Sari la continut
Republica
Prevenție

Principiul doctorului Claudiu Prica: „Tratează-ți pacienții ca pe familia ta. Adică, dacă nu ți-ai opera mama, nu-ți opera nici pacientul. Și când l-ai internat, tratează-l și vorbește-i ca unei rude”

Pentru că a vrut să vadă cum e să fii pacient la Regina Maria, Claudiu Ștefan Prica s-a operat într-unul dintre spitalele rețelei de sănătate la începutul acestui an. Nu a anunțat pe nimeni că se internează și a trecut printr-o intervenție de corecție a septului. „Fără subiectivism, am vrut să văd”

Pentru pacientul Prica au contat abordarea terapeutică, interacțiunea cu personalul medical și non-medical, siguranța pe care i-au creat-o, respectarea circuitelor medicale și dotarea blocului operator: „M-am simțit ca într-un spital de afară”, explică Claudiu Ștefan Prica, medic român întors să profeseze chiar în orașul său natal, în care a studiat și Medicină: Craiova.

După un rezidențiat la București, în Ortopedie-Traumatologie, la Spitalul Universitar și un stagiu la Târgu Mureș și unul la Craiova, Claudiu Ștefan Prica a lucrat în Irlanda. De cinci ani s-a reîntors în țară și este director medical Campus Regina Maria Craiova, care – din 2022 – dispune de propriul său bloc operator. „O reușită a clinicii noastre”, o consideră doctorul, medic primar Ortopedie Traumatologie, pentru că ea presupune sudarea unei echipe cu care se construiește relația cu pacienții: „Regina Maria este o clinică foarte pretențioasă, cu un sistem de reguli și ca să deschizi un bloc operator trebuie să ai totul bine pus la punct: circuite, personal bine pregătit, condiții în clinica respectivă. S-a muncit mult, aproape 3 ani de zile, ca să avem totul. „E un sentiment pe care mi-e greu să îl descriu atunci când vezi un pacient care este mulțumit și recunoscător că ți-ai făcut meseria de medic. E o satisfacție foarte mare să vezi că ai făcut bine un pacient”.

Medicul Prica are un principiu de la care nu se abate, învățat în facultate de la unul dintre profesorii săi: „Tratează-ți pacienții ca pe familia ta. Adică, dacă nu ți-ai opera mama, nu ți-ai opera tatăl, nu-ți opera nici pacienții. Și când ai un pacient internat, tratează-l și vorbește-i ca și cum ți-ai trata familia”. Recunoaște că nu îi place abordarea medicilor care li se adresează cu „mamaie” sau cu „tataie” pacienților. „Experiența spitalului nu este una plăcută”, afirmă doctorul, „așa că fii gentil cu cel din fața ta, fii blând când îi vorbești, fă-l să simtă că este tratat cu respect și cu știință”. 

Într-un interviu acordat Habits by Republica, dr. Claudiu Ștefan Prica, medic primar Ortopedie-Traumatologie în cadrul rețelei de sănătate Regina Maria, vorbește despre cum pasiunea pentru mișcare și matematică se poate transforma într-o profesie.

Prica a făcut sport de performanță: handbal, înot și karate, iar ortopedia – alegerea lui din anul V de facultate – este „o specialitate care se potrivește cu activitățile sportive, mai ales din prisma recuperării medicale”.

A simțit asta și ca pacient, când și-a rupt LIA, ligamentul încrucișat anterior (n.r. unul dintre cele 4 ligamente mari ale genunchiului, rolul său principal fiind de stabilizator al articulației), în urma schiatului. E și operată leziunea respectivă, spune medicul amintind că „recuperarea nu a fost tocmai ușoară, pentru că este o intervenție chirurgicală care necesită undeva la 6 luni de recuperare medicală la sportivii de performanță; sportivii de performanță intrând imediat în operație. Oamenii obișnuiți, nefiind într-o formă fizică ca a sportivilor, mai și amână de multe ori intervenția și atunci recuperarea medicală se prelungește la mai mult de 6 luni față de sportivi”.

„De ce mi s-a potrivit Ortopedia? Mi-a plăcut foarte mult Matematica, am fost la profil real, și mi-a plăcut și Fizica. Și se potrivește foarte mult Ortopedia cu partea de Fizică și de Matematică, în special prin prisma biomecanicii”.

Când devine Ortopedia-Traumatologia o alegere de viață?

„Mi-am dorit o ramură chirurgicală încă de la început, probabil ăsta este și motivul pentru care am urmat Medicina, pentru că mi-a plăcut chirurgia. Mă gândeam atunci la Chirurgia generală, dar pe finalul facultății mi-am dat seama că ortopedia îmi place. Și tot o ramură chirugicală e și ortopedia, doar că se ocupă de oase”.

Ce face ortopedul și ce face traumatologul?

„Ortopedia și traumatologia reprezintă o singură specialitate, doar că pe partea de traumatologie afecțiunile sunt cele care țin de traumă – traumele aparatului locomotor, respectiv fracturi, luxații, leziuni de tendoane, ligamente, cartilaj, iar ortopedia se ocupă de partea de afecțiuni cronice: durerile de spate, herniile de disc, artroza. E vorba despre ce se întâmplă în corpul nostru prin activitățile pe care le facem sau cu înaintarea în vârstă.”

„Ortopedul -traumatologul se ocupă de afecțiunile aparatului locomotor: mâini, picioare și coloană. Acum, coloana este împărțită cumva între neurochirurgie și ortopedie. Sunt medici ortopezi care fac coloană, așa cum sunt și medici care nu fac și atunci trimit către colegii lor neurochirurgi sau ortopezi care sunt specializați în patologia coloanei. Medicii ortopezi fac în principal mâini și picioare”.

Ce ascunde o durere?

„Durerea e un semnal de alarmă. Corpul nostru ne spune că e ceva în neregulă acolo și ne spune că trebuie să facem ceva și anume, de când trăim într-o lume modernă, să ne investigăm. E cumva plânsetul corpului și ne anunță că e ceva în neregulă în zona respectivă”.

Când ar trebui să ne îngrijorăm de o durere?

„Depinde de tipul de durere. Dacă este o durere care a apărut după o traumă atunci trebuie să fim văzuți de un medic ortoped-traumatolog, pentru că pot fi niște probleme mai serioase. De exemplu sunt fracturi fără deplasare, fracturi pe care foarte mulți pacienți le consideră entorse sau o contuzie, o lovitură și, de fapt, să fie o fractură fără deplasare, dar care se poate deplasa în timpul II. Și altele sunt destul de mici, dar există o posibilitate să fie așa ceva.

O durere cronică depinde de la caz la caz. Durerea de spate, de exemplu. S-a dovedit în anumite studii că fără să îi faci nimic dispare de la sine într-un timp de două săptămâni și două luni. Dar asta dacă e vorba de o durere de spate care nu are un substrat dat de o hernie de disc, care necesită o intervenție chirurgicală. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mergem la medicul ortoped ca să fim investigați.

O durere care nu te lasă undeva la două-trei zile, care poate crește sub tratamentul cu antalgice și antiinflamatoare, ar trebui să ne facă să mergem la medicul ortoped”.

Parte dintre români dau vina pentru anumite dureri pe „curent”. Cât este adevăr și cât e fals în această pseudo-credință?

„În anumite condiții, trasul curentului poate da niște nevralgii în anumite situații. Îmi amintesc însă de nedumerirea lui Robert, un irlandez pe care l-am cunoscut și care nu a înțeles treaba asta cu trasul curentului când i s-a explicat. era extrem de nedumerit când auzea de curent: Cum să facă aerul rău?

Dar statul în curent poate da anumite nevralgii dacă ești transpirat, dar așa în sine aerul nu face rău”.

Cum suntem noi, românii, ca pacienți? Cu ce afecțiuni ne confruntăm, comparativ cu restul europenilor?

„Artroza care se manifestă la nivelul genunchilor, șoldului și coloanei, apare cam peste tot în lume. Ce contează însă e statusul socio-economic. Dacă facem munci grele, lucrăm în mină sau pe șantier, atunci sunt predispuși să facem mai ușor o artroză a genunchiului sau a șoldului, prin prisma efortului fizic destul de mare pe care îl depunem într-un astfel de serviciu. Dacă avem o muncă de birou atunci suntem predispuși la o hernie de disc, dureri de spate. Fiecare categorie socio-economică poate fi predispusă la o anumită problemă ortopedică. Sportivii de performanță care își solicită corpul foarte mult sunt predispuși la accidentări, la supra-solicitări, la artroze făcute după o anumită vârstă”.

Ce înseamnă prevenție în ortopedie? Cum putem avea grijă de oasele și de articulațiile noastre?

Din păcate în România nu avem grijă de organism și de corpul nostru. Am lucrat în Irlanda și îmi aduc aminte că vedeam seara, după programul de muncă, oameni care ieșeau seara la mișcare, la alergat, ieșeau în parcuri . Vedeai oameni de 70-80 de ani la fitness, în sălile de fitness, pentru că știau că este foarte important să nu fi sedentar. Din păcate, la noi în țară nu văd asta. Și afectează foarte mult și deznodământul afecțiunilor ortopedice și traumatologice. De ce? Pentru că nu îmi amintesc de vreo afecțiune din sfera specialității în care profesez să nu aibă nevoie de recuperare medicală. Și recuperarea medicală implică așa: kinetoterapie, masaj, stretching și câteva proceduri care sunt de fizioterapie; dar care nu sunt atât de importante precum kinetoterapia. De ce? Pentru că prin kinetoterapie lucrăm musculatura. Mușchii dau stabilitate articulațiilor. Cu cât mușchii sunt mai bine dezvoltați cu atât stabilitatea articulațiilor respective crește iar șansele sa te accidentezi sunt mai mici. Din păcate, nu avem cultura asta a sportului, a mișcării în general, chiar dacă se promovează sportul, fotbalul în general. Dar să faci sport regulat – procentul este destul de mic”.

De câte ori ar trebui să mergem la control la ortoped?

„De regulă la medicul ortoped se ajunge când te doare. E bine să faci sport, iar exercițiile fizice se practică, de regulă, de trei ori pe săptămână, câte o oră și jumătate. Nu merge cu zece minute de sport pe zi, e adevărat, e mai bine decât deloc, dar nu merge pe termen lung. Înotul e cel mai bun sport pentru aparatul locomotor, dar e destul de greu de înotat în foarte multe orașe de la noi din țară neavând bazine în care chiar să înoți. De obicei, pacientul vine când îl doare ceva, dar vine destul de rapid. Nu sunt foarte mulți pacienți care stau să rabde. Dar vedem mai multe cazuri decât ar fi trebuit. Sunt prea mulți pacienți care rabdă și nu prezintă la ortoped. Dacă o luăm de la ortopedia pediatrică, dacă vezi copilul că merge cu genunchii în interior, sau dacă bazinul nu este în regulă, ori dacă vezi o deviere la nivelul coloanei atunci trebuie văzut de medicul ortoped. Primul contact însă rămâne medicul de familie. Am văzut adolescenți de 17 ani cu scolioze care nu s-au văzut, nu au fost observate la timp. Dacă erau oameni bine pregătiți profesional le-ar fi observat, iar o scolioză care poate fi corectată dacă este văzută la 5-6-7 ani nu prea mai poată fi corectată dacă vine la 17-18 ani.”

Ce vă atrage din specialitatea dumneavoastră medicală?

„Partea de care mă ocup cel mai mult în specialitatea mea este chirurgia artroscopică și traumatologia sportivă. Prima pentru că este minim invazivă, iar recuperarea se face extrem de rapid. Inciziile sunt foarte mici. E adevărat, nu poți face toate intervențiile astfel, unele se pretează, altele nu”.

Cel mai frumos mulțumesc auzit a fost..

„De la o pacientă cu o formațiune tumorală la nivelul unei coaste, care a fost depistată cu greu, dar faptul că am diagnosticat-o și am trimis-o unde trebuie... M-am reîntâlnit cu pacienta respectivă ea venind la mine și cu probleme ortopedice și tot timpul îmi mulțumește. A rămas impresionată de felul în care a fost tratată”.

Cazurile care au rămas întipărite în memorie

„O pacientă în vârstă de 46 ani care s-a prezentat cu dureri la nivelul hemotoracelui drept, dureri care debutaseră cu 6-8 luni înainte. Pacienta venise la mine după două sau trei consultații la alți medici. Îmi aduc aminte că simptomatologia pe care o prezenta nu corespundea cu diagnosticele primite. Am trimis-o să facă și o radiografie de profil de torace unde s-a observat o tumoră benignă la nivelul coastei 10, care nu se văzuse pe radiografia de față și pe care n-o văzuse nici radiologul. Apoi i-am recomandat pacientei să facă CT, a fost nevoie și de RMN și, în cele din urmă, am trimis pacienta la chirurgie toracică, a fost operată și este foarte bine.

O altă pacientă de 50 ani care a venit în urma cu doi ani după un accident rutier. Printre altele avea și o contuzie toracică, iar pe radiografia de torace văzusem o posibilă formațiune tumorală, care s-a dovedit a fi cancer pulmonar. La fel ca în primul caz, radiografia fusese raportată ca normal. Fără să mă laud, am un coleg și prieten care este radiolog, unul dintre cei mai buni pe care îi cunosc, recunoscut în România, care mai glumește uneori cu mine și-mi spune că sunt cel mai bun radiolog dintre ortopezi.

Pacient în vârsta de 37 ani, accident rutier, care a suferit o luxație a osului scafoid de la mână (o leziune extrem de rară). Patru medici i-au spus ca nu se poate face nimic. A ajuns și la mine și cred că aș putea să spun că norocul lui a fost că știu pe cineva, unul dintre puținii medici care pot face așa ceva. L-am trimis, pacientul a fost operat, iar rezultatul la aproape 4 ani este mai mult decât satisfăcător.

Chiar dacă nu l-am operat eu, din punctul meu de vedere este foarte important să știi că nu poți fi bun la toate în specialitatea în care profesezi și că trebuie să ai colegi care poate fac operații pe care nu le faci și către care poți trimite pacienții atunci când e nevoie. E foarte important să îi cunoști, să lucrezi cu ei și să fie foarte buni în fiecare domeniu. Lucrul acesta l-am învățat în Irlanda, unde se pune accent foarte mult pe supraspecializări (chirurgia coloanei vertebrale, membrul superior / inferior, bazin etc). Nu poți să le faci pe toate. De exemplu, eu nu operez coloana, dar mi-am făcut câteva colaborări în care colegii mi-au tratat pacienții. Trebuie să fii convins că atunci când îi spui unui pacient Nu mai ești de mine, iar el te întreabă în ce direcție să o ia, îi dai direcția potrivită și știi că acolo va fi tratat corect.

Cazuri ar mai fi, dar cei trei mi-au rămas în memorie pentru că au mai venit la mine cu alte probleme. E un sentiment pe care mi-e greu să-l descriu, atunci când vezi un pacient care este mulțumit și recunoscător că ți-ai făcut meseria de medic. Mulțumirea pacientului că l-ai făcut bine este ceva care te ajută foarte mult în meseria de medic, cel puțin pentru mine. Poate este puțin ciudat, dar satisfacția și mulțumirea sunt mai mari atunci când descopăr niște afecțiuni care nu țin de ortopedie, iar pacientul este tratat corespunzător”.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase. Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Idilic
    • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult