Ziua Copilului, care se sărbătorește anual în România în data de 1 iunie, va deveni zi liberă legală pentru toţi salariații, indiferent dacă sunt sau nu părinţi, conform unui proiect de lege votat pe 18 octombrie de Camera Deputaţilor şi care este transmis preşedintelui ţării pentru promulgare.
Am citit expunerea de motive a proiectului de lege și, pe lângă intenția lăudabilă de a ajuta copiii să petreacă mai mult timp alături de părinți, am simțit nevoia parlamentarilor de a mai da o zi liberă salariaților. O zi liberă, cu orice pretext.
Spun acest lucru din mai multe motive: 1. Propunerile legislative în general stau destul de mult pe masa Parlamentului până să fie votate, iar această propunere a fost înregistrată în aprilie și votată de ambele camere ale parlamentului șase luni mai târziu (în apropierea unei zile importante de altfel); 2. Ziua liberă nu este acordată doar părinților, ci tuturor salariaților, indiferent dacă sunt părinți sau nu; 3. Niciuna din comisiile în care s-a dezbătut acest proiect nu a pus problema necesității acordării zilei libere salariaților care nu sunt părinți.
Zilele libere acordate de către Parlament prin modificarea Codului Muncii bucură pe toată lumea, cu excepția probabil a celor care conduc afaceri, care bineînțeles că nu au fost întrebați și care ar fi fost oricum huiduiți dacă s-ar fi opus acestei inițiative atât de populare (în paranteză fie spus, există și o pagină pe Facebook „1 iunie Zi liberă" care are 17.740 de susținători).
Nu mă înțelegeți greșit, susțin programele dedicate copiilor, iar timpul pe care copiii ar trebui să îl petreacă cu părinții este esențial pentru dezvoltarea lor. Dar cred că o zi pe an nu este suficient pentru un copil să se poată bucura de timpul petrecut cu părinții săi – aș prefera să nu existe atâtea teme date copiilor, programa să fie mult mai relaxată și copiii mult mai odihniți, astfel încât în fiecare zi să se poată bucura de timp alături de părinți (iar făcutul temelor să nu însemne timp de frustrare atât pentru copii, cât și pentru părinți), aș prefera să existe programe sprijinite de stat împotriva violenței domestice, discuții în spațiul public cât mai multe pe marginea acestui subiect și așa mai departe.
Este acordarea unei zile libere un început în privința conștientizării nevoii copiilor de a sta cu părinții cât mai mult? Această modificare a Codului Muncii va fi urmată de proiecte coerente în privința educației și a evitării abandonului școlar? Societatea noastră va înțelege oare că această zi nu este dedicată privitului la televizor sau trimiterii copiilor la muncă (pe principiul că dacă tot au o zi liberă, pot face curat în grajd)?
În ceea ce privește întrebarea câți salariați nu sunt părinți, nu am găsit statistici pe internet, dar nici în expunerea de motive la acest proiect de lege. Inițiatorii au conchis doar că „1 iunie este o ocazie de a petrece timp de calitate cu cei mici, nu neapărat cu propriii copii. În cazul în care 1 iunie ar fi declarată zi liberă doar pentru părinți, s-ar ajunge la situația în care jumătate dintre angajați ar avea o zi liberă în minus, ceea ce le-ar putea crea o stare de nemulțumire". Și atât. Nu o stare de nemulțumire asupra cărora s-au făcut niște studii, nu o comparație cu ce se întâmplă în alte țări – dacă de Ziua Internațională a Protecției Copilului este stabilită a fi zi nelucrătoare și pentru salariații care nu sunt părinți, nu o analiză a existenței unei eventuale discriminări, ci doar atât – „li s-ar putea crea o stare de nemulțumire".
Nemulțumiri sunt multe în țara asta și nu cred că se vor rezolva prin a acorda o zi liberă.
Ziua Copilului este a 14-a zi din calendarul zilelor libere legale din 2017. În astfel de momente de sărbătoare, oferite prin generozitatea parlamentarilor noștri, să te întrebi care este impactul economic asupra României pare chiar deplasat. „Cât pierde în mod real pe zi România care-și ia liber?” este o întrebare la care nimeni nu are chef să se gândească. Este ca atunci când te bucuri că „ți se dau” măriri de salarii, prin amabilitatea politicienilor, și pentru asta ești dispus să înghiți gogoașa că ele vor fi acordate „din creșterea economică”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Distinsa autoare a articolului pune insa problema oarecum gresit, in sensul ca nu conteaza in primul rand numarul de "libere" si cel de "lucratoare", ci eficienta muncii, adica valoarea reala, economica si sociala, a muncii depuse de un om.
In zilele libere se constata ca in general doar bugetarii se bucura, spre deosebire de privati, care de obicei nu au facilitatile de care beneficiaza bugetarii.
Oricine a colindat prin marile magazine deschise in zilele de sarbatori, putut sa observe ca angajatii acestor magazine private nu erau deloc fericiti ca sunt la munca in timp ce altii sunt liberi; de aici am dedus ca eventualele recompense acordate de patroni pentru munca efectuata in zilele de sarbatoare ori nu exista, ori nu sunt deloc stimulative.
Realitatea este ca in anul de gratie 2016, in pofida cresterii economice clamate de guvernanti, daca ai o calificare si vrei sa muncesti, nu este tocmai simplu sa-ti gasesti un loc de munca: la Stat, posturile vacante sunt fie blocate ( cazul sectorului medical, de ani de zile ), fie iti trebuie ceva relatii ca sa te poti angaja. In sectorul privat, un loc de munca se gaseste foarte greu si de regula este prost platit. Si din pacate am cunoscut destule cazuri in care chiar si la privat, chiar si pentru un post marunt, iti trebuie o "pila" sau, mai rau, sa "cotizezi".
In timp ce in Bucuresti oamenii se mai |descurca|, in provincie este uneori un adevarat dezastru: ma refer la fostele zone monoindustriale comuniste unde actualmente, dupa caderea fabricii sau uzinei comuniste, guvernantii nu au pus nimic in loc; cine a trecut prin valea Jiului de exemplu, stie despre ce vorbesc. La fel se prezinta situatia si in multe localitati din sudul sau estul tarii.
Acum, la 27 de ani de la caderea comunismului, populatia inca mai plateste incompetenta, nepasarea si coruptia de-a dreptul criminale ale guvernantilor din anii '90, iar guvernantii anilor 2000 au facut prea putin pentru a corecta aceste lucruri, iar coruptia a devenit un adevarat cancer economic si social.
Romania este o tara in care aproape totul trebuie reconstruit; intr-o tara ca a noastra, daca am fi avut conducatori de buna credinta si chiar patrioti, ar fi trebuit ca reconstructia economica postcomunista sa fie atat de puternica incat sa fie criza de forta de munca si nu criza de locuri de munca.
Insa cei care nu au mai fost dispusi sa fie tratati cu dispret si sa fie prost platiti in propria lor tara, au luat calea emigratiei; si e vorba de vreo 4 milioane de romani care ar veni oricand inapoi daca in patria lor ar putea trai decent din munca lor. Aici detine si Romania un loc de frunte si anume la capitolul "tara cu cei mai multi oameni plecati sa munceasca pentru straini".
Coruptia a devenit atat de endemica iar frustrarile oamenilor au ajuns atat de mari incat populatia pare sa fie dispusa sa-si sacrifice partial libertatile si drepturile obtinute dupa caderea comunistilor, in favoarea cresterii puterii institutiilor de forta ale Statului, sperand astfel in "curatirea" societatii. Asa se nasc de regula regimurile totalitare, si anume din speranta ( desarta a ) cetatenilor ca Statul va pune prin forta sa capat raului pe care tot el, Statul, l-a creat. Este o capcana in care au cazut de-a lungul istoriei multe natiuni.
2. romanii muncesc mult si prost. O zi libera poate insemna productivitate mai buna. Aici nu cantitatea conteaza, ci calitatea.
3. zilele libere trebuie ”legate” fie de o sarbatoare religioasa, fie de una socio-culturala. Nimeni nu pretinde ca astfel se rezolva problemele legate de exploatarea copiilor prin munca, programe educationale prea incarcate, abandon.
4. si, da! anul trecut am ajuns acasa la ora 18, si am ratat un concert organizat pentru copii in parcul din orasul in care locuiesc. Mi-ar fi placut sa merg cu fiul meu.