coopereze indiferent de situaţie. Mă înşelam.

Prima şi singura oară când am ridicat palma la copilul meu – într-o situaţie concretă în care nu ai timp să numeri până la 10, să tragi aer în piept, să aştepţi ca el să se oprească din plâns sau ţipete şi să-i explici frumos folosind argumente logice – mi-a dovedit că tot ce ţi-ai propus şi ai citit acţionează când ai deja mâna ridicată. 

Foto: Guliver Getty Images

Din fericire, nu e prea târziu nici atunci. Prima reacţie mi-a fost dictată de felul în care văzusesem că se rezolvă o astfel de problemă. Mama sau tata ridicau mâna şi dădeau. Eu am ridicat-o şi am coborât-o. În ochii copilului meu nu am citit însă frică pentru că nu ştia ce putea urma, ci dorinţa de a riposta. Şi a ripostat, iar eu am primit cea mai dureroasă palmăde la cea mai mică şi mai lipsită de forţă mână pe care o ştiu. Palma la fund din copilărie nu m-a omorât, dar m-a ucis ca părinte. Cel puţin pentru câteva zeci de minute, dacă nu ore.

Suntem la prima sau poate la a doua generaţie de părinţi care şi-au propus să-şi crească copiii fără să apeleze la bătaie. Şi nu toţi gândesc aşa. Unii chiar îşi amintesc cu plăcere de ce mai zdravănă bătaie pe care au primit-o, consideră că şi-o meritau şi le sunt recunoscători părinţilor că au acţionat ferm. Personal nu cunosc părinţi care îşi bat copiii, dar statisticile arată că 40% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor, iar 60% dintre copii susţin că sunt bătuţi de părinţi

Aceste cifre explică de ce România s-a împărţit în două în cazul familiei Bodnariu. Şi se va împărţi la fel şi peste 5 sau 10 ani, dacă vor mai exista astfel de cazuri.Mentalitatea asupra bătăii ca metodă de disciplinare se va schimba cu adevărat abia atunci când copiii care nu au fost niciodată bătuţi vor deveni la rândul lor părinţi, iar primul lucru care le va veni în minte nu va fi să ridice palma, ci maniera în care mama şi tata acţionau atunci când ei erau neascultători.

Până atunci, fiecare părinte care şi-a propus să îşi crească copiii fără să îi bată trebuie să lupte cu palma care nu i-a omorât în copilărie, dar şi cu sprânceana ridicată a celor care nu înţeleg de ce nu aplică o corecţie fizică rapidă atunci când copilul se tăvăleşte în mijlocul parcului pentru că nu vrea să meargă acasă. Şi sunt sigură că dacă vor câştiga această luptă, copiii lor le vor fi la fel de recunoscători cum le sunt cei care le mulţumesc părinţilor că i-au bătut la timpul potrivit. Poate mai recunoscători. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • kris check icon
    Pai da, traim in secolul exagerarilor. E normal sa te ucida. Ce nu-ti dai seama tu dupa ce ai primit palma aia e ca reactia a fost *naturala*, poate iti sugereaza ceva cuvintul. Mai mult chiar, poate iti da de gindit. Copiii mici nu au cum sa inteleaga ce le explici, oricit ai insista cu explicatiile. Creierele lor sint inca in formare. Comunicarea nu e o chestie pur verbala.
    De exemplu: poti sa-i zimbesti frumos copilului si sa-i spui "nu pune mina pe fierul de calcat fierbinte". Poti sa produci aceleasi cuvinte urlind nervoasa, in speranta ca vei avea un impact mai serios. Sau poti sa-i dai o palma nu foarte tare peste mina ca poate se prinde, respectiva palma e o forma de comunicare primitiva, foarte greu de interpretat gresit. Exista evident si alternativa sa lasi copilul sa puna mina pe fierul de calcat fierbinte ca doara trebuie sa experimenteze si asa invata sa nu mai puna mina si a doua oara.
    Important e sa-ti dai seama ca adultul responsabil esti tu.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Copiii noștri sânt cu mici excepții mult mai deștepți decât noi petru că nu au trăit în dobitoceala comunistà (unde toți trebuiau să fie prosti)Dar ne este greu să recunoaștem asta.
    • Like 0
  • Pocnitul copiilor (vbesc de palme peste cap și ochi) pe in ethosul nostru din păcate. Ceva interesant - când eram copil în anii 70 aveam in bloc 2 baieti sadici (unul smulgea cornitele la melci,altul dadea foc la pisi cu motorină) - ambii aveau tați care îi băteau.
    • Like 0
  • Anca Dbr Anca Dbr check icon
    Si totusi, daca ai un contrargument cu un adult de seama ta sau cu cineva din famile, ii dai o palma?
    Treaba asta cu palmuta e o scuza inaceptabila cand nu stii alta cale cu o fiinta mai mica si mai vulnerabila ca tine.
    • Like 0
  • Copil adus la vaccin. A urlat și s-a dat peste cap agitând și ceilalți copii care așteptau la rand. Ma-sa nu a rectionat, l-a lăsat să plângă. Au ieșit din cabinete medicii, asistenții cineva a adus apă. Unii părinți și-au scos copii din incinta. Oare cum se procedează în cazuri din acestea?
    Am crezut ca copilul este cretin dar am înțeles că nu, este normal.
    • Like 0
  • In primul as spune ca exista o diferenta intre o palma data la fund si palme date repetat peste fata/cap sau bataia cu furtunul/cureaua. Si exemplific prin doua exemple, de cand eram mic (8-12 ani)
    1. Mama venea duminica la ora 9 cu jorda sa ne duca, pe mine si fratele meu, la biserica. Nu ne batea ci ne atingea cu ea, era un stimulent de a ne ridica din pat, imbraca si a merge la biserica.
    2. In vacanta de vara la bunici, o matusa a gatit supa pe care eu nu am vrut sa o mananc si argumentul meu cand a intrebat de ce nu mananc a fost: "de-aia ca esti proasta". In urmatoarea secunda am simtit o palma peste gura, nu tare dar cu autoritate, din partea unchiului.
    Ca urmare a celor intamplate nu am mai mers intr-o biserica de aproximativ 8-10 ani si cam tot de atunci nu mai folosesc apelative gen "prost, fraier, etc" in relatia cu cei din jur.
    Concluzia este ca discutia despre palme si batai nu este doar alba sau neagra, cum sugereaza autoarea. Consider ca e important sa nu ne pedepsim copii pentru alegerile pe care le iau si rezultatele acestora, dar o mica corectie atunci cand depasesc limita nu omoara nici copilul, nici viitorul parinte.
    • Like 3
    • @ Marius Andrei
      Alien check icon
      Sunt sigur ca daca te-ar opri politia cu radarul, si in urmatoarea secunda dupa ce-ti arata poza cu viteza cu care conduceai iti si iei si un pulan la fund (nu neaparat tare, ci doar asa, cat sa fie un pic inconfortabil) ai fi mai sensibil la limitele de viteza.
      Insa sunt sigur ca nu te-ai simti bine in pielea ta si nu ti-ar placea sa traiesti intr-o tara in care asta se poate intampla (apropo, chiar exista asemenea tari).
      • Like 0
    • @ Marius Andrei
      Va rog sa ma corectati daca gresesc: daca erati batut bine cu jordia inainte de biserica acum erati in primul rand la biserica??
      • Like 0
  • O palmă la fund n-a omorât niciun copil... Dar niciun copil nu vrea ca părinții lui să primească palme de la sistem.
    • Like 2
  • Eu mi-aduc aminte ca am mancat bataie de la 3 ani pana la 19.. De ce? Din orice motiv..din cauza ca ma jucam cu cine nu trebuie.. Ca nu aveam doar 10 la scoala.. In clasa 6-a am luat primul 4 la fizica.. Tatal meu obisnuia sa ma bata cu cureaua.. Mi-a invinetit ochiul stang atunci si m-a trimis la scoala sa rada colegii de mine..m-a batut pentru ca m-am dus sa vizitez o colega de liceu la spital iar el nu o placea.. M-a batut pentru ca la 18 ani am indraznit sa imi fac un prieten mai mare cu 2 ani.. M-a batut crunt atunci.. Cu pumnii si picioarele, cu toate obiectele de prin casa.. Erau plina de vanatai si cu buzele sparte si toata fata umflata.. El zice ca m-a batut de doua ori in viata lui.. Eu stiu ca mancam bataie pe paine, ca imi era frica sa respir in casa aia.. Ca imi era frica sa stau la masa cu el.. Uram cand auzeam usa si stiam ca a ajuns acasa.. Mama nu mi-a luat apararea niciodata iar el se napustea asupra mea ca un animal.. Iar acum nu inteleg de ce nu suntem apropiati, nu recunosc si dau vina tot pe mine ca nu invatam de 10 si eram rebela.. Nu stiu daca o sa ma pot vindeca vreodata..
    • Like 2
  • Pildele lui Solomon:
    "Varga si certarea aduc întelepciune, iar tânarul care este lasat (în voia apucaturilor lui) face rusine maicii sale."

    Sfantul Ioan Gura de Aur:
    "Mari necazuri patesc parintii aceia care nu vor sa-si bata copiii, nici sa-i mustre, nici sa-i supere cumva, cu toate ca traiesc o viata dezordonata si imorala. "
    • Like 3
    • @ Paul Lozba
      Si tu iti bati copiii, sa inteleg?!?!?
      • Like 2
  • In cazul familie Budbariu nu e vorba de bătăi si abuzuri. Va rog, nu ne mai obosiți. Romani, ascultați interviul lui Cristi Țepeș de la TVR, realizat in Norvegia împreuna cu părinții copiilor.
    Acolo e un film macabru.
    • Like 4


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult
sound-bars icon