Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Sunteți acasă cu familia. Cum decideți ce mâncați la prânz? Manifest pentru consens. Împărțirea în „noi” versus „ei” este distructivă, fiecare motiv de alienare este toxic

consens - Foto Guliver/Getty Images

Foto Guliver/Getty Images

Ezit de prea mulți ani să aștern gândurile astea pe hârtie – cu siguranță peste zece, posibil chiar cincisprezece. Vreau să vorbesc despre o idee simplă, dar cu implicații profunde în structura interioară a felului în care judecăm și valorizăm informațiile venite din exterior. Vreau să vorbesc despre consens și de ce cred că este o idee esențială în vremurile tulburi pe care le trecem de-a lungul pandemiei de coronavirus. Tocmai criza asta m-a împins să pun în sfârșit degetele pe tastatură și să scriu acest text.

Am fost implicat profund în administrarea proiectului Wikipedia în limba română mai bine de zece ani – iar Wikipedia în limba română și-a luat întotdeauna lumina de la proiectul central, Wikipedia în limba engleză, precum și de la Fundația Wikimedia. Lăsând la o parte rutina zilnică și inevitabilele ciondăneli mărunte, filosofia care transpare din felul în care a ajuns să fie organizată Wikipedia a fost transformatoare pentru mine. Nu vreau să fac apologia Wikipediei (da, are neajunsurile ei, așa cum are și plusuri uriașe), vreau să mă limitez doar la conceptul de consens pe care l-am desprins de acolo.

În viața de zi cu zi din România am fost și suntem permanent îmbibați într-o gândire binară. Ești fie pentru valorile comuniste, fie un element dușmănos. Fie pentru partidul stat, fie împotriva ordinii sociale. Fie cetățean, fie derbedeu. Fie pesedist, fie haștagist. Ca și în romanul lui Orwell , fiecare dintre aceste binoame pot fi întoarse invers și exprimate pozitiv de partea cealaltă: fie un cetățean care respectă guvernul democratic ales, fie un huligan care arde autobuze; fie un om responsabil care înțelege nevoile celor mulți, fie un egoist care nu vede mai departe de propriul interes. Pentru mine a durat foarte mult să înțeleg că există și a treia opțiune: să extragem părțile bune din argumentele tuturor. Despre asta vreau să vorbesc azi, pentru că asta este în esență definiția consensului.

Unul dintre principiile fundamentale de la Wikipedia este acela că deciziile se iau prin consens. În mod uimitor, deși este unul dintre cele mai progresiste proiecte publice ale ultimelor decenii, Wikipedia nu este o democrație – este altceva. Și asta tocmai datorită ideii revoluționare de a folosi consensul ca mijloc decizional în loc de vot sau orice altceva. Problema mea, pentru rușinos de multă vreme, a fost că nu pricepeam cum ar trebui să funcționeze consensul ăsta. De cele mai multe ori, definițiile consensului se rezumă la descrierea rezultatului final: „s.n. înțelegere, acord, identitate de păreri”– sau mai elaborat: „stare care rezultă din comunitatea sau coincidența de sentimente, idei, intenții etc. ale unor persoane sau ale unor comunități; stare caracterizată de concepții comune asupra unor chestiuni; înțelegere.” Bun, superb, glorios, dar cum îi obligi pe oameni să ajungă aici? Adică votăm până când toată lumea e de acord, sau cum?! Cam asta-mi trecea mie prin cap când auzeam cuvântul.

Am să vă spun două povești: una scurtă, una lungă. Vă rog îngăduiți-mi să vi le spun; am convingerea că merită să le citiți – nu de alta, dar altfel nu le-aș fi scris.

Povestea scurtă. Sunteți acasă cu familia – oricâți membri ar avea ea. Cum decideți ce mâncați la prânz? Opriți-vă o secundă din citit și întrebați-vă cum ați răspunde la întrebarea asta dacă ar fi formulată de un extraterestru vorbitor de română: cum anume decideți ce mâncați la prânz?

Dacă v-ați luat răgazul să răspundeți la întrebare, cei mai mulți dintre voi veți fi ajuns la următoarele concluzii: (1) nu luați decizia prin vot, (2) nu luați decizia dictatorial, ci (3) luați decizia sfătuindu-vă cu ceilalți membri ai familiei. N-ați obligat pe nimeni să ajungă la tocăniță și nici n-ați supus la vot până ați obținut 100% rezultatul tocăniță – v-ați întrebat unii pe alții ce aveți chef să mâncați, pentru ce aveți ingrediente, ce aveți timp să gătiți, în ce măsură merită să meargă cineva până la colț să cumpere ingredientul lipsă pentru rețeta X și până la urmă ați decis cu toții că tocănița e cea mai bună soluție. Ați chibzuit, v-ați sfătuit, v-ați exprimat fiecare poftele, chefurile și disponibilitățile și așa ați ajuns la tocăniță.

Iar acum, povestea lungă. Pe vremea când bâjbâiam la Wikipedia în limba română în jurul ideii de consens, un român plecat cu multă vreme în Germania (cred) a avut bunăvoința să ne exemplifice cum este implementată acolo ideea de consens. Iar pentru mine abia asta a fost revelația autentică, fiindcă am înțeles în sfârșit cum ar trebui aplicată pe scară largă – nu doar în cercuri familiale sau de prieteni.

Un dezvoltator imobiliar a vrut să construiască un bloc într-un cartier rezidențial. Una dintre condițiile impuse de primărie ca să aprobe proiectul a fost o dezbatere publică cu rezidenții din vecinătate – viitorii vecini ai viitorului bloc. Dezvoltatorul a anunțat pe toate canalele rezonabile dezbaterea publică, a organizat evenimentul într-o sală suficient de încăpătoare și a obținut următoarele obiecții: (1) blocul este înalt și este necesar un studiu de umbrire al vecinătății, pentru că unul dintre vecini are arbuști în curte și-i e teamă că vor muri din cauza umbrei; (2) proiectul indică accesul la ghenă pe strada principală, iar vecinii sunt îngrijorați că gunoierii vor face zgomot; (3) blocul este relativ mare și va fi construit într-o zonă de case, iar asta va face ca transportul public să fie neîndestulător pentru noile nevoi ale vecinătății. Sunt destul de sigur că în povestea originală erau mai multe puncte, dar nu reușesc s-o mai găsesc. Oricum, presupunând că erau numai aceste trei puncte, dezvoltatorul a propus următoarele soluții: (1) a făcut studiu de umbrire, a găsit că arbuștii ar fi murit într-adevăr și a schimbat între ele un penthouse și terasa aferentă ca să lase lumină arbuștilor; (2) a prevăzut un intrând separat cu zid de stradă pentru accesul gunoierilor, în așa fel încât să reducă nivelul de zgomot; (3) a obținut de la primărie o suplimentare a numărului de mijloace de transport în comun pe liniile care deservesc cartierul, proporțional cu numărul de noi rezidenți care vor urma să locuiască în bloc. Happy end.

Prima poveste e ușor de internalizat, fiindcă e familiară – sigur că așa luăm deciziile în familie, cum altfel? Pentru mine saltul interior a fost mare atunci când mi-am dat seama că a doua poveste este aceeași cu prima poveste – și cu toate astea, blocat în paradigma politică românească, nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că ar fi o abordare posibilă în relația cu primăria, cu dezvoltatorii imobiliari și cu vecinii. Dar de ce n-ar fi?

Revelația legată de consens nu este partea conversației legată de happy end. Constatarea că toată lumea e de acord e complet neinteresantă. Important e procesul prin care ajungem acolo – și încă și mai importantă este structura noastră intelectuală care ne permite să ajungem acolo.

Dacă ne blocăm într-o logică binară este imposibil să cooperăm. Dacă eu sunt deștept și tu ești prost, ai mei sunt buni și ai tăi sunt răi, eu muncesc și tu furi atunci dialogul nu are sens – rămânem fiecare în propria bulă în care ne batem unii pe alții pe umăr cât de deștepți, buni și muncitori suntem și râdem/plângem/înjurăm pe ceilalți că sunt proști, răi și hoți. Problema e că de partea cealaltă a „baricadei” au loc exact aceleași discuții: noi suntem deștepți, buni și muncitori și ei sunt proști, răi și hoți. Iar atunci când ne intersectăm descoperim că ne-am vândut atât de multe tomate între noi în propria bulă încât nu înțelegem ce mama naibii văd dobitocii ăialalți așa de bun la roșiile de grădină.

Am scris la începutul articolului că am fost motivat să scriu textul ăsta de pandemia de coronavirus. În orice moment, independent de coronavirus, cooperarea și înțelegerea umană reciprocă sunt utile, pozitive și constructive – nu doar în interiorul bulei, ci mai ales între „tabere”. Și în orice moment, împărțirea oamenilor în tabere, polarizarea opiniei publice și separarea pe bule antagoniste care-și reconfirmă etern opiniile de grup sunt unelte extraordinar de eficiente pentru subminarea coeziunii și solidarității naționale și regionale.

Pe timp de criză, pe timp de incertitudine și insecuritate personală, fiecare dintre noi tinde să se refugieze și mai adânc în profunzimea confortului convingerilor propriei bule. Este un refugiu firesc – pesedistul de ieri devine azi și mai critic la adresa președintelui și guvernului penelist, pe câtă vreme penelistul de ieri înfierează și mai abitir eșecurile guvernelor pesediste de mai ieri; angajatul la stat înjură și mai abitir angajatul la privat, în vreme ce angajatul la privat îl consideră încă și mai mare parazit pe angajatul de la stat; socialistul de ieri strigă și mai înverșunat cât de bine ar fi fost dacă statul era mai puternic azi, capitalistul de ieri se înverșunează azi și mai tare împotriva imixtiunilor statului în libertățile individului.

Toate reacțiile astea sunt previzibile, fiindcă sunt scrise în ADN-ul nostru ancestral. Și tocmai pentru că sunt previzibile și exploatabile, ele chiar sunt exploatate în mod activ prin știri false. Fiecare fațetă a personalității noastre, fiecare convingere personală, oricât de măruntă, este atrasă zilele astea într-o centrifugă care ne separă de apropiații noștri. Vă rog parcurgeți cu răbdare lista asta lungă și verificați câte dintre convingerile voastre personale nu au fost amplificate în ultimele zile de mesaje citite pe rețele de socializare personală:

1. PSD sau PNL

2. partide vechi sau partide noi

3. biserici sau spitale

4. angajat la stat sau angajat la privat

5. UE sau Rusia/China

6. tânăr sau bătrân

7. românii din disapora sau românii din România

8. vaccinist sau naturist

9. angajat sau antreprenor

10. socialist sau capitalist

11. etnic român sau etnic rom

12. angajat, asistat social sau pensionar

13. izolare socială sau economie funcțională

14. criză mondială cauzată de pandemie sau isterie cauzată de televiziuni

15. Trump sau Putin

Da, ultima a fost o glumă. Însă celelalte paisprezece subiecte – paisprezece! – sunt tot atâtea fațete ale personalității fiecăruia dintre noi care sunt astăzi atrase în poziții radical antagoniste față de familiile, prietenii, colegii și conaționalii noștri. Poate că nu vi se pare atât de remarcabilă chestia asta – până la urmă, fiecare are dreptul la o opinie, nu-i așa? Ce contează că avem paisprezece opinii potențial diferite?

Împărțirea unei populații în funcție de 14 grupe binare distincte înseamnă nu mai puțin de 214 = 16.384 bule separate pe bază de convingeri. Iar pentru populația României, pe care am s-o estimez generos la 20.000.000 de suflete, asta înseamnă c-am împărți aritmetic toată țara asta în bule de câte numai 1.220 de oameni. Iar asta numai luând în calcul cei paisprezece vectori de separație potențați în ultimele săptămâni. Vreți să adăugăm și familie tradițională versus familie progresistă? Numărul de bule se dublează, ceea ce face ca numărul de oameni din fiecare bulă să se înjumătățească – ajungem la bule de câte 610 de oameni. Dacă mai adăugăm rural vs. urban și tragedia de la Colectiv interpretată drept „corupția ucide” vs „focul a fost pus” ajungem să împărțim toată România în bule coezive de o sută și ceva de oameni.

Analiza aritmetică de deasupra este mult simplificată față de realitate. De pildă am împărțit combinațiile socialist/capitalist și angajat/antreprenor în patru bule cu număr egal de membri – în realitate, este destul de probabil că, deși există patru categorii distincte, ele nu vor avea deloc număr egal de membri (antreprenorii capitaliști și angajații socialiști vor fi bule considerabil mai mari decât angajații capitaliști, care la rândul ei va fi o bulă mai mare decât angajatorii socialiști). Această simplificare crește în mod artifical numărul de bule distincte.

Pe de altă parte, am ales numai criteriile de împărțe binară de care mi-am amintit și care mi s-au părut relevante pentru momentul ăsta. Există multe altele pe care nu le-am amintit aici: Bill Gates vrea să controleze populația globului cu vaccinuri (sau nu), oculta masonică controlează lumea (sau nu), chemtrails ucid populația (sau nu) – și câte altele. Or fiecare dintre împărțirile astea binare mai segmentează fiecare bulă în două; cu siguranță nu se împarte lumea în câte două bule egale cu fiecare teorie, însă însăși împărțirea în „noi” versus „ei” este distructivă, fiecare motiv de alienare este toxic. Știm cu toții că „divide et impera” funcționează încă din antichitate.

Singura cale pe care o știu pentru combaterea împărțirii lumii în bule izolate de felul ăsta este filosofia consensului. Nu neapărat obținerea consensului – pentru moment, e un vis prea îndepărtat. Dar configurarea propriei minți către consens este suficientă.

Mai concret. În loc să spun „ce fel de imbecil trebuie să fie X ca să creadă că partidul Y a făcut lucruri bune?” mă întreb ”ce acțiuni ale partidului Y l-au ajutat pe X, de ce X a ajuns în situația în care să considere că astea sunt lucruri pozitive și cum am putea atinge obiectivele lui X în alt mod?”

În loc să spun „ce fel de cretin crede că e mai bine să stai în diaspora/România?” mă întreb „ce l-a făcut pe omul ăsta să decidă să stea în diaspora/România?”

Fiecare dintre noi știe cu ce partid vrea să voteze și de ce. Fiecare dintre noi știe de ce a rămas în România sau de ce a plecat din România. Fiecare ne putem justifica deciziile – deci fiecare ne putem vota deciziile. Dar fiecare știm că deciziile noastre au fost rezultatul unui amestec dificil de gânduri, considerații personale și influențe de familie. Nu este oare greșit să considerăm că există un singur verdict corect, dat fiind că deciziile noastre finale sunt rezultate din combinația complexă a tuturor gândurilor și considerațiilor noastre personale? De ce să judecăm drept inamici pe cei care au fost nevoiți să aleagă altă bifurcație a drumului la una dintre răspântiile prin care am trecut și noi?

Altfel spus, de ce să pornim de la premisa unei judecăți binare în loc să pornim de la gândul că putem identifica un consens – și, de ce nu, poate un consens nou, valid și valoros? Nu trebuie decât să avem răbdare să ne ascultăm unii pe alții.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Consens nu a existat si nu va exista niciodata. Ce consens poate sa existe între lup si oaie? Între in om care a muncit cu ""carte de muncä ""timp de 40 de ani si altul care nu a lucrat nici macar o zi?Între unul care traieste in RO. si altul care de 50 de ani traieste pe cealanta parte a planetei si îsi aduce aminte ca român doar cand trebuie sa voteze.As putea continua.Prefer sa ma opresc.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult