Foto: Micii de la Dedulești. Sursa: Adevărul
Am un văr care locuiește în Năvodari. Vorbeam aseară cu văru’ Vali despre invazia Ucrainei de către ruși și l-am simțit destul de îngrijorat. Îmi spunea că la cel mai mic semn că vor rușii să ajungă și în România, își urcă familia în mașină și pleacă din zona Constanței, vulnerabilă în caz de război, din punctul lui de vedere. L-am sfătuit să vină acasă, la Vâlcea, că e zonă sigură. Sub nicio formă nu ajung rușii până aici.
În primul rând, nu există autostrăzi. N-ai cum să nu apreciezi cât de vizionare au fost autoritățile în acest caz. De-abia acum înțeleg cât de inteligentă le-a fost strategia. Nu s-au construit autostrăzi exact din motivul ăsta: dacă începe un război, dușmanilor le-ar fi silă să vină aici. Asta înseamnă să fii deștept, să descurajezi adversarul. Nu-l văd pe Putin să-și trimită blindatele pe DN7, pe o singură bandă, să se mai și răstoarne în curba aia nesuferită de pe Dealul Drăganului.
Vâlcea a fost prevăzută din vreme, din rațiuni militare, cu tot felul de capcane. Dacă soldații ruși ar vrea să invadeze Vâlcea dinspre Pitești și ar reuși, printr-o minune, să treacă de ambuteiajele din Bascov și să nu se răstoarne în curbele ac de păr de pe Dealul Negru, s-ar împotmoli sigur la Dedulești, obiectiv geostrategic al României. I-ar aștepta acolo lansatoarele cu mici nucleari, dotați cu focoase de bicarbonat, care fac ravagii de fiecare dată. Nu-i văd pe ruși să scape teferi după un atac cu mici de Dedulești. Sigur nu s-ar abține și ar trage pe dreapta transportoarele, ca să se ospăteze. Până acolo le-ar fi. După un carton cu mici, o balegă de muștar și un Pepsi la jumate, nu mai ai cum să conduci un blindat, darămite să mergi la război. O armată hrănită cu mici de la Dedulești mai este capabilă doar să râgâie intens, să doarmă sau să moară în chinuri, de salmonela.
Dinspre Sibiu, e și mai rău. Să nu uităm că Vâlcea are, probabil, cea mai puternică flotă din România, la Călimănești – Căciulata. Vaporașul de agrement care face curse regulate pe Olt nu e chiar ceea ce pare. Sub acoperișul ăla de pânză, aparent inofensiv, ar putea să zacă un adevărat arsenal nuclear. E suficient spațiu, printre picioarele călătorilor, pentru câteva rachete Iskander cu rază medie de acțiune.
Ca să nu mai zic despre trupele de infanterie din stațiune, formate din detașamente de pensionari veniți la băi. Când or începe babacii să elimine toate gazele din apa cu miros de ouă clocite băută la tratament, s-a terminat. Încercați să dați o raită prin Căciulata și o să vedeți despre ce vorbesc. Dinspre Băile Olănești, ce să mai zic. Nu-l sfătuiesc pe Putin să-și trimită trupele pe Aleea Izvoarelor. Pute acolo de zici s-a detonat o bombă cu sulf. Mai rău ca în Siria.
Să zicem că armata rusă vine dinspre Drăgășani, ca să cucerească reședința de județ, Râmnicu Vâlcea. Să zicem că Putin a auzit de Uzina Mecanică, unde se dezamorsează proiectile. Să zicem că i s-ar părea oportun să cucerească uzina, considerând-o un pericol. Până acolo i-ar fi. Ceea ce s-ar putea să nu știe Putin e că printre lucrătorii din uzină se numără și agenți kamikaze, care se aruncă în aer fără motiv, sub pretextul că dezamorsează mine antipersonal. S-a întâmplat recent, se poate întâmpla oricând. D-aia e bine să avem incompetență în România. În caz de război, se poate întoarce în favoarea noastră.
Prin absurd, armata rusă trece de toate obstacolele și ajunge în Râmnicu Vâlcea. Vă rog să mă credeți, vâlcenii nu au motive de îngrijorare. E atât de mult plictiseală în oraș, încât nicio armată din lume nu va dori să rămână aici mai mult decât să alimenteze blindatele la Petrom, să cumpere o sacoșă cu merdenele și să bea o cafea. Pur și simplu, nu-i nimic de făcut în Râmnicu Vâlcea. Rușii vor fi convinși că-i un oraș părăsit și vor pleca mai departe, spre Sibiu sau Brașov, așa cum fac, de altfel, și vâlcenii atunci când vor să vadă cum arată un oraș adevărat.
Așadar, îl sfătuiesc pe văru-meu să vină dracu’ acasă, la Râmnicu Vâlcea, că-i cel mai sigur loc de pe pământ în cazul în care pornesc rușii războiul. Și oricum, dacă chiar încearcă Putin să se aventureze prin oraș, ne putem ascunde toți în buncărul gri din buricul târgului. Care, ce să vezi, e chiar noul centru al orașului, camuflat la derută în centru civic construit cu bani europeni. Să mai ziceți voi că nu le duce mintea pe autorități... L-au făcut așa urât cu un singur scop: să ne protejeze de invazii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Păi trupeții ruși sastisiți de păpica din rațiile militare se vor bucura să guste micii. Și poate vor aprecia apropiata zonă a Drăgășanilor că la păpică merge și niște băuturică.
Și chestia cu ambuteiajele... Tancurile se cam urcă pe generatorii de ambuteiaje și apoi cine îi va bloca?
Dacă urmașii lui Ivan Turbincă ne vor,, vizita" vor trimite în prealabil niște,, antemergători".
Oare,, serviciile " au observat așa ceva? Că prin 1989 cam așa ceva a fost înainte de lovitura de stat.
Așa că, dacă americanii -retine condiția- s-ar învoi, pana la urmă cu rușii, așa cum au făcut dintotdeauna, nu vei fi protejat nici la Vâlcea.
Probabil, dincolo Carpați, dacă ar fi să se materializeze previziunile lui Huntington din lucrarea sa, "Ciocnirea civilizațiilor".
Dar, să sperăm că nu va fi așa și se vor limita numai la împărțirea Ucrainei.
Vom trăi și vom vedea!