În vâltoarea evenimentelor din ultimele trei săptămâni, mă întreb în continuare în ce direcție va merge România. Mă gândesc atât la cum va arăta țara noastră peste 25 de ani, dar mă întreb şi cine reprezintă forța care va conduce românii pe un făgaş bun după anul electoral 2016.
Mă mai întreb de asemenea în ce măsură am putea reinventa paşoptismul şi în egală măsură îmi răspund că nu mai trebuie să avem un sistem politic care proiectează speranțele pe umerii unui erou național.
În ultima perioadă, datorită situației profesionale, am intrat în contact direct cu scena politică islandeză. Vorbim de o țară relativ mică cu puțin peste 320.000 de locuitori şi cu o istorie democratică milenară.
Parlamentul Islandei a fost fondat în anul 930 şi a funcționat cu mici întreruperi până în ziua de azi. După cum se ştie, Islanda a trecut printr-o criză financiară foarte puternică în 2008, respectiv 2009. Până la momentul crizei financiare 70% din populație avea încredere deplină în sistemul politic existent şi în politicieni.
De asemenea trebuie precizat că aproximativ 80% din islandezi îşi exercită dreptul de a vota. La şapte ani dupa începerea crizei, nivelul de încredere al populației în conducerea politică a scăzut la 30%.
Aceste schimbări de paradigme se petrec într-o țară foarte civilizată, cu o tradiție a culturii politice mult peste media europeană. Această stabilitate este dată atât de către dimensiunile mici ale țării, izolarea față de marile amenințări globale, cât şi de cea mai veche experiență de democrație din Europa.
Întrebarea care se pune în acest context de scădere cu 40% a ratei de încredere în politicieni este următoarea: ce fel de forță politică ar mai putea recupera încrederea în clasa politică a unei țări? Apropo, comparat cu Islanda, situația României este catastrofală – doar 11% dintre români mai au încredere în instituția Parlamentului.
Aşadar ce forță politică poate recupera această pierdere de încredere? În Islanda vidul de încredere a fost umplut de către Partidul Piraților. Această formațiune politică de inspirație suedeză şi destul de greu de plasat din punct de vedere ideologic dă peste cap calculele politologilor din toată lumea.
Partidul Piraților din Islanda a fost fondat în 2012, iar la sfârşit de 2015 este cea mai mare forță politică din țară, având susținerea a circa 34,5 % dintre islandezi. Cu toate că acest partid are doar 3 membri în Allthingi - Parlamentul Islandei -, a reuşit ca în trei ani de existență să devină mai mare decât partidele de opoziție, dar mai important şi mai mare decât coaliția de dreapta care este acum la guvernare.
Aşadar dacă situația va rămâne stabilă, şi nu există încă niciun factor previzibil care să modifice status quo-ul, islandezii se vor confrunta cu situația în care la guvernare va ajunge un partid care abia s-a făcut cunoscut.
Partidul Piraților din Islanda a fost fondat în 2012, iar la sfârşit de 2015 este cea mai mare forță politică din țară, având susținerea a circa 34,5 % dintre islandezi
Şi totuşi care sunt prerogativele reuşitei acestui partid? Ei bine, prerogativele sunt aceleaşi care au adus mult respect noului guvern canadian: egalitate de şanse, respect pentru toate grupurile sociale şi mai ales transparență.
Provocările cu care se confruntă Islanda sunt bineînțeles altele decât cele cu care se confruntă România. Dacă în România avem un proiect legislativ de transparentizare a Parlamentului, i74 – inițiat de către Fundația CAESAR, islandezii fac un salt cu trei decenii înaintea noastră. Pentru că deja au un parlament ultratransparent, Partidul Piraților vrea un mediu de afaceri şi bancar care să respecte aceleaşi principii ca şi principiile de transparență ale parlamentului islandez. Gurile rele din Europa i-ar acuza pe aceşti oameni de naivitate, pe când argumentele pe care pirații le oferă sunt că tocmai sistemul închis şi clientelar din mâna a 14 familii proeminente din țară au dus la colapsul Islandei din 2009.
Reformele lor nu se opresc aici, ci răspund unor cerințe care corespund realității din Islanda, adică un tratament mai grijuliu privind datele confidențiale ale cetățenilor, o politică mai restrictivă a dronelor care intră în intimiatea multor islandezi, dar şi mai multă strictețe privind accesul la imprimantele 3D care au demonstrat că pot produce până şi armament în propria locuință.
Comparat cu problemele cu care se confruntă România - corupție îmbâcsită la toate nivelurile, un aparat administrativ nereformat, politicieni cu interese obscure care iau decizii în şedințe cu uşile înschise -, vântul de reformă din Islanda pare că vine dintr-un scenariu de tip Star Trek.
Comparat cu problemele cu care se confruntă România - corupție îmbâcsită la toate nivelurile, un aparat administrativ nereformat, politicieni cu interese obscure care iau decizii în şedințe cu uşile înschise -, vântul de reformă din Islanda pare că vine dintr-un scenariu de tip Star Trek.
Asta nu înseamnă că Partidul Piraților nu are o politică definită pentru fiecare câmp de acțiune şi interes, de la politici de pescuit până la referendum pentru integrarea europeană a Islandei. Dacă până recent am fost marcat de gradul de încredere pe care un partid neparlamentar şi nepopulist îl poate câştiga într-o democrație solidă, cum este cea islandeză, aspectul care mă marchează cel mai mult încă nu vi l-am mărturisit.
De curând Uniunea Pensionarilor din Islanda a decis că va susține nemărginit platforma de acțiune a Partidului Piraților. Am încercat să înțeleg cum de poate exista un «pod de încredere» între generații care se întâlnesc într-un partid cu nume ciudat şi cu o politică care ține cont de prea puține elemente ale partidelor clasice. Dacă la ei se întâmplă acest fenomen de încredere masivă între generații, de ce nu s-ar întampla oare şi la noi?
Răspunsul la acest gând mi-a venit uşor în minte. Comunismul a distrus continuitatea poporului nostru şi a ațâțat o generație împotriva celeilalte. Din punct de vedere al înțelegerii democrației, diferența dintre România şi Islanda se poate vizualiza foarte uşor: ei vorbesc despre democrație participativă electronică în toate deciziile politice şi noi cei din Fundația CAESAR prin proiectul i74 încă ne chinuim să adunăm semnătură cu semnătură pe liste care trebuie legate cu sfoară. Islandezii au făcut revoluție în 2009 aruncând cu oale şi furculițe în parlament.
Revoluția s-a terminat cu demisia guvernului şi trimiterea în judecată a premierului, pe când noi încă trebuie să-i mai convingem pe concetățenii noştri că e normal ca deputații şi senatorii să fie trimişi în judecată fară acordul Parlamentului României.
Vântul schimbării din Europa suflă de la Atlantic spre Balcani: pirații din Islanda poartă discuții profunde despre încălcarea demnității umane de către drone şi imprimante 3D, iar unii dintre noi aleargă prin vânt şi ploaie, pentru a strânge 100.000 de semnături ca apoi să le lege apoi cu sfoară şi să le predea autorităților - ca un ultim semn de disperare față de o clasă politică de tip fanariot.
Nu cred că un partid al piraților ar avea succes în România. Noi avem haiduci.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.