Gata. A trecut. Oricum, suntem la contestații. Suntem la clipa analizelor și a mirărilor. Mai e puțin. Timp de câteva săptămâni, parte din copiii și tinerii României au avut propriul Campionat European. Cu program, arbitrii, amenințări cu bomba, prezențe impresionante în tribune, cu galerii ingenioase în tribune care au inventat un nou strigăt de susținere, petiția online.
Cu reprezentanți ai forurilor superioare surprinși de incapacitatea de luptă a echipelor, admirativi întru elitizarea tactică a „meciurilor” și deplorând lupta, ca din bardă islandeză, a copiilor. Cu meandrele concretului, numite subiecte. Cu echipe ajunse în turneul final doar pentru că au avut meciuri ușoare ori grupă falsă de valori, cu alte echipe purtate în turneu de jocul hazardului rezultatelor ori învieri subite la meciuri de baraj, sprijinite de federațiile locale.
Cu o reacție de breaking news care a încălzit atmosfera cu reeditări de date din trecut și comentatori atotcunoscători.
Pentru mine, cea mai interesantă veste din timpul examenelor nu a fost schimbarea ministrului Educației - deși, fie vorba între noi, nu avea cum să nu crească participanților la examene tensiunea, începând să le dezvolte o scenarită autohtonă și o iritabilitate în plus -, ci siguranța anunțării victoriei corectorilor asupra corectaților: sigur vor fi duri, au declarat în presa de scandal corectorii la limba română, pentru că subiectele au fost simple și trebuie pusă la punct puștimea. Deși nimeni nu cunoștea, cel puțin oficial, cine corectează, care județ pe care județ - după noua grilă de securizare a corectării Bacalaureatului. Desigur nimeni nu se va întreba în ce mod astfel de știri pot afecta capacitatea de reacție a unor copii, nici nu va întreba vreun jurnalist ce corector a intervievat. Nimeni nu va întreba copiii, la rece, nu la vreme de caniculă, ce e de făcut pentru generațiile viitoare, în ce mod pot fi evitate umilirea muncii lor de un an - cel puțin, prin aplicarea de plasturi educaționali la rănile cangrenate ale sistemului de construire a evaluării muncii lor. Fie și prin proasta organizare a examenului, prin presiunea stupidă făcută la clasă de către supraveghetori pentru fiecare tăietură de pe foaia de concurs, de au ajuns ștersăturile mai importante decât ceea ce scrii, pentru a nu fi anulată lucrarea drept purtătoare de semn particular de recunoaștere. Fie și prin faptul că unii participanți la examenul de geografie au primit hărți șterse de pe hârtia de concurs de la defectul xerox al propunătorului de subiecte ori propuneri de rezolvare în doi peri, specifice aroganței aplicate la tezele prin care vrem să punem la punct inadecvata generație de azi, oricare ar fi ea.
Nu vreau să mă gândesc la ce va fi fost în sufletul corectorilor, arestuiți în camere de centre de corectare, filmați și rupți de contactul cu lumea, adevărații eroi ai zilelor acestora, alături de cei examinați. Câți dintre ei mai sunt capabili de empatie la subiect ori mai au curajul să noteze creativitatea unui răspuns? Câți mai pot surprinde vibrația de limbă română și comunicare într-un subiect despre jocuri pe calculator?
Cum știu prea bine, credeți-mă, ce a fost în sufletul părinților așteptând să vadă ce fac copiii lor supuși examenelor. Surprinși să-i vadă că refuză seara să meargă la examen, după tensiunea a câtorva săptămâni, iar dimineața văzându-i că se îndreaptă totuși spre foaia albă care ar trebui să ne spună ce anume știu la o materie ori alta. Pentru că Bacalaureatul este, din păcate, o poveste despre subiecte și materii, nu despre oameni și aspirațiile lor. Nu despre viitorul lor în viață. Sau prea puțin despre aceasta.
Luăm exemplul cel mai dureros al finalului de Bac. 45.000 de tineri nu au fost declarați admiși. Un stadion de adolescenți ori maturi care încearcă să-și restarteze adolescența. Dacă-i adăugăm pe ceilalți 45.000 care au abandonat pe parcursul anului ori nu s-au înscris, stadionul e neîncăpător. Dacă aici punem, la stalul de pe inelul central, pe cei care au medii între 5 și 6, care au marcat „în prelungiri” cum s-ar zice, nu cred că am avea în țară un stadion în care să-i adăpostim.
Și numărul lor era previzibil. Ne mirăm, an după an, de rezultatele la Bac, dar nu urmărim ce se întâmplă cu bacalaureații după aceea. Cum și câți rămân creativi în universități, câtă libertate de educație mai asumă, în ce mod cultura asumată în școală sau liceu le folosește în viață în rezolvarea ca atare a ecuațiilor legate de demnitate la locul de muncă, bucurie în profesie ori echilibru în familii. Itemi metafizici, vor spune unii. Poate, dar nu numai cu școală va trăi omul și nici numai cu pâine.
Veți spune că sunt barurile de noapte pline de cei care se plâng acum că au picat, că nu au fost muncitori și că nu și-au cultivat relația cu școala. De acord. Doar că noi, sistemul matur al societății, le-am pus la dispoziție barurile și le cultivăm lipsa de virtuți.
Noi nu reușim după ani buni de libertate educațională să autonomizăm educația în funcție de cererea de forță de muncă și de cultura regională, noi le aducem dinainte manuale și cărți de comentarii înțepenite în clișee, noi le propovăduim spaima de examene și contribuim la creșterea ei prin mediocritatea organizării, prin secretomanie și obscurantism comunicațional. Dinaintea lipsei de transparență și dragoste a comunității mature, puberii caută pubela izolării și acțiunii supărate. În spațiul unei școli în care sunt numărate absențele și nu sunt valorizate prezențele, ei vor fi încă o absență.
Închipuiți-vă că într-o încleștare militară, Doamne ferește-ne, din armata trimisă în intervenție, 40% ar muri în primele 3 lupte. Nu că n-am avea experiență la astfel de pierderi. Știm că lipsa de instrucție, calitatea deplorabilă a logisticii și insalubra cultură militară a unora dintre ofițerii Primului și celui de-al Doilea Război Mondial ne-au costat enorm. Degeaba la poligon îl înveți să tragă cu pușca dacă în câmpul de luptă i se cere expertiză în mortiere ori tancuri. Cum știm ce înseamnă să îndepărtezi sistemic, prin fenomene Pitești repetabile, elita educațională de masa de forță de muncă și apoi să ideologizezi masa împotriva elitei culturale a unui popor. Sau invers, că se poartă. Poate că dincolo de analizele cantitative ne-ar prinde mai bine o analiză calitativă, un soi de psihanaliză socială- la care, apropo, romanul Ion s-ar integra în subiect. Asta ar explica și graba în care colegii mei de generație au postat pe facebook și în Instagram fotografii cu exemplele subiectelor pe care noi le rezolvam la vremea examenelor noastre, noi cuminții, îmbrăcați în haine de școală, în uniforme și purtând cravate (alb negru, e drept, așa se văd acum) la gât. Dacă dezvoltarea școlii înseamnă retour în comunism și egalitarism de cultură înseamnă că nu am priceput nimic. Dacă pe copiii noștri îi vrem ca pe noi, nu am înțeles nimic din dramele generației noastre. Cum pe autorii subiectelor și corectori îi bănuiesc ca aparținând generațiilor noastre, de copii cuminți și cu bacalaureate de 100 de procente absolvite, încep să pricep. Inserarea unor subiecte de genul „importanței jocurilor pe calculator” nu poate șterge uimitoarea rezistență la subiectele stas. Suntem de zeci de ani - bunici, părinți și copii - robi ai aceleiași mentalități că limba și literatura română se învață ca fizica, matematica, chimia și, mai nou, psihologia, sociologia, istoria ori geografia. Ele se asumă sau nu, se crește în ele sau nu, dezvoltă competențe specifice sau nu. Respiri sau nu prin ele. De aceea, în loc să fie un prilej de bucurie și recunoaștere reconfortantă de valori asumate și însumate în timp, Bacul e suma unor toane și unor tonuri de conjunctură.
De fapt ar trebui să ne oprim. Gata. A trecut. Nimeni nu este înfrânt cu adevărat dacă mai naște o fărâmă de empatie. Nu-i lăsați înfrânți pe cei 45.000 care au picat, nici pe cei 45.000 care au abandonat lupta de dinainte de examen. Sunt ai noștri, reprezintă șansa de a nu fi perfecți, de a mai avea sens în efortul nostru de îmbunătățire a școlii. Sunt cei care ne vor sta aproape în viața de zi cu zi, când va fi nevoie de ei. Care ne vor irita sau înjura, ne vor zâmbi ori binecuvânta, care vor trăi lângă noi toate ale vieții. În bacalaureat nu există învingători și învinși. Bacul este a afișarea electrocardiogramei noastre educaționale. La fel și Evaluarea. Dar inima educațională a unei națiuni nu stă în examene, ci în disconfortul continuu și bucuros al fiecărei zile. Sus inima, Bacul lui 2017 a început!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu multi ani in urma un prieten englez care studiase biologia,dar lucra chiar casier la o banca, mi- a spus ca " la ei" era normal sa studiezi ceea ce te pasiona si , ca multi dintre studenti erau convinsi ca ,mai mult ca sigur, nu vor profesa vreodata in domeniul studiilor facute...Mi s- a parut un non- sens. Am terminat si eu facultatea, am plecat spre alte orizonturi si am trait pe propriu acest " non-sens".
Avem nevoie de intelegere, poate de dojana blanda a unui preot intelept! Suntem o generatie cu adevarat de sacrificiu care incearca sa supravietuiasca intr-o lume smintita.O lume in care trebuie sa cunosti si sa intelegi lucruri pe care le fac altii.O lume in care trebuie sa tii tare de buzunar deoarece toata lumea baga mana in el, de la institutii pana la cei din piata.Este o lume care pe care fraiereste mai bine!
La scoala nu poti sa-i spui profesorului X ca nu-i invata pe copiii tai nimic pentru ca ii afecteaza direct si oricum nu se schimba nimic, pentru ca in sistem avem deviza "nu se poate", "eu sunt in simplu functionar".
La medic trebuie sa cunosti termenii medicali, sa tii minte tot ca sa poti sa cauti pe google termenii.Deasemeni sa nu-i rapesti medicului foarte mult timp si sa-i explici repede si concis.Cand ajungi la spital trebuie sa stii legile pentru ca altfel este posibil sa nu te interneze pentru ca nu stiu carei functionare de acolo ii mai trebuie ceva inutil.La farmacie, daca nu esti atent si nu stii proportia substantei active te trezesti cu altceva, ca de, e mai ieftin.La institutiile statului trebuie sa fii atent ca altfel nu stii ce platesti, ca pe chitanta nu este loc pentru tote denumirile (ma refer la impozitul pe casa), trebuie sa fugi de un ghiseu la altul, sa te apleci ca sa-i vorbesti functionarei, sa ai grija sa nu o superi..... s.a.m.d.
La piata, dintr-un kilogram de mere, unul sau doua sunt bune, restul sunt stricate, pentru ca nu ai fost atent din ce gramada a luat precupeata.
Daca ai nevoie de un mester trebuie sa stii tu cum se face ca altfel te trezesti cu altceva.
In hipermarket trebuie sa stai si sa citesti toate prostiile de pe etichete scrise atat de mic incat sa nu intelegi nimic s.a.m.d.
La televizor trebuie sa fim atenti sa nu fim manipulati.Pe politicieni trebuie sa-i cunostem bine, pentru altfel alegem gogosile vandute de el si mai suntem facuti si prosti dupa aia, s.a.m.d.
E mult, e foarte mult pentru un om! Cum sa facem parinte ca sa schimbam lucrurile? Se mai pot scimba oare? Dupa parea mea doar biserica prin preoti cu har de la Dumnezeu (cum sunteti si dumneavoastra) pot face asta.
Avem nevoie de povete,pilde, sa ne invatati, sa ne dojeniti parinte!
Tehnic vorbind, problema bacului este o componentă a mult doritei, mult vorbitei reforme a educației pe care nu o face nimeni. Dar deștepți sînt toți, cu vorba, cu sfatul, mai ales cei care habar nu au de educație. Tot felul de sfătoși, inclusiv ziariști submediocri (o, scuze, sirilor), dau cu vorba, deși se vede că nu știu ce vorbesc, nu știu unde sînt hibele sistemului. Și, la o adică, ce folos? Oricum România este o țară antireformă, nimic nu se face dacă nu are interes șeful ori șefulețul. Totul se face improvizat și uitînd esențialul.
Este rau ca au picat 45 de mii? Eu nu cred ca este rau. Daca intr-un concurs pui stacheta de sarituri foarte jos si sar toti peste,... unde mai este concursul? cum mai poti sa separi neghina de grau? cum mai poti sa faci o selectie naturala si sa le dai mai multe sanse la cei care merita? Nu poti!! ...
Partea cu barurile iar mi se pare un pic melodramatica. Si ce daca se duc in baruri? Se duc acolo sa "socializeze", in primul rand, si sa-si planga pe umar unul altuia. Inainte de a se imbata. E dreptul lor si sunt banii lor. Incepand de a doua zi dimineata vor incepe sa gandeasca putin mai serios despre viata lor. Ceea ce este foarte bine. ...Si asa ca mai pun o data intrebarea ante-vorbitorului meu:... "Si care e problema?"