Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Povestea ca viață. Veniți de luați Lumină: „Tușă, cum se rugau bătrânii?”

Suntem niște zei când visăm și niște cerșetori când gândim. (Holderlin, citat de E. Sabato)

- Tușă, cum se rugau bătrânii?

Tușa Anuța umbla prin fân cu o greblă îndemânatică tare. Greierii tăceau la trecerea ei, cosașii se dădeau deoparte în semn de respect. Grebla mea trecea prin polog precum un tanc sovietic.

- Cum să să roage? Dupa cum le ierea de trabuință. Am șciut o rugaciune de la mama da am uitat-o…

- Ce rugăciune?

- Cu Maica Domnului. Ea o șciut-o de la mama batrână.

De câțiva ani, buzele mele nu mai puteau îngăima către Dumnezeu vorbe ce nu zvâcneau la un loc cu sângele inimii.

- Da tu Tatal Nost nu-l șcii? Șî doară că-s destule rugaciuni în cărț.

- Eram numai curios…

Și dezamăgit. Cum putuse uita?

- Acu mă caiesc că n-am scris-o. Da trăbuie să-mi amintesc. Mă rog la Bunu Dumnedzău să-mi aduc amintie.

Am lucrat tăcuți, îngândurați. Poate că Tușa începuse deja să se roage să-și amintească. Eu mi-o închipuiam pe străbunica, scoțând mălaiul din țăst când Tușa, doar o fetișcană, tuna, cu iapa Neli, din Plai, și striga de afară:

- Mamă, mi-i foame!

- Noa binie, mamă, că țî foame!

Nu mi-am putut închipui niciodată chipul „mamii”. Dar o vedeam în rochia „înverigată” de petec (țesătură deasă de lână, din care se făceau rochii, cioareci, obiele și străcători), croită dintr-o bucată, ”din umere pân în pamânt”, încinsă la mijloc cu o brăcire țesută tricolor.

- Cân o murit mama, ieream de șeptesprazăce ani. Ea o murit până-n Paști cu câteva dzâle, tatuțu până-n Creciun. Ș-am uitat atunci rugaciunea, bag samă că ierea până-n Paști șî rugaciunea ierea cu patimile lu Cristos.

A doua zi, dis-de-dimineață, m-am pomenit cu Tușa la magazin.

- Am visat-o az noapte pe mama. Pe tatuțu l-am tot visat, da pe ia acu o visăz întăi. O vinit la minie, la coteță, că să-mi dzâcă rugaciunea Maicii Domnului.

Cruce-n casă,

Cruce-n measă,

Cruce-n casa de colea

Da în ea cinie şădea?

Şădea Maica Precista.

Nu şădea

Da citea

Carte mică,

Carte mare,

Cât ierea dzâua de vară,

Până lânga sară.

Tot citea

Da de fiuşoru iei,

Din trupşoru iei,

Nu şcia.

Şî ieşî afară

Şî să uită-n sus şî-n gios

Şî nu-l vazu.

Şî vazu pe Ion Sântion

Şî-l întrebă:

Ioane Sântioane,

N-ai vazut

Pe fiuşoru mieu

Din trupşoru mieu,

Încatro parte de pamânt o fi,

Că nu-l pot gasî

Nicaiuri?

Grăi Ion Sântion şî spusă

Că nu l-am vazut,

Maica ceriului ș-a pamântului.

De l-oi fi vazut,

Nu l-oi fi cunoscut.

Grăi Maica ceriului ș-a pamântului

Că, de l-ai fi vazut,

A-L cunoaşte ai fi putut

Căci faţa Lui-i

Raza soarelui,

Otii lui

Doauă mure negre,

Obragiorii Lui

Doi luceferei,

Fruntea Lui

Luna.

Trupşoru Lui,

Nalt şî subţârel,

Tras pint-on inel.

Grai Ion Sântion

Că, dacă-i aşe,

L-o vazut,

Da unie l-o vazut

Nu i s-o-mparut,

Că-l chinuia cânii de jidovi

În chip ce-l chinuia:

Batea cunie

Pin talpuţă,

Pin palmuţă,

În coastă-l împungea,

Sângele cura,

În pahar îl sprijonea,

În ţări îl trimetea,

Grânaţăle să facea,

Lumea să hărănea.

Grai Maica ceriului

Ş-a pamântului

Ş-întrebă atunci:

Cum avem să fac

Să-l văd şî ieu?

Grai Ion Sântion

Şî spusă:

Să te duci Maica ceriului ș-a pamântului,

La fântâna lu Iordan,

La ţuţuru lu Botan

Şî să te speli pe faţă

Şî pe braţă

Şî să te uiţ

În sus şî-n gios

Încatro-i videa

Măi vedielos

Că L-ei videa.

Aşe facu

Maica ceriului ș-a pamântului,

Să dusă

La fântâna lu Iordan,

La ţuţuru lu Botan

Şî să spală pe faţă

Şî pe braţă

Şî să uită-n sus şi-n gios

Încatro vazu

Măi vedielos

Şî-L vazu

Şî grai:

Fiuşoru mieu

Din trupşoru mieu,

Ieu putere ţ-am dat,

Di ce te-ai lasat

La cânii de jidovi

Să te chinuie-n chip

Ce te-o chinuit?

Grai IisusHristos

Şî spusă:

Maica ceriului ș-a pamântului,

Dacă Eu nu m-aş fi dat

Chinului

Ş-amarului,

N-ar mai fi cautat

Nici vacă de viţăl

Nici viţăl de vacă;

Nici oaie de miel;

Nici miel de oaie;

Nici muiere de coptil,

Nici coptil de muiere;

Nici păsări de pui,

Nici pui de păsări.

Păntru ahaia m-am dat şî Eu

Chinului

Şi-amarului,

Să să deie şî ahelea

Uniele dupa altele

Şî să poată trai lumea.

Dar cine-o şti povestea me

Ş-o dzâce-o

În dzî o dată,

La doauă-tri dzâle-o dată,

În saptamân-o dată,

La doauă-tri saptamâni o dată,

În lun-o dată,

La doauă-tri luni o dată,

În an o dată,

L-oi lua de mâna direaptă

Şî l-oi duce pe căi direpte,

Pe punț direpte

Şî l-oi duce-n Rai,

Unie-s mesă-ntinsă

Şî faclii aprinsă,

Acolo-şi va petrece

Viaţa-n veci.

Da cine-o șci-o şî n-o dzâce-o

În dzî o dată,

La doauă-tri dzâle-o dată,

În saptamân-o dată ,

La doauă-tri saptamâni o dată,

În lun-o dată,

La doauă-tri luni o dată,

În an o dată,

L-oi loa de mâna stângă

Şî l-oi duce pe căi strâmbe,

Pe punţ strâmbe

Şî l-oi duce-n Iad,

Unie-s broaştele cât vacile,

Şerpii cât bârnele,

Răii cât copacii,

Acolo-şi va petrece

Viaţa-n veci.

Am înregistrat rugăciunea pe reportofon și am ascultat-o, în acea zi, de zeci de ori. Apoi am scris-o, cutremurat. Era o altă evanghelie: Evanghelia după români. Maica Domnului este Zeița Cerului și Pământului, care i-a dat Fiului ei putere. Iisus a plecat în lume și s-a lăsat răstignit, însă Maica nu mai știe nimic de El. Într-o zi, uitându-se peste pământ, îl zărește pe Ion Sântion, o divinitate care vede tot cuprinsul pământului, asimilată Sf. Ioan Botezătorul. Acesta însă nu îl știe pe Hristos, totuși îl recunoaște după descrierea Maicii. Îi povestește acesteia răstignirea și rolul fertilizator al sângelui sfânt trimis, în pahar, pe tot cuprinsul pământului. După ce împlinește ritualul botezului, Maica îl vede și Ea; află de la El că s-a sacrificat pentru ca legătura dintre mame (femei, animale, păsări) și puii lor să se reînnoade, să se întărească și, astfel, viața pe pământ să se perpetueze. Hristos este, în acest fel, asimilat unui Zeu al Misterelor Vegetației și Fertilității, care se sacrifică și înviază o dată cu întreaga Natură. Păcatul originar (despre care Iisus Hristos nu a amintit nici măcar o dată în Evanghelii) a rămas un concept străin țăranului român până către sfârșit de secol XX, cu toată strădania Bisericii de a-l inocula.

Dincolo de tejgheaua-hotar, Tușa Anuța zâmbea. Poate pentru că mă vedea fericit precum un copil, poate pentru că își visase mama. Zâmbetul ei crease o punte peste prăpastia care despărțea lumea noastră de „haia lume”. O punte „direaptă” ce deschidea „căi direpte” spre Rai.

- Să nu-mi zăuit… Dzâcea mama că cine-o dzâce rugaciunea de cân bagă berbecii-ntra oi șî pân fată oile, îi fată o oaie on berbec cu lâna de aor.

- Lâna de aur?

Tușa încruntă, brusc, din sprâncene și privi spre departe.

- Ie, a răspuns imediat, nea Ion Puhoiu m-o măi învațat o rugaciune, cân ieream cu iel pe Cibanu, la sterpe. Nea Ion ierea de loc din Ocoliș. O stat slugă la oi pe la mulț, da cân or vazut că nu măi pre poatie, nu prea-l măi loa nime. Șî l-am audzât io dzâcân cătr-on câne că, cân nu măi poatie de tot, să țâpă de pi-on cleanț. Da atuncea i-o m-am gândit „Ori cum, Doamne feri, să facă iel de-aheștea? Îl tiem ieu la noi, că on blid de dzamă o fi șî păntru iel!” Da nu i-am dzâs. Pe toamnă, iaca șî nea Ion, m-am pomenit cu iel acas. N-o dzâs nimica nice iel, nice ieu. S-o dus la coteță, o rânit la vaci, o ramas. O măi trait patru ani, cum o putut șî iel, p-ici.

- Și rugăciunea?

- Ierea cu Sfânta Vineri.

Avea Sfânta Vinere

On ficior de domnişor.

Cu otii lăcrăma,

Cu inima sânge-ntiega.

Nime nu-l videa,

Nime nu-l audza,

Numa Maria Magdalena

Şî cu surorile lu' Lazăr.

Porniră pe câmpu Rusalim

Culegând la flori de min

Şî le pusără-nt-on spin.

Din flori să facură albine,

Din albine să facu miere,

Din miere să facu ceară,

Din ceară să facură faclii.

Facliile s-or aprins,

Iadu s-o-ncis,

Raiu s-o descis.

Ferica, Doamne, ferica,

De cine-o şti

Rugaciunea Sfintei Vineri

Ş-o dzâce-o

Joi sara de doauă ori,

Vineri dimineaţa de tri ori:

L-oi scoate din măgură,

Din păcură

Şi l-oi duce la poarta Raiului,

De-a direapta Tatălui.

Acolo-şi va petrece viaţa-n veci.

Acesta este creștinismul strămoșilor mei. Pentru ei, moartea e spre Viață; sacrificiul Mântuitorului e pentru fertilitate, pentru perpetuarea vieții pe Pământ. Răstignirea, „chinul și-amarul”, e un spin în care florile se preschimbă în albine, din albine în miere, din miere în ceară, din ceară în făclii, din făclii în Lumină. Iar Lumina deschide Raiul. Fără moarte nu există înviere, fără spin nu există Lumină.

Răstignirea Mântuitorului nu e despre vină, păcat, iertare; e despre importanța sacrificiului pe care fiecare dintre noi trebuie să-l facem pentru că așa l-a făcut Zeul, în scopul învierii și al perpetuării vieții. Dacă sacrificiul asumat și moartea lui Iisus au fost reale, pentru noi sacrificiul și moartea sunt inițiatice. Pentru a închide Iadul din lume și a deschide Raiul, trebuie să ne răstignim și să înviem o dată cu Zeul. Să devenim din flori… Lumină.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excelent. Pe suflet...
    • Like 0
  • adev.ro/o6iyq4

    "Locotenentul din armata suedeză, neamţ la origini, pe numele său întreg Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel povesteşte în mărturiile sale despre felul de a fi al moldovenilor, despre vitejia soldaţilor, frumuseţea femeilor şi modul, neaşteptat pentru el, în care aceşti români înţeleg spiritualitatea. Militarul nota, la 1713, că nimeni din Ţara Moldovei habar n-are ce e o predică, că locuitorii au minime cunoştinţe despre Biblie şi că preotul cântă psalmii ”din obişnuinţă”. Puţini ştiu rugăciunea Tatăl Nostru, iar femeile sunt neînduplecate când vine vorba de post, deşi nu prea calcă pragul bisericii. Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel mărturiseşte că a rămas surprins de contradicţiile descoperite în ce priveşte religia românilor din această parte a ţării, din acele vremuri: „Aşa după cum sunt originea, firea, obiceiurile şi moravurile lor, tot astfel este şi credinţa şi religia lor, deşi ei se socotesc creştini şi anume de rit ortodox. Totuşi, la oamenii de rând noţiunile despre creştinism nu merg mai departe decât că ei ştiu că au fost botezaţi, că ar exista sfânta treime, îngerii şi satana şi că ar fi o viaţă veşnică şi o osândă veşnică. Despre Cuvântul Domnului şi despre Biblie nu au nicio cunoştinţă, iar puţinii lor preoţi au foarte puţine cunoştinţe, căci nu ştiu mai mult decât doar să citească, iar mulţi dintre ei nici nu ştiu să scrie. Ce este o predică nu ştie nimeni în toată ţara. Popa cântă cântările şi psalmii rituali numai din obişnuinţă, pe lângă popă enoriaşii nu sunt în stare nici să înţeleagă bine şi nici să tălmăcească cele auzite (...) Ar vrea şi ei să se roage, dar nu ştiu nicio rugăciune, chiar Tatăl Nostru îl ştiu foarte puţini oameni din toată ţara. Ei cad doar în genunchi înaintea icoanelor, dimineaţa şi seara, mari şi mici şi în loc de rugăciune fac atâtea cruci câte vor (...) Totuşi, ca să arate că ei sunt creştini adevăraţi şi că pe deasupra ei mai aparţin singurei religii adevărate, ei se fălesc cu postul şi în fapt şi postesc foarte mult şi aspru (...) iar femeile, măcar că aproape nu ştiu nimic despre cuvântul lui Dumnezeu, ţin totuşi morţiş la post şi la ceremoniile lor deşi ele se duc puţin – şi multe dintre ele chiar deloc – la biserică“, notează militarul."
    • Like 2
    • @ Musat Gregorian
      Scrierile lui Dimitrie Cantemir descriu asemanator starea națiunii de pe cuprinsul Moldovei. Iată cum multimea mănăstirilor unice in lume care includ si "mormintele sfinte" ale mai marilor poporului nu au rezolvat nici macar problemele de etica spirituală. Semn ca religia nu are puteri mantuitoare. Hristos a Înviat!
      • Like 0
  • "Minunata balada" este antisemita. Se pare ca pe nimeni nu deranjeaza asta...
    • Like 1
    • @ Arlecchino
      Doar franturi de adevar au ajuns la urechile oamenilor si le-au impletit cu ce stiau 'din batrani'. Probabil nu stiau ca Hristos era evreu. Poate asa s-a nascut evanghelia dupa romani, o alta versiune a Adevarului, care e, de fapt, minciuna - una dintre cele mai periculoase ("Era o altă evanghelie: Evanghelia după români."). Daca atunci oamenii nu prea aveau cum sa se informeze si preotii, ca singurii cu (ceva) carte nu erau bine pregatiti, acum putem fi bucurosi ca avem acces la Adevar. Trebuie doar sa fim interesati sa citim.
      • Like 0
  • Da. "Răstignirea Mântuitorului nu e despre vină, păcat, iertare". Și nu e despre clopote trăgând la nesfârșit, de înnebunesc câinii, despre difuzoare la biserici, despre behăiala unor cantori care chiar nu înțeleg ce cântă acolo, semidocți și semiafoni, despre oameni venind la slujbă în mașini bengoase, în haine de firmă, doar pentru a fi văzuți și admirați. Și nu e despre păcatul trufiei, care-i cuprinde tot mai mult pe preoții noștri. E despre Dumnezeul din noi, care ne îndeamnă să ne pese de aproapele nostru. Dumnezeul care e conexiunea noastră cu natura, cu universul. Mulțumim, Marcu Jura.
    • Like 3
    • @ Radu Prisacaru
      otheh check icon
      Frumos!
      • Like 0
  • Seamana cu doua minunate balade.De faot, e o puternica interferenta intre balada poulara si faptele descrise de evanghelisti, in ce-l priveste pe Iisus. Foarte originale.
    • Like 0
  • super "Răstignirea Mântuitorului nu e despre vină, păcat, iertare; e despre importanța sacrificiului pe care fiecare dintre noi trebuie să-l facem ... Să devenim din flori… Lumină. "
    • Like 1
  • tulburator ...
    • Like 1
  • Ce poveste minunata! Minunata!
    • Like 2
  • Ana Hata check icon
    Tușă, rugăciunea maicii bătrâne a luat cu ea și lacrimile mele. Hristos e viu prin oameni. Mulțumesc.
    • Like 1


Îți recomandăm

Andreas Samuelsson

Andreas Samuelsson a plecat din Suedia la puțin timp după terminarea liceului, într-o țară despre care nu știa absolut nimic, probabil nici să o identifice pe hartă, dar în care s-a regăsit și în care a luat contact cu realitatea imediată și foarte concretă.

Citește mai mult

Cristina Țopescu

Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au „mărturisit” despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei... Chiar și după 30 de ani de gazetărie trebuie să mai învăț că fățărnicia nu are niciodată margini.

Citește mai mult