Putin ne-a întors la „normalitate”: cât de vechi e războiul din Europa

În Europa continuă războiul ilegitim și ilegal pe scară largă început de Vladimir Putin în Ucraina pe 24 februarie 2022.

Să recapitulăm: Ucraina a început anul 2023 cu o poziție mai optimistă decât cea pe care a avut-o la sfârșitul anului 2023. Acest lucru se datorează, în parte, incertitudinilor legate de nivelul de sprijin acordat de americani și europeni, dar, în mare parte, s-a datorat randamentelor slabe ale eforturilor intense ale Ucrainei de a elibera mai multe teritorii de sub ocupație rusă.

Este dificil să comentezi un război în curs de desfășurare, mai ales pentru cineva care nu este aproape de liniile de front, după cum explică și istoricul Lawrence Freedman.

Războaiele se duc în etape, pe măsură ce dinamica se schimbă, iar provocările legate de aprovizionare și întărire a resurselor se schimbă. În timp, unele posibilități devin imposibile, altele destul de probabile, iar altele noi apar. Dintre acestea, cele mai puțin probabile, cum ar fi negocierile de pace, pot merita să fie discutate pentru a înțelege de ce sunt puțin probabile sau ce ar trebui să se schimbe pentru a le face probabile.

În cartea „Strategy: A History”, Freedman indică faptul că strategiile în care crezi și pe care le pui în aplicare, nu doar cele pe care le imaginezi, fac diferența. Prin urmare, puține rezultate în război sunt inevitabile. Armatele pot fi surprinse de schimbări bruște ale vremii, de acte spectaculoase de incompetență sau pur și simplu de impulsuri ale priorităților militare și politice concurente. 

Poate că armata ucraineană ar fi putut obține mai mult cu alegeri mai bune, inclusiv din partea susținătorilor săi internaționali, deși alternativele par întotdeauna mult mai clare în retrospectivă. Poate că ceea ce a încercat să facă a fost pur și simplu prea dificil. Armata rusă a depus și mai mult efort în ofensivele sale și a obținut rezultate și mai slabe în eforturile sale de a ocupa mai mult teritoriu. Ambele părți s-au străduit să organizeze ofensive împotriva unor poziții bine apărate.

Dar să presupunem că nimic nu se va schimba prea mult, iar sprijinul va continua să vină, în timp ce forțele Kievului vor continua să reziste, chiar dacă lovite și rănite, însă hotărâte să țină piept agresiunii rusești.

Putin nu-și poate menține forțele în ofensivă tot anul și acum trebuie să fie atent la noi lovituri ucrainene asupra țintelor nu numai în Crimeea, ci și în Rusia propriu-zisă. Pentru a menține efortul militar, Putin ar putea avea nevoie de o mobilizare suplimentară. În caz contrar, va rămâne blocat în multe luni de război fără progrese tangibile și cu un sentiment tot mai mare de inutilitate.

Tot ceea ce se poate spune în prezent este că activitatea diplomatică intensă poate genera o dinamică proprie și ar putea fi o caracteristică a anului 2024, absentă în mare măsură din 2023. După un an în care ambele părți au așteptat cu nerăbdare progrese militare și au fost dezamăgite de propriile evoluții, acest nou an începe cu așteptări atât de scăzute, încât singurul mod în care putem fi surprinși este prin evoluții care ne apropie de o rezolvare a războiului.

Însă nu vreau să vorbim numai despre prezent, ci și despre trecut. Mai cu seamă, despre faptul că războiul în Europa are o vechime de peste 5.000 de ani.

Războiul legitimează violența

Ce-i drept, conflictul a existat de-a lungul istoriei omenirii și a fost adesea violent. Atacurile, asasinatele, raidurile, ambuscadele și răzbunările figurează în înregistrările arheologice aproape încă de la originea umanității. Dar nu și războiul, după cum observă și publicația The Conservation.

Războiul, spre deosebire de conflict, necesită o organizare, fie ea temporară sau permanentă. Aceasta implică, de obicei, crearea unor armate instituționalizate care aparțin cel puțin unuia dintre grupurile implicate.

Războiul legitimează violența, ceea ce înseamnă că o persoană poate ucide o alta fără ca acest lucru să fie considerat crimă. Războiul este, de asemenea, temporar prin natura sa, durând de obicei o perioadă de luni sau ani.

Diferite studii sugerează o legătură între nașterea războiului și așezările umane, când controlul terenurilor și al proprietății a devenit din ce în ce mai important. Iar asta am învățat și noi la istorie.

Apariția surplusurilor în timpul epocii neolitice, în special în agricultură și în creșterea animalelor, a dus curând la concentrarea puterii, la inegalitate permanentă și la dorința de a extinde și apăra teritorii. De asemenea, a dus la înființarea primelor state, care și-au menținut, extins și consolidat puterea prin recrutarea unor armate mari pentru a purta războaie, așa cum le înțelegem astăzi.

Pentru a urmări apariția războiului, istoricii și arheologii au fost mult timp nevoiți să se bazeze pe indicatori indirecți. Aceștia includ apărări, apariții înregistrate ale armelor sau identificarea anumitor elemente grafice, cum ar fi picturile rupestre. Mai recent, cercetările s-au orientat către dovezi directe, în special către rănile de pe oasele umane, care sunt, fără îndoială, cele mai incontestabile dovezi pe care le avem despre violența din trecut, mai notează The Conversion.

Datorită progreselor din domeniul antropologiei medico-legale, cercetătorii au aflat că marea majoritate a locurilor de înmormântare în masă cunoscute din epoca preistorică europeană până în epoca neolitică (6000-3000 î.Hr.) au fost în esență masacre. Acestea au fost ucideri fără discriminare ale unor comunități de cel mult 20-30 de persoane, inclusiv populații întregi de bărbați, femei și copii, ca urmare a unor atacuri brutale și surprinzătoare ale altor grupuri.

Cele câteva situri arheologice care nu se încadrează în această categorie par a fi rezultatul unor sacrificii sau al altor practici rituale violente.

Primul exemplu documentat de război pe continent în neolitic

În situri precum așezările britanice de la Crickley Hill și Hambledon Hill, descoperirea a sute de vârfuri de săgeți în jurul apărărilor ar putea sugera atacuri coordonate de mare amploare, însă există puține sau chiar nicio dovadă scheletică care să arate că acestea au fost folosite efectiv în luptă. Pentru aceasta, ar trebui să se aștepte până în epoca bronzului, în jurul anului 1200 î.Hr. și până la bătălia de la Tollense din Germania.

Situl funerar de la San Juan ante Portam Latinam (SJAPL) a fost descoperit în 1985 în Laguardia (Spania) și a fost excavat de J. I. Vegas și colaboratorii săi în 1990 și 1991. Acolo au fost găsite rămășițele scheletice a cel puțin 338 de persoane, care au fost datate în jurul anului 3200 î.Hr. în perioada neoliticului târziu.

Studiile inițiale au găsit dovezi de violență. Mai exact, existau 53 de răni la cap și opt răni provocate de vârfuri de săgeată care se produseseră cu ceva timp înainte de moarte și care se vindecaseră deja. Cu toate acestea, au existat, de asemenea, cinci răni cu vârf de săgeată și o rană la cap care au avut loc în jurul momentului morții și care nu s-au vindecat.

În plus, s-a suspectat că cele 52 de vârfuri de săgeți din silex găsite izolat (majoritatea cu urme de impact) au fost înfipte în cadavrele îngropate acolo și nu au fost îngropate în mod deliberat împreună cu acestea. Prin urmare, în ciuda numărului aparent limitat de răni nevindecate, s-a crezut inițial că locul de înmormântare a fost rezultatul unui masacru, posibil din cauza lipsei de situri cunoscute cu semne de violență colectivă din preistorie.

Studiile anterioare asupra siturilor neolitice europene cu dovezi de violență au făcut curând clar caracterul unic al SJAPL. În timp ce în alte situri predominau traumele în jurul momentului morții, în special traumatismele craniene, tipice luptei corp la corp, în SJAPL păreau să predomine rănile provocate de vârfuri de săgeți, ceea ce semnifică dovezi ale luptei la distanță. Acest lucru sugerează un conflict mai lung, mai complex și mai puțin letal.

Datele demografice din sit sunt, de asemenea, diferite de cele din alte situri. În timp ce în alte situri existau bărbați, femei și copii, la SJAPL predominau bărbații adolescenți sau adulți.

Recent, cercetătorii au reexaminat rămășițele găsite la SJAPL pentru a evalua rezultatele singulare și anormale. Această reexaminare a identificat un total de 107 leziuni la cap, dintre care 48 erau nevindecate și 59 vindecate, iar un total de 47 de leziuni la alte părți ale scheletului, dintre care 17 erau nevindecate și 30 vindecate.

Este interesant faptul că marea majoritate a implicat adolescenți și adulți de sex masculin, în special cele nevindecate. În plus, s-a constatat că unii dintre acești bărbați prezentau atât răni vindecate, cât și nevindecate, ceea ce indică faptul că fuseseră expuși la violență în mai multe rânduri.

Această analiză a estimat că cel puțin 23% dintre persoanele îngropate la SJAPL au suferit un eveniment violent în timpul vieții lor și cel puțin 10% au murit în urma acestuia. Cu toate acestea, estimarea e una foarte mică, deoarece nu ia în considerare cele 52 de vârfuri de săgeată care ar fi putut avea un impact asupra țesuturilor moi, nici oasele rănite care nu pot fi legate de anumite persoane. Includerea acestor factori ar însemna că aproximativ 90 de persoane au murit din cauza violenței la SJAPL.

În plus, merită să se țină cont de faptul că doar aproximativ 50% dintre răni lasă o urmă pe os și că starea de conservare a rămășițelor de la SJAPL este destul de slabă, înregistrându-se multiple fracturi postmortem recente. Prin urmare, numărul final ar putea fi cu ușurință dublu sau triplu față de estimările cercetătorilor.

Pe baza acestor rezultate, SJAPL este cel mai vechi sit european de până acum în care a fost documentat în mod clar un conflict la scară largă, organizat și de lungă durată. În plus, zona Rioja Alavesa, unde se află SJAPL, este regiunea europeană cu cel mai mare număr total de răni cu vârfuri de săgeți (identificate în cel puțin alte trei situri), toate din perioada 3380-3000 î.Hr., ceea ce indică un conflict regional.

Ratele ridicate de deficiență nutrițională documentate în SJAPL arată o calitate a vieții în declin, dar dezvăluie, de asemenea, capacitatea logistică nesuspectată până acum a comunităților neolitice târzii de a susține un conflict violent în timp, adică de a purta un război.

Acest lucru face ca acesta să fie primul exemplu documentat de război pe continent în neolitic, cu aproape două milenii mai devreme decât se presupunea anterior.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp