Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Soția mea a ieșit galbenă ca ceara din magazinul „cu de toate”: cum a țâșnit de sub tejghea „coșmarul scriitorului”

Magazin cu de toate

Foto: Profimedia Images

Era un magazinaș la mine-n oraș. Din acela antic, cu de toate. Într-un spațiu minuscul sunt înghesuite doze cu bere, pâini, jucării, eugenii, sticle cu suc, o vitrină cu salam și tobă din mezozoic, cartele de telefon, șervețele, un automat de cafea de pe timpul lui Cuza, cărți de joc, legume, banane și elastice de prins părul. Turnul Babel în 10-12 metri pătrați.

Dintotdeauna, magazinul ăsta a fost deținut de un nene scunduț și oacheș, care pentru a face economie, a preferat să se ocupe de toată treaba. El aduce marfa, el o pune în raft, el o vinde, el încuie, el descuie. De câte ori am trecut pe acolo și nu se nimerea vreun mușteriu înăuntru să cumpere o pungă de pufuleți, un pachet de țigări sau un pet de Bergenbier, patronul scunduț și oacheș, cu o mustață ce-i acoperă jumătate din buza superioară, era afară, sprijinit de geamul magazinului și pufăind dintr-o țigară. 

Nu cred să-l fi văzut vreodată trist, dar nici vesel. Mereu are aceeași expresie. De 20 de ani nu l-am văzut altfel decât un pic nervos și pus pe harță. De când îl zărești prima oară, simți că nu-i bine să te pui cu el, să îl contrazici sau să te fâțâi aiurea prin minusculul său magazin.

Acolo intri doar dacă știi precis ce vrei să cumperi. Omul își lasă țigara afară, pe pervaz, doar ca să intre să te servească rapid. N-are timp de pierdut, țigările costă și fiecare fum care nu intră în plămâni înseamnă bani pierduți.

E ceva răutăcios în expresia lui. Se uită disprețuitor la oameni, așteptând ca cineva să-l enerveze. Stă acolo, în fața vitrinei și scrutează trotuarul. Pare mereu în căutarea unei victime.

Problema lui este însă că orașu-i mic, cartierul și mai mic iar oamenii s-au învățat cu el. Parcă pentru a-i face în ciudă, toți știu mereu ce au de cumpărat, nu-l întreabă de vorbă, nu fac nimic greșit. Salută, cumpără repede și pleacă.

Vă dați seama cât e de frustrant pentru omul scunduț, oacheș și cu mustață? Trec zile întregi în care nu găsește absolut niciun nod în papură, nimănui. Îl vezi cum trage din țigară, clătinând ușor din cap, de parcă nimic nu ar fi cum trebuie. Și cum să fie, când stai acolo singur și nimeni nu vrea să se certe cu tine?

Acum o vreme, am trecut pe acolo cu soția. Ea nu-i știa povestea. A intrat să cumpere ceva, eu am așteptat afară. Trecuseră câteva minute și ea nu mai ieșea. Am aruncat o privire înăuntru. Patronul scunduț, oacheș și cu mustață se pusese în pragul ușii, fluturându-i niște cărți pe sub nas.

Se înflăcărase. Vorbea destul de tare, dar nu am înțeles ce spunea. Până la urmă, a ieșit și soția mea, galbenă ca ceara. Ne-am îndepărtat de magazin și am întrebat-o cu ce-l supărase pe omuleț.

De fapt, ce se întâmplase. Ea, drăguță de fel, s-a apucat să-l întrebe de sănătate, cum știe ea că se face. Atât i-a trebuit. Omulețul a scos de sub tejghea două cărticele, de grosimea unor caiețele și a început să-i spună că el le-a scris. Ana l-a felicitat și rău a făcut.

De-acolo a început toată nebunia. Omul, nevorbit de luni de zile, necertat de cine știe când, a început să se agite. Că el a scris cărți, că e scriitor și că, uite, vinde pufuleți și acadele. Că nimic nu e drept pe lume. Că știe ea cine-i el?

Normal că nu știe, a intrat acolo să cumpere ceva, închipuindu-și că-i un vânzător oarecare. Că asta-i lipsă de respect. Că așa au ajuns geniile, bătaia de joc a clienților care vin să cumpere bere rece și cafea la 2 lei paharul.

Am întors capul și l-am văzut în ușa magazinului, continuând să peroreze, cu cărticelele în mână. Soția mea se mai liniștise și începuse să i se facă milă. Mi-am înghițit râsul și a început să mi se facă și mie. Măcar s-a mai liniștit pentru o vreme scriitorul scunduț, oacheș și cu mustață.

Nu-i ușor să duci de unul singur, în tăcere, toată povara unei vieți petrecute între eugenii, pachete de vată și bere la pet, în timp ce sub tejghea se află cărțile despre care nimeni nu te întreabă, niciodată.

Și da, dacă erați curioși, ăsta-i coșmarul care-mi bântuie uneori nopțile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesant oachesul cu mintea pierduta precis.
    • Like 0
  • Mișto! Inclusiv mărturisirea din final.
    • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult