Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Se face un an de când m-am întors în România. Îl voi aniversa cu un bilet de avion către Londra. Doar dus. De data asta, pe bune

Plecări Aeroport Otopeni

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Mai sunt câteva zile și se împlinește anul de când m-am întors în România, după 5 ani de locuit în Anglia. Nu vă grăbiți să mă felicitați, nu-i mare lucru de sărbătorit.

Ba din contră, mă gândesc să organizez un priveghi pentru purcoiul de bani pe care l-am cheltuit de când am venit acasă, fie-i țărâna ușoară. Nici nu mai am lacrimi de când îi tot jelesc.

România e cea mai bună țară pentru cheltuit bani. Zici că-i sugativă, jur, cum pui piciorul aici, cum încep să-ți zboare firfireii din buzunare.

E nenorocire. Cred că țara asta, când era mică, voia să se facă Dubai atunci când va fi mare. Cu oricâți bani ai veni de dincolo, aici constați că ești sărac.

Nu că ne-am fi întors noi cu milioane, dar nici n-am venit cu mâinile în fund. Ei bine, am constatat că eram mai bogați în Londra decât în Râmnicu Vâlcea.

Sunt mai multe Rolls-uri și Bentley-uri pe km pătrat în Vâlcea decât în Kensington, Holland Park și Hampstead la un loc. Șeicii ghetoului, pe cuvânt dacă vă mint.

La prima vedere, zici că-i o sărăcie de oraș (bine, chiar e, dar mă ajută pe mine să ajung undeva cu textul ăsta). Toată vechea industrie s-a dus pe apa sâmbetei, mâncată de șacalii locali, cot la cot cu jupânii care s-au perindat prin guvernele – dezastru ale ultimelor trei decenii.

În locul ei nu s-a pus nimic, orașul fiind ținut în subdezvoltare de o mână de șmecheri, care l-au luat în stăpânire de parcă l-ar fi moștenit de la mămicile lor, blestemate să fie zilele când i-au născut pe prăduitorii ăștia mai lacomi decât Attila Hunul.

Dacă nu știați, ăsta-i orașul lui Ali Baba și al celor 40 de hoți. Politicieni, oameni de afaceri și interlopi (de multe ori, 3 în 1), în frunte cu stăpânul inelelor, Faraonul, ales de fiecare dată de cetățeni inconștienți ca să o ia de la capăt cu jefuirea orașului care i se închină până la pământ.

Zici că-s loviți de sindromul Stockholm toți alegătorii.

În aparență, spuneam, orașul pare sărac (și chiar e). Toate blocurile alea comuniste, cu fațade gri, par plantate la derută, de paravan. În schimb, printre ele colcăie mașinile de lux: Lamborghini, Rolls – Royce, Maserati, Bentley – toate mărcile de lux care v-ar trece prin cap.

Zici că-i ceva reuniune a miliardarilor din Dubai, organizată la Râmnicu Vâlcea pentru că i-a dat cuiva eroare în Google Maps atunci când a trimis invitațiile de participare.

De fapt, toate mașinile alea sunt conduse de localnici. Bombardieri, spălători de bani pentru clanurile de interlopi, politicieni, oameni de afaceri abonați la banul public, paparude botoxate și siliconate.

Vă dați seama cum te simți când vii din Londra, Tokyo sau New York pe strip-ul din Râmnicu Vâlcea City? Ca ultimul sărac, vă spun eu.

Toți banii pe care i-ai făcut tu prin muncă cinstită nu valorează nici cât portiera unui Bentley condus de unul care spală de ani de zile bani pentru Corduneni, construind sute de apartamente în oraș și care nu a fost întrebat nici măcar o dată în viața lui de vreun inspector ANAF de unde are el milioanele de euro pe care le bagă în construcții. 

În fine, ați înțeles ideea. Orașul de provincie tipic românesc, controlat de interlopi și politicieni de carton, în care salariul mediu este insuficient pentru un trai decent, dar în care se învârtesc volane îmbrăcate-n piele de Cordoba.

Un fel de Medellin, cu sute de Escobari pe care nu-i deranjează nimeni din furăciuni. În loc de favele, ghetouri. În loc de trafic cu cocaină, combinații imobiliare.

Mecanismul perfect prin care se produc bani pentru vile de lux, vacanțe exotice, mașini scumpe și campanii electorale cumpărate om cu om.

Ciclul ideal, în care banii sunt păstrați în aceleași mâini ce se spală una pe alta, în care săracii devin mai săraci iar bombardierii politici și de cartier devin adevărați lorzi ai șmecheriei oltenești.

În tot contextul ăsta, ne-am întors noi în oraș. Plini de optimism, ne-am flaușat în câteva luni. Ne-am dat seama că nu avem șanse să pornim un business cu banii pe care-i aveam.

Planul inițial era să deschidem o afacere în Râmnicu Vâlcea. Aveam câteva idei, însă după ce am discutat cu niște oameni care se mai pricep la business, am început să ne înmuiem. Riscam să băgăm toți banii în ceva care o putea lua la vale în orice moment.

Rm. Vâlcea este un oraș mic, controlat de o mână de afaceriști și politicieni. Spațiile comerciale sunt puține și scumpe, puterea de cumpărare e mică. Ca să faci ceva profitabil, ai nevoie de mulți bani, dar și de relații solide la nivelul administrației locale. Fără astea două elemente, nu faci nimic. Ceea ce s-a și întâmplat.

În schimb, am început să cheltuim. Ne-am dat seama curând că în ritmul ăla urma să rămânem destul de repede fără bani. Mâncarea din ce în ce mai scumpă, facturile din ce în ce mai mari, motorina la prețuri exorbitante.

Ne uitam cu groază la sutele de lei lăsate în supermarket, în schimbul cărora plecam acasă cu câteva plase destul de anemice. Fără să vrem, am început să comparăm viața pe care o avuseserăm în Londra cu cea din Râmnicu Vâlcea.

Cu excepția chiriei (pe care nu o mai plăteam), totul era parcă la fel de scump (ori mai rău) ca acolo. În Londra măcar făceam bani cât să nu ne facem griji pentru traiul de zi cu zi.

În Râmnicu Vâlcea (ca în mai toată România), doar cheltuielile rămân ridicate. Veniturile au suferit o mutație de creștere și au rămas pitice.

Între noi fie vorba, nu știu cum se descurcă miile de familii cu salarii de mizerie. Și nu o spun doar așa, ca să mă aflu în treabă. Totul e scump aici, de la utilități, la mâncare și transport.

Am făcut un calcul sumar: tot ce înseamnă venit sub 1.000 euro pentru o familie, înseamnă sărăcie cruntă. Fără rate la bănci sau alte obligații.

Nu, doar cheltuielile cu asociația, gazul, curentul, telefonul, internetul, mâncarea, hainele. Din păcate, multe familii trăiesc sub nivelul ăsta.

În Râmnicu Vâlcea (ca și în alte orașe sărace, în care nu au intrat investiții) sunt încă oameni care lucrează pe 1.500 de lei, dacă-i văd și p-ăia. Îmi spunea astăzi cineva că lucrează 12 ore pe zi în frig pentru sub 2.000 de lei. Plus sâmbăta și duminica. Horror.

Și atunci, am decis că n-are rost să ne nenorocim aici. Prostia are și ea limitele ei.

Mă uit în jurul meu: facturi de 1.500-2.000 de lei la gaze, de 800-1.000 lei la curent, motorina la peste 7 lei/litru, mâncarea din ce în ce mai scumpă (se vorbește deja despre dublarea sau chiar triplarea prețurilor în lunile care urmează, pe fondul exploziei prețurilor la energie, dar și a altor factori), corupție, instabilitate economică.

Discut cu amici, care s-au întors ca și mine, acum un an sau doi, crezând că vor găsi o viață mai bună iar acum se gândesc să se întoarcă de unde au venit.

Cumva, toți credem că ne va fi mai bine acasă. Nu știu, poate că unora le e, chestia asta ține mult și de contextul personal. Pentru noi, însă, dar și pentru mulți alții, România nu mai e acasă.

A devenit un spațiu și mai ostil decât înainte, în care doar șmecheria este pusă la mare preț, în care doar bogații își mai pot permite să trăiască.

Contraziceți-mă, dacă vreți, nu-mi pasă. Știu doar că am încercat să-mi regăsesc căminul aici și nu am descoperit decât un oraș în care sărăcia e la ea acasă, în care banii se fac greu și se termină până la sfârșitul lunii, în care nu poți face economii, în care nu poți da înainte.

Asta e, am încercat. Poate că am greșit pe undeva, nu contest asta. Poate că am avut așteptări, în condițiile în care ar fi trebuit să am doar îngrijorări. Poate nu m-am străduit destul, poate nu am avut răbdarea de a mă readapta stilului de viață românesc.

Știu însă un lucru: pentru mine, aventura întoarcerii acasă se va termina curând. Nu-mi pare rău că i-am dat o șansă. Dacă n-aș fi făcut-o, probabil aș fi regretat toată viața. Dar destul e destul. Vă las pe voi, cei care încă mai credeți în „visul românesc”, să continuați povestea. Mie mi-a ajuns. Nu mai pot.

În câteva zile se face un an de când m-am întors în România. Îl voi aniversa cum se cuvine, fără lacrimi ori entuziasm, ci mult mai banal, așa cum merită, de altfel. Cu un bilet de avion către Londra. Doar dus. De data asta, pe bune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ciprian check icon
    Buna ziua. Citind acest articol ma regăsesc exact ce a trăit aceasta persoana. Și eu am muncit in Marea Britanie 10 ani in care am reușit cu bani de acolo sa îmi fac in romania un rost , sunt de 4 ani in romania și nu am mers nici un pas in fata am stagnat .Mai rău ca aceasta tara merge înainte exact ca trenul de la CFR . Aici doar cu relații poți continua o afacere cu o pila se rezolva ceva, . Respect nu este . Nu întotdeauna bani sau o tara trebuie sa te țină acasă , acasă ești unde te simți bine. Străinătatea a dat multor romanii o viața nou un nou început , pe care romania îl pierde . Păcat
    • Like 0
  • Calin check icon
    Tin sa iti dau derptate in mare parte, situatia din Romania pare sa nu vrea sa se schimbe de la sine. Problema incepe de la conducere la fel cum pestele se-mpute de la cap. Incapabili si pile puse in functii de conducere nu au cum sa dea rezultate pozitive niciodata.
    Pot sa cred ca multi se complac in situatia actuala ori chiar de ar vrea nu au puterea de a schimba ceva..."mai rau sa nu fie" vorba ce caracterizeaza prostia romaneasca.
    Sunt convins ca cei care inteleg cel mai bine problema sunt cei care au gustat din viata dulce si amara de afara pentru ca astfel poti face comparatii si intelege cel mai bine diferentele numai traind pe pielea ta si vazand diferentele.
    Va incurajez la intoarcere toti care ati luat taurul in coarne cand ati decis sa va mutati afara, tot asa sa luati taurul in coarne la intoarcere ca nimeni nu o sa va astepte cu bratele deschise afara de prieteni ori familie.
    Nu renuntati usor pentru ca o sa fie multe piedici, dar dupa cum merg lucrurile la ora actuala se pare ca sansa Romaniei de a da jos prostia e in mana persoanelor cu experienta si cunostinte acumulate dincolo intoarse inapoi in tara hotarate sa faca ceva.
    Schimbarea va fi lenta si greoaie cu multe piedici...este o vorba "suntem cu un jumate de secol in saptele occidentului" deci e de recuperat...legi sunt multe si proaste facute de incapabili si hoti! Pana ce acestea nu se schimba nu vad cum ar fi schimbarea spre bine posibila...
    • Like 0
  • Faptul că nu ați reușit nu înseamnă nimic.
    Am vizitat Londra și prețurile sunt nițel mai mari. Acolo cu o mie de Eur locuiești într-o chichineață.
    Este păcat să dăm mereu vina pe oraș, țară sau oameni pentru neputințele noastre.
    Mult succes mai departe.
    • Like 0
  • Minunata groapa a Rroma niei, aceasta este Ramnicu Vâlcea( pentru cei care nu sunt vâlceni acest oraș a avut in locul unui centru timp de câțiva ani o gropa șantier). Un articol care prezintă o realitate trista. Atât potențial furat si distrus de incompetenta, corupție si cel mai grav hoție! Și cred ca va fi mult mai rău in viitor
    • Like 0
  • Stimate domn,eu am trait si muncit in strainatate si am si vizitat Londra si o parte din Scotia.Dvs.se pare ca va doriti sa traiti bine in Romania cu salariul minim din UK sau Germania,nu maerge!Ziceti ca e saracie cu 1000€/luna,cum ar fi cu banii astia la Londra?Muriti de foame!Eu va spun ca 2 persoane cu venit de cca.1500€/luna se poate trai decent in Bucuresti,oras scump,dar in Rm.Valcea probabil ca e boierie!Asa ca idee,crederti ca pachistanezii,indienii,africanii,chinezii si asiaticii care umplu Londra si UK au plecat din tarile lor pentru ca o duceau la fel de rau ca si romanii in Romania?Din Romanivau plecat multi pentru ca isi doreau mai mult ,nu pentru ca mureau de foame,muncind!Apropos.de IT-istul dispus sa faca orice ca si munca,am vazut un fermier disperat ca nu gaseste un tractorist pentru un tractor computerizat pentru care era dispus sa plateasca si 1500€/luna masa casa!Iar fiul meu nu gaseste IT-isti sub 2500€/luna chiar la nivel de intrare,despre ce vorbim?In alta ordine de idei,eu am urmarit cu atentie piata de energie,am facut contracte cu furnizorii cu cele mai bune preturi si atat anul trecut cat si acum practic am o crestere de cca.5% ,rezonabila fata de cresterea veniturilor!In schimb cresterea preturilor la cartofi sau la paine,cu aluat inghetat de import,din cauza cresterii pretului la energie se poate stavili daca ANAF chiar face niste analize serioase la profit si impozite!Cat despre Oltchim ,am lucrat cu ei chiar cu fabrica de PVC si cu cercetarea,problema lor a inceput in anii ‘90 cand ,cu Roibu ales de adunarea actionarilor,s-au umut de bani cu cisternele stand la coada sa cumpere PVC!Dar investitii,nema,cand s-a inchis combinatulvde la Pitesti au ramas fara monomer oeftin si apoi imprumuturi si subventii de la stat,pe probleme socialebin loc de tehnigizare si eficientizare!Si acum i-a cumparat Borzestiul care nu sufla in fata lor,dar cu un management profesionist!Pe totalcaceste “plangeri” specific national nu au dus tara insinte ci cel mult la o emigrare economica!Va doresc succes la Londra,sa aveti venituri lunare de peste 4000£/luna altfel sunteti cel mult la un salariu mediu in Romania!PS nu uitati diferenta de covilizatie,dvs.vreti ca romaniivsa recupereze in 30 de ani educatia primita de englezi in sute de ani,din care multi au fost cu educatie cu biciul!Cam greu,cu duhul blandetii iliesciene!
    • Like 0
    • @ Arthur Chivulescu
      Dan check icon
      Dacă acum aveați măcar 35 ani nu mai aveați comentariul ăsta său cel puțin alta era direcția lui!
      • Like 0
    • @ Arthur Chivulescu
      Nu va suparati ca intervin, unde cauta fiul dumneavoastra IT-isti (ah, ce cuvant general pentru un domeniu atat de vast!) si nu gaseste cu 2500eur? Ca la salariul asta deja poti atrage programatori seniori. E drept, cu contract pe perioada nedeterminata si la firme care ofera stabilitate, ca nimeni nu iti vine la salarii d'astea pe proiect pe 3 luni ca apoi sa caute alt job. Iar la geambasii de creiere (aka firmelel de consultanta IT) marea majoritate a posturilor sunt pentru tineri care vor pleca imediat ce vor gasi o companie care sa le ofere un venit stabil si decent. Ca nu e nicio placere sa te plimbi cu laptopul prin tara, mai ales cand ai o familie care te asteapta acasa. Sau macar sa merite efortul ala, adica sa iti dea speranta ca in cativa ani iti vei permite sa renunti la el pentru un job stabil sau un business propriu.
      Cat despre salariile tractoristilor....eu nu spun ca 1500eur ar fi putin, dar totusi discutam despre munci sezoniere. Vara primesti 1500, iarna traiesti din ce ai castigat vara. Si pe tractoarele alea nu te urci cu 10 ore de instruire pe repede-inainte si cu 10 clase facute la ff, ca un tractor din ala costa!
      • Like 0
  • Aveti perfecta dreptate. Noi ne pregatim sa plecam in Amsterdam. La fel, bilet doar dus. Nu vrem sa mai auzim de tarisoara. Ne-am dat seama ca e pacat sa ne treaca viata si sa pierdem un timp ce nu ni-l mai da nimeni inapoi. Era planificat sa plecam in decembrie, dar am asteptat sa se calmeze valul pandemic. Avem pregatire in IT si literatura. Si ne-am spus că suntem pregătiți să muncim si la serele de flori, de legume, de ce o fi, la bucatariile restaurantelor ( suntem pasionați de gastronomie ), preferam sa mâncăm pâine goală dar sa fim într-o țară normală, sa ne trezim dimineata într-o țară sănătoasă la cap pentru ca in țărișoară nu mai suportam coruptia, injustitia, si prostia. Aici nu avem cum să progresam. Într-adevăr se cheltuie toți banii câștigati pe facturi si ceva mancare si fiecare zi se repeta la nesfârșit. Parca suntem in Ziua cartitei. Pur si simplu viata asta ne-a obosit, ne-a epuizat. Si Bucurestiul este un oras plin de coruptie, clanuri mafiote, incompetenta, nedezvoltat, haotic, murdar cu prea multi oameni lipsiți de buna creștere. Nimic bun nu se intampla aici, nu ai niciun motiv de mândrie.
    • Like 5
  • Aveți perfectă dreptate, domnule Herța! Trăiesc în Râmnicu Vâlcea din anul 1977, tot aici absolvind Liceul ”Nicolae Bălcescu” (în anul 1972). Sunt originar din comuna Câineni, satul Greblești (apropo, nu cumva și dvs. sunteți originar tot de pe acolo, numele Herța fiind destul de frecvent în zonă?). Am lucrat în cercetarea chimică aplicativă la Centrul de Cercetări Râmnicu Vâlcea, devenit după 1989 - S. C. Incerchim S. A. și... ”absorbit” de S. C. Oltchim S. A. în anul 1995, eu trecând acolo cu Laboratorul ”Cercetare PVC și Copolimeri” în anul 1993 (de fapt am fost... vânduți pe destul de mulți bani, eu aflând de acest fapt mai târziu, deși atunci credeam că am plecat împreună cu colectivul pe care-l conduceam dintr-o ambiție personală). Am fost martorul furtului sistematic al aceaste unități economice (cândva mândria industriei chimice românești DATORATĂ EXCLUSIV CERCETĂRII CHIMICE APLICATIVE!), de către Constantin Roibu pe-o mână cu politicieni, acoliți și... ziariști; și aproape tot timpul am fost eu împotriva tuturor văzând cum își face de cap Roibu, care trata Oltchim-ul ca pe moșia sa personală... Student fiind (Iași, 1972-1977), mă... dădeam și eu oltean, studenții olteni fiind sufletul oricărei acțiuni culturale. Văzând însă ce ”le poate pielea” oltenilor pe... pielea mea după 1989, am ajuns repede la concluzia că oltenii sunt cea mai scârboasă ”specie” de românași: prin alte părți, prin șmecherie și înșelăciune, dând neobosiți din coate și păcălind lumea de bună credință ei reușesc să se aranjeze cumva, în timp ce, la ei acasă, sunt un dezastru total (v. orașele din Oltenia în comparație cu cele din Transilvania și chiar din Moldova)!
    În campania electorală din 2016, când primar a fost ales un fost pușcăriaș, același ca și-n ziua de azi (este la al patrulea mandat!), era să fiu linșat pe Terasă (Parcul ”Mircea cel Bătrân”), când unor pensionari care-l ridicau în slăvi pe Gutău le-am spus că totuși n-ar fi indicat să alegem un fruntea urbei un pușcăriaș; îndată câțiva dintre ei s-au și repezit la mine și, gata să mă strângă de gât, mi-au urlat cu ochii bulbucați de la doar câțiva centimetri de față: ”Da, dom-le, o fi furat, da' a și făcut!”. Deci după ei, dacă faci, nu se mai pune că furi! Culmea este că Gutău n-a mișcat niciodată ”un pai” în Râmnicu Vâlcea decât după ce s-a asigurat de parandărătul corespunzător. Și astăzi el este ”jupânul” care ”taie și spânzură” în urbea noastră! Și da, orașul mișună de papițoi și pițipoance inculte care aruncă cu bani în stânga și-n dreapta și care ”se dau” în mașini de zeci și sute de mii de euro, sfidând omul de rând care o duce vai mama lui, de azi pe mâine!
    • Like 2
  • Dragul meu, sunt vâlceancă si sunt 100% de acord cu tine. Tot ce ai descris in articol e mai mult decât adevărat. Cei ce contează pe lângă... Ar trebui să se abțină. An de an ma întorc plina de speranța si la o săptămână dau sa fug. La mine acasă. In Europa. Nu trebuie sa fie Londra, poate fi orice oraș civilizat, nu corupt, cu oameni responsabili nu neaveniți..... Imi pare bine pentru tine ca poți alege si rău pentru cei ce nu au de ales. De ceilalți, cu comentarii frustrate, nu îmi pasă. Se le fie de bine.
    • Like 3
  • Marius check icon
    Citind randurile de mai sus mi-am adus aminte de o poezie a lui George Cosbuc pe care o postez in loc de comentariu.
    Copiii nu-nţeleg ce vor:
    A plânge-i cuminţia lor.

    Dar lucrul cel mai laş în lume
    E un bărbat tânguitor.

    Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
    În ochii unui luptător.

    O luptă-i viaţa; deci te luptă
    Cu dragoste de ea, cu dor.

    Pe seama cui? Eşti un nemernic
    Când n-ai un ţel hotărâtor.

    Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
    Te lupţi pe seama tuturor.

    E tragedie nălţătoare
    https://Versuri.ro/w/t217
    Când, biruiţi, oştenii mor,

    Dar sunt eroi de epopee
    Când braţul li-e biruitor.

    Comediant e cel ce plânge,
    Şi-i un neom, că-i dezertor.

    Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
    Să stai luptând, căci eşti dator.

    Trăiesc acei ce vreau să lupte;
    Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

    De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
    Căci moartea e menirea lor
    • Like 0
  • Am plecat în Germania în 2020,sotul în anul 2019,când am realizat ca fetita noastră care acum are 8 ani,va trai în aceeași Românie în care noi am crescut. Cu salarii relativ bune și cu locuri de munca destul de sigure ne-am luat inima în dinți și am plecat pentru ea. Am descoperit o tara în care sistemul de sănătate funcționează, în care dacă ai asigurare medicala nu trebuie sa plătești consultații private, medicamente și sa dai șpăgi pentru a fi operat. O tara în care sistemul de educație este prietenos, chiar și pentru un copil de emigrant care nu știe o boaba de germana, unde nu mi se cere sa dau bani sa se varuie clasa sau sa plătesc fondul clasei sau sa dau bani pentru cadouri. Probabil ca mulți vor crede ca lăudăm vestul, ca nu suntem naționaliști, ca nu ne pasa de tara, ca nu ii oferim recunoștință pentru ca în România ne-am format, nimic mai fals dar romanii ar trebui sa fie sinceri cu ei pentru a putea începe sa schimbe ceva. Când ai un copil trebuie sa fii sigur ca i-ai oferit tot ce ai putut tu mai bun și ca ai încercat sa ii deschizi cât mai multe uși, din cauza asta am plecat. Din păcate in România nu puteam vedea un viitor normal pentru copilul meu. Nimic nu este normal în România:corupție, nepotism, sistemul de educație și de sănătate sunt în colaps, nimic nu funcționează, Aici muncim, câștigăm nu foarte mulți bani, dar statul își face treaba iar veniturile noastre ne ajung pentru un trai decent și lipsit de stresul cotidian din România. Zilnic simt lipsa rudelor și a prietenilor, dar de stilul de viata din România niciodată.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult