(Foto Guliver/Getty Images)
Plățile informale din sistemul sanitar (popular denumite „șpagă”) au parte zilele acestea de o atenție sporită din partea societății. Motivul ar fi faptul că încă sunt prezente, deși veniturile unei părți din lucrătorii din sănătate au crescut considerabil. De ce persistă? De ce cadrele medicale, dar și pacienții nu renunță la ele? Să încercăm să înțelegem.
Au fost utile plățile informale? Cu siguranță DA! Să argumentăm.
Dacă ne uităm la sumele cheltuite în sănătate în România comparativ cu țările mai avansate economic vom vedea că sistemul sanitar românesc primește de două – trei ori mai puțin. Și totuși dacă ne uităm la oferta de servicii vedem că în vitrină și noi, și ei punem cam aceleași produse. Se face transplant hepatic și pulmonar în Austria? Da... dar se face și în România. Primește pacientul cu Poliartrită Reumatoidă terapie biologică de ultimă generație total gratuit în Germania? Da... dar exact aceeași terapie o primește și în Romania. Și tot gratuit. Se face fertilizare in vitro în Suedia? Da... dar la fel se face și în România. Și așa mai departe.
Văzând această echivalență între România și aceste țări mult mai dezvoltate economic ajungi să te întrebi cum de noi reușim să oferim exact aceleași servicii, dar beneficiind de numai o treime din bugetul altora? NU, utilitățile din România nu sunt la o treime din prețul celor din vest. NU, costul medicamentelor și consumabilelor nu este la o treime. NU, costul aparaturii medicale nu este la o treime. Toate aceste costuri sunt ceva mai mici la noi, dar în nici un caz la jumătate față de vest. Sau la o treime. Diferența vine de la numărul pacienților care în mod real beneficiază de aceste servicii susmenționate.
Infrastructura subdimensionată, numărul de angajați în sistem mult redus față de nevoi, circuitele funcționale ale sistemului strangulate sau chiar blocate complet sunt numai câteva din explicațiile pentru care randamentul sistemului sanitar românesc (calculat în termeni de număr și calitate a serviciilor oferite) este inferior (mult) celui din vest. Pierdem mulți pacienți pentru că aceștia nu reușesc să acceseze optim sistemul medical. Exemplul cel mai clar vine de la un cunoscut politician bucureștean care a suferit un infarct miocardic în timp ce era la restaurant. A ajuns în timp util pe masa de operație unde, chiar dacă a suferit câteva stopuri cardiace, i s-a salvat viața. Cu totul alta este situația dacă infarctul îl face un bărbat din... Vima mică. Deci DA, avem tehnici performante în țară, dar obiectiv vorbind nu le putem oferi tuturor.
De ce se întâmplă acest lucru? Motivul principal este lipsa banilor și nu trebuie să roșim: avem exact atâția bani cât reușește economia să ne dea. Putem cere mai mulți bani de la buget? Probabil că da, dar nu semnificativ mai mult, pentru că nevoi neacoperite sunt și în învățământ, apărare, infrastructură... Putem cere să crească contribuțiile la sănătate? Cu un preț politic se poate face și asta, dar la nivelul de performanță economică a țării probabil că nici pe această pârghie nu se poate apăsa prea mult. Putem lua împrumuturi din străinătate? Da, dar nici aici nota de plată nu este ușor de acceptat (mai ales de generația care a făcut foamea și frigul, pentru că aveam de plătit datoriile externe). Și dacă ne uităm în jur vedem cum un flux de bani intră în sistemul sanitar, fără ca să fie nevoie de împrumuturi externe sau ajustări bugetare.
Plățile informale din sănătate au reprezentat, de fapt, o infuzie bugetară foarte atractivă, nefiscalizată, dar și nepurtătoare de dobândă. Pe undeva statul nu putea să fie nemulțumit că intrau bani în sistemul sanitar: à la guerre comme à la guerre – situațiile speciale necesită soluții speciale. Putea fi nemulțumit de supărarea celui pus în situația de a face o plată informală pentru un serviciu pe care îl credea plătit.
Dar realitatea bugetară este tăios de simplă: sistemul de asigurări de sănătate din România funcționează pe principiul solidarității sociale – cei 300 de lei plătiți lunar de un angajat drept contribuții la sănătate nu i se vor întoarce lui, ci vor fi împărțiți cu milioanele de români care sunt scutiți de plata acestor asigurări sau pur și simplu nu și le plătesc (angajații la negru, cei cu salarii fantomatice etc.). Astfel încât să spui: „am dreptul la asta pentru că am plătit” este, din păcate, pe jumătate adevărat. Sau pe jumătate fals. Confruntat cu gravele probleme economice ale tranziției, cu perspectiva intrării în încetare de plăți sau cu veșnicele probleme ale asigurării necesarului de păcură pentru iarnă, guvernele post-decembriste nu au avut motivația de a rezolva problema plăților informale din sănătate.
În defavoarea lor, se poate argumenta că plățile informale în sănătate se duc exclusiv în buzunarul angajaților și nu rezolvă probleme ale sistemului. Dar asta este numai pe jumătate adevărat. Pentru că începând cu îmbrăcămintea de protecție aproape exclusiv cumpărată de angajați (oare salopetele și căștile de protecție din construcții sau chipiul și mantaua de ploaie din armată sunt cumpărate de angajați din salariul lor?) și continuând cu birotica și papetăria folosită (mare parte din computerele la care medicii lucrează și imprimantele la care ei tipăresc zecile de formulare cerute de lege sunt cumpărate din banii proprii, la fel și hârtia de imprimantă, tonerul sau cartușele de copiator) și terminând cu consumabile și chiar medicație de urgență (care este medicul român care nu a cumpărat niciodată medicamente să aibă în gardă?) personalul medical a acoperit din buzunarul propriu găuri pe care statul nu mai reușește să o facă. Și DA, încă o mai face. Și DA, plățile informale au acoperit în mare măsură și incapacitatea statului de a oferi salarii competitive angajaților din sănătate. Iar rezultatul s-a văzut. (Apropo: când pe halatul medicului se descoperă o bacterie ucigașă cine e responsabil – medicul pentru că nu și-a spălat halatul sau spitalul pentru că nu are nici proceduri și nici modalități tehnice de a curăța și dezinfecta echipamentul medical de protecție numit halat alb?)
Dar să nu uităm cel mai mare avantaj pe care l-au adus plățile informale. Ele au dinamizat și motivat personalul din sănătate. Să nu ne ascundem după deget: câștigul reprezintă o componentă importantă a motivației muncii. De aceea bătaia pentru un loc de muncă în sistemul bancar. Sau în companiile de electricitate. Si de aceea angajații din industria IT își schimbă cu repeziciune locurile de muncă. Pentru un câștig mai bun. Câtă vreme în sistemul sanitar motivația câștigului nu a venit din salariu este ipocrit să nu acceptăm că această motivație a fost completată de plățile informale. Ce a însemnat asta pentru medici? O tendință certă de a consulta sau opera cât mai mulți pacienți, pentru a putea să ajungă la confortul financiar dorit. Pentru sistem acest lucru a fost foarte util: am avut cei mai reduși timpi de așteptare din Europa. Si asta fără ca sistemul să investească un leu.
Sunt urâte plățile informale? DA, de toate părțile!
Pacienți le urăsc pentru că se simt umiliți. Dar tot la fel de umiliți se simt și medicii. Cea mai mare parte a lor și-au dorit salarii corecte ca să nu mai fie nevoiți să se caute prin buzunarele de la halat la sfârșitul zilei când merg să-și plătească facturile. Excepții mizerabile există și în medicină la fel ca și în oricare alt loc (care este diferența între calitatea umană a unui medic care refuză să trateze pacienți din motive de plăți informale și un conducător de școală doctorală ce și-a plagiat propriul doctorat, ajungând ca pe baza acestui furt să influențeze destine? Să nu ne grăbim – doctoratul atestă un anumit grad de competență și accesul la poziții superioare: v-ați urca într-un avion proiectat de cineva care și-a furat doctoratul în proiectare aeronautică?).
Revenind la plățile informale nu cred că trebuie să ne întrebăm dacă și ministerul le urăște. Cu siguranță DA. Investind aici și acolo, schimbând dincolo și mai încolo, ministerul urmărește în ultimă instanță satisfacția consumatorului de servicii medicale. Și nu îi este indiferent când această satisfacție este erodată de fenomenul plăților informale. Pentru că la patru ani vin alegerile și această satisfacție contează la vot. Între ciocan și nicovală, managerii de spitale, siliți până nu de mult să plătească mizerabil oameni ce ar fi primit de 3-4-5 ori mai mult dacă emigrau, au închis ochii la acest fenomen pentru a-și păstra personalul pe posturi. Pentru că o criză în sănătate nu apare numai din plecarea medicilor spre vest, dar și din imposibilitatea de a găsi asistenți medicali sau infirmiere dispuse să muncească pe salarii învecinate cu cel minim pe economie. Astfel încât chiar dacă infirmierul fumează ilegal prin toaletă nu prea poți să-l dai afară, pentru că nu mai vine nimeni în locul lui.
Au crescut salariile în sănătate. Au dispărut problemele?
Din nefericire: NU. Parte pentru că personal mediu sanitar, asistenții și infirmierii medicali și-a văzut salariile decuplate de cele ale medicilor. Exista obișnuința ca medici, asistente și infirmiere să împartă aceeași mizerie salarială. Acum acest lucru s-a schimbat; salariile medicilor au crescut de 2-3 ori, dar ale asistenților în mult mai mică măsură. Și nemulțumirile salariale ale acestor din urmă sunt evidente. Asta în condițiile în care oferta de asistenți medicali existenți pe piața muncii este în continuare mult deficitară. Asta face ca pentru aceste categorii bugetare situația să nu se fi schimbat prea mult față de cele descrise la începutul analizei. Ceea ce explică persistența plăților informale aici.
„Am ajuns astfel în extrema cealaltă, în care medicii nu mai consultă pacienții fără număr, ci îi spațiază, îi programează, peste o lună...două...cinci... Pentru că acum medicul este cu adevărat plătit de stat și nu de pacient. Și nu mai aleargă să consulte în disperare orice posibil pacient („vă văd imediat...și peste program...”).
Paradoxul este că o serie de alte probleme au apărut la noile salarii. Odată ce medicii au răsuflat ușurați privind cu recunoștință către ministerul ce (în sfârșit!) a început să ofere salarii competitive. Cu un salariu decent, mulți dintre medici au renunțat la plățile informale sau au început să le refuze din ce în ce mai des. Ceea ce nu poate decât să bucure ministerul. Dar problemele au venit din altă parte: în momentul în care nu mai ești constrâns de facturile de acasă să consulți un număr excesiv de pacienți pentru a aduna o sumă anume din plățile informale (situația anterioară), începi să te gândești și la tine. Adecvat sau chiar prea mult. Și am ajuns astfel în extrema cealaltă în care medicii nu mai consultă pacienții fără număr, ci îi spațiază, îi programează, peste o lună... două... cinci... Pentru că acum medicul este cu adevărat plătit de stat, și nu de pacient. Și nu mai aleargă să consulte în disperare orice posibil pacient („vă văd imediat... și peste program...”). Medicii nu vor să consulte mult și prost, ci să aloce pacientului atenția și timpul pe care și colegul din Austria sau Germania în alocă pacientului său. Nu din alte motive, dar și pacientul, și medicina sunt la fel în Europa de vest și în România (testul de mers de 6 minute durează... 6 minute și nu poate fi făcut în două minute la noi numai pentru că bugetul nostru e mai mic!). Dar asta înseamnă mai puțini pacienți consultați față de situația anterioară. Si creșterea timpilor de așteptare. Iar pacienții nu pot fi mulțumiți de acest lucru. Și nici ministerul. Dar abia acum înțelegem minciuna serviciilor ieftine și multe în care am trăit: crede cineva că este o măsură corectă ca ministerul sau casa de asigurări să ceară ca medicul român să examineze de mâine un număr dublu de pacienți, comparativ cu medicul vestic, numai pentru a reduce listele de așteptare? Nici medicii, nici pacienții și nici administrația nu consideră că o astfel de măsură va fi lipsită de impact și nu va produce diminuarea calității actului medical. Și cine vrea un act medical mai prost?
Au fost utile plățile informale? Au adus ele beneficii doar celor ce le-au primit? Mai sunt ele astăzi acceptabile? Este eliminarea lor în condițiile actuale un obiectiv esențial?
Răspunsurile nu par așa de simple. Pentru că, așa cum am arătat, plățile informale au apărut ca un mecanism ad hoc de compensare a unor deficiențe ale sistemului sanitar. Au acoperit lipsuri bugetare și au crescut numărul de servicii medicale, reducând timpii de așteptare la valori minime pentru Europa. Dar nici bugetul Sănătății nu a devenit comparabil cu al țărilor dezvoltate și nici deficiențele sistemului nu s-au rezolvat peste noapte, odată cu noua lege a salarizării bugetarilor. Ceea ce poate explică de ce plățile informale persistă.
Poate că prin munca consistentă a unor grupuri de experți ministerul va putea dezvolta niște planuri de rezolvare a acestor deficiențe și asanare adecvată a problemei plăților informale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
PS: sub-finanțare există dar la condițiile și dotarea spitalelor. Nu se rezolvă totul cu salarii mărite deși e clar, trebuia și asta.
Care este procentul de pacienti din ac. tari care au acces la transplant, terapii biol. s.am.d. si care in Romania? Eventual si procentul din populatie. Altfel, este ca ex. cu PIB-ul unei tari cu pop. pe jumatate.
"cei 300 de lei plătiți lunar de un angajat drept contribuții la sănătate nu i se vor întoarce lui, ci vor fi împărțiți cu milioanele de români care sunt scutiți de plata acestor asigurări sau pur și simplu nu și le plătesc (angajații la negru, cei cu salarii fantomatice etc.)"
Cei care nu platesc asigurari (angajati la negru), daca nu sunt coasigurati, nu au dreptul decat la un. nr. restrans de servicii medicale, de obicei de urgenta. Lucru valabil, atat cat cunosc, in maj. tarilor civilizate.
Pe de alta parte, se puteau puncta urmatoarele: pt. PFA, pt. cei cu profesii liberale, chiar daca obtin in mod real venituri mari, comparabile sau peste cele ale salariatilor, CAS a fost redusa la niv. sal. minim. Nu cunosc pt. pensionari, de la un anum. nivel de pensie in sus, daca se vireaza ceva din bugetul de stat; in opinia mea s-a redus uneori nejustif. finantarea posibila a sist. de sanatate. Ma refer, pt. ambele ex., la niste contrib. rezonabile, nu impovaratoare pt. categ. resp.
Evitati sa ne exemplificati docum. cum sunt finantate sist. de sanatate performante, care fct. tot pe princ. solidarit. sociale, cum ar fi cele di Franta, UK, Canada. E adevarat, econ. mai dezv., dar totusi.
Sigur, ideal ar fi sa fie oferite de angaj., dar totusi, cat costa o uniforma de medic raportat la sal. unui medic/asist.? Papetaria?
"când pe halatul medicului se descoperă o bacterie ucigașă cine e responsabil – medicul pentru că nu și-a spălat halatul sau spitalul pentru că nu are nici proceduri și nici modalități tehnice de a curăța și dezinfecta echipamentul medical de protecție numit halat alb?"
In op. mea medicul, in primul rand. Chiar in lipsa unor proceduri, datoria lui este sa practice medicina, asta insemnand si resp. reg. de igiena. Si sa incerce, pe cat posibil, sa impuna proceduri corecte. Este f. dificil. Dar nu am auzit ca prof. univii din medicina sa se fi unit in acest sens, de ex.
In gen. ce sustineti in art. este de luptat cu angajatorul (statul), prin organizatii profesionale/sindicale/altele. Nicidecum de pus in carca pacientului; intr-o profesie in care "clientii"sunt oameni vulnerabili, carora le sunt puse in pericol ceea ce au mai de pret, sanatatea, chiar viata.
"dar și din imposibilitatea de a găsi asistenți medicali sau infirmiere dispuse să muncească pe salarii învecinate cu cel minim pe economie."
In op. mea perpetuati un mit. Nu exista un sist. corect si transparent de angajare in spitale, in mediul urban. Cu an. exc. cu an. caracteristici, cred ca doritori s-ar gasi.
"în care medicii nu mai consultă pacienții fără număr, ci îi spațiază, îi programează, peste o lună... două... cinci... "
Nr. de pacienti care pot fi consultati in cadrul progr. normal de lucru tb. stabilit dupa standarde clare, care iau in calcul diversele aspecte ale unei consultatii.
Iar medicul care refuza sa consulte nr. stab. de pac. (sa zicem 15/zi), evident, in cazul in care exista solicitari, sa fie sanctionat, nu lasat sa spatieze pac. dupa bunul lui plac. Si listele de asteptare sa fie dupa criterii transparente; sa fie verificabile in mod obiectiv.
In op. mea, lipsa calitatii umane si profesionale este princ. motiv. Sunt medici care au ambele calitati si prea multi care nu.
Dar nici nu ia destul în considerare lipsurile de tot felul din sistemul sanitar și vai! nu doar cele materiale. Pe alea le știm. Dar sunt deficiențe majore de organizare și comportament. De confort pentru pacient care nu-i destul că suferă dar mai trebuie să stea și în salon cu alți 7-8 și să se spele la chiuvetă în văzul tuturor( că dușuri sunt insuficiente sau defecte).
E ușor să spui "nu dau șpagă". Dar dacă e în joc viața copilului sau a unei persoane dragi? Ar pune-o cineva în pericol? Eu aș da oricând într-o astfel de situație (rușine mie). Totuși dacă medicul nu cere și nici majoritatea nu dau...
O cale ar fi rezolvarea în mare parte a celorlaltor deficiențe. O "reciclare" afară unde șpaga e de neconceput. Și poate, grație masei critice: "ești nebun, cum poți să iei de la amărâtul ăla ". Numai cu pedeapsa se face fenomenul și mai subteran și mai greu de controlat.
Persoanele din sistemul medical iau salarii mari, dar acuma sa mai iei si spaga este de-a dreptul jenant.Iar medicii care nu pot trai in Romania cu salariile marite nu au decat sa plece. Iar spaga in sistemul de sanatate nu poate fii oprita.Este deja un obicei inradacinat.Cine a luat spaga pana acuma va mai lua , cine nu ,nu.
Sunt medici si medici, depinde de calitatea de om .
Cat ia un medic care lucreaza si la stat si la privat, cum fac majoritatea ? Mult , oricum.
,,Medicii nu vor să consulte mult și prost" -zau ?
De asta au medicii de familie mii de pacienti si nu au programe performante cu istoricul medical ? De asta fac garzi peste garzi ?
La majoritatea putin la pasa de pacient, le pasa doar de banii intrati in buzunar .
Un om cinstit nu ia şpagă !
Totusi, pentru uzul celorlalti cititori, nu al autorului (ceva responsabil cu... Etica!! scrie in prezentare): aici cineva abereaza, nu e cazul sa va intrebati voi de ce v-a crescut tensiunea si daca nu cumva lumea sta in cap, nu pe picioare.