sursa foto: Profimedia
Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, teologul Damian Anfile a declarat că percepția despre istorie în România, la nivel de masă, este formată mai degrabă de prozatorul Dumitru Almaș și regizorul Sergiu Nicolaescu, decât de istorici precum Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu, Constantin Giurescu și alții.
„Percepția despre istorie în România, la nivel de masă, e mult mai formată de Dumitru Almaș (n.r. autorul celebrelor „Povestiri istorice”) decât e formată de Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu, Constantin Giurescu și alții (...) Am avut o discuție interminabilă cu un amic, două ore dezbăteam ceva de Mihai Viteazul, până când el a dat argumentul hotărâtor: „Nu e, mă, așa, că eu am văzut”.
Mai zi o dată, ce ai văzut tu? Pentru că atunci și-a dat și omul seama cât impact a avut imaginea aceea vizuală asupra percepției lui. Da, s-a dorit crearea unor eroi. Ce a însemnat crearea eroilor ăstora pentru mediul social, cum a influențat percepțiile? Intențiile, eu nu contest, poate au fost bune la bază”, a spus Damian Anfile.
Acesta a dat și două exemple relevante în acest sens, punându-i în oglindă pe Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul.
„Eroismul lui Mihai Viteazul, că tot am adus vorba. E o discuție academică, eu am găsit-o cel mai bine ilustrată într-un studiu al unui britanic, Paul Michelson, care analizează pe baza lucrărilor unui istoric român puțin cunoscut, Gheorghe Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu. Acesta face o analiză istorică comparativă, înșiruind calități și defecte, realism și compromis în istoria românilor, respectiv idealism și intransigență.
Și îi pune, spre exemplu, în balanță, pe Ștefan cel Mare cu Mihai Viteazul, dar comparația merge la mai multe niveluri. Ștefan cel Mare, în ciuda faptului că și la el ni se scot în față foarte numeroasele lui victorii, reale de altfel, dar victoriile alea sunt integrate într-un fel în politica lui de ansamblu, o politică eminamente a realismului și totodată a compromisului. A acceptat când trebuie să încline steagul, a înțeles foarte bine ce înseamnă durata. Deși a părut orientată pe termen scurt politica lui, ca o politică de supraviețuire, de fapt rezultatele au fost mult mai pregnante.
Opera lui Mihai Viteazul a rămas așa, un meteor, o chestie care a durat de fapt un an, că atât a durat Unirea Principatelor, dar care nu a lăsat consecințe decât mult mai târziu, reluată de personalitățile secolului al XIX-lea, care pe baza asta au fabricat discursul comun, real, care a dus la unirea finală. Mihai Viteazul, în schimb, pare animat de idealism, chiar dacă idealul lui nu a fost, cum se spune de multe ori, unirea românilor, nu avea conceptul ăsta, nimic din documente nu arată că gândea în direcția asta.
A gândit, pe niște chestii mai pragmatice într-adevăr, că oamenii ăștia pot fi uniți rapid pentru că au unitate de limbă și de credință, nu există disensiuni fundamentale între ele. Dar maniera în care a făcut-o a reușit să deranjeze toate statele învecinate, era clar că nu avea cum să dureze opera asta”, a spus Damian Anfile.
Damian Anfile: Măreția voievozilor poate fi ulterior folosită de oricine în justificarea unor acțiuni
Întrebat care este, în opinia sa, cel mai mare fals istoric construit de propaganda comunistă, în anii 1970-1980, în care românii cred și astăzi, Damian Anfile a răspuns:
”Mi-e greu să desemnez un caz, dar ceea ce pot spune este că vârfurile absolute în falsificarea istoriei au fost obținute de regimurile extremiste, că au fost de dreapta, în anii 1930-1940, sau că au fost de stânga, ulterior. Ele sunt campioane în mitizarea tuturor istoriilor. Nu înseamnă că altfel figuri mult mai agreabile, cum sunt Nicolae Bălcescu mai demult sau alții, n-au produs și ei falsuri. Depinde de intenție cumva, tot așa, judecarea deciziilor, dar în perspectiva lungă a lucrurilor, nu doar în imediat”.
De asemenea, întrebat despre „reevaluarea” și „revalorizarea” voievozilor, din anii 1970-1980, pusă în oglindă cu „apariția” recentă a acestora pe panourile politice, Damian Anfile a răspuns:
„Este exact ilustrarea vie a consecinței de care am menționat înainte. Crearea unui fond aproape folcloric, despre măreția voievozilor, care ulterior poate să fie folosită de oricine în justificarea unor acțiuni. Și treaba asta se pliază foarte mult pe cultura de astăzi, care nu prea mai este o cultură a verificării informației, pentru că de multe ori nu mai ai timp să verifici (...)
Cei care au făcut o lucrare sau o documentare înainte de 1989 dispuneau de câteva lucrări pe subiect și asta era tot. A venit era bibliotecilor venite din afară, a xeroxurilor, a multiplicării lucrărilor, titlurile au crescut la 20-30 (...) După care astăzi, poți să mergi de la sute până la câteva mii de lucrări, inclusiv pe teme de istorie românească, și fiecare o să-ți vină cu viziunea lui.
Drept urmare, e mai degrabă o chestie de cum cauți cunoștințe și la ce sistem de valori te raportezi, nu mai poți să probezi pas cu pas fiecare lucru, pentru că informația este mult prea diversă și nu mai ai timp”.
Ulterior, acesta a menționat că, la nivelul percepției populației, o victorie istorică este mai ușor de înțeles decât o politică economică de succes, fiind mai palpabilă.
„Până la urmă, cine a fost mai mare: Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș? Pentru statele românești, indiscutabil Ștefan cel Mare și Matei Basarab. Nu ăia care s-au bătut, ăia au adus niște vremuri oribile pentru cei care erau contemporani cu ei, că au intrat toate armatele în țară, era supt și ultimul bănuț să se plătească armatele, ce era bine atunci? Adică tot timpul trebuie să știm să facem diferența asta.
A fost nevoie de fapte eroice să construim un discurs național, să avem în jurul căror valori să ne unim, astea au fost alese, că sunt mai palpabile. O victorie e mai ușor de înțeles decât o politică economică care s-a dovedit de succes, dar în 30 de ani. La fel e și raportarea asta la trecut, mergi pe niște lucruri decantate, pentru că alea ți se par mai limpezi, fără să înțelegi că alea nu se vor mai repeta niciodată”, a spus Damian Anfile.
Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, începând de la ora 14.00.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
și zic a n-a oară: pe-această lume nu există decât un singur război: în împotriva minciunii. acest război nu se câștigă cu arme. cu arme nu umblă decât maimuțele.
întrebați-vă când ați descoperit ultima oară, vizionând un rahat mediatizat, viermele din măr. otrava care pulverizează minți plăpânde de proști naivi. rostul pentru care unii-și vând sufletul și-și zic regizori. despre asta, domnul Popescu nu vă va vorbi nevă evă. întrebați-l dăce. o să tacă dar întrebarea trebuie pusă public cât e încă apelabil. e mai valoroasă decât toate inutilitățile logico-matematice care nu vor salva nici măcar un suflet, unul!, din iadul manipulării. și e fix profesor pe tema-n cauză. la propriu, cu cărți publicate.
Aștept cu interes partea a treia, "Un teolog despre fizica cuantică la români"
Întâmplător, desigur, corifeii "demitizării" și-au publicat lucrările la Budapesta, ironic fix la universitatea lui ... ;)
Care este atitudinea noastră față de istorie, azi? Înainte îl aveam pe Iorga, un istoric inflacarat, apostolul neamului, la care patriotismul ardent se împletește însă cu atenția spre izvoare. Omul-document i s-a spus lui Iorga. Adică el nu scria așa, după ureche sau ce visa noaptea. Vacantele lui erau adesea vacante de cercetat arhivele Europei. El a găsit acel celebru "testament" al lui Mihai Viteazul. Dar să admitem că Iorga nu are un ton prea echilibrat, pentru că există la el o emfază, ca și o vână literară. Ceilalți doi istorici menționați, Pandrea și Giurescu - da, au un stil mai echilibrat, mai auster și obiectiv. Ei bine, chiar și la ei nu veți găsi nicăieri acest cinism de astăzi, mistocareala și aroganța unor istorici de azi. Avem doua extreme: mitizarea și edulcorarea pe de o parte. Și cinismul rictos pe de altă parte. Un fel de "stați să vă spun eu cum stă de fapt treaba. Ăștia toți nu au fost niște eroi, ci niște băgători în seama." Ambele atitudini sunt de evitat. Tocmai, să învățăm de la cei 3 istorici menționați în articol: istoria nici nu se edulcoreaza, dar nici nu se scuipă cu cinism. Nu este Mihai Viteazul erou? Nu merita el un cult astăzi, ca și în trecut? Ba da. Sa ne gândim bine la scăderi, căci nu le băgăm sub preș. Da, a legat țăranii de glie - un mare minus, pentru că a contribuit la suferința acestora. A fost nevoit, pentru a avea loialitatea boierilor, sprijinul lor, inclusiv financiar. Avea nevoie de bani, pentru că armata lui era formată și din foarte mulți mercenari. Da, unirea a durat foarte puțin. Meteoric, cum ne spune articolul. Dar într-o vreme în care foarte mulți domnitori trădau interesele țării și nu se gândeau decât cum sa își cumpere tronul cu pungile cu bani, Mihai Viteazul a visat la independență și consolidarea statului. Putea foarte bine să stea liniștit - domn, bogat și, mai ales, viu. Nu să riște a fi ucis, cum s-a și întâmplat. Dacă asta nu e definiția după manual a eroului, atunci nu știu ce mai e acela un erou. Pur și simplu, omul putea să stea el însuși și țara sub papucul otoman, fără vreo ripostă sau vreun act de voință liberă, și s-ar fi bucurat de toate avantajele de confort și de mărire aduse de supunerea lui. Or faptul că nu s-a supus și a mers înainte, cu toate riscurile, tocmai asta ii arată statura de erou. Românii din secolele trecute, așa analfabeți și simpli cum or fi fost ei, au înțeles asta din bun simț. Iar noi o uităm azi, ca să facem pe isteții? Bun, putem să îngrămădim o mulțime de nuanțe și să ne încurcăm mintea, dar asta nu înseamnă că esența se schimbă. Nu, nu se schimbă. Doar noi ne schimbăm, și odată cu noi, și generațiile pe care le formează o astfel de optică: elevi care ajung să termine liceul cu o astfel de atitudine demolatoare, uniformizatoare (ii considera pe cei din trecut, toți o apă și-un pământ, adică niște nenorociți, mai mult sau mai puțin), o atitudine cinică, rece, excesiv pragmatică, fără idealuri (ce sunt alea idealuri? La ce folosesc? Îți plătesc iPhone-ul și meniul la mall? Nu vedem ce i-a adus idealul lui Mihai Viteazul? O ricanare a posteritatii). Extrema istoricilor de azi este de a relativiza totul, de a pune un bemol în tot. "Stai că îți spun eu de fapt cum stă treaba". Cum stă?! Bunicii mei, amândoi, au luptat în al Doilea Război Mondial. Din fericire, amândoi s-au întors acasă - cel matern s-a întors șchiop și a venit pe jos dintr-un lagăr de concentrare din Germania. Taică-su (străbunicul meu) murise în Primul Război Mondial. Dinspre tata, străbunicul și el a fost în Primul Război Mondial, dar nu a luptat efectiv pe front, fiind ordonanța unui general. Tatăl său, însă, murise în Războiul de Independență. Bun, acum să vină istoricii de azi să îmi spună cum oamenii ăștia nu au făcut nicio brânză, cum ei s-au dus la război așa, din obligație, și cum le promisese Averescu pământ în Primul Război. Așa, putem relativiza totul. Dacă mai adăugăm la asta și faptul că erau și ei oameni în carne și oase și că mai aveau și unele vicii (fumat, alcool), atunci chiar nu mai am nimic de respectat, în istoria mică a familiei mele. Și analogia se poate continua cu istoria mare, a neamului. Acesta e mesajul subtil, dar puternic, către tânăra generatie: fraților, nu aveți nimic nici de respectat, nici de apărat, nici de cunoscut mai în profunzime. Zero respect, zero rădăcini, zero conștiință națională, zero responsabilitate. Viata merge înainte cu tiktok, cu ce vrem noi. Și oriunde, fără atașamente care sa ne încurce. Ubi bene, ibi patria.
Ce comentarii o să vă luați de la "închinătorii la boia"....
de ce mergi de la o extrema la alta? sau doar atat poti tu? ori e alb ori e negru
Toate țările își "educa" cetățenii privind istoria prin filme.Cred că cei mai productivi sunt americanii, unde Pentagonul este unul din principalii sponsori.Inevitabil sunt accentuate anumite comportamente și trecute sub tăcere cele mai puțin plăcute.Asta nu înseamnă că nu au rolul lor și nu constituie o bază pentru o lămurire ulterioară, daca se vrea asta.