Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Și totuși ar trebui să vedeți „Napoleon”, chiar dacă „licența artistică” distorsionează istoria

Napoleon - Riccardo Milani / AFP / Profimedia

Foto: Riccardo Milani / AFP / Profimedia

Am fost zilele trecute să văd „Napoleon”, cel mai recent film al lui Ridley Scott.

Din capul locului trebuie spus că e un film de Hollywood, adică e menit să fie vândut și văzut de milioane de oameni, scopul fiind generarea de profit. Prin urmare, filmul a trebuit gândit într-un mod care să-i captiveze pe oameni.

Îmi place istoria și să mă uit la filme istorice. De aceea cred că regizorii de filme istorice se confruntă cu o sarcină dificilă atunci când fac un film de acest gen. De ce? Pentru că ei trebuie să construiască personajele într-un fel prin care acestea să devină familiare publicului fără a le reduce la caricatură. Cum pot să se asigure că, prin cunoașterea rezultatelor (bătălii câștigate sau pierdute, imperii construite și apoi ruinate), nu fac ca povestea să pară că se scrie singură? Răspunsul acesta îl cunoaște doar regizorul, care are sau nu puterea să creeze ceea ce Francis Ford Coppola denumește drept „magie cinematografică”.

Regizorul Ridley Scott nu este istoric și cel mai probabil prin filmul său a vrut să distreze mai degrabă decât să lumineze. Dar problema adevărului istoric este una interesantă și care nu este ignorată de o bună parte din public.

Nu este ușor să îl cunoști pe „adevăratul” Napoleon. Există o versiune ușor de recunoscut a sa: generalul încrezător și iubit de trupele sale, dar și tacticianul militar instinctiv care putea alerga în gol zile întregi. O mare parte din această imagine este produsul unor straturi de povestiri istorice, acumulate din munca a generații de artiști, jurnaliști și memorialiști.

De-a lungul timpului, istoricii au căzut de acord că există doi bărbați în Napoleon: pe de o parte vorbim despre Bonaparte, un erou al Revoluției Franceze care a dat Franței și Europei instituții ale epocii iluministe care există și astăzi. Pe de altă parte, vorbim de Napoleon, eroul devenit un conducător autoritar obosit, ale cărui campanii militare au secat o întreagă națiune de oameni și resurse. Dincolo de fapte, marea deficiență istorică a filmului lui Ridley Scott este aceea de a ignora politica. În schimb, filmul ne oferă tacticile lui Napoleon pe câmpul de luptă ca o oglindă a vieții sale sexuale.

Totuși, Ridley Scott a încercat în mod lăudabil să surprindă esența enigmaticului lider militar și împărat francez. Atenția regizorului pentru detalii în ceea ce privește decorul, costumele și atmosfera generală a filmului au dus la recreerea contextului european de la începutul secolului al XIX-lea.

Reprezentarea în film a bătăliilor esențiale din cariera lui Napoleon, a intrigilor politice și a peisajului social al epocii este impresionantă din punct de vedere vizual. Însă o mare sincopă a filmului este lipsa accentului francez printre actori.

În afară de asta, din punct de vedere al interpretării, Joaquin Phoenix oferă o portretizare convingătoare a lui Napoleon. De ce? Pentru că trece cu agilitate de la ambiția nemiloasă a lui Napoleon, la momente de vulnerabilitate și introspecție, mai ales atunci când face pereche cu Vanessa Kirby în rolul Josephinei.

Această umanizare a lui Napoleon este unul dintre punctele forte ale filmului lui Scott, deoarece permite publicului să se conecteze cu o figură adesea redusă la un mit istoric. În plus, momentele intime din film creează o dinamică interesantă, ducând chiar la secvențe cu umor în moduri neașteptate.

Cu toate acestea, amploarea largă a carierei politice și militare a lui Napoleon a subminat profunzimea emoțională a celor mai multe dintre evenimente. În timp ce din punct de vedere cinematografic se prezintă imagini ample ale peisajelor și câmpurilor de luptă, scenariul sfârșește adesea prin a trece cu vederea momentele critice. 

În unele momente, narațiunea pare grăbită, încercând să acopere prea multe aspecte ale vieții lui Napoleon, iar din moment ce Scott își propune să acopere momente cruciale din viața și cariera lui Napoleon, ritmul filmului este, de asemenea, afectat. Dar asta e doar o părere subiectivă. Alții pot vedea filmul dintr-un alt unghi.

În altă ordine de idei, problema cu acest film a lui Scott este că nu face decât să ducă la explorarea superficială a unor evenimente istorice specifice, ceea ce ar fi putut fi atenuat cu o narațiune mai concentrată, poate într-un format diferit.

Iar pentru iubitorii de istorie, claritatea detaliilor istorice contează întotdeauna la un film istoric. Iar în acest film există niște neadevăruri create pentru a da culoare filmului, dar care deranjează, cum ar fi faptul că Napoleon a tras în piramidele din Egipt sau că a privit cum Maria Antoaneta a fost ghilotinată.

Jurnalistul și scriitorul Simon Jenkins scrie în The Guardian că atunci când arta este atât de lipsită de inspirație încât trebuie să fure din istorie, ar trebui să respecte măcar singura esență a istoriei, care este adevărul. Pe scurt, nu există nicio „licență artistică” care să justifice distorsionarea istoriei.

Jenkins mai spune că falsificarea evenimentelor inflamează emoțiile, consolidează polemica toxică dintre taberele pro și contra și alimentează nemulțumirile. Într-un astfel de moment, nu este loc pentru „arta” care își revendică cu aroganță dreptul de a ignora adevărul.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că nu reușește să mențină un ritm convingător și o narațiune captivantă pentru unii, filmul „Napoleon” merită adăugat în lista filmelor care trebuie văzute în următoarea perioadă la cinema.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dl MarcoDarius Badea chiar știe să vadă un film, dar... ce păcat (și ce jenant) e să faci publicitate groasă distribuitorului. Banul să iasă! :((
    • Like 1
  • Ovidiu check icon
    Așa e, ar trebui văzut, chiar mă voi duce să-l văd, păi, cum altfel, doar mi-l recomandă eruditul critic de film MDB! Altfel, nici nu i-aș fi băgat în seamă pe Ridley Scott, Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby.
    • Like 4
    • @ Ovidiu
      Aici nu e critic (deși ar putea fi) ci doar un comerciant de publicitate... pardon, de advertising :))
      • Like 1


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult
sound-bars icon