Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Sunt pline barurile de noapte de cei care au picat bacul. Doar noi le-am construit

Gata. A trecut. Oricum, suntem la contestații. Suntem la clipa analizelor și a mirărilor. Mai e puțin. Timp de câteva săptămâni, parte din copiii și tinerii României au avut propriul Campionat European. Cu program, arbitrii, amenințări cu bomba, prezențe impresionante în tribune, cu galerii ingenioase în tribune care au inventat un nou strigăt de susținere, petiția online.

Cu reprezentanți ai forurilor superioare surprinși de incapacitatea de luptă a echipelor, admirativi întru elitizarea tactică a „meciurilor” și deplorând lupta, ca din bardă islandeză, a copiilor. Cu meandrele concretului, numite subiecte. Cu echipe ajunse în turneul final doar pentru că au avut meciuri ușoare ori grupă falsă de valori, cu alte echipe purtate în turneu de jocul hazardului rezultatelor ori învieri subite la meciuri de baraj, sprijinite de federațiile locale.

Cu o reacție de breaking news care a încălzit atmosfera cu reeditări de date din trecut și comentatori atotcunoscători.

Pentru mine, cea mai interesantă veste din timpul examenelor nu a fost schimbarea ministrului Educației - deși, fie vorba între noi, nu avea cum să nu crească participanților la examene tensiunea, începând să le dezvolte o scenarită autohtonă și o iritabilitate în plus -, ci siguranța anunțării victoriei corectorilor asupra corectaților: sigur vor fi duri, au declarat în presa de scandal corectorii la limba română, pentru că subiectele au fost simple și trebuie pusă la punct puștimea. Deși nimeni nu cunoștea, cel puțin oficial, cine corectează, care județ pe care județ - după noua grilă de securizare a corectării Bacalaureatului. Desigur nimeni nu se va întreba în ce mod astfel de știri pot afecta capacitatea de reacție a unor copii, nici nu va întreba vreun jurnalist ce corector a intervievat. Nimeni nu va întreba copiii, la rece, nu la vreme de caniculă, ce e de făcut pentru generațiile viitoare, în ce mod pot fi evitate umilirea muncii lor de un an - cel puțin, prin aplicarea de plasturi educaționali la rănile cangrenate ale sistemului de construire a evaluării muncii lor. Fie și prin proasta organizare a examenului, prin presiunea stupidă făcută la clasă de către supraveghetori pentru fiecare tăietură de pe foaia de concurs, de au ajuns ștersăturile mai importante decât ceea ce scrii, pentru a nu fi anulată lucrarea drept purtătoare de semn particular de recunoaștere. Fie și prin faptul că unii participanți la examenul de geografie au primit hărți șterse de pe hârtia de concurs de la defectul xerox al propunătorului de subiecte ori propuneri de rezolvare în doi peri, specifice aroganței aplicate la tezele prin care vrem să punem la punct inadecvata generație de azi, oricare ar fi ea.

Nu vreau să mă gândesc la ce va fi fost în sufletul corectorilor, arestuiți în camere de centre de corectare, filmați și rupți de contactul cu lumea, adevărații eroi ai zilelor acestora, alături de cei examinați. Câți dintre ei mai sunt capabili de empatie la subiect ori mai au curajul să noteze creativitatea unui răspuns? Câți mai pot surprinde vibrația de limbă română și comunicare într-un subiect despre jocuri pe calculator?

Cum știu prea bine, credeți-mă, ce a fost în sufletul părinților așteptând să vadă ce fac copiii lor supuși examenelor. Surprinși să-i vadă că refuză seara să meargă la examen, după tensiunea a câtorva săptămâni, iar dimineața văzându-i că se îndreaptă totuși spre foaia albă care ar trebui să ne spună ce anume știu la o materie ori alta. Pentru că Bacalaureatul este, din păcate, o poveste despre subiecte și materii, nu despre oameni și aspirațiile lor. Nu despre viitorul lor în viață. Sau prea puțin despre aceasta.

Luăm exemplul cel mai dureros al finalului de Bac. 45.000 de tineri nu au fost declarați admiși. Un stadion de adolescenți ori maturi care încearcă să-și restarteze adolescența. Dacă-i adăugăm pe ceilalți 45.000 care au abandonat pe parcursul anului ori nu s-au înscris, stadionul e neîncăpător. Dacă aici punem, la stalul de pe inelul central, pe cei care au medii între 5 și 6, care au marcat „în prelungiri” cum s-ar zice, nu cred că am avea în țară un stadion în care să-i adăpostim.

Și numărul lor era previzibil. Ne mirăm, an după an, de rezultatele la Bac, dar nu urmărim ce se întâmplă cu bacalaureații după aceea. Cum și câți rămân creativi în universități, câtă libertate de educație mai asumă, în ce mod cultura asumată în școală sau liceu le folosește în viață în rezolvarea ca atare a ecuațiilor legate de demnitate la locul de muncă, bucurie în profesie ori echilibru în familii. Itemi metafizici, vor spune unii. Poate, dar nu numai cu școală va trăi omul și nici numai cu pâine. 

Veți spune că sunt barurile de noapte pline de cei care se plâng acum că au picat, că nu au fost muncitori și că nu și-au cultivat relația cu școala. De acord. Doar că noi, sistemul matur al societății, le-am pus la dispoziție barurile și le cultivăm lipsa de virtuți.

Noi nu reușim după ani buni de libertate educațională să autonomizăm educația în funcție de cererea de forță de muncă și de cultura regională, noi le aducem dinainte manuale și cărți de comentarii înțepenite în clișee, noi le propovăduim spaima de examene și contribuim la creșterea ei prin mediocritatea organizării, prin secretomanie și obscurantism comunicațional. Dinaintea lipsei de transparență și dragoste a comunității mature, puberii caută pubela izolării și acțiunii supărate. În spațiul unei școli în care sunt numărate absențele și nu sunt valorizate prezențele, ei vor fi încă o absență.

Închipuiți-vă că într-o încleștare militară, Doamne ferește-ne, din armata trimisă în intervenție, 40% ar muri în primele 3 lupte. Nu că n-am avea experiență la astfel de pierderi. Știm că lipsa de instrucție, calitatea deplorabilă a logisticii și insalubra cultură militară a unora dintre ofițerii Primului și celui de-al Doilea Război Mondial ne-au costat enorm. Degeaba la poligon îl înveți să tragă cu pușca dacă în câmpul de luptă i se cere expertiză în mortiere ori tancuri. Cum știm ce înseamnă să îndepărtezi sistemic, prin fenomene Pitești repetabile, elita educațională de masa de forță de muncă și apoi să ideologizezi masa împotriva elitei culturale a unui popor. Sau invers, că se poartă. Poate că dincolo de analizele cantitative ne-ar prinde mai bine o analiză calitativă, un soi de psihanaliză socială- la care, apropo, romanul Ion s-ar integra în subiect. Asta ar explica și graba în care colegii mei de generație au postat pe facebook și în Instagram fotografii cu exemplele subiectelor pe care noi le rezolvam la vremea examenelor noastre, noi cuminții, îmbrăcați în haine de școală, în uniforme și purtând cravate (alb negru, e drept, așa se văd acum) la gât. Dacă dezvoltarea școlii înseamnă retour în comunism și egalitarism de cultură înseamnă că nu am priceput nimic. Dacă pe copiii noștri îi vrem ca pe noi, nu am înțeles nimic din dramele generației noastre. Cum pe autorii subiectelor și corectori îi bănuiesc ca aparținând generațiilor noastre, de copii cuminți și cu bacalaureate de 100 de procente absolvite, încep să pricep. Inserarea unor subiecte de genul „importanței jocurilor pe calculator” nu poate șterge uimitoarea rezistență la subiectele stas. Suntem de zeci de ani - bunici, părinți și copii - robi ai aceleiași mentalități că limba și literatura română se învață ca fizica, matematica, chimia și, mai nou, psihologia, sociologia, istoria ori geografia. Ele se asumă sau nu, se crește în ele sau nu, dezvoltă competențe specifice sau nu. Respiri sau nu prin ele. De aceea, în loc să fie un prilej de bucurie și recunoaștere reconfortantă de valori asumate și însumate în timp, Bacul e suma unor toane și unor tonuri de conjunctură. 

De fapt ar trebui să ne oprim. Gata. A trecut. Nimeni nu este înfrânt cu adevărat dacă mai naște o fărâmă de empatie. Nu-i lăsați înfrânți pe cei 45.000 care au picat, nici pe cei 45.000 care au abandonat lupta de dinainte de examen. Sunt ai noștri, reprezintă șansa de a nu fi perfecți, de a mai avea sens în efortul nostru de îmbunătățire a școlii. Sunt cei care ne vor sta aproape în viața de zi cu zi, când va fi nevoie de ei. Care ne vor irita sau înjura, ne vor zâmbi ori binecuvânta, care vor trăi lângă noi toate ale vieții. În bacalaureat nu există învingători și învinși. Bacul este a afișarea electrocardiogramei noastre educaționale. La fel și Evaluarea. Dar inima educațională a unei națiuni nu stă în examene, ci în disconfortul continuu și bucuros al fiecărei zile. Sus inima, Bacul lui 2017 a început!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Poate-mi zice şi mie cineva de ce trebuie să ia toată lumea BAC-ul şi nu ajung 10 clase, apoi o şcoală profesională cinstită în care să înveţi bine o meserie timp de trei ani. Şi dacă îţi schimbi orientarea mai târziu, să poţi să termini liceul la seral şi să urmezi apoi o facultate, poat chiar în legătură cu meseria pe care deja o ai? De ce trebuie să ai BAC-ul şi facultate pe de-asupra ca să numeri bani la casieria de la bancă? Să fie şomaj MASCAT? Era nevoie în anii 90, acuma nu mai este!!!
    • Like 3
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      De acord cu tine. Probabil,ca la noi romanii, se trateaza de vanitate....?
      Cu multi ani in urma un prieten englez care studiase biologia,dar lucra chiar casier la o banca, mi- a spus ca " la ei" era normal sa studiezi ceea ce te pasiona si , ca multi dintre studenti erau convinsi ca ,mai mult ca sigur, nu vor profesa vreodata in domeniul studiilor facute...Mi s- a parut un non- sens. Am terminat si eu facultatea, am plecat spre alte orizonturi si am trait pe propriu acest " non-sens".
      • Like 2
  • Stefania check icon
    Sunt copiii generatiei mele, o generatie crescuta de comunisti,fara randuiala parinte.Nu stim care este adevarata randuiala pentru ca nu am fost invatati, nu am vazut la parintii nostri, nu avem exemple in familie.Omul daca nu stie ce este adevarat se sminteste la minte si face ce considera el ca este bine, dar poate nu este asa.Il cautam pe Dumnezeu, il gasim in sufletele noastre dar poate nu este de ajuns! Nu ne ducem la biserica din comoditate, ca asa am facut o viata intreaga.In copilarie nu am fost dusi de parinti, in adolescenta nu ne-a pasat, iar acum la maturitate nu ne ducem din comoditate.Si daca ajungem acolo pentru o inmormantare, nunta sau botez habar n-avem cum sa ne comportam.Daca totusi o facem, vedem (in marile orase) ca preotii nu au timp, sau ne spun ca pentru pacatul X nu ne impartasesc.Te simti pedepsit, dat la o parte, ca ti se tranteste usa bisericii in nas.Atunci nu-ti mai ramane decat sa te izolezi in propria familie, sa te rogi cum stii tu la Dumnezeu! O fii bine asa?Cum sa procedam parinte?
    Avem nevoie de intelegere, poate de dojana blanda a unui preot intelept! Suntem o generatie cu adevarat de sacrificiu care incearca sa supravietuiasca intr-o lume smintita.O lume in care trebuie sa cunosti si sa intelegi lucruri pe care le fac altii.O lume in care trebuie sa tii tare de buzunar deoarece toata lumea baga mana in el, de la institutii pana la cei din piata.Este o lume care pe care fraiereste mai bine!
    La scoala nu poti sa-i spui profesorului X ca nu-i invata pe copiii tai nimic pentru ca ii afecteaza direct si oricum nu se schimba nimic, pentru ca in sistem avem deviza "nu se poate", "eu sunt in simplu functionar".
    La medic trebuie sa cunosti termenii medicali, sa tii minte tot ca sa poti sa cauti pe google termenii.Deasemeni sa nu-i rapesti medicului foarte mult timp si sa-i explici repede si concis.Cand ajungi la spital trebuie sa stii legile pentru ca altfel este posibil sa nu te interneze pentru ca nu stiu carei functionare de acolo ii mai trebuie ceva inutil.La farmacie, daca nu esti atent si nu stii proportia substantei active te trezesti cu altceva, ca de, e mai ieftin.La institutiile statului trebuie sa fii atent ca altfel nu stii ce platesti, ca pe chitanta nu este loc pentru tote denumirile (ma refer la impozitul pe casa), trebuie sa fugi de un ghiseu la altul, sa te apleci ca sa-i vorbesti functionarei, sa ai grija sa nu o superi..... s.a.m.d.
    La piata, dintr-un kilogram de mere, unul sau doua sunt bune, restul sunt stricate, pentru ca nu ai fost atent din ce gramada a luat precupeata.
    Daca ai nevoie de un mester trebuie sa stii tu cum se face ca altfel te trezesti cu altceva.
    In hipermarket trebuie sa stai si sa citesti toate prostiile de pe etichete scrise atat de mic incat sa nu intelegi nimic s.a.m.d.
    La televizor trebuie sa fim atenti sa nu fim manipulati.Pe politicieni trebuie sa-i cunostem bine, pentru altfel alegem gogosile vandute de el si mai suntem facuti si prosti dupa aia, s.a.m.d.
    E mult, e foarte mult pentru un om! Cum sa facem parinte ca sa schimbam lucrurile? Se mai pot scimba oare? Dupa parea mea doar biserica prin preoti cu har de la Dumnezeu (cum sunteti si dumneavoastra) pot face asta.
    Avem nevoie de povete,pilde, sa ne invatati, sa ne dojeniti parinte!
    • Like 0
  • Problema e ceva mai profundă și cred că o tratăm superficial. De ce în comunism se făcea școală și acum nu se mai face? De ce tinerii de azi nu mai sunt interesați de școală? Răspunsul nu e simplu dar trebuie văzut contextul. În primul rând tinerii de azi nu sunt atât de diferiți ca generațiile precedente , dar nu mai au oportunitățile de altă dată. În primul rând nu mai exista etapele și planificarea școlară de altă dată care era organizată pe necesitățile economiei din acea perioadă. Se începea trierea din școala generală de care treceau doar unii ,cei rămași erau repartizați la munci necalificate din agricultură și construcții, apoi cei intrați la liceu erau din nou triați la treapta a 2 a în clasa a 10 când cei rămași erau repartizați la școlile profesionale (desființate azi) rezultând muncitori calificați cu practica pentru industrie, agricultura și servicii iar cei trecuți în clasa a 11 erau cei dotați pentru care BAC-UL nu reprezenta o problema și diploma le asigura o carieră și un loc de munca calificat apoi cea mai dură triere era admiterea la facultate care îți asigura un loc de munca bine plătit ,locuință etc.Din această cauză școala avea valoare și copiii învățau pentru ca le asigura ceva.Profesorii aveau prestanță și nu conta câți treceau decât ca motiv de mândrie deoarece catedrele lor și carierele nu erau legate de gradul de promovare. Azi diploma și școala nu îți asigura nimic ,sectorul privat nu oferă decât salarii mizere și munci necalificate indiferent câtă școală ai făcut iar sectorul public este parazitat de recompensele politice indiferent de câtă școală ai. Atunci vârfurile dotate emigrează sau sunt racolate de multinaționale ,cei slabi au șanse dacă lipesc afișe în campaniile electorale sa prindă un post în administrație iar marea masă de absolvenți au la dispoziție fie calea migrării către alte țări fie de a se angaja ca vânzători ,promotori, sau alte munci slab calificate indiferent de gradul lor de pregătire. Profesorii nu mai sunt stimulați sa producă generații bine pregătite pentru ca au salarii mizerabile ( e adevărat ca în comunism mult mai putini ajungeau profesori) și nici facultatea nu mai garantează un loc de munca bun. Concluzia școala nu mai reprezintă o miza.
    • Like 3
    • @ Rusu Liviu
      Da, se făcea școală în comunism. De aia a fost țara atât de bine condusă, că toți absolvenții din peripada comunistă au fost niște intelectuali cu 12 clase, universitate, master si phd. Nu v-ar fi rușine să ziceți că se făcea mai multă școală acum 30 de ani decât acum? Se tocea și se făcea militărie poate vrei să spui.
      • Like 5
    • @ Rusu Liviu
      check icon
      Ăsta e un clișeu, că se făcea școală în comunism. Da, se făcea acea școală mulată pe sistemul comunist, în care elevilor de a 8-a li se pompa ce alții făceau în clasa a X-a ori a XI-a și ieșeau primii la olimpiade. Era un sistem militarizat, cum era toată societatea, la ordin, fără crîcnire. Și asta e problema: sistemul politic, cît de cît, s-a schimbat, nu și sistemul educațional. De aceea, imediat după 1990, trebuia început și aici. Unele lucruri sînt grele (dublarea spațiilor de învățămînt pentru a se învăța NUMAI DIMINEAȚA), altele țin de interție și de lene (5 niveluri de notare la preuniversitar, 4 la universitar), desființarea inspectoratelor școlare. 3 lucruri esențiale, restul vine, să zic așa, de la sine.
      • Like 3
    • @ Rusu Liviu
      Mă bucur ca am creat o polemica.,asta îmi arată că am dreptate. Nu sunt un nostalgic comunist dar școală se făcea și la fazele superioare aveau acces doar cei merituoși. Conducerea comunista încremenită în proiect nu avea nici o legătură cu ce se făcea în școală. Ce avantaje a adus accesul analfabeților în facultate ? Nici una , poate pervertirea valorilor ,priviți ce valoare mai are doctoratul în ziua de azi. Veți spune ca nu toți sunt plagiatori sau impostori dar cum veți face distincția intre un impostor cu titluri obținute prin fraudă dar care ocupă funcții cu sprijin politic față de un cercetător onest care pentru a se putea întreține vinde la McDonald's cu 2 masterate și un doctorat ? Proliferarea facultăților de 2 bani (de fapt o afacere cu diplome gen Spiru Haret) ca sa avem și licențiați fără studii nu cred ca e o forma reușită de liberalizare de sub sistemul militar comunist,cel puțin nu în privința promovării valorilor. De fapt scopul acestor hârtii fără valoare ca niște bancnote false nu e de a reprezenta cunoștințele și efortul depus pentru obținerea lor cum ar fi normal ci de a compromite și pe cei ce le-am obținut pe bune ducând în derizoriu munca și efortul așa cum o monedă calpa scoate din circulație moneda valoroasă. Cum în România nu are loc o adevărată selecție a valorilor,cel puțin nu în administrația publica ,dar și în multe cazuri în sectorul privat, tipărirea fără noima de hârtii fără valoare ce conferă titluri științifice false nu cred ca reprezintă cel mai nimerit mijloc de manifestare a libertății.
      • Like 3
  • check icon
    Ah, și da, poza aia cu cele două fete care trag la sticlă este evident „făcută” de fotograf. Și, uite așa, am mai „analizat” o problemă.
    • Like 2
  • check icon
    Părinte, mă scuzați că iau cuvîntul: dar biserica, biserica unde este în viața de zi cu zi a tinerilor? Ce fac popii? Vin la Crăciun și de Paști, bat la ușile blocurilor, spun două vorbe, iau banul și gata... Ce îndrumări morale, ce exemple dau preoții, cei ortodocși, mai ales, că-s majoritari?
    Tehnic vorbind, problema bacului este o componentă a mult doritei, mult vorbitei reforme a educației pe care nu o face nimeni. Dar deștepți sînt toți, cu vorba, cu sfatul, mai ales cei care habar nu au de educație. Tot felul de sfătoși, inclusiv ziariști submediocri (o, scuze, sirilor), dau cu vorba, deși se vede că nu știu ce vorbesc, nu știu unde sînt hibele sistemului. Și, la o adică, ce folos? Oricum România este o țară antireformă, nimic nu se face dacă nu are interes șeful ori șefulețul. Totul se face improvizat și uitînd esențialul.
    • Like 2
    • @
      Niciodata nu ai sa vezi asa ceva de la un preot ortodox ! Niciodata ! Daca din nefericirea se intampla (asta e mersul vietii) un membrul al familiei sa merga in lumea dreptilor, niciodata dom' parinte nu va veni la familie sa ii consoleze cu cateva vorbe. Biserica si-a pierdut calea si de aia numarul enoriasilor din sectele neo-crestine sunt in crestere. Bac va ramane o eterna problema a Romaniei la fel ca si autostrazile, scolarii sunt o materie de pe care se poate castiga bani, restul nu mai conteaza absolut deloc; ca mai stiu cate ceva sau nu, nu prezinta mare importanta , tara ne vrea prosti si saraci, ca sa stim cu cine sa votam !
      • Like 1
    • @
      Toti romanii vorbesc despre Romania ca si cum ei ar fi in afara ei. Vina trebui cautata mereu la altii: de ce nu fac ceva aia? Sau ailalti? Sa facem NOI ceva? Sa fim NOI vinovati? Doamne fereste.
      • Like 2
  • De fapt sunt prea mulți cei care au luat bacalaureatul. Sita a fost prea rară,
    • Like 4
  • check icon
    Asa cum a spus si ante-vorbitorul meu: "Si care e problema?"...
    Este rau ca au picat 45 de mii? Eu nu cred ca este rau. Daca intr-un concurs pui stacheta de sarituri foarte jos si sar toti peste,... unde mai este concursul? cum mai poti sa separi neghina de grau? cum mai poti sa faci o selectie naturala si sa le dai mai multe sanse la cei care merita? Nu poti!! ...
    Partea cu barurile iar mi se pare un pic melodramatica. Si ce daca se duc in baruri? Se duc acolo sa "socializeze", in primul rand, si sa-si planga pe umar unul altuia. Inainte de a se imbata. E dreptul lor si sunt banii lor. Incepand de a doua zi dimineata vor incepe sa gandeasca putin mai serios despre viata lor. Ceea ce este foarte bine. ...Si asa ca mai pun o data intrebarea ante-vorbitorului meu:... "Si care e problema?"
    • Like 4
    • @
      Ati pus problema mult mai bine ca mine. De altfel, cred ca raspunsul d-voastra corelat cu cel de mai sus (Rusu Liviu) are mai multa greutate decat articolul.
      • Like 1
  • Si care e problema? Romanul neaos, verde ca bradul, nu are nevoie de scoala. Noroc de Biserica SRL sa ii explice sensul vietii. Romanul neaos bea o cinzeaca la birt, ara pamantul de dimineata pana seara, vine acasa rupt de oboseala, mai bea o tuica, mai da un pumn in nevasta si 2 in copii, daca si astia s-au intors de pe camp. Scoala e pentru hipsteri "roacari", pentru aia care nu cred si cerceteaza. Sincer, nu inteleg de ce va plangeti - o turma de oite needucate este mai usor de muls si de manipulat.
    • Like 4
  • Samsara check icon
    Cârciumi erau şi pe vremea lui Isus.
    • Like 7
    • @ Samsara
      Asa, si?
      • Like 0
  • Venom check icon
    Lupii moraliști în sutane. Lumescul bacalaureat, stadionul de picați... Popa Luca, pe mână cu alți colegi, încă predă creaționismul în școli, dar iată cum suferă el pentru confuziile copiilor la științe exacte... Și pentru rătăcirile turmei tinere din baruri, picură de sare metafora de pe dânsul. Pe alți copii i-ați făcut sataniști, doar pentru că ascultau o muzică pe care nici măcar n-ați vrut s-o înțelegeți. Acum vă chinuie social ne-ortodoxia post examen și soarta turmei de 45.000 de berbeci rătăciți din ograda absolvenților. De fapt nu e nimeni în BOR care să poată să fie exemplu personal, să înlocuiască polologhii de la orice amvon ca ale părintelui Luca, care picură condens și H2O pretinzând că-s lacrimi și minuni. Sensibilizat, bietul om, până la editorial... Și mai e și cald... Am citit un pogon de text și tot nu am găsit bunăvoința de a mă ierta pentru timpul pierdut. PS Vă dă lecții de viață, papa, prin ceea ce face. Dar mai puțin creier ca în partea noastră de creștinism greu de găsit (și la turmă, și la voi).
    • Like 6
    • @ Venom
      În spațiul unei școli în care sunt numărate absențele și nu sunt valorizate prezențele, ei vor fi încă o absență - foarte bine punctat ... Ca în orice alte situaţii, generalizarea nu este o abordare inspirată. Discursul contributorului în sutană este plin de substanţă şi de metaforă. Ambele ajută. Ştiu exemple personale care au determinat evoluţia frumoasă a păstoriţilor. Neşansa de a fi întâlnit vreun purtător al sutanei fără vocaţie nu înseamnă că trebuie să considerăm aprioric orice didahie modernă ca fiind falsă, ineficace ori neadecvată.
      • Like 3
    • @ Virginia Marcus
      Anon check icon
      Religiile reprezinta cea mai mare minciuna si cel mai rezistent cancer al societatii umane. Sunt o extraordinara unealta de manipulare. Nu zic ca nu exista preoti bine intentionati, dar tot fac rau (fara sa vrea, poate) prin indoctrinare.
      • Like 0
    • @ Venom
      Nici macar nu ai citit articolul.
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult