Sunt aici ca să mă fac, ca părinte, din ce în ce mai puțin necesar copilului. Succesul meu, ca mamă sau ca tată, este fiecare minut în care el este cu sine

Foto: Getty Images

După aproape două luni de tabere, adică de conviețuire personală între copii şi familii, las aici pentru părinți, în general, două gânduri:

- e importantă grija pentru cum se îmbracă, dacă mănâncă, dacă dorm, dacă nu plâng prea mult, dacă au prieteni; asta este latura administrativă a relaţiei, nu iubirea în sine.

- dar cel puţin la fel de importantă e grija pentru cum îndrăznește fiecare, câtă libertate şi încredere să rişte are, pentru cât reuşeşte să îşi depăşească limita de confort, pentru cum învață să îşi digere, până la capăt, emoţiile negative. Asta e iubirea.

Pe lângă toate grijile părinților - acelea mici, mărunte, supărătoare, pline de normală anxietate, trebuie neapărat să stea pălăria unui gând mare şi constant: sunt aici să îl ghidez din umbră, ca să îşi ia puterea singur, ca să se desprindă de mine, ca să zboare. Sunt aici ca să înţeleg cât de mult trebuie să fac pasul în spate, ca el să se simtă pe sine, ca să aibă acel rendezvous cu respirația propriului curaj.

Sunt aici ca să mă fac, ca părinte, din ce în ce mai puțin necesar lui. Succesul meu, ca mamă sau ca tată, este fiecare minut în care el este cu sine. Nu complementar mie, nici ataşat mie anxios, nesigur, cu mii de declarații de iubire şi confirmări. Iubirea nu e anxioasă, e sigură, limpede, cu spaţiu suficient pentru puterea de manifestare a fiecăruia, mic sau mare.

Copiii ştiu asta - sunt liberi, puternici, cutezători. Unii dintre ei, însă, poartă agățați de ei, ca pe o haină veche şi nepotrivită, umbra grea a emoţiilor părinţilor lor. Emoţiile unui alt destin, care nu îi priveşte şi care le amână zboruri.

Curaj tuturor părinților! Scuturaţi-vă de voi înşivă! Plecați-vă cu respect şi bucurie în faţa vieții noi care sunt ei!