Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Soția mea a ieșit galbenă ca ceara din magazinul „cu de toate”: cum a țâșnit de sub tejghea „coșmarul scriitorului”

Magazin cu de toate

Foto: Profimedia Images

Era un magazinaș la mine-n oraș. Din acela antic, cu de toate. Într-un spațiu minuscul sunt înghesuite doze cu bere, pâini, jucării, eugenii, sticle cu suc, o vitrină cu salam și tobă din mezozoic, cartele de telefon, șervețele, un automat de cafea de pe timpul lui Cuza, cărți de joc, legume, banane și elastice de prins părul. Turnul Babel în 10-12 metri pătrați.

Dintotdeauna, magazinul ăsta a fost deținut de un nene scunduț și oacheș, care pentru a face economie, a preferat să se ocupe de toată treaba. El aduce marfa, el o pune în raft, el o vinde, el încuie, el descuie. De câte ori am trecut pe acolo și nu se nimerea vreun mușteriu înăuntru să cumpere o pungă de pufuleți, un pachet de țigări sau un pet de Bergenbier, patronul scunduț și oacheș, cu o mustață ce-i acoperă jumătate din buza superioară, era afară, sprijinit de geamul magazinului și pufăind dintr-o țigară. 

Nu cred să-l fi văzut vreodată trist, dar nici vesel. Mereu are aceeași expresie. De 20 de ani nu l-am văzut altfel decât un pic nervos și pus pe harță. De când îl zărești prima oară, simți că nu-i bine să te pui cu el, să îl contrazici sau să te fâțâi aiurea prin minusculul său magazin.

Acolo intri doar dacă știi precis ce vrei să cumperi. Omul își lasă țigara afară, pe pervaz, doar ca să intre să te servească rapid. N-are timp de pierdut, țigările costă și fiecare fum care nu intră în plămâni înseamnă bani pierduți.

E ceva răutăcios în expresia lui. Se uită disprețuitor la oameni, așteptând ca cineva să-l enerveze. Stă acolo, în fața vitrinei și scrutează trotuarul. Pare mereu în căutarea unei victime.

Problema lui este însă că orașu-i mic, cartierul și mai mic iar oamenii s-au învățat cu el. Parcă pentru a-i face în ciudă, toți știu mereu ce au de cumpărat, nu-l întreabă de vorbă, nu fac nimic greșit. Salută, cumpără repede și pleacă.

Vă dați seama cât e de frustrant pentru omul scunduț, oacheș și cu mustață? Trec zile întregi în care nu găsește absolut niciun nod în papură, nimănui. Îl vezi cum trage din țigară, clătinând ușor din cap, de parcă nimic nu ar fi cum trebuie. Și cum să fie, când stai acolo singur și nimeni nu vrea să se certe cu tine?

Acum o vreme, am trecut pe acolo cu soția. Ea nu-i știa povestea. A intrat să cumpere ceva, eu am așteptat afară. Trecuseră câteva minute și ea nu mai ieșea. Am aruncat o privire înăuntru. Patronul scunduț, oacheș și cu mustață se pusese în pragul ușii, fluturându-i niște cărți pe sub nas.

Se înflăcărase. Vorbea destul de tare, dar nu am înțeles ce spunea. Până la urmă, a ieșit și soția mea, galbenă ca ceara. Ne-am îndepărtat de magazin și am întrebat-o cu ce-l supărase pe omuleț.

De fapt, ce se întâmplase. Ea, drăguță de fel, s-a apucat să-l întrebe de sănătate, cum știe ea că se face. Atât i-a trebuit. Omulețul a scos de sub tejghea două cărticele, de grosimea unor caiețele și a început să-i spună că el le-a scris. Ana l-a felicitat și rău a făcut.

De-acolo a început toată nebunia. Omul, nevorbit de luni de zile, necertat de cine știe când, a început să se agite. Că el a scris cărți, că e scriitor și că, uite, vinde pufuleți și acadele. Că nimic nu e drept pe lume. Că știe ea cine-i el?

Normal că nu știe, a intrat acolo să cumpere ceva, închipuindu-și că-i un vânzător oarecare. Că asta-i lipsă de respect. Că așa au ajuns geniile, bătaia de joc a clienților care vin să cumpere bere rece și cafea la 2 lei paharul.

Am întors capul și l-am văzut în ușa magazinului, continuând să peroreze, cu cărticelele în mână. Soția mea se mai liniștise și începuse să i se facă milă. Mi-am înghițit râsul și a început să mi se facă și mie. Măcar s-a mai liniștit pentru o vreme scriitorul scunduț, oacheș și cu mustață.

Nu-i ușor să duci de unul singur, în tăcere, toată povara unei vieți petrecute între eugenii, pachete de vată și bere la pet, în timp ce sub tejghea se află cărțile despre care nimeni nu te întreabă, niciodată.

Și da, dacă erați curioși, ăsta-i coșmarul care-mi bântuie uneori nopțile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesant oachesul cu mintea pierduta precis.
    • Like 0
  • Mișto! Inclusiv mărturisirea din final.
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult