Partidele îmi cer semnătura de susținere, fără să-mi spună ce au la ofertă, iar în condițiile astea eu nu semnez!

—Și care din mioarele-astea vă ridică mai multe probleme, bade? Alea albe? —Poi, da, ălea albe! —Și-alea negre? —Poi, și-ălea negre, no, cum nu?

În aceste zile de septembrie, partidele mari și mici, vechi și noi, ne invită să fim parteneri la o mascaradă numită strângerea semnăturilor de susținere pentru candidaturile în alegerile parlamentare. Singurii candidați care-și fac treaba corect sunt independenții, pentru că acolo e clar pentru cine semnezi și ce anume susțin ei din punct de vedere politic, respectiv ce și pe cine susții tu, prin semnătură, să intre în campania electorală. Partidele, însă, nu și-au desemnat candidații, dar par să colecteze semnături „în alb.”

Anul trecut, alături de colegii din Campania Politică fără Bariere, solicitam introducerea în lege a acestor semnături de susținere, tocmai pentru ca dreptul de a candida al membrilor de partid să fie confirmat/filtrat de cetățenii din circumscripția electorală. Sigur, mai aveam și argumentul că trebuie să existe condiții egale pentru înscrierea candidaturilor, care să nu discrimineze între partidele noi și cele vechi, cele mici și cele mari. Dar ideea era ca partidul să-și desemneze candidații într-o circumscripție pe baza dialogului cu baza sa de susținători, înainte de startul perioadei electorale. Iar acum tac sau chiar ne invită la mascaradă tocmai politicienii care ne-au făcut capul calendar despre nevoia de primaries (alegeri primare) în România.

Problema este că partidele îmi cer semnătura de susținere, fără să-mi spună ce au la ofertă, iar în condițiile astea eu nu semnez! Din principiu, nu semnez în alb. Tot din principiu, nu semnez pentru partid, ci pentru candidați, luați individual. Nu în ultimul rând, tot din principiu, nu semnez liste de candidați pe care se află indivizi „cu dosare penale,” pentru că eu nu cred deloc că țara asta merită să fie furată! Și, pentru că am făcut tot ce-a ținut de mine, anul trecut, să promovez niște principii „cu mintea-n cap” în legislație, n-o să-mi bat joc de munca mea, semnând în alb!

Astfel, în prima lună de pre-campanie electorală, partidul ar fi urmat să colecteze semnăturile de susținere de la oamenii care chiar cred că acei candidați merită să intre în campania electorală. Similar, noua legislație ne dă posibilitatea să semnăm în susținerea mai multor candidați, tocmai pentru a putea noi, cetățenii, să ne convingem, în timpul campaniei electorale, care dintre ei ne reprezintă mai bine interesele. Dar partidele încă nu și-au desemnat candidații! Pentru că n-au știut și nu s-au informat, pentru că n-au avut chef, pentru că au avut alte treburi, prea puțin contează pentru mine, câtă vreme vor, acum, să mă facă părtaș la o formă de înșelătorie publică.

Știți cine ar fi primul senator propus pe lista ALDE pentru județul Vaslui? Dar cine ar fi primii doi candidați de pe lista PSD pentru Camera Deputaților în județul Arad? Știți pe cine propune PNL deschizător de listă la Senat în județul Covasna? Dar pe cine ar dori PMP să pună în capul listei de deputați pentru județul Argeș? Pe cine propune USR pe lista de deputați din București sau pe cine susține UDMR pe lista de senatori în diaspora? Nu cred că știți nici măcar dacă sunteți membri ai acestor formațiuni politice!

Problema este că partidele îmi cer semnătura de susținere, fără să-mi spună ce au la ofertă, iar în condițiile astea eu nu semnez! Din principiu, nu semnez în alb. Tot din principiu, nu semnez pentru partid, ci pentru candidați, luați individual. Nu în ultimul rând, tot din principiu, nu semnez liste de candidați pe care se află indivizi „cu dosare penale,” pentru că eu nu cred deloc că țara asta merită să fie furată! Și, pentru că am făcut tot ce-a ținut de mine, anul trecut, să promovez niște principii „cu mintea-n cap” în legislație, n-o să-mi bat joc de munca mea, semnând în alb!

În paralel, însă, mai are loc un exercițiu electoral, de care prea puțini suntem conștienți și la care prea puțini suntem atenți. Scriam, în aprilie, despre modul în care Senatul interfera cu procesul electoral pentru CSM; noroc cu decizia Curții Constituționale care a repus lucrurile în făgașul lor firesc. Dar candidații pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii au fost deja stabiliți, în adunările generale ale magistraților, chiar săptămâna trecută. De-acum, judecătorii și procurorii care doresc să se ocupe de destinele justiției până în 2022 (pentru că au un mandat de 6 ani) intră în campanie electorală, printre colegii lor. În unele locuri, alegerile deja se desfășoară, cu nereguli terifiante!

Din păcate, procesul electoral pentru CSM este la fel de netransparent ca la politicieni; încă nu știm cine au fost toți candidații din prima etapă, nici toți candidații validați de adunările generale (aparent, Universul Juridic și Juridice.ro reflectă subiectul doar pentru publicul de specialitate). În condițiile în care UNJR acuză de mai bine de un an de zile ingerințele serviciilor de informații în „câmpul tactic” al justiției, iar țara e cuprinsă de febra protestelor în magistratură, e foarte ciudat că întregul proces electoral din justiție se ține departe de ochii cetățenilor-justițiabili.

Aproape la fel ca politicienii opaci din partidele politice, și magistrații opaci din adunările procurorilor sau judecătorilor ne cer să acceptăm în orb alegerile făcute de ei, in interior! Iar eu cred că această stare de fapt este inacceptabilă, pentru că mai ales azi, de Ziua Democrației, e dreptul meu să știu cine are de gând să ia decizii în numele meu, în beneficiul meu sau pe socoteala mea (fie în CSM, fie în Parlament), iar candidatul care dorește să mă reprezinte ar trebui să aibă bunul simț de-a mă întreba măcar ce-mi doresc, ce nevoi am, să-mi explice cum se gândește să-mi rezolve mie problemele! Asta, desigur, dacă vrea și votul meu… 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp