Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

OnlyFans a pierdut în justiția europeană disputa cu fiscul britanic privind TVA-ul pe care trebuie să îl plătească

OnlyFans

Foto: Koshiro K / Alamy / Alamy / Profimedia

Cauza analizată astăzi este una foarte interesantă din cauza faptului că este o decizie ce implică o companie ce deține o foarte populară aplicație cunoscută în România, OnlyFans.

Descrierea speței: Societatea Fenix International Ltd este o companie înregistrată în Marea Britanie ce deține o aplicație electronică – rețea socială cunoscută sub denumirea OnlyFans prin care se transferă conținut digital pe care îl creează persoane cu au calitatea de „creatori” contra unei sume de bani primite de la persoane fizice cunoscute drept fani. Fiecare persoană fizică ce are calitatea de autor dispune de o secțiune dedicată acestuia în care încarcă pe platforma electronică conținut digital, cum ar fi fotografii, materiale video și mesaje. 

Fanii pot avea acces la conținutul adăugat de creator prin efectuarea de plăți punctuale sau prin plata unui abonament lunar. Fanii pot plăti bacșișuri sau donații fără obținere de conținut digital.

Fiecare creator stabilește valoarea abonamentului lunar, însă societatea Fenix International Ltd stabilește cuantumul minim pentru abonamente sau pentru bacșișuri.

Societatea Fenix International Ltd furnizează și dispozitivul pentru efectuarea tranzacțiilor financiare, pentru colectarea și distribuirea plăților către creatorii de conținut și stabilește condițiile generale de utilizare a platformei.

Societatea Fenix International Ltd percepe 20% din orice sumă încasată de un creator, sumă pe care o facturează și la care a colectat TVA în cota prevăzută în Regatul Unit.

Administrația fiscală din Regatul Unit solicită societății Fenix International Ltd să plătească TVA la toate încasările cuvenite creatorilor de conținut pentru perioada 2017 - 1 ianuarie 2020, perioadă în care Regatul Unit este membru al Uniunii Europene cu aplicare a Directivei nr. 112/2006 privind sistemul comun al TVA.

Mai exact, autoritatea fiscală din Marea Britanie invocă art. 9a alin. (1) din Regulamentul UE nr. 282/2011 pentru aplicarea Directivei TVA în sensul în care autoritatea fiscală consideră că societatea Fenix International Ltd acționează în nume propriu la încasarea sumelor de bani de la fani și, pe cale de consecință, are calitate de cumpărător-revânzător – comerciant, iar această situație obligă societatea să colecteze TVA la toate încasările.

Societatea Fenix International Ltd a formulat în anul 2020 o acțiune la Tribunalul din Regatul Unit în sensul că nu are aplicare acea prevedere din Regulament pentru că autorii distribuie în nume personal materialul comunicat electronic și că obligațiile contractuale semnate între societate și furnizorii de conținut digital au cu totul o altă natură, aceștia din urmă sunt cei care fac eventualele vânzări de conținut digital.

Ulterior, această instanță de judecată se adresează Curții Europene de Justiție privind aplicarea art. 9a din Regulamentul nr. 282/2011 față de situația de față.

Notă: cunoaștem că Regatul Unit nu mai este parte din Uniunea Europeană, însă conform tratatului de retragere Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competență să se pronunțe asupra tuturor cauzelor invocate de instanțele din Regatul Unit până la data de 31 decembrie 2020.

În esență, Instanța Supremă Europeană trebuie să stabilească dacă societatea Fenix International Ltd acționează în nume propriu la vânzarea conținutului digital către fani, ocazie cu care identificăm calitatea de cumpărător-revânzător așa cum este revăzută în Regulamentul TVA sau societatea realizează vânzarea de conținut digital pe seama creatorilor de conținut, caz în care facturează TVA doar pentru comisionul facturat către aceștia.

Dispozitivul hotărârii Curții Europene de Justiție este: „Examinarea întrebării preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 9a alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1042/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013, în raport cu articolele 28 și 397 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului din 5 decembrie 2017, precum și cu articolul 291 alineatul (2) TFUE”.

În concluzie, art. 9a din Regulamentul 282/2011 are aplicare și societatea trebuie să colecteze TVA pentru întreaga sumă încasată de la fani, iar dacă studiem hotărârea în ansamblul său observăm tendința instanței europene de a considera platformele electronice ca fiind cumpărători-revânzători. 

Întreaga decizie a Curții poate fi descărcată aici:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • @dy check icon
    1.In acest caz creatorul de continut trebuie sa factureze cu TVA catre OnlyFans?
    2. De ce nu aplica si celorlalte platforme similare de videochat din UE? (stripchat,livejasmin etc)
    • Like 0


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult