Patru tipuri de părinți: ce are în plus părintele flexibil față de cel permisiv

Foto: Guliver/Getty Images

Marea majoritate a părinților din România consideră că știința numită parenting nu este altceva decât o invenție modernă a teoreticienilor și că, în fapt, creșterea și educarea copiilor nu se poate face „ca la carte“ – asta și datorită faptului că fiecare ființă umană este unică și fiecare adult își consideră vlăstarul special și incomparabil. În calitate de psiholog specializat în relațiile de familie și cuplu, am avut adesea dubii în ceea ce-i privește pe experții care considerau că ar ști mai bine cum se cresc copiii decât știu părinții înșiși. Însă nu am avut nicio îndoială cu privire la veridicitatea unor teorii științifice care ne prezintă cât de clar pot ele stadiile dezvoltării ființei umane, care transformă în cuvinte și fraze cu sens nevoile de dezvoltare ale copiilor și care ne ajută să cultivăm legătura sufletească și emoțională dintre cei mari și cei mici. 

Trecând ceva vreme de când am absolvit facultatea și m-am aventurat în sondarea diverselor cotloane ale psihicului uman, îndrăznesc a spune că îmi este destul de clar de ce românii resping ideea de parenting. Pentru că nu e despre copii, ci despre noi, adulții! Parentingul nu trebuie să se refere la strategii care mai de care mai complexe și sofisticate, în scopul de a dresa comportamentul copilului, ci mai degrabă la atitudinea părintelui, care poate oferi mai mult sau mai puțin conținut psihologic pentru satisfacerea nevoilor prezente ale copilului și pentru cultivarea resurselor interioare necesare acestuia în viitor.

Dacă e să ne uităm cu oarecare atenție la părinții care suntem sau la cei care populează alături de noi comunitatea din care facem parte, vom recunoaște cu ușurință că există diverse tipologii de părinți. Și, fără să ne rătăcim în subtilități, identificăm (în linii mari) patru tipologii de comportamente specifice adulților care au copii: (1) părintele critic sau autoritar, (2) părintele nepăsător sau neimplicat, (3) părintele permisiv sau fără limite în relația cu copilul și (4) părintele flexibil sau atent la nevoile emoționale ale celui mic.

Deși nu există cercetări concrete cu privire la procentajul fiecărei categorii, în baza experienței mele terapeutice, a tradițiilor de familie pe care le cunoaștem cu toții, dar și a mentalităților transmise de sistemul de învățământ generație după generație, eu mi-am format părerea că cel mai des întâlnit stil de parenting, în țara noastră, este parentajul centrat pe critică și pe impunere. 

Mă refer la părintele care se consideră superior copilului, care nu conștientizează impactul pe care-l are asupra dezvoltării cognitive și emoționale a celui mic, care încearcă să-și ascundă emoțiile și care tratează sentimentele copilului ca fiind neimportante. Adesea, el judecă autoritar și critică modul în care copilul se manifestă și își exprimă emoțiile – atât pozitive, cât și negative. De asemenea, pune mare accent pe conformarea la reguli și caută mereu supunere din partea copilului. Opinează că emoțiile îi fac pe oameni slabi și este de părere că micuții își folosesc emoțiile negative pentru a manipula (fiindcă, în mod cert, sentimentele sunt o pierdere de vreme).

Părintele neimplicat s-ar afla pe locul doi ca pondere, dacă ne uităm la cum își cresc românii copiii. Acesta este adultul care are o serie de alte priorități decât prezența psihologică alături de copil și care consideră parentingul o mare corvoadă. Vede emoțiile negative ale copilului ca fiind dăunătoare, se gândește mai degrabă la cum să evite emoțiile decât să descopere semnificația acestora și arată prea puțin interes față de ceea ce are copilul de transmis sau de comunicat. Este de părere că, în zilele noastre, se pune prea mult accent pe nevoile copilului și vede în acest demers o tendință nesănătoasă de a le cânta copiilor în strună, riscând astfel să i se urce în cap.

Consecințele acestor două tipologii de parenting sunt, de regulă, cu bătaie lungă. Copiilor crescuți printr-una dintre aceste abordări li se inoculează credința că emoțiile și sentimentele lor sunt greșite, neadecvate și inacceptabile, ceea ce-i face să asimileze convingerea că ceva este defect în modul lor de funcționare. Adică și ei sunt niște ființe greșite, neadecvate și inacceptabile. 

Așa se face că, pe parcursul vieții, vor manifesta adesea probleme de anxietate, depresie, tulburări de comportament, o stimă de sine scăzută, un risc foarte crescut pentru perfecționism și relații disfuncționale, dar și o serie de conflicte în plan școlar și profesional, din cauza lipsei de încredere în sine și în relațiile cu ceilalți.

Micuții crescuți într-un mediu fără structură și fără limite nu știu cum să facă față emoțiilor, au adesea probleme de concentrare, constată că le este dificil să-și facă prieteni și adesea cad pradă consumului de substanțe în adolescență și la vârsta adultă. 

Locul trei pe scara abordărilor cu privire la creșterea și educarea copiilor din România pare să fie ocupat de parentingul permisiv: adultul extrem de indulgent față de toate comportamentele copilului. E genul care fuge de limite și de contextele de învățare, acceptă cu lejeritate emoțiile copilului – chiar și pe cele cu valență negativă – dar nu-l ajută pe acesta să-și dezvolte abilitățile de autoreglare emoțională sau să-și cultive inteligența emoțională și relațională. Din multe puncte de vedere, adultul permisiv se situează în cealaltă extremă față de părintele critic și de cel neimplicat, dar asta îl costă destul de scump pe copil. Micuții crescuți într-un mediu fără structură și fără limite nu știu cum să facă față emoțiilor, au adesea probleme de concentrare, constată că le este dificil să-și facă prieteni și adesea cad pradă consumului de substanțe în adolescență și la vârsta adultă. Chiar dacă se bucură de o stimă de sine mai bună în comparație cu semenii lor care au părinți critici, nici ei nu au șansa de a ajunge prea departe în viață, din cauza lipsei de inteligență emoțională.

Pe ultimul loc ca pondere, dar cu cele mai pozitive efecte asupra procesului de creștere și dezvoltare a copilului, se poziționează părinții flexibili din punct de vedere psihologic și atenți la nevoile emoționale ale copilului. Ei nu se preocupă doar de nevoile primare ale celui mic și de a-l învăța regulile de bază în interacțiunile sociale. Aceștia sunt adulții care prețuiesc emoțiile negative ale copilului drept oportunități de apropiere sufletească și știu să-i fie alături unui copil trist, furios sau speriat. Sunt conștienți de propriile emoții și nu le spun copiilor ce și când ar trebui să simtă. Ei folosesc momentele emoționale ale copilului drept contexte de conectare și evoluție psihologică și relațională: îl ascultă pe copil, dacă acesta dorește să vorbească; empatizează cu cel mic prin vorbe blânde și cu afecțiune; ajută copilul să-și recunoască și să-și eticheteze emoțiile; îi oferă îndrumare cu privire la cele mai potrivite strategii de gestionare a emoțiilor; trasează limite și-l ajută pe copil să-și gestioneze propriile comportamente; îi arată acestuia cum să-și formeze deprinderi pentru rezolvarea de probleme. Cu alte cuvinte, acesta este părintele care îl ajută pe copil să se simtă acasă în familia din care face parte. O familie în care ne oferim unul altuia adăpost pe timp de furtună, căldură atunci când e nevoie și o mână de ajutor în momentele grele.

Acești copii învață timpuriu cum să se încreadă în propriile emoții, să-și cultive conexiuni sănătoase cu sine și cu cei din jur și să nu cadă pradă relațiilor toxice. Sunt posesorii unei stime de sine crescute, fac față cel mai bine provocărilor educaționale, au rezultate școlare suficient de bune și nu clachează în fața problemelor inerente ale vieții. Printre colegi și prieteni, acești copii sunt considerați simpatici (ba chiar populari), fiindcă își oferă ajutorul la nevoie, sunt toleranți cu greșelile celorlalți și se dovedesc de încredere la nevoie.

Un parenting sănătos începe în inima părintelui și se continuă în fiecare moment în care copilul este copleșit de emoții, când e trist, supărat sau panicat. 

Ce au în plus părinții flexibili din punct de vedere psihologic față de cei permisivi? O implicare activă în relaționarea cu copilul și o asumare a cultivării inteligenței emoționale a celui mic. Părintele atent la emoții acceptă necondiționat gândurile și sentimentele copilului, căutând mereu să descopere nevoia din culisele fiecărui comportament în care se implică cel mic. Un astfel de părinte își dă seama că emoțiile nu pot fi controlate, însă comportamentele da. Și tocmai de aceea nu se ferește să valideze tot ceea ce copilul simte, dar și să stabilească limite atunci când vine vorba de comportamentele nepotrivite sau nesănătoase. E ca un antrenor sau coach, atunci când vine vorba despre emoții și e prezent cu inima caldă și cu mintea deschisă în viața copiilor care îi colorează existența.

Când copilul se simte conectat emoțional cu părintele, iar părintele consideră esențială această conexiune pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, atunci se petrec cu adevărat lucruri miraculoase. Copiii crescuți în astfel de familii – în care cel puțin unul dintre adulți este un părinte atent la emoții – au o stare de sănătate mai bună și au o șansă mare de a-și transforma visurile în realitate. Pentru că cel mai important predictor, atunci când vine vorba despre nivelul de fericire, sănătate, stare de bine și succes în viață, este reprezentat de calitatea relației dintre părinte și copil. Astfel, revenim la ideea cu care am început acest articol, conchizând că parentingul de succes nu este despre teorii complexe, reguli peste reguli și numeroase strategii de dresare a copilului, ci se bazează pe nivelul de inteligență emoțională și relațională a părintelui – calități esențiale pentru a fi prezent, cu empatie și înțelegere, alături de puiul de om aflat la început de drum. Un parenting sănătos începe în inima părintelui și se continuă în fiecare moment în care copilul este copleșit de emoții, când e trist, supărat sau panicat. Esența parentingului este să fim alături de copil într-un mod specific, unul în care acesta să se simtă văzut, auzit și sprijinit. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp