Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Rațiune și simțire la inginerul IT care e pe cale să facă pasul vieții lui: „E o tâmpenie să demisionez ca să mă apuc de gătit?”

Bărbat gătește

Foto: Getty Images

Pandemia pare că este pe final. Marea Schimbare pluteşte în aer. Pare că am obosit să ne fie frică şi, după doi ani de încremenire, începem cu toţii să ne regândim priorităţile, cariera şi viaţa. E ca şi cum pandemia de Covid lasă loc treptat unei pandemii de midlife crisis, criza existenţială caracteristică în mod normal vârstei de mijloc. Unul din efecte este valul crescător de demisii, fenomen apărut în Statele Unite în 2021 şi care ia amploare din ce în ce mai mare, inclusiv în România. Fenomenul pare că se suprapune şi demografic pe criza vârstei de mijloc pentru că, în mod total atipic, valul demisiilor are amploare maximă la angajaţi cu vârste între 30 şi 45 de ani. Cum ziceam, pandemie de midlife crisis. 

Fenomenul în sine a ajuns şi el la maturitate şi începe să se nuanţeze: în Statele Unite nu se mai vorbeşte despre the Great Resignation*, ci despre the Great Reshuffle, o trecere de la Marea Demisie la Marea Rearanjare a forţei de muncă. Oamenii nu demisionează către nimic, ci îşi găsesc noi slujbe în care să se regăsească mai bine pe ei înşişi. Dacă ar fi să ne jucăm un pic cu cuvintele şi cu traducerea, am putea zice că, odată cu sfârşitul pandemiei, trecem de la Marea Resemnare la Marea Regândire. Fenomenul se manifestă şi în România, un studiu condus de eJobs şi publicat în ianuarie 2022 arată că anul acesta 7 din 10 angajaţi vizează o schimbare profesională.

Dacă tot trecem de la resemnare la regândire, de la pasivitate la acţiune, este nevoie de ceva luciditate înainte să ne dăm demisia. Există o ştiinţă a luării deciziilor şi o astfel de schimbare dramatică este exact contextul în care este util să aplicăm ceva gândire critică. Reţeta pe care ar fi bine să o urmăm este echilibrul. Echilibru între analiză şi instinct (cum decidem?) şi echilibru între pripă şi procrastinare (când decidem?). Principiul meu favorit este principiul lui Goldilocks, care poate fi ilustrat, după preferinţe, pentru matematicieni printr-o curbă în formă de U invers şi pentru filologi prin vorba populară nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vorba lui Goldilocks, just right – exact cum trebuie. Să le luăm pe rând:

Analiză sau instinct? Dilema este una falsă, toate cercetările recente arată că deciziile bune se iau printr-o conlucrare echilibrată între raţiune şi simţire. Bine, dar cât să fie proporţia? Îmi încep cursul de Executive MBA întrebând participanţii, manageri cu experienţă, în ce măsură îşi folosesc raţiunea într-o decizie importantă de business. Şi cele mai multe răspunsuri se învârt pe la 80%. De fapt folosim raţiunea doar vreo 60%, iar deciziile importante nu fac deloc excepţie. Ne credem mai raţionali decât suntem de fapt şi asta stă la baza tendinţei nocive de a nu pune la îndoială şi a nu testa deciziile pe care le luăm.

  • Sunt inginer IT, vine marea regândire şi mă hotărăsc să demisionez ca să fac din pasiunea mea pentru gătit o carieră nouă. Mă cred raţional, asta îmi dă încredere nemăsurată în decizia mea, aşa că îmi zic că nu e nevoie să testez în vreun fel dacă nu cumva fac o tâmpenie. Când, de fapt, este nevoie să testez, pentru că nimeni nu e complet raţional şi chiar dacă ar fi, realitatea are obiceiul de a râde mai târziu de deciziile noastre. Cum pot testa? Pot să o întreb pe fosta colegă de liceu, care acum are un restaurant, cu ce se mănâncă o carieră în gastronomie, pot chiar să merg să gătesc la ea un weekend, pot să organizez la serviciu (cât îl mai am) o degustare urmată de feedback.

O altă percepţie greşită zice că raţiune = bine şi instinct = rău şi că cele două sisteme trag, precum caii lui Platon, în direcţii opuse. De fapt, instinctul ne duce des către decizii bune, este şlefuit în acest sens printr-un lung antrenament evolutiv. Sunt foarte multe studii care arată cum intuiţia managerială este foarte valoroasă sau cum reguli simple duc adesea către rezultate mai bune decât algorimi complecşi. Pe de altă parte, instinctul ne întinde şi capcane pe care e bine să ştim să le identificăm. Atunci când vreau să îmi dau demisia doar pentru că m-a luat valul popular (tendinţa iraţională de a-i imita pe cei din jur) sau, invers, când nu vreau să mi-o dau pentru că ar însemna că arunc pe Apa Sâmbetei cei 10 ani staţi aici (sunk cost, biasul meu favorit), intinctul ne îndrumă greşit şi raţiunea trebuie să intervină şi să corecteze. Cheia falsei dileme „raţiune versus instinct” este să înlocuim „versus” cu „şi”, să le folosim pe amândouă. Iar când una dintre ele exagerează, să o aducem voit pe cealaltă să corecteze echilibrul. Cât este echilibrul? Vorba lui Goldilocks: exact cât trebuie. Dacă suntem prea instinctuali, tehnici bune sunt să luăm decizia cu pixul pe hârtie sau explicând cuiva cu voce tare. Şi mai uşor este să ne gândim ce sfat i-am da prietenului cel mai bun, pentru că adesea dăm sfaturi mai bune celorlalţi decât nouă înşine. Dacă, însă, suntem prea analitici, un sfat simpatic este să dăm cu banul. Cât banul este încă în aer o să ştim ce ne dorim de fapt să iasă. 

Decizii cumpănite mult sau luate într-o clipă? Din păcate, timpul pe care îl petrecem pentru o decizie nu este influenţat, aşa cum ar trebui, de cum este decizia, ci de cum suntem noi. Unii dintre noi au tendinţa să analizeze mult, să cerceteze tot ce se poate cerceta şi să caute soluţia perfectă, indiferent de situaţie; alţii trag de la şold fără prea multă analiză, tot aşa, indiferent de situaţie. Când de fapt ar trebui să ne uităm nu la cum suntem noi, ci la cum este decizia. Evident, timpul dedicat ar trebui să fie direct proporţional cu importanţa situaţiei, dar mai sunt şi alte considerente. Dacă, de exemplu, decizia este reversibilă, o putem lua fără multă cumpănire, chiar dacă este importantă. Căci dacă se dovedeşte greşită ne putem întoarce înapoi.

  • Dacă sunt inginer IT şi lucrez ca freelancer pe proiecte de consultanţă, pot să iau rapid hotărârea să mă opresc din ce fac şi să încerc altceva (vremurile astea, de exemplu, sunt foarte propice pentru fondatorii de startup-uri). Decizia este una reversibilă; dacă nu merge sau văd că nu e de mine mă pot întoarce când poftesc de unde am plecat.

Şi totuşi, cât timp ar trebui să cumpănim pentru o decizie importantă de carieră? Vorba lui Goldilocks: exact cât trebuie. Cum cei mai mulţi dintre noi au mai degrabă tendinţa să amâne cât se poate de mult deciziile importante, sub pretextul analizei (paralizie prin analiză, na că în română nu rimează), o metodă de a ţine procrastinarea sub control este să ne fixăm singuri un termen şi să-l facem public (unui prieten bun, mamei, pe Facebook, fiecare după stilul său). 

În final, un sfat simplu (dar bazat pe cercetări amănunţite): avem tendinţa greşită, în business şi în viaţa personală, să luăm decizii uitându-ne la o singură opţiune şi cântărind dacă să o facem sau nu. „Demisionez sau nu demisionez?” Să fie aceasta întrebarea? Mult mai bine (de şase ori mai bine, zice un studiu!) iese dacă adăugăm alături de opţiunea respectivă încă una sau două variante, ca să avem de unde să alegem. Cu cât mai multe variante, cu atât mai bine. 

Îi urez, deci, personajului nostru, inginerul IT, să lărgească spectrul deciziei de la „Demisionez sau nu?” la „Demisionez ca să mă apuc de gătit? Sau ca să mă apuc de antreprenoriat? Sau aplic pentru un post de management? Sau mai bine găsesc un curs interesant?” Şansele de succes cresc cu fiecare variantă adăugată. 

----

Am întâlnit des încercarea de a traduce the Great Resignation prin Marea Demisioneală şi mi se pare că este o ducere nejustificată în derizoriu a fenomenului respectiv, aşa că, pentru claritate, folosesc termenii în engleză şi îi traduc după gust.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult