Foto: Profimedia
Cu toții cred că am asistat la scene aparent dramatice în care copiii se tăvălesc, urlă, plâng în hohote și cu sughițuri iar însoțitorii adulți țipă și mai tare sperând că astfel vor ajunge la rațiunea copilului și acesta își va schimba comportamentul. Am înțeles că de multe ori adulții reacționează așa fiindcă presiunea socială este foarte mare și simt că dacă nu ar lua atitudine în mod vizibil față de comportamentul nedorit al copilului în public, poate alți adulți privitori ar interveni.
Dorind să aflu ce se întâmplă în creierul copiilor pe parcursul acestor crize, am citit cărți și studii în domeniu și am descoperit că totul are în spate un mecanism clar pe care îl voi prezenta mai jos.
În primul rând, conectarea cu copilul este esențială fiindcă în acele momente de apropiere, creierul copilului formează căile neuronale necesare pentru funcționarea optimă a memoriei, pentru învățare, gândire și capacitatea de raționa. Conectarea se realizează prin căldură, respect, contact vizual și ascultare fără scopul de a da sfaturi sau de a răspunde, pur și simplu ascultare profundă pentru a-i da ocazia copilului să se descarce de emoțiile care îl fac să își piardă liniștea. Astfel se dezvoltă o relație de încredere și cooperare.
Înțelegând structura cerebrală a unui copil putem să ne explicăm de ce conectarea este esențială pentru bunăstarea copilului și implicit, dezvoltarea inteligenței lui.
1. Trunchiul cerebral se prelungește firesc din partea superioară a coloanei vertebrale până în mijlocul creierului. Acesta se ocupă, în principal, cu monitorizarea bunăstării fizice a copilului. Este responsabil de reflexe, de ritmul cardiac, de respirație și reacționează aproape instantaneu la cel mai mic indiciu de amenințare. Spre exemplu, trunchiul cerebral îl determină pe copil să tresară când aude un sunet puternic brusc. Deși nu este implicat în procesul de gândire, este esențial pentru supraviețuirea copilului. De aceea este primul în ordinea evoluției.
2. Urmează ca dezvoltare sistemul limbic responsabil de partea socială și emoții, precum și de monitorizarea tuturor informațiilor primite, fie ele imagini, gusturi, senzații tactile, sunete, etc. cu scopul de a verifica dacă sunt periculoase. O altă caracteristică importantă a sistemului limbic este interpretarea limbajului corpului. Astfel, copilul simte cand un alt adult este disponibil pentru conectare sau nu. De aici și preferința copiilor pentru anumite persoane, de obicei adulți relaxați și comunicativi. Probabil majoritatea vă amintiți de unchiul fumător cu vocea guturală de care vă era mereu greu să vă apropiați.
Când copilul se simte conectat și protejat, sistemul său limbic poate îndeplini o funcție foarte importantă: coordonarea comunicării dintre toate părțile creierului. De asemenea, facilitează accesul către cortexul prefrontal, centrul gândirii. Așadar, conectarea pune în funcțiune creierul superior.
3. Cortexul prefrontal al copilului este cel care îl face să fie unic, fiind cea mai recentă complinire pe cale evolutivă a creierului uman. Atunci când este activat, copilul poate gândi, poate raționa și învăța fiindcă se poate concentra. Trebuie menționat că evoluția cortexului prefrontal se încheie în jurul vârstei de 25 de ani. Astfel, în funcție de vârsta copilului și cortexul prefrontal este într-o anumită stare de evoluție și, de aceea, copilul își poate controla impulsurile doar într-o anumită măsură. De multe ori, trăim cu impresia că un copil acționează într-un mod deranjant intenționat doar pentru a ne enerva însă trebuie să înțelegem că, în realitate, nu dispune de resursele necesare pentru a se controla. Din păcate, când îi cerem unui copil de 2-6 ani să se calmeze sau să se liniștească singur, îi cerem aproape imposibilul.
Atunci când copilul este conectat, relaxat și se simte în siguranță, cortexul prefrontal funcționează optim și poate îndeplini sarcini caracteristice ce țin de atenție, gândire, rațiune, planificare, controlul impulsurilor și memoria pe termen scurt.
Pe măsură ce sentimentul de conectare cu părintele se consolidează, copilul va reuși să își controleze mai bine impulsurile și când se află în afara casei, departe de părinte, în sala de clasă, la locul de joacă sau într-o excursie fără să se abată de la învățare și bună dispoziție.
Pe de alta parte, când sentimentul de conectare pe care îl are față de părinte sau de persoana care îl îngrijește este întrerupt, copilul se simte imediat rănit. Prin urmare, sistemul limbic preia controlul și trage un semnal de alarmă spunându-i copilului că nu este în siguranță. Aproape instantaneu, cortexul prefrontal se închide și astfel, centrul rațiunii, al controlului impulsurilor și al atenției se blochează. Pe scurt, când copilul se simte rănit, nu poate gândi, nu își poate controla impulsurile și devine capabil de lucruri neplăcute: lovește, mușcă, distruge etc.
Foarte util de știut este faptul că înainte de a intra în această stare de criză, copilul dă semnale. Aceste indicii pot fi următoarele:
Are dificultăți în păstrarea contactului vizual mai mult de 1-2 secunde;
Devine, treptat, necooperant;
Adoptă o atitudine aparent indiferentă sau supărată;
Este blocat într-un comportament repetitiv fără scop: își suge degetul, răsucește o șuviță de păr, cere într-una ceva ce știe că nu are voie, lovește în mod ritmic ceva pentru a provoca un zgomot deranjant.
Prin aceste semnale, copiii spun de fapt că au nevoie de ajutorul nostru pentru a reveni la o dispoziție bună. Practic, când copilul are un comportament inadecvat este pentru că se luptă cu o dificultate care îl destabilizează, nu își mai poate controla impulsurile.
Ce poate face atunci părintele? Sub nicio forma soluția nu este să țipăm la el, să îl trimitem să stea izolat în camera lui pentru a reflecta asupra a ceea ce a făcut, să încercăm să purtăm un dialog cu el pentru a afla cauza comportamentului sau pur și simplu să îi cerem să se liniștească. Niciuna din aceste abordări nu va avea succes fiindcă copilul suferă, acționează sub guvernarea sistemului limbic, cortexul prefrontal este închis și rațiunea blocată.
Singura variantă ce dă rezultate satisfăcătoare este să te apropii, să te așezi la nivelul lui, să îl îmbrățișezi și să empatizezi cu sentimentele lui (Te înțeleg/ Văd că ești supărat/ plictisit/ frustrat/ nervos, etc.). După ce criza a trecut, puteți discuta rațional despre eventuale îmbunătățiri ale comportamentului fiindcă acea parte a creierului denumită cortex prefrontal și-a reluat activitatea.
Poate nu va funcționa din prima ori imediat, însă, cu siguranță va da rezultate pentru că ascultarea și conectarea pot vindeca răni emoționale, fie ele recente ori din trecut.
Ce mi se pare mie impresionant și merită știut este faptul că în timpul acelor plânsete și crize de furie copilul are cea mai mare nevoie de noi și iubirea noastră. Fiți alături de copii atunci prin îmbrățișări, mângâieri, ascultare și empatie și se vor simți cu adevărat iubiți iar sentimentul de conectare va fi mai bine consolidat.
Dacă v-am deschis apetitul pentru mai multă cunoaștere în domeniul acesta și, implicit, lectură, vă recomand două cărți care mie mi-au clarificat multe necunoscute și care stau la baza acestui material: „Creierul copilului tău. 12 strategii revoluționare de dezvoltare unitară a creierului copilului tău " de Dr. Daniel J. Siegel și Dr. Tina Payne Bryson și „Ascultă-ți copilul" de Patty Wipfler și Tosha Schore
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.