Foto: Getty Images
Am discutat în două articole până acum despre șefii toxici și am detaliat în cel de-al doilea perspectiva liderului. Acum voi arunca o privire mai detaliată asupra angajaților.
Ca în orice relație, înainte de a da vina pe celălalt, trebuie să ne analizăm propria conduită. Nu pentru a-l absolvi pe celălalt de vină. Ci pentru a înțelege propria noastră contribuție la situația neplăcută în care ne găsim. Așa cum am mai vorbit în trecut, pentru a fi parte din soluție, trebuie să fim parte și din problemă.
Se ridică așadar următoarele întrebări: Ca angajat, am competențele necesare pentru rolul pe care îl dețin? Nivelul performanței profesionale se ridică la nivelul slujbei și organizației? Dar nivelul de încredere în mine? Cât de bun sunt în ceea ce fac? Ce și cum pot schimba la mine pentru rezultate mai bune? Chiar dacă nu lucrez într-un context sau echipă perfecte, sunt dispus să fac tot ce ține de mine pentru mai bine? Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac sau dau vina mereu pe alții, circumstanțe, lipsuri?
Reușesc să fiu obiectiv și constructiv atunci când primesc feedback din partea colegilor și șefilor? Când mi se spune să îmbunătățesc lucruri sau să remediez greșeli mă țin de treabă sau le pun pe seama răutății altora? Sunt corect în contribuția pe care o aduc în echipă? Fac parte dintre cei care rezolvă probleme sau cei care le rostogolesc în grădina colegilor? Dau în fiecare zi tot ce am mai bun sau mă limitez la minimul necesar pentru a-mi încasa salariul?
Mi se potrivește ceea ce lucrez sau doar n-am găsit altceva? Dacă nu mi se potrivește, trebuie să fiu conștient că din start totul va fi mult, mult mai greu. Dacă suntem omul potrivit la locul potrivit neplăcerile sau nepotrivirile sunt rare. Desigur, vor fi greutăți și probleme. Însă vor cântări puțin, mintea va fi concentrată pe soluții și vom avea motivația de a evolua, de a merge mai departe.
Problema este că, din păcate, situațiile în care putem spune că suntem într-adevăr omul potrivit la locul potrivit sunt rare. Într-o astfel de situație, probabil că percepem totul din jurul nostru ca fiind toxic. De la mediu și colegi și până la lider. Însă toxicitatea vine de la faptul că locul nostru nu este acolo. N-are nicio legătură cu ceilalți, oricât de imperfecți ar fi oamenii sau organizația.
În acest caz soluția nu este facilă deloc. Pentru că înseamnă schimbare – fie atitudinea noastră față de ceea ce facem, fie a locului de muncă. Important este să analizăm ce ni se potrivește și căutăm acest lucru care ne poate împlini. Știu că nu este simplu. Dar merită încercat pentru a scăpa de toxicitatea de a face în fiecare zi ceva ce nu ne place, nu ne motivează și nu ne face bine.
O altă problemă pe care trebuie s-o luăm în considerare este că și observațiile pertinente sunt ofensatoare. Mai bine spus, cu cât sunt mai aproape de adevăr, cu atât ne deranjează mai mult. Trebuie să fim atenți și să distingem între feedback realist, chiar dacă nu a fost formulat perfect, și un feedback dat cu intenția de a ne răni demnitatea umană. Pentru oricare dintre noi, cel mai facil răspuns este să dăm vina pe ceilalți. Însă această reacție nu ne ajută să evoluăm.
Dacă rezultatul analizei obiective este că într-adevăr intenția a fost de a ne umili, atunci trebuie să găsim soluții.
Dacă însă percepția feedback-ului vine la pachet cu senzația extrem de neplăcută că e și ceva adevăr acolo… trebuie să luăm măsuri. În primul rând pentru că, dacă devenim mai buni, ne vom simți mult mai bine. În al doilea rând, pentru că devenind mai buni vom avea mai multă încredere în noi înșine și puterea de a ne apăra punctul de vedere. Dar pentru a obține senzația plăcută de încredere în noi înșine trebuie să plătim prețul onestității cu noi înșine.
Iar problema cu oglinda rămâne. Daca nu ne place ce reflectă, soluția nu este să o spargem.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.