Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Rușinea rușilor

Cristian Tudor Popescu

 În toată mașinăria de stat a Rusiei, s-a găsit un singur om capabil să-și învingă creierul reptilian. Fiecare homo sapiens are în adâncul encefalului un creier vechi, rămas de la reptile. Acesta, situat în trunchiul cerebral și cerebel, este sediul instinctului de conservare. Îi dictează să fugă, să se ascundă, să se conformeze ritualurilor tribului, să nu iasă din rând în niciun fel. Să respecte teritoriul și ierarhia socială. Sau, să atace și să ucidă, pentru a nu suferi schimbări, pentru a-și păstra starea existentă.

Diplomatul Rusiei la ONU, Boris Bondarev, a renunțat la toate acestea, demisionând și rostind cu glas tare ce gândește: „Cei care au conceput acest război doresc un singur lucru – să rămână la putere pentru totdeauna, să trăiască în palate pompoase și de prost gust, să navigheze pe iahturi comparabile ca tonaj și costuri cu întreaga marină rusă, bucurându-se de putere nelimitată și de impunitate totală. Pentru a obține acest lucru, ei sunt dispuși să sacrifice oricât de multe vieți. 

Mii de ruși și ucraineni au murit deja doar pentru asta.

Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea”.

Ca urmare, Bondarev va fi ostracizat, hăituit, arestat sau, mai simplu, omorât, cum a fost celălalt Boris, Nemțov. Craniul vorbitor al Kremlinului, Peskov, a glăsuit citând din Lenin și din protocomunistul (cum îl numește Putin) Iisus Hristos: „Putem spune că domnul Bondarev nu mai este cu noi, e împotriva noastră. Are o poziție în care condamnă acțiunile conducerii ruse, care sunt susținute de aproape întreaga populație a țării noastre”.

Urmează, cu siguranță, ca Bondarev să fie declarat trădător, „agent al străinătății”, cum au fost etichetați Garry Kasparov și Mikhail Hodorkovsky. Agenți ai străinătății – adică, pe Pământ există două lumi, Rusia și străinătatea, care nu poate fi decât dușmănoasă.

Boris Bondarev e conștient că gestul său nu va fi susținut de nimeni din ministerul lui Lavrov, unde creierul reptilian face legea. Și nici de vreun cetățean rus.

Subsemnatul îmi pun totuși speranța în acest sentiment: rușinea. Dacă veteranul Bondarev nu reușește să-l trezească, poate că rușilor le va fi rușine că, în vreme ce ei tac, o adolescentă, eleva de liceu Zukhra Albekova din Izberbaș, Daghestan, după ce și-a primit diploma de absolvire, a avut puterea să strige la microfon, în rusă: „Nu războiului! Libertate Ucrainei! Putin este diavolul!”.

Rușinea însă, se naște din neocortexul care, deși aflat la doar câțiva centimetri deasupra creierului reptilian, măsoară distanța, adunată în milioane de ani, dintre om și urmăritorul său, animalul. Sau, nu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult