Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Sunt copil de profesor și, în micul oraș în care am crescut, profesorii erau o elită respectată

Școala în anii 80 în blocul comunist

Foto: Profimedia Images

Am crescut în casă cu un dascăl și am înțeles ce înseamnă respectul față de profesori, văzându-i și în timpul, și în afara timpului profesoral.

Profesorii acelor ani, 80-90, în micul oraș din Țara Lăpușului erau „unul și unul”, o elită respectabilă și respectată în urbe. Și, cu siguranță, nu erau o excepție.

Era un mare tumult la fiecare sfârșit de an, când examenele de treapta I (sfârșitul clasei a 8-a), treapta a II-a (sfârșitul clasei a 10-a), bacalaureatul și admiterea la facultate țineau comunitatea conectată la rezultate. Cine a intrat, care nu, de ce și cum s-au petrecut lucrurile.

Performanțele copiilor se răsfrângeau tacit spre meritele profesorilor, iar acest lucru era modalitatea certă de câștigare a respectului de către aceștia. Însemna ceva atunci să fii profesor. Am resimțit și eu o perioadă acest lucru, când a fi „băiatul profesorului Vasc” era un brand mai puternic decât ce demonstrasem eu.

Profesorii erau profesori. Majoritatea dintre ei. O mândrie să te uiți la ei în tablourile de sfârșit de an.

Încet, încet, tabloul s-a mutat într-un album și apoi în digital, iar locul profesorilor a devenit nedefinit. Pozele s-au dezlipit, au căzut și obiectivul s-a mutat pe amintiri cu colegi în fotografii prin parcuri și grădini botanice.

Nu e neaparat rău. Rolul profesorilor și munca lor trebuie să se vadă în nivelul de educație al fiecărui copil și, prin însumare, în nivelul de educare al întregii societăți. Care apoi să recompenseze dascălii prin respect, încredere și, bineînțeles, salarii demne de aceste rezultate.

Timpul a trecut. A venit democrația, care, în școli și clase, a adus foarte repede o mulțime de noi drepturi. Vocea profesorilor s-a mai redus, pentru că a crescut tonalitatea părinților și a elevilor. Profesorii nu au mai fost vioara întâi.

Au dispărut uniformele și au apărut reflexiile pe copii, ale dorinței și putinței părinților de a-i îmbrăca după ultima modă.

Atenția elevilor e disturbată de propriile telefoane, pe care profesorii nu le pot izola într-un dulap atâta vreme cât copiii sunt la ore. Unii dintre ei chiar fac poze testelor și le trimit părinților, care le trimit prin același whatsapp răspunsurile, în timp real.

Puțin câte puțin, dar în timp, grupul majoritar al profesorilor de vocație s-a șubrezit. Au apărut noi materii și mulți suplinitori. Notele cu care s-au promovat examenele pentru a suplini stau mărturie. Abia au fost de trecere.

Noua generație de profesori, care, în ansamblul ei, s-a îndepărtat de corpul de elită a fost plătită permanent cu salarii mici. Care nu au fost majorate niciodată, la nivelul firesc, pentru un reper din comunitate, care este un Profesor.

S-au accentuat și încurajat meditațiile în particular. Pe care le puteau susține profesorii buni. Și căutați. Ceilalți au rămas doar cu salariile mici.

Performanța școlară e din ce în ce mai difuză. Generație după generație, nivelul de pregătire scade. Iar aceste generații vor fi conducătorii de mâine ai României.

Reforma în manuale și programe didactice nu a apărut, iar „școala ca o joacă”, cum ar fi fost firesc să evolueze, s-a transformat în „joaca de-a școala”.

În realitate, sistemul a devenit din ce în ce mai putred, mai ruginit. Și e firesc să se rupă la un moment dat.

Sunt de acord că salariile dascălilor sunt mici. Și că inflația, prețurile la utilități și celelalte costuri ale vieții pun presiune pe bugetele profesorilor. Și că trebuie găsită o soluție.

Aceasta nu este însă atât de simplă și nu cred că a crește salariile tuturor, cu același procent, sub presiunea străzii sau a șantajului cu amânarea unor examene, care disturbă niște generații de copii, poate fi rezolvarea problemei.

Pentru un viitor și o Românie educată, este momentul, ca odată cu ridicarea „cârpei de pe țambal”, să se facă ordine. În reguli și în calitatea educației. Este o investiție obligatorie, acum în ultimul ceas.

Este un nonsens să dai cu vopsea peste rugină. Mai întâi se curăță, de regulă cu ceva abraziv partea nesănătoasă, apoi se elimină ce nu funcționează, și se înlocuiește. Concomitent se corectează și cauza care a condus în timp la degradare.

Altfel, este „lucru de mântuială” și știți vorba aceea: suntem prea săraci să ne mai permitem lucruri ieftine.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • exigu check icon
    Da, orice sistem se subrezeste din interiorul lui, scoala nu face o exceptie . De ce?Pentru ca in interiorul ei au veni multi dascali scoliti pe la diferite facultati particulare, nestiutori de carte,ca sa nu spun mai mult. Daca pina in 1989 profesorul impunea respect prin atitudinea lui, astazi s-a ajuns sa cerseasca respectul. Si in educatie a patruns cangrena. Ce trebuie facut? Extirpata partea bolnava. Cine sa o faca? Aici este problema!!
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Profesorii te puteau pedepsi fizic. Luai palme, tras de urechi, de perciuni, bătaie cu rigla la palmă. De acolo venea și respectul.
    • Like 1
  • Gecaba Gecaba check icon
    O radiografie corecta, din pacate care se poate generaliza la nivelul intregii tari. Da, nu se face educatie cu salarii de 2000 de ron, dar!!!!! ca sa fiu la obiect, cine foloseste acum elevii si le pune o presiune uriasa inainte de examene, acela numai profesor nu este. Medicii au fost in greva, dar pacientii au fost tratati, energeticienii au fost in greva, dar tara nu fost in intuneric si exemple mai sunt. Doar profesorii si soferii au blocat tara. O rusine care confirma radiografia din articol
    • Like 0
  • Sunteți primul, care după 8 zile, spune că nu șantajul e soluția. Cu toate acestea știm că așa va fi și cu asta doar am ținut copiii pe tușă. Din ofsaid pe tușă. Și cu examenele de evaluare în care copii buni vor pica cu 9.70.
    • Like 0


Îți recomandăm

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult

Solar Resources

V-am spus anul trecut povestea IT-stului care a făcut o „reconfigurare de traseu” în carieră: sătul de orele pierdute în trafic în București, s-a întors „la țară”, lângă Turnu Măgurele, să facă agricultură bio.

Citește mai mult

Post Malone

A deschis turneul său european ”The Big Ass Tour” la Cluj și a spus în fața tuturor că nu a mai fost niciodată în România, dar că e „ireal” că a fost primit atât de bine aici. A vorbit cu sinceritate despre începuturile sale și despre cum i se zicea la început că va fi un „one hit wonder”. Am descoperit la Untold X un artist cu o voce foarte bună, inepuizabilă, ca o baterie cu reîncărcare rapidă: la finalul fiecărei piese părea că rămâne fără suflare. În mod neașteptat, se reîncărca în câteva zeci de secunde în care i se auzea respirația adâncă și intra cu aceeași forță în următoarea melodie. E foarte valoros Post Malone, pentru mine, revelația acestei ediții (foto: Inquam Photos / Vlad Bereholschi).

Citește mai mult
sound-bars icon