Semnificația procesului de modificare a legilor justiției, declanșat inabil și stângaci de actualul ministru al justiției, domnul Tudorel Toader, pare a fi alta decât cea prezentată de ministru la data de 23 august a.c. Ajustarea celor trei legi ale justiției (statutul judecătorului și procurorului; organizarea judiciară și cea privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii) ar putea fi doar un pretext pentru o schimbare de paradigmă în funcționarea justiției.
Întrebarea legitimă ce se desprinde din întreaga desfășurare de până acum a evenimentelor: se dorește un control politic al justiției? În plus, ar fi afectat statul de drept prin anumite modificări pe care puterea politică le intenționează a fi făcute legilor justiției?
Cel puțin două „principii” enunțate de ministrul justiției pot viza un control politic al justiției (ele au fost, de altfel, criticate de unii magistrați și de parte a societății civile): trecerea Inspecției Judiciare cu arme și bagaje în subordinea ministrului justiției (chiar dacă ulterior ministrul și-a nuanțat discursul, la fel și reprezentanții Inspecției Judiciare, afirmația conținută în proiectul power point este clară: Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției, adică în subordinea ministrului justiției, în condițiile în care ministrul este și titularul acțiunii disciplinare și va avea în subordine și Inspecția Judiciară: aici), precum și numirea în funcțiile de vârf la Ministerul Public (Parchet General, DNA și DIICOT), factorul esențial în numirea procurorilor șefi fiind nimeni altul decât ministrul justiției, cel care propune candidații (pe care el îi selectează) și, după aceea, participă în secția de procurori la numirea noilor șefi.
Trendul politizării justiției nu este unul singular în centrul și estul Europei. În multe din statele foste comuniste, care sunt azi parte a Uniunii Europene, sistemul politic a reușit sau e pe punctul de a reuși subordonarea justiției intereselor politice.
Doar că România are anumite particularități. E de văzut dacă aceste particularități pot fi depășite de anumiți oameni politici, care dețin pârghii politice importante și care-și doresc o justiție docilă, ușor de manipulat.
Pomenesc aici câteva particularități care fac din România un caz aparte:
1. Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit de Uniunea Europeană privind progresul realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei anticorupție.
În ciuda a ce cred unii politicieni români, că poate fi ignorat un astfel de instrument cu care operează instituțiile UE (Comisia, Parlamentul și Consiliul European), România nu este în situația Ungariei sau Poloniei care, la data aderării (1 ianuarie 2004) nu au „beneficiat” de un astfel de mecanism de control din partea Comisiei europene și al celorlalte instituții europene.
Osebit de cele două state – Polonia și Ungaria –, ce au operat așa zise reforme în justiție, România, (Bulgaria) au de a face cu clauze de salvgardare ce pot fi instituite direct de Comisia Europeană, la cererea unui stat membru sau din oficiu, cu consultarea celorlalte state membre.
Decizia Comisiei Europene din 13 decembrie 2016 (aici) prin care s-a stabilit mecanismul de cooperare și verificare, este foarte clară: în măsura în care statul de drept, ce este principiu comun tuturor statelor membre, este afectat prin măsuri/decizii sau practici administrative din partea autorităților românești, dar și în cazul în care România nu ar reuși să atingă obiectivele de referință în mod corespunzător (așa cum sunt ele indicate în rapoartele MCV publicate de Comisie an de an), Comisia poate să adopte, în condițiile de procedură sus menționate, decizii și regulamente „pentru stabilirea măsurilor de protecție pe care (Comisia) le consideră necesare, arătând condițiile și modalitățile în care acestea trebuie puse în aplicare”. Aceste măsuri nu se referă doar la angajamente, instrumente de cooperare și decizii privind recunoașterea reciprocă în domeniile dreptului penal și civil, dar și la instrumente economice privind piața comună europeană (a se vedea art. 37 și 38 din Tratatul de aderare al României la UE, paginile 40 – 41: aici).
Sentimentul meu e că nu va permite Comisia Europeană un nou derapaj într-un alt stat membru, după Polonia și Ungaria, și că posibilitatea de a aplica una din clauzele de salvgardare este cât se poate de reală. Afectarea pieței comune, a relațiilor economice intracomunitare, prin încălcarea principiului statului de drept al unui stat membru este văzută de UE ca având o relație directă. Este, de altfel, laitmotivul Comisiei atunci când vorbește de eficiența sistemelor de justiție din statele membre, de a lega eficiența justiției de performanța economiilor statelor membre.
O economie performantă trebuie să aibă ca suport și o justiție independentă și eficient, subsumată exigențelor statului de drept: the Justice Scoreboard este un instrument utilizat de Comisie și care spune ceva despre o astfel de legătură (aici);
2. Birocrația românească nu e ca birocrația celorlalte state care au procedat la o așa zisă reformă a justiției (Polonia, Ungaria etc.). Nu, noi românii avem o birocrație ușor naivă și stângace, blocată în întortocheli, reveniri, nuanțări, cum ar fi „nu asta am vrut să fac, am fost înțeles greșit, altceva am vrut să spun, nu înțeleg de ce sunt atacat …”. Nu vezi la birocratul român hotărârea sau determinarea altor birocrați din state surate României din centrul și estul Europei. Ai, nu știu cum să spun, un sentiment de milă pentru săracul birocrat de pe Dâmbovița, oricât de înaltă i-ar fi funcția: decizia pe care trebuie să o ia e foarte grea, o sarcină dincolo de limitele omenești, iar cetățeanul nu înțelege efortul și drama prin care trece el, birocratul.
Îmi pare rău, dar modul în care a fost anunțat cu atâta emfază „proiectul” de modificare a legilor justiției, prezentarea efectivă a unui edulcorat și nuanțările ulterioare, au fost de natură să complice lucrurile, să le dea o tentă de lucruri secrete, făcute departe de ochii cetățenilor, deși realitatea ar putea fi mult mai prozaică: de fapt, nu există un proiect coerent, ci doar punctate câteva idei/intenții de modificare. Cel puțin până la data scrierii prezentului articol nu apăruse proiectul de modificare a celor trei legi ale justiției.
Secretomania și modul în care a ales să lanseze „proiectul power point” domnul ministru Tudorel Toader, adică „principalele modificări” ale legilor justiției, după cum le-a denumit domnia sa, nu ajută deloc la clarificarea acuzațiilor care i se aduc în spațiul public de diferiți actori publici. Dacă ar fi publicat proiectul de modificare a celor trei legi și ar fi transmis acest proiect instituțiilor judiciare, dând satisfacție principiului transparenței decizionale, și nu ar fi apelat nefericit la prezentare power point, domnia sa ar fi îndepărtat parte din suspiciunile ce au fost afirmate răspicat de instituții judiciare (Parchetul General, DNA), unele asociații profesionale ale magistraților sau parte a societății civile.
De altfel, senzația de însăilare, încropire rapidă a unor propuneri, fără a exista de fapt un proiect de modificări a legilor justiției, transpare din alte „principii” enunțate de ministrul justiției, cum e cea privind introducerea unui al doilea post de vicepreședinte la Înalta Curte de Casație și Justiție. De fapt, cel de-al doilea post de vicepreședinte există bine mersi în lege și, de altfel, și funcționează ca post de conducere, ocupat efectiv, de ani buni de zile. Și nu e singura inexactitate cuprinsă în prezentarea power point a proiectului de modificare a legilor justiției.
Degringolada produsă de Ministerul Justiției prin mesajul confuz, prin „nuanțările” de poziție ulterioare, și, mai ales, prin secretomania proiectului de modificare a legilor justiției, a reușit să ostilizeze parte a magistraturii și a societății civile. Acesta e un alt efect negativ al „prezentării power point”.
În orice caz, e o premieră pentru democrația românească ca o intenție de modificare amplă a unor legi organice să fie prezentate de inițiatorul legislativ nu printr-un proiect (text de propunere legislativă) publicat pe site-ul oficial, așa cum cere imperativul transparenței decizionale, ci de o prezentare ... power point. Dacă Ministerul Justiției ar fi pus în aplicare Legea nr. 52/2003, nu s-ar fi ajuns la bâlbâielile și întregul scandal public legate de procesul de modificare a celor trei legi ale justiției.
Ministrul justiției pretinde că a avut loc o amplă dezbatere în anul 2016. Da, așa este, a avut loc o amplă dezbatere, iar pașii urmați de fostul ministru al justiției, doamna Raluca Prună, s-a înscris în limitele și prescripțiile legale, ale transparenței decizionale (aici). Ar fi trebuit să constituie un reper modul în care au fost anunțate, în spiritul transparenței decizionale, modificările legislative în octombrie 2016.
Faptul că actualul ministru al justiției a venit cu noi propuneri ce schimbă filosofia funcționării și organizării sistemului de justiție arată că suntem în prezența, practic, a unui nou proiect de modificare a legilor justiției. Unele din propunerile power point sunt fundamental diferite față de proiectul inițial, dar și față de propunerile venite din partea sistemului de justiție. Proiect, dacă, mă repet, el există ca un text coerent, și care trebuia să parcurgă pașii prevăuți obligatoriu de a fi parcurși potrivit art. 7 din Legea nr. 52/2003.
Este, practic, a doua oară anul acesta, după adoptarea celebrei ordonanțe de urgență 13 de către fostul guvern, când un ministru al justiției reușește contraperformanța de a crea o stare de tensiune în societate și corpul profesional al magistraților și de a rata, în același timp, un moment important și așteptat, de altfel, de comunitatea profesională a magistraților, dar și de societate: modificarea celor trei legi ale justiției (legea statutului judecătorului și procurorului; legea organizării judiciare și legea Consiliului Superior al Magistraturii).
Da, în mod categoric era nevoie de o modificare amplă a legilor justiției. Practic, după adoptarea celor trei legi în anul 2004, modificate substanțial în 2005, actualele prevederi ale celor trei legi și-au dovedit atât efectele benefice, dar și limitele în funcționarea instituțiilor autorității judecătorești. Cu alte cuvinte, era și este necesar ca cele trei legi să fie revăzute, în ideea de a revitaliza eficiența instanțelor și parchetelor, a întâri independența judecătorilor și procurorilor, a eficientiza activitatea celorlalte instituții adiacente instanțelor și parchetelor (C.S.M., Inspecția judiciară, Institutul Național al Magistraturii).
Ministrul justiției însuși a creat un orizont de așteptare legat de iminența modificării celor trei legi ale justiției. Dacă data finalizării proiectului de modificare era avansată de domnia ca fiind luna iunie 2017, tocmai pe pagina sa de facebook: aici, ulterior, așa cum îi șade bine oricărui funcționar din România (știți și dvs: amânări, nuanțări, reveniri, nerealizări sunt, parcă, caracteristicile birocrației românești), ministrul a revenit asupra datei și a anunțat prezentare a proiectului pe data de 23 august 2017. Acest din urmă anunț a fost făcut unde altundeva decât tot pe facebook: aici.
Acest din urmă anunț de pe facebook ridică miza interesului public, prin emfaza și siguranța pe care ți-l lasă citindu-l: "Proiectul de lege privind modificarea Legilor justiției va fi prezentat public pe data de 23 august 2017, la sediul Ministerului Justiției, începând cu orele 11,00! Sunt propuse modificări de fond și nu de formă!".
Atenție la cuvintele înșirate de ministru în anunțul făcut: proiectul va fi prezentat public, adică toate modificările pe textele de lege vor fi publicate. L-a obligat cineva să scrie un astfel de anunț pe facebook? Care a fost preluat instantaneu de toată presa, firesc, nu?
Surpriză, însă: nu a fost prezentat proiectul, ci niște „principii”. Cuprinse într-o prezentare power point. Prezentare power point! În condițiile în care orice jurist știe că legea se interpretează cu textul în față și că un text de lege se corelează cu alt text de lege, din altă secțiune/capitol.
Deși i s-a cerut insistent de CSM, de societatea civilă, de asociațiile de magistrați publicarea sau măcar transmiterea proiectului de modificare, ministrul justiției dă un non răspuns nonșalant, cum că „într-un stat de drept nu se fac experimente” (declarație dată la data de 25 august, undeva departe de București și de epicentrul scandalului).
Sincer, nu am înțeles cum e chestiunea cu experimentele, dar tare mi-e teamă că tocmai maniera de prezentare a unui proiect de lege power point, fără un calendar de dezbateri cu cetățenii, societatea civilă, asociațiile profesionale ale magistraților, cu celelalte profesii juridice și fără publicarea lui pe pagina publică a inițiatorului legislativ, este un experiment interesant în statul de drept …
În încheiere aș vrea să sper că domnul ministru Toader este animat de bune intenții. Cel puțin așa îmi place să cred. Și mai sper într-o rațiune de ultimă clipă a domnului ministru de a înțelege că transparența decizională este mult mai utilă decât „principii” trunchiate, fără posibilitatea examinării de orice cetățean al României a unui text coerent.
Așa cum indicam anterior, România nu se poate juca cu focul. Lucrurile nu se pot face oricum în România, cu atât mai mult cu cât justiția este un subiect sensibil, monitorizat de altfel de Comisia Europeană. Riscurile ca, până la urmă, cetățeanul de rând să sufere sunt mari. Justiția are probleme, trebuie să recunoaștem asta. Însă trebuie să le identificăm care sunt aceste probleme, ce soluții ar putea fi găsite, dezbătute aceste posibile soluții cu toți actorii interesați, informați cetățenii.
Cât despre modificările de fond, presupus a fi făcute, mi-e greu să le comentez până nu există un text de modificare, sub forma unui proiect de lege, așa cum cer exigențele transparenței decizionale (Legea nr. 52/2003) și normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Legea nr. 24/2000). Până atunci, ce mai pot spune decât că avem încă un exemplu de birocrație românească și „experimente într-un stat de drept”, vorba ministrului justiției.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
- Crearea unui mecanism de selectare a unui nucleu restrâns de persoane ce îndeplinesc în cel mai înalt grad cerinţele necesare funcţiei date, se bucură de încredere din partea tuturor actorilor politici şi sociali, în aşa fel, încât, oricine ar fi numit să poată îndeplini ireproşabil funcţia încredinţată.
- În etapa următoare, atribuirea funcţiei prin tragere la sorţi. Metoda se aplică deja la constituirea completelor de judecată, aplanând multe animozităţi şi idiosincrazii.
Dar foarte probabil ca o astfel de abordare va trebui impusa (prin referendum??), pentru ca onor alesii nu vor ceda niciodata din puterea castigata - indiferent de care partid am vorbi.