Statisticienii au înlocuit, în comunicate recente, conceptele „popor” sau „populație” cu o sintagmă inedită: populația rezidențială. Ce realitate socială a impus această schimbare?
Despre popor nu mai vorbește nimeni. Noțiunea folosită frecvent până de curând era cea de populație. Cum însă, noțiunile de popor și populație se suprapun sub multe aspecte, definind comunități umane legate de același teritoriu, de aceeași limbă, de aceeași viață economică, politică și socială, dar poate mai puțin sau deloc în prezent de aceleași tradiții culturale, lucrurile au început să se încurce. Statisticienii le-au descurcat prin sintagma populație rezidențială. Numărând - sub acest „acoperiș” - 19,9 milioane de locuitori. Chiar și așa, împuținați, continuăm să rămânem a șaptea formațiune demografică din Uniunea Europeană, după Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania și Polonia.
Nu mai suntem 23 de milioane. În jur de trei milioane și jumătate dintre noi s-au răspândit în Europa de Vest, în lumea largă. Pe de altă parte, în societatea noastră s-au integrat numeroși străini, care și-au cumpărat aici proprietăți, lucrează în multinaționale, în bănci, în agricultură sau, Dumnezeu știe cu ce altceva se îndeletnicesc.
Noi, cei rămași acasă, împreună cu cei veniți de prin alte zări,- dacă locuim aici timp de 180 de zile fără întrerupere - alcătuim statistic sus-numita… „populație rezidențială”. O mărime relativă, funcție de câți pleacă și de câți vin. Acum, această populație rezidențială face PIB-ul României. Iar cei plecați afară contribuie la PIB-urile țărilor lor de rezidență. E drept, unii dintre ei contribuie parțial și la PIB-ul nostru prin banii trimiși acasă.
Statistica numără „populația rezidențială”. Economiștii, sociologii, psihologii și politologii operează însă și cu noțiunea de public. Sau Marele Public. Împrumuturile statului sunt numite datorie publică. Depășirea veniturilor de către cheltuieli, în bugetul statului, este numită deficit public. Valorile care compun proprietatea statului sunt numite avere publică. Iese însă din circulație sintagma „opinia publică”.
La un capăt al lanțului sunt cele 700.000 de companii care participă la realizarea PIB-ului. (...) Profit fac numai 250.000 de companii, în timp ce alte 250.000 nu numai că produc pierderi, dar și mușcă zdravăn din valoarea adăugată produsă de întreprinderile rentabile.
La singular! Se vorbește însă despre „opinii publice”. Și despre „publicuri”. Ce vor spune despre acest plural filologii - vom vedea?! Oricum ar fi, modificările din societate vor modifica DEX-ul. În societatea deschisă comunicarea folosește deja acest plural de ceva timp.
Dacă populația noastră rezidențială s-a împărțit în acest fel, ce valori duc lucrurile - pe deasupra adversităților sau disjuncțiilor ireconciliabile dintre numitele publicuri - către ceea ce omul în esența lui urmărește: o societate bună. Ar fi de ajutor o creștere economică sănătoasă. Aparent, o avem.
Din ianuarie 2000, cu excepția a doi ani de recesiune (2009-2010), în România creșterile economice s-au ridicat peste media europeană. De ce, atunci - deși suntem a șaptea țară din Uniunea Europeană, după mărimea populației rezidente - ocupăm locul 27 la indicatorul PIB/locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare?
Un lanț cauzal arată că nu ne putem baza deplin pe această valoare ca factor definitor pentru o societate bună. La un capăt al lanțului sunt cele 700.000 de companii care participă la realizarea PIB-ului. Dintre ele, 100.000 nu depun bilanț și, potrivit unei recente legi, riscă să fie radiate.
Alte 100.000 au rezultate economice nule: nu pierd, dar nici nu câștigă. Profit fac numai 250.000 de companii, în timp ce alte 250.000 nu numai că produc pierderi, dar și mușcă zdravăn din valoarea adăugată produsă de întreprinderile rentabile. Și iată cum PIB-ul cu care ne lăudăm că este peste media europeană, ne apare ca rezultat al unei nedreptăți cumplite: 250.000 de companii profitabile trag pentru enorma parte neprofitabilă a economiei.
Tabloul este unic în Uniunea Europeană.
Îndrăznesc să observ că nemulțumirea, frustrările, sărăcia în toată cruzimea și cu toate consecințele ei sociale, generate de acest tablou unic sunt un cal de bătaie pentru mai toate aceste publicuri în căutările lor, în eforturile identitare, în confruntarea lor cotidiană. Răul este comun. Și visul este comun: bunăstarea.
Dacă antropologii nu greșesc și lunga aventură evolutivă a omului și-a căutat șansele într-un raport de echilibru între ce ne aseamănă și ce ne deosebește, am putea spera să nu mai fim o Românie săracă într-o Europă bogată, printr-un efort de a pune în valoare sămânța cea bună din gâlceava publicurilor societății românești, încă informă și confuză.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din cele 500.000 de companii, sunt doar jumătate profitabile pentru că funcționează într-o țară marcată de corupție și birocrație. iar unele dintre cele profitabile fac minunate afaceri cu statul. Sunt sigur că firma de avocatură a lui Șova este profitabilă.
Corupția, licitațiile trucate și birocrația distorsionează și viciază mediul economic firesc. Cred că nu puteam avea nici un fel de discuție economică fără să luăm aceste elemente în considerare.
Probabil că de la BNR economia se vede ca în textele de teorie economică, dar pentru cei „publicul” care se duce zilnic și muncește în cele 500.000 de companii, fie ele profitabile sau nu, realitatea este alta. Și cred că am face bine să nu mai facem pe proștii.
O reâmprospătare la varful BNR ar fi binevenită dupa luarile de pozitie dubioase si duplicitare ale dlui M.Isarescu in privinta codului fiscal.
Ceva nu mergea atunci.Ar fi prea simplu si convenabil sa se spuna ca a fost o deficienta de comunicare.Si ca am auzit" noi,o tzara intreaga prost.
Problema e ca reâmprosptarea ar trebui sa vina tot de la el sau cu concursul domnului MIsarescu.
Pe cale de consecinta politicul ar fi trebuit sa intervina prin UE sau prin dzeu stie unde in favoarea dlui MIsarescu pentru ca acesta sa-si exercite profesia prin alta parte.
E chestia ca guvernatorii nu se aruncă pur si simplu la coş.(
Eu comunist" fiind as zice asa: "una tira l'altra" Suntem blocati intre a avea sau nu autostrazi si a intocmi sau nu un plan de tzara sau plan industrial(versiunea italiana a zicerii)
Amandoua sunt opere enorme si costisitoare.Cu riscul de-a fi cârcotaş zpun ca a fost o decizoe inteleapta sa pornim cu TVA19%. Ponta isi va insuşi mai devreme sau mai târziu dobânda electorala cuvenita de pe urma acestei REALIZARI.
Va multumesc.