Părinți și copii „fără nicio limită”

Foto: Guliver Getty Images

Am explicat în articolul anterior câteva dintre efectele pe termen lung ale lipsei limitelor și a limitelor prea dur stabilite în copilărie. Nu putem trăi fără limite, dar e foarte important cum au fost acestea stabilite și integrate. Avem nevoie de limite astfel încât să putem coexista și avem nevoie de limite pentru a ne simți în siguranță. Ne dezvoltăm armonios atunci când știm ce se așteaptă de la noi. Ne conformăm și acceptăm limita atunci când ea e echitabilă și corectă.

Mă confrunt des cu probleme aduse de clienți în cabinet legate de efectele pe care limitele prea lejere sau limitele prea dur stabilite în copilărie le au asupra vieții de adult. Mai mult decât atât, una dintre cele mai des întâlnite situații în experiența cu copiii în grădiniță și de-+ școală este cea în care copiii testează în permanență limitele și regulile, testează reacția părintelui sau a cadrului didactic.

Acum e momentul în care învață mai multe lucruri: care sunt așteptările adulților de la ei, care sunt limitele de siguranță, în ce măsură sunt luate în considerare nevoile lor, care sunt modalitățile prin care își pot satisface nevoile, dacă sunt auziți, dacă e în regulă ce simt, ce au voie să spună și cât pot insista.

Limitele stabilite în mod sănătos stau la baza dezvoltării armonioase a copilului, deoarece acestea îl învață pe copil autodisciplina, autocontrolul, toleranța la frustrare și amânarea recompensei. În același timp, prin opoziție, lipsa de limite, a responsabilității consecințelor propriului comportament îl privează pe copil de șansa de a învăța toate aceste lucruri esențiale pentru creșterea lui. Modul în care limitele sunt asimilate are efect direct asupra adaptării la realitate, la societate, precum și asupra performanței viitorului adult în foarte multe aspecte ale vieții.

Studiile din ultimii ani ne încurajează să adoptăm stilul de parenting pozitiv în educația copiilor. Foarte mulți însă, cred că acest stil presupune o anumită pasivitate, o libertate totală a copilului să exploreze și să facă orice fără a exista consecințe. Acest mod de a proceda ar însemna o lipsă a punerii limitelor și cum am explicat anterior, cu consecințe serioase în experiența de viață a adultului. În schimb, parte din adoptarea parentingului pozitiv presupune stabilirea limitelor ferme, cu căldură, respect și cu empatie. Fără empatie, copilul nu va învăța că toate emoțiile sunt adecvate și acceptate.

Nu va învăța cum să exprime sănătos emoțiile și de aici apar comportamentele agresive, copilul exprimând un disconfort prin agresivitate deoarece nu a învățat să își recunoască propria stare și nu știe cum să exprime în mod sănătos, direct ce simte și ce are nevoie.

Detaliez mai jos o situație concretă pentru exemplificarea stabilirii de limite sănătoase și cu empatie. Fiecare etapă e la fel de importantă și esențială în acest demers.

Copilul se joacă cu piese de Lego în sufragerie în timp ce noi citim o carte. Observăm că devine agitat și nervos deoarece nu îi iese jocul și începe să arunce cu jucării. Setarea limitelor sănătoase începe exact în acest moment. Cum facem asta?

• Ne conectăm cu copilul și oferim empatie prin a descrie ceea ce vedem și auzim: „Se pare că te enervează ceva la jocul de lego.“
•  Setăm limita: „Noi nu aruncăm cu jucăriile atunci când suntem nervoși.“
  
•  Oferim și o altă opțiune: „Poți folosi cuvintele pentru a cere ajutor.“
  

Dacă până în acel moment am mai lucrat cu copilul pe toleranța la frustrare (esențială în dezvoltarea adaptării la realitatea socială) și el știe deja să exprime în cuvinte ce simte, ar putea spune: „Da! Mă enervează că nu reușesc! Te rog, mă ajuți să desfac aceste piese de Lego?“

Astfel evităm o criză, ne conectăm la ce simte copilul, iar el se simte acceptat de noi. Îl învățăm să exprime în cuvinte ce simte și îi oferim alternative de a rezolva o situație acceptându-i totodată și emoția. 

Dacă, în schimb, copilul nu este obișnuit cu o astfel de reacție și continuă să arunce jucării și după intervenția noastră, repetăm limita și stabilim o altă limită fermă:

• Descriem ceea ce vedem și auzim, empatizând: „Observ că încă ești furios și arunci în continuare cu jucăriile.“
• Repetăm limita: „Tu știi că noi nu aruncăm cu jucării atunci când suntem furioși.“
• Setăm o altă limită, calm și ferm: „Se pare că jucăriile vor trebui să fie puse deoparte pentru moment.“

În acest moment copilul poate deveni chiar mai supărat, poate insista pentru a ne răzgândi sau poate începe să plângă. Aici începe cu adevărat folosirea empatiei! Empatia nu înseamnă că suntem de acord cu ceea ce face copilul, ci înseamnă că ne punem în locul copilului și încercăm să înțelegem ceea ce simte el acum.

Probabil credeți că faptul că am pus jucăriile deoparte nu este mare lucru, dar pentru copil este sfârșitul lumii acum! Unul din lucrurile importante de avut în vedere este faptul că și copilul are dreptul să fie supărat, nervos și furios. Nu trebuie să oprim și să pedepsim răspunsul emoțional!

Așteptându-ne ca cei mici să fie fericiți atunci când stabilim o limită este nerealist. În schimb, ei au nevoie de ajutor în a gestiona aceste emoții puternice și în a-i ajuta să le reducă din intensitate. În cazul în care copilul răspunde lovind sau cu cuvinte lipsite de respect este necesar să fie stabilită o altă limită.

• Ne conectăm cu copilul și empatizăm: „Știu, nu-ți place faptul că piesele lego sunt puse deoparte.“
  
• Setăm o limită: „Poți să fii furios. Nu e în regulă să îi lovim sau să îi jignim pe ceilalți.“
• Concentrarea pe conexiune și oferirea de alternativă: „Îți ofer o îmbrățișare. Vrei să stai aici cu mine pentru câteva minute înainte de a găsi altceva de făcut?“

Dacă simțiți că furia copilului este de multe ori prea mare, că aceasta îl afectează la grădiniță/școală sau că îi afectează relațiile de prietenie, ar putea fi un moment oportun să căutați ajutor de la un profesionist, care vă poate oferi suport în demersul de a-l învăța pe copil toleranța la frustrare și câteva abilități de adaptare.

Odată ce o nouă limită a fost stabilită, copilul poate să aibă un comportament aparent de conformare. Acest lucru poate fi confuzant pentru mulți părinți. Și chiar dacă în acest moment am putea avea tendința de a-i da înapoi jucăria pentru a recompensa conformitatea copilului, indicat este să nu o facem. Stabilirea și asimilarea adecvată a limitei nu s-a terminat. Pentru ca limita să fie asimilată sănătos e nevoie să fim în continuare prezenți alături de copil, dar în același timp să fim consecvenți cu limita pe care tocmai am stabilit-o cu greu.

Dacă decidem așadar să rămânem fermi cu limita, folosim în continuare empatia ca răspuns:

• Conectare cu copilul și empatie: „Observ că te-ai oprit din plâns și din țipat. Ți-ai dori cu adevărat să-ți dau piesele de lego înapoi. Nu ne mai jucăm cu Lego acum, însă te poți juca cu ele din nou mai târziu.“
• Etapa finală a stabilirii limitei este continuarea discuției după ce copilul este calm: „Acum cred că ți-ai fi dorit să nu fi aruncat cu piesele de Lego atunci când erai furios. Ce zici să ne gândim împreună la un alt mod de a spune data viitoare că ai nevoie de ajutor?“ Pornim de aici o discuție în care îl ajutăm pe copil să găsească modalități diferite și sănătoase de a face față emoțiilor puternice și de a cere ajutor la o problemă. Finalizăm cum am început, prin conexiune cu copilul: „Mi se pare un plan bun. Ai acum deja câteva idei pentru a le încerca data viitoare.“

În concluzie, setarea limitelor nu este un lucru simplu. Iar pentru a face acest lucru cu succes, e important să ținem cont de următoarele aspecte:

1. Nu vă temeți de reacția lor. Este foarte bine și sănătos pentru copii să își arate emoțiile - chiar și pe acelea de furie, tristețe sau frustrare. De multe ori, în încercarea de a seta limitele, părinții alimentează o luptă pentru putere, răspunzând înapoi cu furie, pedeapsă și time-out. Țineți minte că noi suntem adulții, cei care setează limita și e important să ne păstrăm calmul în momentul respectiv în loc să răspundem cu furie.

2. Elementul cheie al stabilirii limitelor se bazează pe sintagma „scurt și la obiect”: o întreagă predică, răspunsuri lungi sau încercarea de a raționaliza cu un copil în timpul unei lupte pentru putere este o bătălie pierdută. Nu e nevoie și nici nu e indicat să răspundeți la fiecare acuzație sau plângere a copilului în timpul unui argument adus de adult. Păstrați răspunsurile scurte și concentrați-vă pe a fi calmi, fermi, empatici și respectuoși.

3. Menținerea calmului și a fermității este esențială în stabilirea limitelor sănătoase. Scopul adultului nu este de a-l face pe copil să nu intre într-o luptă de putere. Scopul adultului este de a se menține pe el în afara luptei de putere, de a nu intra în lupta de putere cu copilul. Cei care setează limita suntem noi, adulții. Creierul nostru este complet format și capabil să mențină auto-controlul, dar al copiilor este încă în formare. Aceasta este o provocare pentru mulți părinți. Dacă în schimb acest lucru este o luptă pentru noi, ar fi important ca noi să căutăm ajutor și sprijin pentru a învăța strategii de menținere a calmului, de a reacționa sănătos, de a învăța modalități de a ne conecta la nevoia copilului într-un mod empatic și de a oferi acel respect pe care vrem să îi învățăm pe copii să îl dobândească.

Limitele sănătoase, așteptările noastre de la ei, sunt un dar oferit copiilor. Ele reprezintă conturul propriei lor hărți, o hartă a vieții, pe care o creionează cu ajutorul nostru în copilărie și după care se vor ghida apoi întreaga viață umplând harta cu experiențe în care vor fi pregățiți să gestioneze provocările. Tonul vocii, căldura, apropierea fizică, privirea ochi-în-ochi, empatia, fermitatea și consecvența, sunt cele care dau tonul în scrierea conturului acestei hărții. Răbarea, calmul și folosirea cuvântului NU cu blândețe, vor pune bazele dezvoltării sănătoase în limitele stabilite corect și asimilate în copilărie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp