Situația bugetară a României arată rău. Cele două variante pe care le avem

Nu "a dat drumul la pomana si sinecuri" ci au continuat sistemul pomenilor și al sinecurilor.

Dacă aveți cont pe ghiseul.ro, e suficient să intrați în meniul "Amenzi" (https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/amenzi)
și acolo completați toate informațiile solicitate, după care plătiți amenda tot online.
Deși autoritățile publice au făcut ceva pași importanți în reducerea birocrației, încă suntem departe cu digitalizarea. Nici informarea cetățenilor nu se face în mod unificat (ca dovadă că dați aici un fake info legat de plata amenzilor online) și nici interfețele pentru utilizatori nu sunt prea prietenoase, astfel încât, de multe ori, lumea preferă să meargă la “ghișeul de sticlă”, decât să-și bată puțin capul să rezolve online problemele administrative.

Domnul meu,
mai bine ati fi utilizat cele cateva minute, in care ati scris acest raspuns, citind un paragraf dintr-o carte despre economie.
Faceti o SERIOASA confuzie intre deficitul bugetar (adica diferenta intre cat incaseaza STATUL si cat cheltuie) si deficitul de cont curent (adica diferenta dintre importuri si exporturi) !!!!

Desigur, cu aceste definiții aveți dreptate (deși la deficitul bugetar cred că ați vrut să spuneți ”diferența între cât încasează și cât CHELTUIEȘTE”, nu cât câștigă). Dar eu recunosc că inginer fiind, gândesc ca un inginer. Și știți că întotdeauna au fost frecușuri între cele două feluri de a gândi: economic respectiv inginerește. Noi ne punem problema simplu și pragmatic, întrebându-ne așa: o țară care doar ”învârte” banii în circuitul economic intern și care are deficit de cont curent, poate să stea bine în schimb cu deficitul bugetar, adică să nu se împrumute? Bănuiesc că teoretic se poate, dacă plusvaloarea (sau cum s-o numi) creată în circuitul intern e mai mare decât deficitul comercial. Dar în situația țării noastre, care nu mai produce mai nimic, deci plusvaloare minimă, și consumă numai produse de import (pentru care plătind, scoate banii afară din circuitul economic intern) mie mi se pare logic că răspunsul e NU. Fiindcă până la urmă trebuie să ne gândim de unde vine efectiv bunăstarea unei economii? Dacă doar prestăm servicii unii către alții și în plus consumăm din import, eu cred că bilanțul nu poate fi pozitiv pe ansamblu. Dacă ar fi așa atunci ar fi adevărat bancul cu Bulă care ajunge sărac lipit fiindcă și-a băut toți banii, dar apoi se redresează și se îmbogățește fiindcă a vândut sticlele golite anterior. Iar asta evident este imposibil, deoarece valoarea unei sticle goale e mai mică decât valoarea unei sticle pline. Poate greșesc, nefiind specialist, dar așa văd eu lucrurile: banii mai trebuie și CREAȚI prin producție, în economia internă, altfel valoarea ”învârtită” între actorii economici se va diminua și se va instala sărăcia, concomitent cu datoriile externe. Dacă producția de bunuri e în țară, banii pentru cumpărarea acestora vor rămâne în țară și se vor ”învârti” aici, adică vor intra în circuitul economic intern și vor duce la creștere economică. Dar dacă importăm, atunci banii din circuitul economic intern (așa puțini câți sunt) se vor duce în AFARA țării, deci circuitul economic intern va SĂRĂCI. Deci în ceea ce mă privește, dincolo de amestecarea inițială a conceptelor de deficit, cu ce greșesc eu din punct de vedere logic și principial? E bine să rămânem o piață de desfacere? Dacă nu avem și producție internă, putem avea prosperitate și un buget solid, care să satisfacă toate nevoile, în timp ce nu ne mai îndatorăm? Mie mi se pare că nu.
PS România a mai avut un noroc cu diaspora, pentru ca situația economică dramatică să se mai mențină pe linia de plutire. Cei din diaspora au ”scurs” pur și simplu, au dizlocat bani din circuitul economic al altor țări, bani pe care i-au introdus în circuitul economic românesc. Să fie primiți :-) :-)

Cu multinaționalele aveți dreptate dar cu afirmația că în România nu se mai produce nimic, nu pot să fiu de acord. Se produce și avem o creștere spectaculoasă a PIB-ului/capita, ocupând locul 3 între țările UE la acest indicator.
Pe de altă parte, aveți din nou dreptate când vă referiți la deficitul balanței comerciale (importăm mai mult decât exportăm), însă trendul este de reducere a acestui deficit. Urmăriți acest link
https://een-erbsn.ro/noutati/deficitul-balantei-comerciale-in-romania-in-scadere-cu-172-in-primele-opt-luni-din-2023/#:~:text=Deficitul%20balan%C5%A3ei%20comerciale%20%C3%AEn%20Rom%C3%A2nia,opt%20luni%20din%202023%20%E2%80%93%20ERBSN
și, prin faptul că doar valoarea exportului este de aprox. 62 miliarde euro (și e vorba numai de trim. I și II/2023), sper să vă reconsiderați afirmația că în România nu se mai produce nimic.
Astfel, comentariul dumneavoastră aduce prea mult aminte de politica ceaușistă, în care se dorea ca totul să fie produs de economia națională, concomitent cu reducerea la zero a importurilor. Așa am ajuns, noi, ca ingineri electroniști, să folosim conectoare stanate made in FEPER, în loc de conectoarele aurite, marca Amphenol (de import) și pe urmă toată lumea se mira de ce sunt atât de proaste stațiile radio fabricate în platforma Pipera. Mai mult, cei care trasau sarcini fără să priceapă nimic din realitatea tehnico-economică, ne puneau să proiectăm transformatoare pentru echipamentele electronice, astfel încât cuprul să fie înlocuit cu sârmă de oțel. Sarcină de la partid! Hai, totuși, să fim mai atenți cu ce afirmații facem, să nu ne mai întoarcem la vremurile alea de foarte tristă amintire.

Când scrieți că nu mai producem nimic, îmi aduc aminte de vorbele prof. acad. Edmond Nicolau pe care l-am avut chiar profesor la "Măsurări electronice". Spunea că valoarea de achiziție a unui sistem informatic este 20% hardware și 80% software. Este adevărat că nu producem nici procesoare, nici alte elemente hardware sofisticate și, deci, trebuie să le importăm. Dar asta e doar 20% din valoarea sistemelor în care acestea operează. Restul, ghiciți ce? Parte-n parte producție internă și importuri. Așa, industria IT a depășit 6% din PIB-ul României.
Deci nu vă mai gândiți numai la fiare, pentru că acum productivitatea cea mai mare se înregistrează acolo unde se folosește mai mult creier și mai puțin materie palpabilă. Ați ratat o lectură bună: Power Shift a lui Toffler, scrisă acum mai bine de un sfert de secol.

Ce amintiri mi-ați provocat! Știam că sunteți și Dvs inginer, dar până acum nu știam că am fost chiar colegi de facultate! Revin mai jos, deocamdată să zic pe scurt despre subiectul în discuție. Parțial aveți dreptate. Există o producție și de soft, nu numai de hard și de ”fiare”. Chiar fiul meu (care a propos a terminat și el ACEEAȘI facultate ca și noi, deși nu l-am sfătuit în acest sens, dar așa i-a plăcut lui) este IT-ist. Deci sunt de acord cu ideea Dvs. Când spuneam că România nu mai produce nimic vroiam să zic ”mai nimic”, adică mult sub cât ar putea și ar avea nevoie. NU am nicio dorință de a se reveni la vechile principii ceaușiste când pragmatismul, performanța tehnică și eficiența erau dominate de o politică (de multe ori) proastă. Ideea de a provoca economia națională să producă ce produc și alții nu era rea 100%, dar se zice că ce e mult nu-i bun. Deci cu unele mai mergea, dar cu altele nu. Oricum ideea lui Ceaușescu de a produce la un moment dat TOTUL în țară era o tâmpenie strategică gravă. NIMENI, nici cele mai dezvoltate state nu pot asta. Fiecare stat trebuie să vadă unde poate fi performant și ACOLO să insiste. Totuși România era oarecum performantă în unele domenii: utilaj petrolier, electrotehnică (din păcate nu și electronică), energetică, metalurgie, industria ușoară și a bunurilor de larg consum, agricultură, medicamente etc. Dar ceea ce spuneam eu acum nu e că n-ar trebui să importăm nimic, ci că ar trebui să avem balanța comercială mai echilibrată. .N-aș avea nicio problemă dacă importăm o grămadă de produse din diverse domenii, dacă în același timp și producem și exportăm, la rândul nostru, tot o grămadă de produse, din diverse domenii. Dar industria noastră (ca dealtfel și agricultura) a ajuns pe butuci. Dacă alegi la întâmplare un produs de pe piață vezi, în majoritatea cazurilor că e importat. Și e păcat, fiindcă e vorba de produse banale, care chiar pot fi făcute în țară fără probleme. Și repet, un produs importat înseamnă o cheltuială, niște bani care se ”scurg” din circuitul economic intern către exterior. Dacă în acelașoi timp mai și exportăm una-alta nu e o problemă, fiindcă în timp ce unii bani se duc în afară, alții întră la loc. De exemplu o țară exportatoare de petrol nu prea se sinchisește să producă în țară bunuri de consum; le importă cam pe toate, dar nu îi pasă, fiindcă câștigă bani cu grămada din exportul de petrol. România în schimb plătește bani la extern pentru importuri mai mult decât câștigă din exporturi. Asta zic, nimic altceva. În niciun caz nu aș vrea să se revină la situația de pe vremea lui Ceaușescu, dar nici cum facem acum nu e bine. Poate situația se va îmbunătăți pe viitor, cine știe? Să sperăm într-o politică economică viitoare mai luminată, mai curajoasă și mai puțin coruptă sau servilă.
Și acum revenind la amintirile nostalgice pe care mi le-ați provocat.
L-am avut și eu profesor pe Edmond Nicolau la ”Măsurări Electrice și Electronice”, în anul 3. Cred că el nu mai preda atunci decât asta. Oricum la cât era el de notoriu și poli-specializat, mie mi s-a părut efectiv blazat și ”subțire” la curs. Iar la examen era subiectivismul în persoană. Era singurul profesor unde examenul era uneori loterie pură: puteai să știi și să pici (nimic anormal până aici) dar puteai și să NU știi și să treci. În folclor era ideea că totul ținea de biletul tras (că era examen oral). Adică el ar fi avut, ca la loterie, bilete ”câștigătoare” și ”necâștigătoare”. Asta e. Probabil fusese o somitate, dar deja nu mai era așa... Dar am avut mulți alți profesori deosebit de competenți, fiecare cu stilul său. L-am avut pe marele George Moisil (fratele lui Grigore, matematicianul) la Fizică în anul 1. Timotin la Bazele Electrotehnicii, în anul 2. Tot profesor bătrân și el, dar cu un curs ”brici” și opusul lui E. Nicolau, adică foarte exact în noțiunile predate și extrem de obiectiv și corect la examen. Dan Dascălu la DCE (Dispozitive și Circuite Electronice). În anul 3 Anca Manolescu la CIL (Circ. Integrate Liniare), Sanda Maican la CID (digitale)... alternativa ar fi fost Gheorghe Ștefan, dar mai bine nu... Ioan Constantin la SCS (Semnale, Circ. și Sisteme). În anul 4 Croitoru la TMC (Tehnica Modernă a Comunicațiilor), Petrescu (NU Rulea) la Microunde. Eu am fost din anul 4 (când am prins și momentul Revoluției) la secția de Microelectronică (pe stil vechi se numea ”Componente Electronice”). Astfel l-am avut pe Mircea Bodea la AEMC (Aparate Electronice pentru Măsurare și Control) și în plus la disciplinele de specialitate din domeniul componenetelor semiconductoare. El mi s-a părut profesorul cel mai bun dintre toți pe care i-am avut. Și exigent, dar și foarte competent, plus pasionat și dispus să facă eforturi pentru a te învăța. Și mai era și mucalit. Iar uneori ne oferea diverse provocări în domeniile predate. De exemplu, referitor la un amplificator cu reacție. Semnalul de ieșire e cules, atenuat prin rețeaua de reacție și adunat algebric cu cel de intrare. Dacă defazajul dintre cele două e zero, atunci avem o sumă aritmetică și reacția e pozitivă. Dacă defazajul e 180 grade, atunci avem o scădere aritmetică și reacția e negativă. Iar Bodea venea și ne băga în ceață întrebându-ne: dar dacă defazajul e să zicem 90 grade, cum o fi reacția? O fi negativă, o fi pozitivă? Și după ce ne lăsa paf ne zicea: vă mai gândiți... Sau: vorbind despre ”amplificatoare de semnal mic” ne întreba: ce înseamnă de fapt semnal mic? De exemplu un semnal de 1V o fi mic, o fi mare? Vă mai gândiți... Sau la problemele de proiectare de circuite nu suferea exprimările ”de tip revista Tehnium”, vorba lui. Nu puteai spune: alegem rezistența aia de valoare mică (sau mare). Trebuia să-i spui, conform calculelor: rezistența aia e limitată superior la valoarea aia și e limitată inferior la valoarea ailaltă. Între cele două limite, o alegem atât...
Mă opresc deocamdată aici cu amintirile nostalgice... Erau alte vremuri, vremurile tinereții.... Orice situație ar fi fost în țară, tinerețea e ”by default” un timp luminos. Acum în schimb, îi dau dreptate lui Eminescu: ”Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!”

Acum, că ați evocat atâtea amintiri, mi-am adus aminte de examenul cu Edmond Nicolau, pe care l-am dat scris, nu oral. Mi-a zis, după ce a corectat lucrarea: poți mai mult de 7 și, ca să nu te gândești dacă vii sau nu la mărirea notei, ia de la mine un 4. La restanță am dat cu asistentul lui și am luat 10. La fizică am avut un tartor, Cristea, care lăsa repetenți câte 20-30 de studenți pe serie dar am auzit că și-a schimbat brusc atitudinea după ce s-a însurat. Ăsta m-a picat și după ce am învățat toată vara, abia am luat un 5 (dar m-am bucurat mai tare decât pentru un 10). Și eu i-am avut pe Timotin (ce ținută distinsă! un profesor de mare clasă), Dascălu (un tip rece, care nu a zâmbit în viața lui dar care mi-a plăcut ca profesor), Anca Manolescu (care mi-a fost și îndrumător la proiect – deși m-am consultat mai mult cu bărbat-său, Anton Manolescu) și Croitoru (TMC – un curs atât de bine ținut, încât m-a orientat spre domeniul radiocomunicațiilor). La CID am făcut cu Eneia (un moș apatic), SCS cu Adelaida Mateescu (alt curs beton) și microunde cu Gigi Rulea, decan la vremea aia și care băga groaza în noi la examen (mi-ar fi plăcut să fac cu Lojewski, dar am avut plăcerea să fie cu noi doar la seminar și laborator). L-am avut profesor și pe Murgan, la EAEC (în principal, un curs de microprocesoare, de care mai târziu mi-am dat seama că era format peste 80% din preluări ale foilor de catalog). AMC am făcut tot cu Bodea dar nu mi s-a părut foarte tare, probabil pentru că mare parte din materie s-a suprapus cu CIL. Cea mai veche amintire din facultate – după muncile agricole – a fost prima zi în Grozăvești, la Programare Calculatoare, cu Florica Moldoveanu.
Ce vremuri!

Păi și dumneavostră faceți confuzie între deficitul de cont curent în valută care înseamnă diferența dintre întrările și ieșirile de valută ( din export/import de bunuri dar și de servicii precum și din fonduri europene sau împrumuturi ) și deficitul comercial care reprezintă doar diferența între exporturi și importuri. E adevărat însă că că deficitul bugetar are o influență asupra prețurilor pentru că el crează cerere prin punerea în circulație de bani împrumutați care presează pe prețurile mărfurilor și servciilor existente. Ceea ce a vrut să spună Dan Cojocaru e că nu mai avem industrie care să suplimenteze veniturile la buget prin impozite și taxe dar și că anumite categorii speciale de cetățeni își măresc cum vor veniturile fie prin legi/ordonanțe fi prin hotărâri judecătorești în folosul propriu fără nici o constrângere bugetară. Astfel se ajnge la deficite cronice ale bugetului pentru că nu poți critica ANAF că nu strânge din impozitul/salarii aferent românilor obișnuiți cu un salariu de 3000-5000 de lei să plătească salarii/pensii pentru speciali de 20000-30000 de lei și atunci statul se împrumută pentru politicieni și speciali ca să le asigure lor un nivel de trai peste posibilitățile țării până când nu vom mai avea ce să vindem pentru achitarea împrumuturilor.