Renunțarea la exmatriculare este o șmecherie care nu are legătură cu dreptul la educație

Foto: Inquam Photos

Dacă legislația e șchioapă, va curge sânge, nu petrol. Această frază e inspirată de filmul american There will be blood (2007), scris și regizat de Paul Thomas Anderson, după romanul Oil din 1927 al lui Upton Sinclair.

Dar cum viața bate filmul, lăsăm cinematograful cu magia lui în urmă, indiferent câte ar avea să ne spună, asemeni celor trei arbori din proza lui Proust, pentru a ne ocupa de viața noastră cea de toate zilele, care nu este și nici nu ar trebui să fie vraiște, ci atent reglementată de legi. Și aceste legi există, doar că nu fac lumină, becul e chior, amplificând confuzia.

Ca profesor-diriginte, am prezentat în toamna anului trecut, părinților și elevilor, noul ROFUIP (Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar), aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4183, din 4 iulie 2022.

Cu toții auziserăm că exmatricularea elevilor nu mai e de actualitate, că ea a devenit o vechitură a anilor de tristă amintire, dar mă așteptam ca în ROFUIP-ul aprobat de d-l Ministru Cîmpeanu și conștiincios conspectat de mine să găsesc o mențiune clară a acestui fapt de curaj. Ei bine, nu este! Avem în ROFUIP doar o mențiune indirectă a acestuia, din care noi toți, presă și profesori, am concluzionat că exmatricularea a fost deturnată și orientată spre lada de gunoi a istoriei, fără ca acest lucru să fie spus clar, cu subiect și predicat, pentru a rămâne spre lauda propunătorilor, ci indirect, așa cum se arată la Titlul VII (Elevii), cap. I, art. 120, (1) e) din ROFUIP:

„Sunt declarați repetenți elevii exmatriculați din învățământul postliceal, cu drept de reînscriere;”

Faptul că art. 120, (1) e) se referă la exmatriculare ca fiind posibilă doar în învățământul postliceal trebuia să ne semnalizeze nouă instantaneu că exmatriculării i-a sunat ceasul pentru învățământul obligatoriu, adică primar, gimnazial și liceal. Normal ar fi fost să se facă, din capul locului, o asumare clară a acestei schimbări.

Dar iată că fix a doua zi – 5 iulie 2022 – , pe site-ul ME, ni se aduce la cunoștință că a fost aprobat prin Ordin de ministru ROFUIP și că, printre altele, s-a procedat la eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, întrucât „dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.”

Vasăzică educația este un drept. Așa fiind, elevul nu poate fi exmatriculat, indiferent ce-ar face, fiindcă i se încalcă un drept. Așa ar fi, dacă am vorbi despre un principiu, dar nu vorbim, de fapt, decât despre o șmecherie. Fiindcă exmatricularea nu era fără drept de reînscriere; această aberație nu se mai poartă de mult. Ca dovadă, iată ce citim într-un ROFUIP mai vechi, tot la titlul VII (Elevii), cap. 3, de astă dată, referitor tot la evaluare:

„Sunt declarați repetenți... (...) elevii exmatriculați, cu drept de reînscriere; acestora li se înscrie în documentele școlare „Repetent prin exmatriculare cu drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ sau în altă unitate…” respectiv „fără drept de înscriere în nicio unitate de învățământ pentru o perioadă de trei ani.”

Perioada de trei ani cuprindea și anul în curs în care se produsese fapta penalizată.

Să le luăm pe rând:

Mai întâi, „eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor” nu a fost asumată clar în ROFUIP-ul aprobat de Ministrul Cîmpeanu. Domnia sa a părut să facă cu ochiul părinților doritori de un Regulament mai blând și, în același timp, a oferit grăbit și un argument: acela cu dreptul la educație, pe care exmatricularea prevăzută legal nu îl împiedica nicicum, întrucât copilul se reînscria în învățământ în anul următor.

Ce făcea în lunile în care stătea acasă?

Am fost întotdeauna stupefiată de faptul că elevul exmatriculat nu putea să intre într-un program de consiliere cu psihologul școlii sau cu unul din afară, dacă părintele nu-și dădea consimțământul.

Serios? Este ca și cum ai încuraja faptele antisociale ale elevilor și le-ai sufla în ceafă părinților. De fapt, ME se gândește că de unde să iei și de unde să plătești atâția psihologi pe care să îi ții în școli degrevați de ore pentru a oferi consiliere acelor elevi care par să aibă o problemă sau chiar comit o boacănă. Totul cade pe umerii diriginților care aproape sunt arătați cu degetul pentru orice nefăcută a elevilor lor. În România, un psiholog se ocupă și de 2000 de elevi, cât poate avea un liceu. Abia în 2020 s-a vorbit la noi să se reducă norma psihologului la 500 de elevi, dar nu s-a putut aplica, din lipsă de fonduri. Fără bani, nu poți să faci nici meseria de profesor atractivă și nici să aduci în școli mai mulți psihologi.

Normal, cred eu, ar fi să se reintroducă exmatricularea. Un fost ministru al Educației – domnul Mircea Miclea – s-a pronunțat deja în acest sens într-o intervenție la RFI. Exmatricularea să se reintroducă, dar numai pentru lucruri extrem de grave. Până în acest an școlar, erau exmatriculați elevi și pentru un număr de 40 de absențe nemotivate!  Mulți elevi au scăpat de scăderea unor puncte la purtare sau de exmatriculare doar datorită indulgenței sau înțelepciunii unor profesori-diriginți, care au aplicat regulamentul interpretându-l și nu în forma lui brută. Eu propun ca niciodată să nu se mai aplice exmatriculare pentru absențe. Media la purtare se poate scădea pentru absențe numai acelor elevi care nu vin la ore, împiedicând examinarea lor ritmică la unele obiecte sau la toate; atunci trebuie să se reunească consiliul profesorilor clasei și, fără un regulament absurd și constrângător, în cunoștință de cauză, să aplice scăderea mediei la purtare pentru elevi care nu răspund cerinței unei evaluări ritmice.

Un nou regulament judicios ar trebui să prevadă exmatriculare pentru fapte antisociale petrecute în școală și în afara ei, avându-i ca făptași pe elevi, dar și obligația acceptării de către părinți a consilierii psihologice în școală sau în privat. 

Sunt și elevi care chiulesc mai mult de 40 de ore, dar motivează prin metode de toți știute. ROFUIP-ul de anul acesta prevede că părinții pot motiva 40 de ore pe an copilului printr-o cerere tip, fără să precizeze motivul pentru care copilul a fost ținut acasă și care putea fi, până acum, stare de rău, eveniment în familie, prezență obligatorie la o instituție a statului. Nu! Copilul e ținut acasă pur și simplu și dirigintele e doar înștiințat că asta e voia familiei! Mi se pare un afront! De altfel și cererea de motivare a absențelor e adresată directorului, dirigintele fiind doar omul din spate care motivează absențele. Practic, el nu decide nimic, doar motivează ce i se arată. Să nu mi se spună că toate aceste lucruri se petrec fără voie și acum vin eu și despic firul în patru. Nu! E vorba despre o desconsiderare progresivă a cadrului didactic. Mais vous devenez agaçant, vorba lui Mateiu Caragiale...

Un nou regulament judicios ar trebui să prevadă exmatriculare pentru fapte antisociale petrecute în școală și în afara ei, avându-i ca făptași pe elevi, dar și obligația acceptării de către părinți a consilierii psihologice în școală sau în privat. Dacă părinții refuză, să fie supuși unei amenzi drastice, cu interdicția ca al lor copil să se mai poată înscrie la aceeași școală. Nu văd niciun motiv pentru care un părinte să refuze consilierea psihologică a copilului în urma unui act antisocial.

Cât privește exmatricularea fără drept de înscriere într-o unitate de învățământ pe o perioadă de trei ani, această perioadă mi se pare exagerat de lungă; doi ani ar fi de ajuns pentru consiliere, căință și îndreptare; trei ani ar fi prea mult și ar împiedica reluarea procesului de învățământ și terminarea lui la o vârstă rezonabilă. Noi vrem și trebuie să vrem să sancționăm și să îndreptăm, nu să ne răzbunăm și să distrugem! Nu știu de ce trebuie să ne situăm pe extreme: ori îngăduitori, ori răzbunători...

Unde mai pui că și sindicatele propun revenirea la exmatriculare, dar într-un fel halucinant, care nu prea convinge, ele vorbind despre ”exmatriculare limitată în termen de 3-5 zile sau definitivă” (s.n. - Sursa: EduPedu, din 11 aprilie 2023) Asta înseamnă frunză verde de nimic, adică 3-5 zile nu sunt decât o nemeritată vacanță pentru elevul-problemă, iar excluderea definitivă este și neconstituțională, și nepedagogică, și inumană, și prostească. Chiar și un criminal are dreptul la șansa îndreptării. Măsurile nu trebuie luate pe repede înainte sub imperiul panicii. Legea Educației nu trebuie votată oricum, dacă nu e cel puțin mai bună decât precedenta.

Mai propune domnul Nistor de la FSE Spiru Haret ”detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp sa reflecteze asupra faptelor comise”!

De noaptea minții! Domnul Nistor nu propune nimic nou; aceste măsuri au existat în istoria veche a Învățământului românesc. Cât am fost eu elevă, nu am știut de ele. Nu le-am întâlnit niciodată de zeci de ani de când sunt profesoară, iar în școala de acum să îți imaginezi că poți face asta cu elevii zilelor noastre este inimaginabil...! Noroc că scriem pe internet fiindcă hârtia nu ar fi suportat una ca asta. S-ar fi înroșit de rușine!

 E nevoie de mai mulți psihologi. Bani sunt, că doar avem pentru pensii speciale. Dacă sunt bani cu căldarea pentru cei care judecă faptele antisociale, ar trebui să se găsească cu lingurița și pentru cei care ar putea să le prevină.

Elevul care comite o faptă antisocială gravă trebuie exmatriculat pentru un an, maximum doi, punând la socoteală și anul în care a comis fapta, timp în care să participe la ore de terapie psihică, individuală și de grup, în care elevi cu aceleași tare să povestească întâmplările care i-au marcat, sfătuindu-se între ei și beneficiind de concluziile și îndrumarea psihoterapeutului. În tot acest timp, familia copilului cu probleme trebuie consiliată și ea, iar, la sfârșitul terapiei, profesorii care, cu voie sau fără voie, chiar bine intenționați fiind, au agravat problemele minorului trebuie și ei să stea de vorbă cu psihologul pentru diversificarea și nuanțarea practicii pedagogice. E nevoie de mai mulți psihologi. Bani sunt, că doar avem pentru pensii speciale. Dacă sunt bani cu căldarea pentru cei care judecă faptele antisociale, ar trebui să se găsească cu lingurița și pentru cei care ar putea să le prevină.

Exmatricularea trebuie păstrată pentru a sancționa faptele antisociale grave ale elevilor, îndreptate împotriva profesorilor, împotriva unor copii mai mici, împotriva bătrânilor sau altor cetățeni sau a colegilor lor.

Să luăm câteva exemple de fapte antisociale, lucru destul de ușor întrucât informațiile din ultimele săptămâni abundă în așa ceva.

Vom merge mai întâi la Liceul Ion Creangă din capitală, unde la o clasă de-a X-a, de filologie, se predă limba japoneză. La acest liceu, titulara catedrei de japoneză intrase în concediu de maternitate și era suplinită de vreo doi ani de o tânără în vârstă de 26 de ani. Aflăm de la Antena 1, via YouTube, din spusele unei eleve, că noua profesoară avea relații bune cu ei: ”Ne înțelegeam foarte bine cu ea și toate clasele se înțeleg foarte bine cu ea.”

Eu am vizionat foarte multe videoclipuri și am înțeles că la clasa a X-a de filologie era un test anunțat la japoneză, în ultima săptămână înainte de vacanță, lucru ce i-a nemulțumit destul de tare pe elevi. Toată lumea a putut să vadă pe YouTube o captură de pe whatsappul elevilor clasei în care un elev întreabă: „Mergem sau nu la amărâta aia?” Plănuiseră un chiul în masă ca să evite testul. Nu par foarte timorați... „Amărâta” merita respect măcar pentru faptul că terminase facultatea de limbi orientale, că era specialistă în limbă și civiliație japoneză și că vorbea o limbă pe care nu o vorbește și nu o învață oricine. „Amărâta” merita respectată sau, măcar, să nu fie înjunghiată, să fie lăsată să trăiască, să-i învețe japoneză pe cei care chiar vor să știe această limbă. Doar că unul dintre elevii ei, recte cel reținut de Poliție, pune o întrebare-cheie: „Ar merita să o omor?” Un singur elev i se opune! Lucrul surprinzător este că niciun elev nu a simțit nevoia să-l anunțe pe unul din părinții lui că un coleg are o intenție criminală față de profa de japoneză, intenție despre care băiatul mai vorbise anterior. Acest părinte putea să o anunțe pe dirigintă, iar aceasta să o prevină pe profesoară, pe părinții elevului cu porniri criminale, conducerea școlii și, evident, Poliția, pentru a face cuvenitul control asupra elevului, descoperind cuțitul, control care ar fi putut împiedica atât încercarea de asasinat, cât și arestarea pentru 30 de zile a elevului, plus ce va mai urma. Elevul are 16 ani, iar anchetatorii susțin că și-ar fi premeditat fapta și s-ar fi documentat chiar și asupra pedepsei pe care o poate primi. Odată arestat, la interogatoriu, a făcut declarații șocante: „Am simțit nevoia să omor pe cineva.”

În peisaj mai apare cineva: Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, d-l Iulian Cristache. Acesta declară că i-a șoptit lui o păsărică, dacă nu chiar unul din părinții copiilor de la clasa care a evitat in extremis, eroic aș zice, testul la japoneză, că elevii erau terorizați de „amărâtă”: „De doi ani de zile erau terorizați de profesoara de japoneză”!

Știrea este preluat de presă, de la Antena 3 la comunicate.info, trecând prin realitatea.net, gândul.ro, click.ro, ziare.com, spynews.ro, stiridinsurse.ro și educatieprivata.ro. În unele situații se titrează: „Răsturnare de situație”! Să analizăm puțin această sintagmă: răsturnare de situație! Deci nu mai e ce știam noi: profa, victimă; putea să-i fie atinsă artera carotidă și să moară garantat! Nuuu! Ea îi teroriza pe copii! Copiii sunt victime! Oricum ea a scăpat! Și acum nu e normal să ne gândim și la copilul ăla de 16 ani, care a simțit și el nevoia „să omoare pe cineva” – e firesc, se-ntâmplă-n viață - și acum riscă „7 ani de închisoare”, spun surse juridice, nu e normal să îl scăpăm și pe el?

Nimeni nu știe cum se numește părintele care a dat informația lui Cristache. Omul nu riscă absolut nimic. Noi, profesorii, riscăm, dacă nu intrăm la clasă cu zale și coif. Profesoara suplinitoare de japoneză urmează să plece de la Creangă, iar copilul celui care ar fi dat informația (încă) nu a omorât pe nimeni și nici nu avem suspiciuni că o va face.

Călătoria noastră continuă. Mergem acum în satul Căldărăști, comuna Pogoanele, din județul Buzău. Acolo trei copii în vârstă de 9, 10 și 15 ani au săvârșit o crimă în jur de 22 martie a.c. E adevărat, erau în afara școlii și vorbim de copii săraci, provenind din familii monoparentale. Problema e că vârsta fragedă nu i-a împiedicat să înfăptuiască o crimă răscolitoare, urmată de jaf. Mobilul crimei a fost furtul unei biciclete ce aparținea unui bătrân de 81 de ani, ce se deplasase în afara satului spre a-și cârni via. Polițiștii au găsit bicicleta în curtea celui de 15 ani. Copiii au confirmat că omorul descoperit pe 23 martie avusese loc cu o zi în urmă. Doar cel de 15 ani va răspunde penal. (Sursa: B1 TV) Aici ar mai fi o problemă: mulți dintre copiii delincvenți nu prea mai frecventează școala. Un studiu al Avocatului Poporului din 2014 arată că jumătate dintre copiii cercetați penal au terminat doar școala primară sau nu mai frecventau școala în anul încarcerării. Dar eu știu că se poate continua școala în închisoare. Am vizitat cu foști elevi de-ai mei un astfel de penitenciar la vreo 7-8 ani de la Revoluție. Copiii făceau școală și lucrurile păreau să se îndrepte spre bine. Acum aflăm dintr-o documentație amănunțită făcută de APADOR-CH în 2013 (Sursa: Scoala 9, din 10 aprilie 2023) că mulți copii nu se mai înscriu la școală în sistemul de detenție, iar eu am înțeles că Statul român încurajează această tendință. Cum? Foarte ingenios: copilul are de ales între școală și muncă; pentru fiecare an de studii absolvit, copilului i se scad 30 de zile din arest; pe când pentru fiecare zi de muncă i se reduce o zi din pedeapsă. Și anul are 365 de zile! Cât cinism! M-aș mira să mai fie copii delincvenți care să aleagă școala. E adevărat că nu sunt bani pentru spații, pentru educatori fiindcă noi nu avem bani de investit în viitorul copiilor noștri. Noi îi investim în pensionari de lux. Noi investim mai mult în cei care îi judecă pe infractori decât în prevenirea infracțiunilor!

Spuneam la început că, dacă legislația e șchioapă, va curge sânge, nu petrol. Sângele înseamnă și omor, dar și hemoragia de creiere capabile, care se unduiesc spre Vest, fiindcă, oricum, aici nu s-ar putea împlini. Ar fi colegi de doctorat cu Lucian Bode și ar sta în dosul celor care dau doctorate Lucienilor. Petrolul? Petrolul – ehei! – simbolizează bogăția, care nu va curge la noi, fiindcă nu va avea loc de legislația năclăită, care și ea favorizează scurgerea.

Directorul trebuie să cunoască profilul psihologic al fiecărui cadru didactic. Unii nu au autoritate. Nu au deloc, pentru că nu au fost înzestrați cu așa ceva. La ei, lipsa autorității e ca lipsa vocii la muzică. Mereu vor avea probleme la câte o clasă. Dar trebuie consiliați. 

Dar călătoria noastră continuă. Părăsim Buzăul și mediul concentraționar și ne ducem și noi să luăm o gură de aer proaspăt în satul Pietriceaua, comuna Brebu. HotNews.ro relatează obiectiv cele întâmplate la o oră de engleză din comuna Pietriceaua, cu elevi de 13 ani. În ciuda relatării obiective și destul de exacte, eu vă spun că nu veți ști nimic până nu veți vedea videoclipurile: mergeți pe YouTube și vedeți mai multe videoclipuri; unul este mai șocant decât altul și unul singur e complet. Ce arată acela? Arată o clasă vraiște, complet scăpată de sub control. Niciun elev nu stă în bancă, niciunul nu pare să urmărească lecția. Profesoara nu impune nimic și nici nu încearcă. În această atmosferă de dezintegrare, în care nimic nu se mai poate lega sau construi, doi-trei elevi mai cu moț vin la catedră și pun mâna pe profesoară ca pe un sac, simulează actul sexual pe la spate, o apucă de cap și i-l apleacă în față, ba chiar, de mai multe ori, încearcă să-i bage degetul mijlociu în gură. Profa ține gura închisă și dinții strânși, dar, în rest, nu are niciun fel de reacție: nu ripostează, nu amenință, nu umblă la catalog, nu plesnește, nu iese din clasă. Încearcă să scrie pe tablă în timp ce este agresată din față și din spate de doi elevi. Al treilea filmează. Tot el va pune filmulețul online, probabil ca să o facă de râs pe profesoară. Este clar că nicio clipă celor trei nu le trece prin cap că ar putea fi trași la răspundere pentru ce fac. Este clar că niciodată cei trei nu ar fi intrat în discuția consiliului profesoral, dacă nu apărea înregistrarea cu isprava lor! Nu am văzut niciodată ceva mai degradant! Este punctul limită până la care poate coborî învățământul unei țări! Mai jos de-așa nu există. Am mai auzit de clase unde disciplina lipsește cu desăvârșire, dar să pui mâna pe un profesor ca pe un sac...?!

Am mai citit că în țări civilizate, care se confruntă și ele cu acte de indisciplină în școli, directorii fac cursuri ce îi pregătesc pentru a putea gestiona cazurile de bullying și de violență din școli; există pârghii prin care părinții sunt responsabilizați atunci când copilul lor nu respectă codul de disciplină al școlii. Directorul trebuie să cunoască profilul psihologic al fiecărui cadru didactic. Unii nu au autoritate. Nu au deloc, pentru că nu au fost înzestrați cu așa ceva. La ei, lipsa autorității e ca lipsa vocii la muzică. Mereu vor avea probleme la câte o clasă. Dar trebuie consiliați. Profesoara de la Pietriceaua trebuie învățată să reacționeze, să își apere demnitatea și onoarea. Să ceară sprijinul altora atunci când nu poate singură și aceia să coopereze.

Directorii trebuie învățați că sunt pe funcție ca să ajute. Că sunt acolo ca să știe, să vrea și să poată!

Copilul trebuie învățat de mic că, în societate, în relațiile cu adultul, în viața de grup, nu totul este permis. Că, în general, greșelile se plătesc și, de cele mai multe ori, îți ia ani din viață ca să le repari! Că cine nu a primit o astfel de lecție o va plăti mai târziu. În societate, nimic nu se uită; totul se plătește.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp